Eu n-am zis cã Adrian Pãunescu nu e poet, cã multe din versurile sale nu sunt memorabile, cã puse pe muzicã folk n-au constituit o razã de speranțã pentru niște generații condamnate la înregimentare(într-o epocã în care tãcerea, demnã sau lașã, nimeni n-are cum sã-i stabileascã semnul, se revendicã astãzi a fi fost dizidențã, iar de cei cu bun simț rezistențã), cã acel "L" (Luminã, Luptã, Libertate !) clamat îndrãzneț pe stadioane (dublat imediat, oportun, de câțiva kilometre de ode partinice, ca necesar alibi) nu întrezãrea o utopicã speranțã.
Eu doar am afirmat cã mesajul pro-Rapid e profund mincinos în privința anvergurii închipuite a echipei cheferiste, cel puțin în raport cu "șenilele" Stelei. Ce șoric gros(spunea Lion Feuchtwanger-nu-l cãutați printre achizițiile de la Aachen- "Trebuie sã te pricepi sã fii când zeu, când porc, dar totdeauna cu grație"), ca sã transformi sãrbãtoarea cuiva în bãlãcãrealã împotriva rivalelor. Cine poate ignora așa ceva, în numele unei superioritãți aristocrate, îl privește. La viața mea, asta mi-i damblaua, iubirea de Steaua ! Reproșul meu major fațã de duplicitarul Pãunescu: la cerere, el îți prezintã 100 poezii pro-Ceaușescu, 100 slãvind democrația, câteva zeci glorificând poporul sovietic/rus, alte duzini despre ticãloșia Occidentului. Profund imoral. Ce-ați fi zis despre Eminescu dacã dupã "Trãind în cercul vostru strâmt/ Norocul vã petrece,/ Iar eu în lumea mea mã simt/ Nemuritor și rece, ar fi urmat în alt volum, cu "Trãind în gașca voastrã largã/ Neșansa mã sugrumã/ Iar eu contra o șpagã/ Ador și spiritul de turmã" ?
Ar avea rost sã polemizez cu o viitoare acrã femeie, aceastã Dee (orhidee ofilitã de orice idee, sub pseudonim de zee), amatoare de contre hormonale, care se poate mândri doar cu o specificã viclenie femininã ? Cum sã pui în antitezã, aiurea în tramvaiul 41, o poezie vindicativã(cu un mesaj mistificator) cu încercarea mea de imn, ca sã sugerezi diferența dintre un poet totuși consacrat cu unul de doi lei ? Comentariul era dacã în atitudinea ei senilã se recunoaște, ca stelistã, a fi șenilã, și cã ar avea o atitudine dușmãnoasã(termen specific luptei de clasã). Fiindcã veni vorba de "imnul meu", acesta rãmâne foarte valabil din mai multe considerente: cântat pe o arie celebrã a fost în vogã pe stadioanele occidentale; imediat a fost adoptat de steliști pe vremea fraților Ilie, fiindcã "Adi sau Sabin Ilie, vã dã la etc"; "poezioara" e un îndemn la joc și o evocare a zeilor tribunei, cu nimic mai prejos decât "Niciodatã nu veți merge singuri" sau "Allons enfants de la patrie".
Pretențioșilor fani steliști sã le rãmânã mesajul vizând amnezia fotbaliștilor: "Steaua nu uita/ Astãzi vrem victoria". Le mulțumesc celor care rezoneazã la spiritul meu, iar celorlalți "Dumnezeu cu mila", n-am chef sã-i alfabetizez în materie de iubire necondiționatã de Steaua și reacție fațã de insanitãțile aruncate înspre Ghencea, de frustrații în ale cãror nume Porumbul e la singular iar boul la plural. Sunt dator cu un rãspuns la un user insistent în a obține istoria mea despre Steaua: din pãcate nu mai am nici un exemplar disponibil. E o carte care mi-a "mâncat" 6 ani din viațã (culeasã mizerabil de un editor imbecil) și nu vãd nici o șansã de reeditare. Oricum ea existã și sunt tentat a gândi ca Virgil Economu(alãturi de Gicã Popescu-Seniorul și Ilie Savu, fãcând parte din troica lansãrii minunii C.C.A): o veți aprecia deabia dupã ce eu nu voi mai fi. Bietul Economu, ați mai auzit ceva de el, în afara unor menționãri accidentale ?
Eu iubesc pânã la divinație imperfectul popor român, dar rar în lume o nație atât de ingratã, atât de formal contestatarã, atât de fatalistã(citiți-l pe Cioran, nu pe "supozitorul cultural" -preiau din Rãzvan Ioan Boanchiș despre Radu Naum-patibularul Patapievici). ªi între Vaslui și Galatasaray, ni se deschid porțile Orientului, unde totul se ia prea ușor.
Constantin Ardeleanu
