Dupã campania mai mult cantitativã din vara trecutã și cea mult mai condensatã și consistentã din iarnã, cred eu cã se apropie o campanie de transferuri care ne va arãta adevãrata pricepere a lui Adrian Ilie, dar și a lui Marius Lãcãtuș.
Deși a reușit un retur nesperat de bun (s-o recunoaștem, nu se aștepta nimeni sã ne batem pentru titlu), Steaua și-a arãtat limitele în numeroase momente. Nu mã refer doar la finalul ratat, ci și la victoriile chinuite de pe teren propriu sau din deplasare, la meciul slab din Giulești, la cel de-a dreptul prost din Groapã. S-a vãzut cã, deși noile achiziții au adus un plus la valoarea echipei, ele nu sunt suficiente pentru a ține capul sus în Europa, nici pentru a ataca în forțã viitorul sezon intern, cu cele 2 (douã, domnilor!) trofee ale lui: Cupa și Campionatul.
Mai este nevoie încã de întãriri, mai ales dacã admitem totuși cã a venit momentul ca unii jucãtori, actualmente titulari de bazã, sã plece. Mã refer în primul rând la Dicã (care nu mai are motivația sã continue la Steaua), dar și la Goian și poate chiar la Rãdoi, care ar merita sã facã un pas în fațã, cãtre țãri mai civilizate, unde va fi apreciat pentru fotbalul pe care-l joacã și nu pentru relația de rudenie cu patronul. Probabil totuși cã Rãdoi va rãmâne, însã la fel de probabil Dicã și Goian vor pleca, în funcție de ce vor reuși și la EURO.
Fundași de profilul lui Goian nu cred cã sunt foarte greu de gãsit, chiar dacã oricui îi va trebui o perioadã de timp sã se acomodeze și sã creascã în joc. Pe de altã parte, Dicã reprezintã o problemã mult mai spinoasã, iar plecarea lui de la Steaua cred cã va determina și o schimbare a așezãrii echipei în teren. În ultimii 4 ani de zile Steaua a depins foarte mult de Dicã, în ultimii 2 tot jocul fiind construit în jurul poziției incerte a lui Dicã în teren. Pierzându-l pe Dicã, Steaua va pierde un mare marcator, dar își va oferi șansa de a dezvolta o echipã ceva mai suplã și mai flexibilã.
Pentru asta însã e nevoie de ochi pentru talente, precum și de bani. Dayro Moreno va fi, probabil, înlocuitorul lui Dicã, însã nu va fi un nou Dicã. Are avantajul vitezei de partea lui, dar nu știm dacã ne va salva precum a fãcut-o de atâtea ori piteșteanul. Steaua trebuie sã-și întãreascã puternic mijlocul, pentru a nu mai depinde de rezolvãrile personale ale unor jucãtori de profilul lui Dicã. În momentul în care vom construi o "fabricã de pase" la mijlocul terenului, care sã ofere șanse celor 1 sau 2 atacanți, jocul se va simplifica mult mai mult. Accentul trebuie, deci, pus pe mijlocași, atât de bandã (unde venirea lui Szekely poate reprezenta un plus), cât și centrali. Fãrã 2-3 mijlocași care sã știe sã dribleze, sã dea o pasã printre sau o centrare englezeascã, ne facem iluzii degeaba.
Acestea sunt sau trebuie sã fie obiectivele lui Adrian Ilie și Marius Lãcãtuș și de atingerea lor depinde calificarea în Ligã, dar și un start în forțã în campionatul României. Care, am vãzut cu toții, conteazã!
Sã așteptam!
Ovidiu
