FC Steaua Arhiva Forum
Arhiva forumului FC Steaua — conservata in regim doar-citire. Postarea a fost dezactivata. Inapoi la site

Perle în troaca porcilor

«12»
fcsteaua.ro29.07.2008 13:05

În România otv-istã a lui Ogicã sau a lui Iri și Moni Columbeanu, a Magdei și a lu' Tolea Ciumac, a lu' Adrian Copilu de Vito, a lu' Mititelu, Borcea, Paszkany (e și România ãstuia) și lista ar putea continua cu enumerarea acestor personaje chiar și în ordine alfabeticã, în aceastã Românie din pãcate majoritar reprezentativã ca numãr de capete de locuitori, murdãrirea simbolurilor și valorilor a devenit ceva obișnuit precum mersul la toaletã.

 

Ca sã ne raportãm numai la lumea fotbalului, aș începe prin a exemplifica cu Gheorghe Hagi, diamantul coroanei fotbalului românesc, terfelit de un cioban parvenit îmbogãțit de Domnu' (zice el), de Domnu' Hrebenciuc (zic alții). L-a folosit pentru imagine, pentru a fi un paravan între el și suporterii care îl injurau vârtos pentru episodul "fularul". I-a mers, apele s-au liniștit, iar ciobanul s-a descotorosit de el ca de o vadrã cu zer stricat. A fost un pic de scandal codimentat cu puținticã indignare din partea zerariștilor din presa mioriticã, dupã care a urmat adoptarea tacticii strãbune a punerii batistei pe țambal și a mersului blat pe burtã.

 

La fel cum s-a procedat și în cazul declarațiilor ungrocului putred de la Cluj, care lua la mișto de ceardaș câștigarea acelei Cupe de catre Steaua '86. Putregaiurile din presã, indignate atunci de așa zisul scandal "Valiza", s-au mulțumuit în a rãspândi emanațiile asiaticului mâncãtor de carne crudã. În afara fostelor glorii ale Stelei, direct vizate, o excepție notabilã a fost DOMNUL Cristian Þopescu, a cãrui voce a fost totuși imediat acoperitã de râgâitul epocii maneliste pe care o trãim...

 

ªi fiindcã ne aflãm în pre-ziua debutului de sezon fotbalistic al Stelei, care se va produce la Vaslui, nu putem sã nu-l aducem aminte și pe Dorinel Munteanu, o altã fostã mare glorie a fotbalului românesc terfelitã de vechilul schizofrenic - paranoid Adrian PorumBoy-u. Colac peste pupãzã, acum acestuia îi ține isonul și fostul pârnãiaș cu fața mâncatã de vãrsat de vânt, Penescu de Pitești, care cu un tupeu specific tagmei de Periprava, de unde provine, l-a fãcut într-o intervenție telefonicã la o emisiune, pe fostul cãpitan al echipei naționale, milog (!)

 

Un exemplu la fel de tragic ar fi și situația actualã a lui Marius Lãcãtuș, suprins de camerele TV cu celebra frazã: "Acu" îl bag Gigi, acu' îl bag!... No comment și fãrã justificãri. Adrian Ilie a înțeles situația, sãrind din mers înainte ca ciobangutanul sã tragã cãruța pe dreapta. Marius Lãcãtuș a ales sã continuie. Din servilism, vor spune dușmanii, pentru bani și pentru cã aceasta este șansa carierei sale de antrenor, ar spune un fin observator, pentru cã iubește Steaua mai mult decât orice pe lumea asta, ar spune un suporter înfocat care încã mai crede în onoare și dragoste necondiționatã. Numai cã în cazul foarte probabil a ratãrii participãrii în grupele UEFA Champions League, Marius Lãcãtuș va avea soarta predecesorului lui Pedrazzini, Gheorghe Hagi, care cu toatã gloria sa a fost dat afarã pe ușa din dos. Deja un alt mare nume, Dan Petrescu, e pregãtit sã-i ia locul.

 

Așadar vina nu aparține în exclusivitate acestor neanderthalieni semi-analfabeți, owneri de cluburi. O parte din vinã o au și aceste foste glorii care din dragoste, pentru carierã sau bani, acceptã acest statut de perle în troaca porcilor.

 

Cristian Ionuț

(LDS)

 

Virgil29.07.2008 14:33
Așadar vina nu aparține în exclusivitate acestor neanderthalieni semi-analfabeți, owneri de cluburi. O parte din vinã o au și aceste foste glorii care din dragoste, pentru carierã sau bani, acceptã acest statut de perle în troaca porcilor.

 

Ionut, ai tratat mult prea superficial tema. In genul poeziilor mistocare pe care le scrii. Genul asta in proza, eu cred ca trebuie tratat mai serios, altfel derutam cititorii.

 

Vorbind strict pe pasajul citat de mine, remarc ca nu toti "neanderthalienii" sunt analfabeti. Paszkani, Copos, etc. sunt oameni cu carte, Porumboiu la fel, Gigi are acel liceu la baza, urmat de facultate (nu se stie daca terminata sau nu), plus sfaturile consilierilor sai gen Dan Pavel-care l-au ajutat foarte mult in politica. Si ca ei sunt si altii.

 

Apoi nu vad care e vina acestor glorii. Hagi a incercat sa se impuna in fata lui Gigi, nu a reusit si a lasat locul cald lui Lacatus.

 

Lacatus se pare ca se intelege foarte bine cu Gigi. Sunt prieteni, se tutuiesc, colaboreaza. Daca echipa nu merge, dar nu e cazul salava Domnului, Becali are tot dreptul sa intrebe ce nu merge si eventual de comun acord cu Marius Lacatus sa indrepte erorile.

 

In fata oricarui owner esti bun atata yimp cat ai rezultat si nu esti clontos.

 

In rest ziua buna si maine sa-i astupam gura Porumbo(i)ului. Ca sa nu asteptam pana i-o astupa pamantul.

AdrianUltras2529.07.2008 14:52

O foarte mare parte din vina o am si eu si tu si restul suporterilor adevarati.

Ca noi, atunci cand a fost momentul, in loc sa continuam protestul anti becaliii, am tacut.

Am tacut ca sa ii fie bine Regelui.Si acum tacem ca sa ii fie bine Fiarei.

 

Si din pacate doar Stelei nu ii e bine...

Tupac Amaru29.07.2008 14:56

Doar in privinta lui Porumboiu as mai avea cate ceva de spus. Parerea mea e ca omul este mult mai civilizat decat urangutanul care este creditorul Stelei la acest moment. Porumboiu a fost un arbitru corect, adica nu defavoriza Steaua in meciurile cu Dinamo.

Iar despre Steaua acelor ani (anii 80 - 90) nu are decat cuvinte de lauda, inclusiv pentru Valentin Ceausescu.

Furia pe care o are impotriva Stelei la acest moment este explicabila pentru ca nu mai poate disocia echipa de cretinedoidul care cica o conduce.

Living_Dead_Stripper29.07.2008 15:58

@ Virgil:

 

In ziua de azi o diploma de facultate se poate cumpara cu un purcoi de euro asa cum cumpara babele marar din piata. Asa ca diplomele astora ma lasa rece, chiar daca acum e canicula afara. Normal sa aiba ,,diplome'' ca altfel n-ar mai putea candida.

 

Cat despre faptul ca Marius il tutuieste pe Gigi si Gigi il tutuieste pe Marius, mi se pare normal atata timp cat Gigi nu-i face echipa lui Marius ! Antrenorul trebuie sa fie cel care hotaraste alcatuirea unei echipe in functie de randamentul si parametrii pe care jucatorii il au la antrenament, asa cum un chirurg hotaraste ce trebuie sa faca in timpul unei operatii, netrebuind sa se consulte cu directorul spitalului.

 

Cu totii dorim binele Stelei, si tocmai de aceea mai tragem cate un semnal de alarma, pentru ca amicalul asta cu Roma mi se pare inselator, asa cum inselatoare e linistea dinaintea furtunii.

 

Dea Domnul sa ma insel...

AdrianUltras2529.07.2008 16:21
Așadar vina nu aparține în exclusivitate acestor neanderthalieni semi-analfabeți, owneri de cluburi. O parte din vinã o au și aceste foste glorii care din dragoste, pentru carierã sau bani, acceptã acest statut de perle în troaca porcilor.

 

Ionut, ai tratat mult prea superficial tema. In genul poeziilor mistocare pe care le scrii. Genul asta in proza, eu cred ca trebuie tratat mai serios, altfel derutam cititorii.

 

 

Te cramponezi prietene de lucruri irelevante.

 

Nu faptul ca nu stiu aia sa vorbeasca e important in acel paragraf.

The Flyer29.07.2008 16:45

@Adi

 

tati,intreb si eu ca unul care a revenit din salbaticia Vaii Oltului:ce e relevant pentru tine,ca persoana?

 

una la mina,LSD a spus ceva,a doua la mina,Virgil ceva asemanator!

tu ce probleme ai?

n-am inteles ce n-ai inteles!?!

MoWeed29.07.2008 16:47

Porumboiu e exemplul tipic de "hotul striga hotii". Dupa blaturile ordinare care le-a facut, dupa mizeria facuta de FRF pentru a-l propulsa in Intertoto, el ar trebui sa fie ultimul care sa deschida gura

THE RADICAL29.07.2008 17:29

Doar in privinta lui Porumboiu as mai avea cate ceva de spus. Parerea mea e ca omul este mult mai civilizat decat urangutanul care este creditorul Stelei la acest moment. Porumboiu a fost un arbitru corect, adica nu defavoriza Steaua in meciurile cu Dinamo.

Iar despre Steaua acelor ani (anii 80 - 90) nu are decat cuvinte de lauda, inclusiv pentru Valentin Ceausescu.

 

 

Se vede ca habar n-ai de fotbal sau ca esti nascut ieri!

Hai sa-ti explic eu cum sta treaba :

In martie 90, jegul a arbitrat Dinamo-Steaua incheiat 2-2, nenorocitul a acordat pe final un penalty gratuit javrelor si astfel ne-au egalat si au castigat campionatul. In caz de victorie a Stelei aveam deja azi 24 de titluri. Nu ma contrazice,am meciul , chiar o sa-l pun pe site daca insista vreun redactor !

 

In august 1996, la celebrul Steaua -Bacau 1-5 , nemernicul porumboiu ne-a anulat eronat gol 0-0, 2 jucatori dati afara pe nimic (Lacatus,Ad Ilie) , din 3 penaltyuri acordata moldovenilor ,doua au fost aiurea.

Iata doar 2 exemple elocvente.Esti multumit acum ?

Astia ca tine, nu vad padurea din cauza copacilor. Adica bun, Ciobanul e un infect fiindca in principal fiindca e zgarcit cu banii-nu cum se lauda el(vezi cazul Pepe Moreno), nu e in stare sa aduca antrenor ca lumea, vorbeste aiurea si ne pune lumea in cap (butoane, smecherii-desi altii l-au pisat de multi la acest capitol).

Dar a da dreptate unui ordinar ca porumboiu, care are o boala patologica pe Steaua, mi se poare o enormitate, de fapt o lipsa de gandire si de logica. Mai aveam sa-i respectam acum si pe Lupescu (care vroia sa-l puna pe corpodean sef, care-si face concediul cu Borcea) , pe Iancu-burtosul borat din Timisoara sau pe Nasu !

Doar asa fiindca noua nu ne place Gigi si astfel ,chiar daca altii lovesc in interesele Stelei, noi ii privim cu simpatie !

danimarcu29.07.2008 17:32

Are dreptate Argaseala:porumboiu ar trebui sa mai evolueze putin,el a ramas la faza in care erau Steaua ,Dinamo si Rapid acum 3-4 ani ,cand se aruncau astfel de vorbe ca sa se puna presiune pe arbitri sau jucatori.S-a gandit el ca ar fi bine sa arunce niste porcarii inainte de meci,poate iasa vreun scandal si astfel profita adunatura aia de amatori pe care o patroneaza...

1on29.07.2008 17:47

Care e faza cu "Acu-l bag, Gigi.", cã eu n-o știu? Are careva vreun link?

MoWeed29.07.2008 17:51

@1on

 

 

LA meciul cu nurnberg a fost filmata la pauza o discutie dintre Jiji si Lacatus. La un moment dat Jiji ii zice "sa-l bagi pe Badea". La care Laca sa uita la teren si ii zice "acu il bag".

Probabil video-ul se gaseste in arhiva pe pe sport.ro...

FortuneTeller29.07.2008 18:18

Multa prostie si mult prea putina onoare si civilizatie in Romania. Faptul ca Hagi a fost demis e normal caci un patron face ce vrea cu firma lui (chiar daca ma doare sufletul sa-l vad pe Gigel patron la Steaua), anormal a fost felul in care a facut-o. Tot anormal este si sa ajungem sa judecam in alb-negru tot ce ne inconjoara: Gigelu negru, toti cei care i se opun (chiar din motive diferite decat dragostea de Steaua) - albi ca neaua!! Porumboiu e un jeg, si jeg va ramane. Sandu e un jeg, si jeg va ramane. Repet, indivizii astia nu s-au spalat brusc cu Ariel doar pt ca au razboaie cu Gigel Becali (alt jeg). Homo Sapiens ar trebui sa invete sa gandeasca pt el insusi, fiecare situatie are o alta concluzie, chiar daca actorii sunt comuni.

endorama29.07.2008 18:37

sunt de acord cu ideea din ultimul paragraf al articolului, dar doar cu atat.

 

Hagi merita ceea ce a patit fiindca s-a tinut de scaun atunci cand era evident ca nu are valoarea necesara si nimeni de la club incepand cu Becali si terminand cu jucatorii nu-l mai doreau.

 

Pazkany nu a luat la misto Steaua - a facut doar o afirmatie, care chiar daca e neplacuta pentru noi ca suporteri ai Stelei, contine si mult adevar in ea... intreaba si tu orice strain neutru care e diferenta dintre Cupa Campionilor de acum 22 de ani si Liga Campionilor de azi... eu cand ma laud pe aici pe la colegi cu Cupa castigata in 1986, nu impresioneaza chiar atat de mult.... stie toata lumea ca era altfel fotbalul atunci cand se juca cu maxim 3 straini in echipa si cu doar cate o echipa din fiecare tara in competitie... asta nu inseamna ca performanta Stelei nu e una extraordinara, atata vreme cat am fost prima echipa din estul Europei care am reusit asta, dar totusi ce a spus Pazkany e corect. asta este adevarul.....

 

Porumboiu are motivele lui evidente sa-l atace atat pe Dorinel Munteanu... iar Penescu nu a facut decat sa confirme acuzatiile respective...

danimarcu29.07.2008 18:54
intreaba si tu orice strain neutru care e diferenta dintre Cupa Campionilor de acum 22 de ani si Liga Campionilor de azi... eu cand ma laud pe aici pe la colegi cu Cupa castigata in 1986, nu impresioneaza chiar atat de mult....

Totul era diferit acum 22 de ani .

Si nu-i de mirare ca nu-i impresioneaza pe blegii aia de americani performanta Stelei din 86!

Spune-le data viitoare ca un neam de-a lui Bin Laden juca la Steaua.O sa caste ochii imediat!...

xDaJACKALx29.07.2008 18:58
Antrenorul trebuie sa fie cel care hotaraste alcatuirea unei echipe in functie de randamentul si parametrii pe care jucatorii il au la antrenament, asa cum un chirurg hotaraste ce trebuie sa faca in timpul unei operatii, netrebuind sa se consulte cu directorul spitalului.

 

Directorul spitalului nu-i poate spun chirurgului ce sa faca deoarece nu e spitalul lui, el este pus in acea functie de cineva.Acelasi lucru se intampla si la unele cluburi mari (Real Madrid, Barcelona sau Bayern Munchen) care au presedinti alesi in functie, nu patroni.Ce se intampla la noi la Steaua se intampla si la Chelsea unde Abramovici si-a impus anumiti jucatori in echipa(Smertin,Jarosik sau Shevcenko) si Milan( e binecunoscuta implicarea lui Berlusconi in alcatuirea echipei)sau alte echipe care sunt patronate de cineva.

iulianbarlad29.07.2008 19:00

in 1990 jegul de porumboul a dat dinamovistilor un penalty fiindca stangaciu a cazut pe un adversar.ura lui fata de Steaua are radacini vechi.un frustrat .forta Steaua!

FortuneTeller29.07.2008 19:12

@endorama

Nu impresioneaza CCE din 1986? Hmmm... Pai oare de ce nu scot Real, Juventus, Milan, Liverpool, Inter, Ajax Bayern din palmaresul lor titlurile castigate inainte de 1990? Sau de ce nu pun un asterix? Performanta din 1986 este (si va fi pt mult timp) unicat in Romania, deci de ce vrem sa o minimizam? Imi pare rau pt tine prietene, dar eu unul si peste 20 ani voi fi la fel de mandru de cupa castigata in 1986. Si cine exact vorbeste de cupa noastra? Paszkany? Ala care se lauda cu un campionat care merita 10 asterixuri in palmares? Oare tot asa vorbea de CCE daca era patron la Steaua sau daca CFR-ul lua CCE in anii 80? Bineinteles ca nu, si tocmai de aceea cei care iubesc Steaua ar trebui sa fie mai atenti cand se lasa prada acestor tentative de minimizare a meritului de castigator al CCE, fie si in 1986.

Referitor la Munteanu, pai oare de ce au pierdut si alte echipe cu Steaua? Tot "blaturi"? Sau tot blaturi au fost si atunci cand Vaslui si Arges pierdeau cu Otelul, Pandurii sau Gloria Bistrita? Sau numai cu Steaua e blat? Apropos de cazul "bricheta", oare de ce nu s-a facut scandal in presa si pt cele 3 puncte primite cadou de Vaslui in dauna Otelului?

 

@Danimarcu

La americani oricum nu conteaza ca vorbesti de Steaua sau de Bayern, pt ei toate sunt la fel de inexistente. Este la fel precum noi bem o bere in Bucuresti si discutam de New York Jets sau New England Patriots.

endorama29.07.2008 19:35
intreaba si tu orice strain neutru care e diferenta dintre Cupa Campionilor de acum 22 de ani si Liga Campionilor de azi... eu cand ma laud pe aici pe la colegi cu Cupa castigata in 1986, nu impresioneaza chiar atat de mult....

Totul era diferit acum 22 de ani .

Si nu-i de mirare ca nu-i impresioneaza pe blegii aia de americani performanta Stelei din 86!

Spune-le data viitoare ca un neam de-a lui Bin Laden juca la Steaua.O sa caste ochii imediat!...

 

am zis ca nu-i impresioneaza *chiar atat de mult*... colegii de care vorbeam sunt in marea lor majoritate europeni... cu americanii n-ai ce discuta despre fotbalul european ca nu le pasa. in fine no...

axl29.07.2008 19:37
a punerii batistei pe țambal

Lamuriti-ma si pe mine ce inseamna aceasta expresie, intai la propriu si-apoi la figurat.

endorama29.07.2008 19:43
@endorama

 

Bineinteles ca nu, si tocmai de aceea cei care iubesc Steaua ar trebui sa fie mai atenti cand se lasa prada acestor tentative de minimizare a meritului de castigator al CCE, fie si in 1986.

 

Referitor la Munteanu, pai oare de ce au pierdut si alte echipe cu Steaua? Tot "blaturi"? Sau tot blaturi au fost si atunci cand Vaslui si Arges pierdeau cu Otelul, Pandurii sau Gloria Bistrita? Sau numai cu Steaua e blat? Apropos de cazul "bricheta", oare de ce nu s-a facut scandal in presa si pt cele 3 puncte primite cadou de Vaslui in dauna Otelului?

 

nu e vorba de "minimalizare", ci de obiectivitate... crede-ma ca si acum dupa 22 de ani mai tin minte echipa din 86, desi atunci aveam doar 8 ani, dar asta nu inseamna ca nu pot sa si realizez diferenta dintre contextul de atunci si cel actual. in plus, Steaua era la vremea respectiva practic o echipa nationala care se lupta in Europa cu echipe care erau construite pe alte criterii..

 

SSK29.07.2008 19:49

De exemplu, erau construite pe criteriul ca puteau transfera orice jucator strain doreau, beneficiind de piata libera din vest (a se vedea Schuster, Archibald). Ce zici de criteriul asta?

Living_Dead_Stripper29.07.2008 19:55

@ axl:

 

La propriu: Pe vremuri cand gazda unei petreceri dorea sa anunte terminarea unei petreceri, punea o batista sau o fata de masa pe tambalul lautarului, muzica inceta si betivanii se carau acasa...

 

La figurat expresia se refera la acoperirea unui scandal, cand cineva renunta in a acuza pe altcineva pentru propriul sau interes sau pentru castigul unor foloase mai mult sau mai putin cuvenite.

danimarcu29.07.2008 19:56
@endorama

 

Bineinteles ca nu, si tocmai de aceea cei care iubesc Steaua ar trebui sa fie mai atenti cand se lasa prada acestor tentative de minimizare a meritului de castigator al CCE, fie si in 1986.

 

Referitor la Munteanu, pai oare de ce au pierdut si alte echipe cu Steaua? Tot "blaturi"? Sau tot blaturi au fost si atunci cand Vaslui si Arges pierdeau cu Otelul, Pandurii sau Gloria Bistrita? Sau numai cu Steaua e blat? Apropos de cazul "bricheta", oare de ce nu s-a facut scandal in presa si pt cele 3 puncte primite cadou de Vaslui in dauna Otelului?

 

nu e vorba de "minimalizare", ci de obiectivitate...

Fii serios omule,eu aveam 14 ani in 86 si pot spune ca a fost cel mai glorios moment din viata mea!Si acum,dupa 22 de ani mi se face pielea de gaina cand imi aduc aminte...

Nu ai despre ce obiectivitate sa vorbesti.Acum 22 de ani vremurile erau cum erau,fotbalul la fel...

Steaua si-a facut o echipa buna,Dinamo si-a facut alta echipa,Craiova alta.Numai Steaua a ajuns in varf,pt ca au facut cea mai buna echipa.Daca era usor de castigat Cupa Campionilor,ce jena i-a tinut pe altii s-o castige?

 

axl29.07.2008 19:59

Merci, LDS, aveam o parere total gresita despre sensul propriu si una ambigua despre cel figurat.

«12»