O spun din prima, ca nu cumva, furat de sofisme, sã uit: vreme de aproape jumãtate de deceniu Nicolae Dicã a fost un fotbalist esențial pentru Steaua. Nu genial ca Dobrin, nu briliant ca Mutu, dar un reușit melanj dintre geniu și strãlucire, specific caratelor de aur din Trivalea cea bunã roditoare de vedete. În plus, doar pentru poza de familie: fãrã viciile din afara stadionului ale celor doi, adicã alcool, tutun, alcov.
Reproș major: o lentoare în deplasare, compensatã prin soluții ingenioase la pase sau șuturi. Unde mai pui, cã în fiecare an a fost golgeterul Stelei, iar unele din golurile sale internaționale au uluit Europa. Ca pe Hagi, mingea îl cãuta pe el, fãrã a o cere imperativ ca în cazul Mutu.
Pânã la accidentarea aceea ceva mai gravã(simularea ei ca o bucurie a marcãrii golului doritã a fi originalã, s-a dovedit premonitorie), Zinedicã (e o exagerare în raport cu Zinedine, dar nu cu rolul lui la Steaua) a fost jucãtorul cel mai folosit în primul 11(de unde și o anume uzurã, care i-a scos din minți pe perfecționiști). Nici selecțiile de la naționalã nu l-au ocolit, dar repartiția norocului i-a plasat "bijuteriile" în amicale. Un foarte bun coechipier, singurele conflicte avându-le cu traseistul Cristea, care i-a potolit un exces de autoritate, și cu "asiaticul" Neaga, cel ce dãdea vina pentru neadaptare pe o identitate de partiturã cu Dicã. Dicanio a dat totul pentru Steaua, chiar și atunci când nivelul salariului nu urmãrea trendul talentului. Atunci când "robotul salvator" a mai avut ratãri, nimeni nu l-a întrecut în a-l nega cu vehemența patronului Gigi Becali, ce l-a pus în derâdere pe liste de transferãri, cinismul sãu cunoscut, izvorât din dispreț ciocoiesc de oameni, chipurile sub protectoratul crucii, atingând apogeul acum când transferându-l la Catania, a decretat: "Nu cred cã va lipsi Dicã Stelei, dacã lipsea nu-l dãdeam".
Dupã ce prestațiile sale excelente au asigurat cheagul averii câștigate din fotbal, plus puncte la impresia artisticã a "Barcelonei estului" (nu-i nici o forțare, în privința trofeelor, doar în privința consistenței jocului), sã n-ai bãrbãția sã-i mulțumești unuia "din familia ta" pentru jertfirea tinereții în dreptul stãnoagei de profit, e o barbarie strigãtoare la cer(fie și via muntele Athos). Un asemenea gest echivaleazã cu scrierea de mãscãri pe catapeasma bisericilor pe care enoriașul Gigi Becali le-a ridicat cu (zice el) curatã smerenie. Oricât de vestit geambaș ai fi, nu poți trata un cal pur sânge ca pe o gloabã.
Dar decisivã în insistența cu care Dicanio a vrut sã pãrãseascã Ghencea(odatã ce semnezi un contract pe o anume perioadã, din punct de vedere juridic pretențiile jucãtorilor de a se transfera înãuntrul acelui interval sunt caduce; dar ei preferã sã lase bacșiș gras la ospãtari, în loc sã angajeze un avocat care sã le protejeze cariera prin clauze temeinice) a fost reacția unei pãrți din galerie, care a afișat un banner mai grav decât o huiduialã, mai scârbos ca o înjurãturã. Baia de mulțime face bine oricui-dar cu precãdere fotbalistului-, iar atunci când Dicã a vãzut un mesaj premeditat împotrivã-i, cu accente de dispreț asupra muncii lui, mai excesiv chiar și decât al patronului, deja marja de suportabilitate a fost depãșitã. L-am felicitat în gând pe Adrian Ilie pentru gestul lui de frondã cãtre tribuna din Ghencea, care l-a fluierat când a fãcut un joc strãlucit împotriva Stelei ca "valencian". Dar cumintele Dicã a avut o reacție de mare caracter, deși dupã realizarea transferului putea sã fie frondeur: "Doresc Stelei sã câștige campionate și sã joace mereu în Liga Campionilor. Este o echipã valoroasã și a fost o onoare pentru mine sã joc aici. N-aș vrea sã se ajungã în situația de a fi regretat".
Rezolvând marea problemã a lipsei de formã a lui Dicã, ne pregãtim sã punem presiune pe Dayro Moreno, care când dribla, etcaetera. Foarte curând ne va fi dor, la meciurile pe muchie de cuțit, de o soluție marca Dicã.
Constantin Ardeleanu
!!!! O ALTA LEGENDA A PLECAT .....