"Mai sunt 15 minute din campionat. Rapidul joaca la Craiova si are nevoie de victorie pentru a castiga titlul, moment in care Universitatea, calificata in finala Cupei, merge automat in Cupa Cupelor indiferent de deznodamantul meciului de peste 4 zile. Steaua nu intampina probleme in meciul de pe Ghencea cu o echipa, Gloria Bistrita, care n-are prostul obicei de a se baga ca musca-n lapte intre cei mari. La Craiova e 2 - 1 si Rapidul forteaza victoria. Antrenorul Mihai Stoichita nu mai suporta tensiunea. Se retrage discret pe colina din spatele vestiarelor, inchide ochii si secventele intregului campionat i se pravalesc in memorie. Aidoma condamnatului la moarte care-si traieste toata viata in timpul ultimei tigari, Stoichita rememoreaza totul.
Steaua dominase intrecerea interna a ultimilor ani si-si propusese al 6-lea titlu consecutiv. Revenirea lui Mircea Lucescu in fotbalul romanesc era semnalul ca militarii vor avea de acum un contracandidat adevarat pana la final. Chiar daca Lucescu declarase ca in primul an vizeaza doar crearea unei echipe, nicidecum performanta imediata. Cine sa creada un tip pentru care locul 2 a fost intotdeauna considerat un esec. Steaua si-a luat masuri. A avut Rapidul in mana pe Ghencea, dar, la 2 - 1, Denis Serban si-a batut joc de o minge pe care a trimis-o pe langa poarta goala dupa ce driblase tot cartierul Giulesti. Pana la urma totusi, stelistii au intrat in iarna pe primul loc, in ciuda faptului ca au pierdut acasa cu Otelul si Petrolul in preajma unora din cele 12 meciuri internationale sustinute in toamna, dar ajutati de faptul ca in deplasare nu i-a batut nimeni. Pauza competitionala a adus despartirea de Puscas, presedintele care ii daduse incredere lui Stoichita, dar ale carui idei novatoare nu fusesera imbratisate tocmai de oamenii tineri in care isi pusese sperantele.
Si a inceput minireturul. Cu eliminarea din Cupa, cu o infrangere jenanta in Ghencea cu Nationalul, cu victorii chinuite pe teren propriu, cu un egal smuls in extremis Rapidului in Giulesti si cu un esec dezarmant la Pitesti. Era momentul in care Lucescu se instala confortabil in frunte si mai avea de trecut un singur hop: cel de la Bacau. Acolo unde antrenor era Halagian, omul care intotdeauna joaca la mai mare si mai mult si, totodata, "taticul" lui Stoichita. Si Rapidul a pierdut in fata unei echipe ce si-a luat toate masurile sa castige. Roata se intorsese. Steaua era campioana, dar mai trebuia sa invinga, in Regie, o echipa, Sportul Studentesc, retrogradata la acea ora, dar care-l avea in poarta pe Razvan Lucescu. A fost 1 - 1 si totul parea pierdut. Stoichita a vrut sa demisioneze in acel moment si poate ar fi facut-o daca, la cererea lui, Steaua ar fi anuntat ca renunta la serviciile sale si nicidecum invers.
Vuietul din stadion ii intrerupe visul lui Stoichita. Oameni cu ochii bulbucati trag de garduri. Antrenorul Stelei se ridica nedumerit, isi trage niste palme peste turul pantalonilor inverzit de peluza de pe colina si intra din nou in arena. "Nea Mihai, suntem campioni!", ii striga unul dintre baietii care in pauza meciurilor calca iarba, iar dupa, strang reclamele. Stoichita nu apuca sa-si fixeze privirea ca este imediat luat pe brate. Craiova a terminat 2 - 2 cu Rapidul, rezultatul tinut in permanenta in frau de dupa geamurile fumurii de la loje. Terenul a fost invadat de rosul si albastrul steagurilor steliste. Bara unei porti a cedat sub greutatea lui Lincar, Coporan si Luca si s-a pravalit in multime. [...]"
Anul Sportiv 1998 Prosport
