Nu sunt pocherist, cu atât mai puțin jucãtor de bridge, dar îmi imaginez cariera fotbalisticã a lui Pițurcã din Orodel ca intrarea unul valet așteptat în structura unei chinte. Deseori, roiale. Degeaba se strãduiesc inevitabilii dușmani sã-l prezinte cacialmist, zadarnic se fac trimiteri lingvistice la pițifelnic sau țurcã. Pânã și porecla de Satana a început sã capete aurã, așa cum la"diavolii roșii" din Manchester, batjocoritor, nimeni nu s-ar gândi.
Cu breton de adolescent rebel a la Beatles și înfãșurat în sobrietatea negrului, dincolo de profesionalismul sãu ce ține de un dat natural, Victor(logodit cu victoria în scenariul Ursitoarelor) cultivã sfidarea. Iatã lunga sa listã de sfidãri: venirea târzie la Steaua, la 27 ani, la vârsta când un Balaci era deja terminat; contestarea titlului de golgeter al "regelui din Regie", Hagi depãșindu-l pe Piți în ultimul meci, cu concursul oltenilor; golgeterii de carton din Groapã(cei care au "îngropat" credibilitatea unui trofeu continental), câștigând, pe bune, "Gheata de bronz" a Europei; Tudorel Stoica, un stâlp de rezistențã în Ghencea, refuzând a face tandem cu el, în al doilea an de antrenorat la Steaua; Sfynxul, pe care l-a acuzat de deturnare de fonduri, dupã ce nea Ion a renunțat la Piți pe banca tehnicã; "conspirația cumnaților", dupã prima promovare la Euro, el nerenunțând la premierea dupã numãrul de minute jucate, indiferent de nume, principiu ce l-a costat debarcarea și tragerea teamului național 8 ani pe linie moartã; impresarii Becali, pricepuți, nu la fotbal, ci la oierit; tribuna stelistã, trimisã la plimbare, prin gesticã, de unde s-a ales cu celebrul "Piți, lasã-ne !"; atotputernicul pipernicit din Pipera, findcã a îndrãznit sã se implice în alcãtuirea primului 11; numãrul mașinii cu triada maleficului 666.
Introverit și rãzbunãtor (neselecționarea lui Ogãraru, pedepsind aproape inuman o absențã la lot a îndrãgostitului Ogãraru; plusarea la selecții pentru Dorinel, pentru a depãși recordul lui Hagi). ªi totuși Sfynxul a avut dreptate când a intuit statutul de "piazã rea" al lui Piți la echipele de club(un singur titlu cu Steaua, în rest locul 2 și în Ghencea și la Craiova). Marea artã, abilitate, inspirație și strategie o aplicã Victor la naționalã, unde știe sã armonizeze un puzzle de personalitãți, dând sens unei echipe. A obținut în premierã calificarea tineretului la turneul final de la București și douã calificãri cu echipa mare a României în faza finalã, prima fãrã înfrângere în grupa preliminarã, cu Portugalia în componențã, iar a doua, adjudecându-și 4 puncte din 6 în compania reprezentativei batave.
A preluat generația lui Mutu, risipitã în baruri, alcovuri și ierburi penale, și i-a dat un vector: a conta în lume ! Îl vãd în agitația unui cazinou, vorba lui, - nu ?- mizând imperturbabil și surprinzãtor doar pe "galben". Ca stelist i-am apreciat neutralitatea cu care a mizat pe blocul dinamovist(în special la tineret, neavând ranchiuna maleficã lucescianã), slãbiciunea geneticã pentru craiovenii lui(azilul de la Steaua pentru piticii mediocri, culeși din lunca Oltului), dar și rafinamentul pervers cu care a renunțat la doi rebeli în mare formã: agitatul Tricã(ingratul care-și înjurã mama adoptivã dintr-un parcurs al târârii sale de reptilã pe pãmânt) și impecabilul Dãnciulescu(cel care a pozat în arhanghelul puritãții și candorii în mlașina de lângã lacul Floreasca).
Orgoliul românesc a punctat formidabil la EURO 2008, datoritã acestui indescifrabil Pițurcã, meciurile de egalitate cu douã echipe titrate mondial, ce-au tremurat cu trubadurii ultimei șanse, reliefând caratele "galbenilor", dar și existența unei galerii supercivilizate afarã(invers ca englezii). M-am grãbit cu aceastã cronicã, înaintea meciului decisiv cu Olanda, deoarece în cazul unui scor eventual nefavorabil, aidoma presei de rezultat de la noi, nedrept și abuziv, l-aș fi considerat pe Pițurcã un gambler provincial. Sau n-aș fi comentat nimic.
Constantin Ardeleanu
