Infrangerea de aseara a reprezentat inca un episod trist pentru fotbalul romanesc de club. Inca odata s-a vazut diferenta de valoare dintre o echipa resuscitata prin socuri si alta, intretinuta cu bani, atmosfera propice performantei dar si infuzie de juniori valorosi din pepiniera proprie. Diferenta de pe tabela de marcaj este una mincioasa pentru ca Jean Michel Aulas are un 5 - 0 lejer in fata lui George Becali. Primul este preocupat de management si administratie, inconjurandu-se de oameni valorosi, iar al doilea vrea doar sa antreneze maturand totul in cale.
Desi eliminarile echipelor romanesti de club reprezinta o constanta a ultimilor douazeci de ani, mereu m-am intrebat de ce exista acest doliu national atunci cand Steaua este infranta. O explicatie logica ar fi reprezentata de faptul ca aceasta echipa are cei mai multi sustinatori din Romania. O alta ar fi legata de promisiunile guralivului finantator al echipei, garantul victoriilor mari inainte de a fi obtinute. Eu cred ca adevaratul motiv este legat de faptul ca Steaua da mereu senzatia ca ar putea sa iasa din tiparul blajinului campionat romanesc si sa produca marea supriza. Precedentul deja a fost creat pentru ca doua cupe europene stau marturie in acest sens.
Amaraciunea este mare pentru ca baietii nostri nu au facut un meci rau in Franta. Pe alocuri s-au autodepasit daca am tine cont de ce au jucat in acest sezon dar si in ultimii ani in Europa. Huiduielile de pe Stade Gerland atunci cand ros albastrii isi inghesuisera adversarii de vreo trei ori stau marturie in acest sens. Este trist ca si in aceste clipe se cauta vinovati, sunt indicati jucatori buni si jucatori "care au gresit". Tinand cont de frecventa ocaziilor de gol ale gazdelor si presiunea fantastica exercitata de acestea era si normal ca sa existe greseli in tabara noastra. Olympique Lyonnais - Real Madrid 3 - 0 va spune ceva? Era acum doi ani. Azi greseste Goian, maine Zapata si Ogararu, data viitoare Golansky si Nicolita, iar noi inca purtam polemici legate de "cine este bun si cine nu are loc la Steaua".
La finele meciului mi-am adus aminte de nea Nicu. Ala comunistul, diabolicul, megalomanul care le reprosa stelistilor in 1986 "de ce a durat atat pana ce au invins Barcelona." Pe terenul acesteia! Intr-o finala europeana!!! Va vine a crede cum se punea problema atunci? Multi au spus ca era nebun dar nimeni nu si-a pus problema vreodata ca acest tip comportament s-ar traduce astazi prin "mentalitate".
Mentinandu-si evolutiile si organizarea pe coordonatele prezente, Steaua nu va putea niciodata sa faca pasul cel mare. Va fi buna in Estul Europei, va putea ajunge cu efort in Grupele Champions League eliminand campioanele Belgiei, Turciei sau Olandei, va putea smulge cate un succes rasunator urmat de ani de seceta. Dar niciodata nu va reusi sa revina in elita fotbalului european pentru ca acolo scopul suprem nu este sa castigi ci sa te mentii castigand. Iar Real, Milan, Arsenal, Chelsea sau Lyon sunt departe. Sau noi suntem.
