Aici se vorbeste despre 2 chestiuni distincte. Pe de o parte este aberatia lui Iancu, cum ca Steaua ar trebui sa fie, sau va fi, retrogradata (despre care, si aici ma refer si la persoana, si la declaratie, s-au scris deja mult prea multe cuvinte), iar pe de alta parte, se aduc argumente, exemplificand cu cazurile Rusia, respectiv Recreativo Huelva, ca Becali nu ar fi procedat incorect.
Corect, incorect, Steaua joaca intr-un campionat in care regulamentele Ligii sunt clare. Iar acolo, din ce am inteles, intr-un astfel de regulament, incepand de anul acesta (daca nu ma insel), exista un articol clar, in care se precizeaza ca o echipa despre care se va demonstra ca a stimulat financiar adversarul unei rivale, va fi sanctionata. Regulament de care domnii nostri din conducere au fost perfect constienti si cu care au fost de acord. Asa ca nu ii gasiti scuze lui Becali pentru ce a facut, pentru ca, cel putin regulamentar din punctul de vedere al Ligii, nu a procedat corect. Curat murdar.
In plus, pe langa latura neregulamentara a chestiunii... mai e un aspect. Ne batem cu pumnul in piept ca ne europenizam, ca ne civilizam, ca incet incet se duce coruptia din fotbal, ca avem un fotbal corect, etc... dar prin astfel de practici, gen premiarea altor echipe, nu facem decat sa incurajam fenomenul care ne-a dominat fotbalul in epoca Pinalti, Padureanu & co. Ce-ar fi sa se ajunga in situatia in care, o echipa scapata de retrogradare, sa joace "pe bune" impotriva CFR-ului sau a lui Dinamo doar daca ar fi "premiata" de Becali? Mi se pare destul de realizabil.
Unde mai pui ca o echipa (ma rog, aici U Cluj face exceptie) pe care tu, Steaua, o premiezi pt ca i-a luat puncte lui CFR, dupa aia, dupa un timp, echipa aia va ajunge sa joace cu tine. De unde stim ca parte din banii aia nu sunt si pentru a o lasa mai moale in meciul cu tine, Steaua? Si chiar daca nu s-a precizat ca banii aia ar fi si pentru asta, conducatorii, jucatorii echipei respective sunt constienti de "relatia buna" cu Steaua, ca au primit bani de la Steaua, sunt toate sansele sa nu doreasca sa strice prietenia, nu? E moral? E normal? E corect din punct de vedere sportiv? NU.
Asa ca discutati voi despre cacatul pe care il mananca Iancu, aveti mare dreptate, dar nu il scuzati nici o secunda pe Becali pentru felul in care "le face"!