Poate cã totuși ne-am repezit cam tare asupra deznodãmântului acestei "grupe a morții". Apelul la simbolistica naționalã a mioriței este, desigur, facil și foarte la îndemânã, însã cu timpul cred cã vom privi prestația tricolorilor cu ceva mai multã luciditate și, inevitabil, cu mai multã detașare.
Dupã primele 20 de minute ale meciului cu Olanda îmi fãcusem deja douã pãreri despre meci, care ulterior s-au adeverit: 1) ai noștri sunt mai în meci decât olandezii - perfect adevãrat dacã ne gândim la lejeritatea cu care au tratat olandezii atât faza ofensivã, cât și cea defensivã; 2) olandezii sunt vizibil mai proaspeți decât noi. Adevãrul e cã partida neverosimilã cu Italia ne-a stors ca pe portocale - ironic, nu?
Pentru cã dincolo de ratarea calificãrii, care rãmâne, cred cã n-ar trebui sã trecem așa ușor peste partida - și o repet! - neverosimilã cu Italia. Nu doar pentru cã era vorba despre campioana mondialã, ci pentru cã e vorba despre Italia! Italia pe care toți microbiștii români o simt mai valoroasã decât noi, mai hoațã decât noi, mai norocoasã decât noi, mai avantajatã decât noi. Niciun cunoscãtor decent de fotbal nu-și pune mari speranțe într-un meci cu Italia, ãsta e adevãrul. Pe englezi îi vom prosti mereu pentru cã sunt avântați și vin peste noi, pe francezi îi putem pãcãli pentru cã sunt aroganți și ne subestimeazã, dar Italia are tot ce avem noi, doar cã în cantitãți mai mari!
Așa cã rezultatul și mai ales evoluția din meciul cu Italia au meritat efortul deplasãrii pânã "în vecini" la Zurich și Berna. România n-o sã repete prea curând curajul, dezinvoltura și nici norocul pe care le-a avut în meciul cu Italia, vã asigur! Tupeul ca la 1-1 sã-i atacãm noi pe ei, sã-i prindem descoperiți, sã fie blocat Petre în 12 metri, iar Mutu sã rateze un penalty cu care azi eram bine mersi în sferturi, așteptându-i pe Villa & co. Sigur, o sã-mi spuneți cã nici Italia nu mai e cea din 2006, cã Chiellini nu-i Canavaro, dar vin și vã întreb: de când și pânã unde vrem noi sã cucerim lumea cu Bãnel, Cociș și Daniel Niculae?
Dacã sunteți deci de acord cã tot ce s-a ales din acest EURO e o partidã memorabilã cu Italia, atunci putem desigur sã comentãm despre meciul cu Olanda, sã remarcãm - just și amar - cã ne-au bãtut cu rezervele, cã fundașii lor au o eficiențã a paselor de peste 90% (!!!), cã ne-au furat mingea și ne-au dat-o când au vrut. Putem sã sperãm cã în sfârșit cineva o sã vadã cã Nicolițã nu știe fotbal sau sã ne întrebãm, ridicând o sprânceanã, când o sã-și dea drumul și Cociș ãsta, dom'le? Sau, ridicând ambele sprâncene, cum a reușit tolomacul ãla de Daniel Niculae sã dea atâtea goluri în Franța, când aici n-a avut nici mãcar o ocazie?!? Ce fundași or fi și prin Franța? Cã prin Scoția ne-am lãmurit...
Adevãrul e cã n-am avut cu cine (cã tot e la modã expresia). Francezii și italienii au fost clar peste noi, dar cu eroism și multã, multã energie am reușit sã suplinim diferența de valoare. Cu Olanda n-am mai avut nici energie și nici mãcar eroism. Iar sã nu poți alerga într-un meci cu Olanda, n-are decât sã-ți fie fatal.
În plus, generația asta, "ratatã" cum prea ne place sã-i spunem, nu putea dintr-o datã sã se dea peste cap și sã dea de pãmânt cu trei forțe fotbalistice mondiale. Pur și simplu, nu putea! Nu au crezut nici ei cã pot, n-am crezut nici noi (personal, eram convins cã facem cel mult 1 punct, inclusiv dupã meciul cu Franța...) - n-avea de unde sã rãsarã atâta încredere în sine. Sã nu uitãm cã și generația "de aur", pânã la vârful din SUA a avut un turneu "de acomodare", în Italia 90, unde s-a descurcat onorabil, dar nu mai mult.
Cam asta au fãcut și tricolorii de azi. Sã sperãm, deci, cã dãm lovitura în Africa de Sud!
Hai România!
Ovidiu
