Meciul de la Bistrița a fost o imagine destul de fidelã a transformãrilor prin care Steaua trece de o bunã bucatã de timp. Departe de a fi un meci anost și plictisitor, el a arãtat atât punctele slabe ale roș-albaștrilor, cât și semnele unui progres ce începe sã se producã.
Dacã ar fi sã începem cu lucrurile rele, sã spunem primul adevãr incontestabil: Steaua nu mai este echipa ermeticã în apãrare care ne-a obișnuit. E drept, sã nu uitãm cã Steaua de astãzi a început cu o linie de fund total atipicã: Baciu, Ghionea, Rada, Neșu, în condițiile în care linia de fund standard ar fi mai degrabã Golanski, Rãdoi, Goian, Petre Marin. Paradoxal, prestația cea mai slabã a avut-o cel care are totuși un statut de titular - Sorin Ghionea, el fiind depãșit în dese rânduri de vârful Borbely și confirmând eclipsa de formã din prezent. E drept cã nici ceilalți n-au rupt gura târgului! Baciu a fost nesigur în defensivã și inexistent în atac, Rada a demonstrat cã banca de rezerve i-a tocit reflexele, iar Neșu, deși energic și dispus la efort, a avut o evoluție mai degrabã mediocrã. Una peste alta, Steaua a suferit vizibil azi în apãrare, bistrițenii reușind sã marcheze 2 goluri, deși n-au avut mai mult de 3-4 ocazii mari de gol. E de așteptat ca lucrurile sã mai revinã în matca lor normalã o datã cu revenirea lui Goian și Golanski (și poate și a lui Emeghara), însã trendul este nefavorabil. La toate acestea, se adaugã și prestațiile extrem de nesigure ale lui Zapata din ultima vreme, columbianul nemaifiind punctul de sprijin al echipei din sezonul trecut, însã din acest punct de vedere cred cã Steaua nu-și permite deocamdatã sã recurgã la soluții de rezervã.
La mijloc, situația e destul de amestecatã. Deși nu-mi place s-o recunosc, astãzi s-a vãzut chiar și lipsa lui Lovin. La o statisticã comparativã, probabil cã 70% din pasele lui Lovin sunt în spate, în timp ce 70% din pasele lui Tiago sunt în fațã (ceea ce e remarcabil, dar și inedit pentru un mijlocaș al Stelei). Însã, în același timp, cred cã Lovin face de 2 ori mai multe recuperãri pe meci fațã de brazilian, iar recuperãrile rãmân totuși datoria principalã a unui mijlocaș defensiv. Sigur cã idealul ar fi un aliaj compus din Lovin și Tiago, însã deocamdatã Tiago a demonstrat cã, deși mai curajos și mai eficient pe faza ofensivã, suferã destul de mult în apãrare, iar acest lucru s-a dovedit și astãzi greu de surmontat, în condițiile unei defensive atât de fragile. Personal, cred cã Tiago rãmâne o soluție de rezervã mai degrabã pentru atac, mai ales dacã ținem cont de faptul cã titularul de drept la mijloc va fi, totuși, Ovidiu Petre (altfel, net peste Lovin). Oricum, sã remarcãm numeroasele soluții de care dispune Lãcãtuș în acest moment: 5 oameni (Ovidiu Petre, Lovin, Tiago, Pleșan, Abel Moreno) pentru 2 posturi e un raport mulțumitor.
În "jumãtatea ofensivã" a liniei mediane lucrurile se îmbunãtãțesc simțitor. Steaua dispune în sfârșit, în ciuda omniprezentului Nicolițã, de jucãtori care pot sã joace rapid, din prima, pe poartã și în același timp sã scoatã adversari din joc prin dribling. Îi am în vedere în primul rând pe Dayro Moreno și Toja, dar și pe accidentatul Szekely. În mod normal, cei 3 mijlocași ofensivi ai Stelei ar trebui sã fie aceștia. Nicolițã sare din schemã, la fel și Neaga (oricum, destul de șters și fãrã realizãri azi) și la fel tânãrul Ochiroșii, care rãmâne o rezervã viabilã pe stânga. Cu un mijloc de asemenea calibru, Steaua începe sã-și recapete pofta de joc. Am vãzut și astãzi destule combinații reușite în atac, pe jos, la firul ierbii. Orice s-ar spune, Steaua a reușit sã-și creeze destule ocazii astãzi, dominând autoritar jocul pânã la scorul de 2-1, singura perioadã mai ștearsã fiind dupã golul de 2-1 (motiv pentru care ar fi nimerit sã recunoaștem cã am egalat nesperat și norocos).
În atac, iarãși este inflație de jucãtori. Pe de o parte Arthuro - un atacant care în primul rând "știe jocul". Deși nu prea se lipește de gol, Arthuro creeazã culoare și "îmblânzește" bine mingea, putând intra în combinații cu mijlocașii tehnici (Dayro, Toja, Syekely). Oricum, așa cum am spus și dupã meciul de la Istanbul - e clar cã Arthuro nu este vârful turn pe care îl "așteptam". Joacã cu totul altceva și are cu totul alte calitãți. La "știința jocului" l-aș asemui lui Thereau, chiar dacã francezul înscria mai mult.
Problema lui Arthuro este însã una simplã și poartã un nume: Bogdan Stancu. Argeșeanul confirmã de la meci la meci și pare sã-și arate adevãrata calitate: aceea de vârf oportunist, cu un simț al porții extrem de dezvoltat și cu o eficiențã demnã de invidiat. (Ca o remarcã ușor naționalistã, cele mai reușite transferuri ale Stelei, într-un ocean de strãini, par a fi deocamdatã cei doi români: Stancu și Szekely!) Pe de altã parte, avantajul lui Arthuro ar putea sã poarte tot numele lui Stancu. Asta pentru cã astãzi s-a vãzut clar cã Bogdan nu este în largul lui în poziția de unic vârf. El a jucat bine atâta vreme cât Arthuro a fost în teren și dupã intrarea lui Kapetanos, întrucât preferã sã vinã din spate și sã fie "jucãtorul surprizã", mereu la locul potrivit. În aceste condiții, Stancu ar avea loc împreunã cu Arthuro, dar asta ar însemna ca unul din cei 3 mijlocași (Toja, Dayro și Szekely, în opinia mea) sã sarã din schemã, ceea ce va fi destul de problematic. Duelul Arthuro - Stancu se anunțã deci unul aprig încã de pe acum. Kapetanos nu pare deocamdatã sã emitã pretenții, rãmâne sã-l vedem la lucru pe bolivianul Ricardo.
Dar și pe olteanul Andrei Ionescu, un jucãtor despre care s-a vorbit insistent acum un an de zile, când era proclamat de toatã suflarea din Bãnie urmașul lui Balaci. Sigur, țara e plinã de urmași ai lui Hagi, așa cã de ce n-ar fi Oltenia la fel de plinã de continuatori ai "marelui blond"? Chiar și pãstrându-ne o dozã binevenitã de relativism, Andrei Ionescu vine cu o poveste interesantã, nefiind în niciun caz un transfer "la kil" sau "de comision", cum se mai practicã pe la noi. Va avea șansa lui și va trebui sã ne arate ce știe.
Partea bunã este, deci, cã Steaua începe sã aibã jucãtorii cu care sã poatã practica un joc ofensiv, plãcut ochiului și departe de stilul "a la Oli" pe care toți îl detestam. Partea proastã este cã în acest moment liniile se cam schimbã, iar echipa pare ușor dezechilibratã în apãrare, iar testul cu Galatasaray este prea dificil și prea aproape. Lãcãtuș n-are timp sã amelioreze semnificativ problemele din apãrare pânã miercuri, însã are puterea sã-i motiveze pe jucãtori în așa fel încât aceștia, autodepãșindu-se, sã poatã obține calificarea în ciuda vulnerabilitãților.
Chiar și în ipoteza ratãrii calificãrii în Ligã (pe care, personal, n-o consider nicidecum un dezastru!), Steaua are șansa sã-și recupereze tradiția "vitezistã" și poate, mai puțin extenuatã de prezența la "masa bogaților", sã cucereascã dupã mulți ani douã trofee în același sezon: Cupa și Campionatul!
Forza Steaua! Hai Lãcã! Hai bãieții!
Ovidiu
....asa....scapam si noi de ratoiu ala de Lovin 
