Momentul Dinamo din 4 mai 2008 va ramane ca un moment trist in istoria noastra. Va ramane - pentru mine cel putin - momentul in care standardul calitatii performantelor Stelei a fost coborat cu o treapta. Treapta cea mai importanta nu ne mai intereseaza, locul doi e de ajuns.Veti spune ca nu-i asa, ca acest moment a venit mai demult, la prima declaratie a creditorului cum ca importanti sunt banii oferiti de UEFA pentru participarea in Liga Campionilor si nu modul in care se obtine calificarea in aceasta competitie.
Nu vreau sa ma alatur grupului de suporteri care acuza presa, federatia, Liga, adversarii, masoneria, fortele oculte, etc pentru ratarea acestui obiectiv.Nu ma voi alatura nici acelora care sustin ca totul se va prabusi, ca Steaua se va afunda in mocirla mediocritatii si ca vor urma din nou ani de cosmar pentru stelisti. Stiti de ce? Pentru ca nimic nu s-a schimbat. Terenurile nu vor aparea peste noapte pentru copiii si juniorii Stelei, creditorul clubului nu va deveni intelept si educat peste noapte, Argaseala nu va capata coloana vertebrala iar Lacatus nu va intelege ca pentru a fi un mare antrenor nu e de ajuns sa fii prezent pe banca unei mari echipe.Dupa cum spuneam, Argaseala va veni la serviciu si va fi gata sa spuna la fel de des, "Da, sefu!", una din grupele de copii se va antrena in spatele peluzei nord, asa cum face de-obicei, tramvaiul 41 va trece plictisit pe aceeasi ruta. Iar noi? Iar noi vom fi din nou cu capetele plecate, pe care sabia razboinicului luminii nu le va taia.
Lasand la o parte toate acestea, nu stiu cati dintre noi si-au pus serios intrebarea: ce e drept? E drept ca un fanfaron( unica voce care se aude dinspre Steaua) care jigneste si se lauda, isi aroga legaturi cu Divinitatea, isi bate joc de adversari si colegi in acelasi mod, sa castige? Ganditi-va la ceilalti: toti la un loc nu fac cat el! E drept sa castige aceasta voce? E drept ca Dayro Moreno sa frece banca de rezerve, fiind singurul jucator de tehnica si explozie al Stelei? E drept ca un jucator care si-a facut datoria cu onestitate sa fie uitat prin divizia a treia si pe banca de rezerve, cand fara cele trei puncte aduse de golul sau cu FC Vaslui, ne luam demult adio de la primul loc? Pentru toate aceste intrebari stiti la fel de bine ca mine raspunsurile.
Pentru copiii care au plans aseara in ploaie, pentru Pawel Golanski si Mirel Radoi, pentru secunzii si masorii Stelei, pentru oamenii care ingrijesc terenul, pentru Zapata si Ovidiu Petre, pentru Emerich Ienei si Andrei Vochin, e drept sa castigam. Dar ei nu sunt vocea Stelei de azi, ei sunt vocile care canta trist pentru o stare de spirit care s-a incheiat pe 4 mai 2008.
Asa cum am inceput, ieri s-a coborat stacheta definitiv, pentru ca tot ce insemna Steaua a capitulat. Ultima speranta, simbolul ei, statea plouat fara solutii, fara idei, pe banca tehnica, cu fata unui om invins. Toate tururile de onoare, saluturile sale cu pumnii stransi, toate mainile in gat aplicate adversarilor, au ramas jucatorului Lacatus.Antrenorul e un tip speriat de situatia unde se afla, fara reactie in momentele decisive, asteptand parca un semn din alta parte pentru a schimba ceva. Nerenuntand dupa un astfel de meci, simbolul nostru, a legitimizat esecul, ideea ca locul 2 e bun si el, a legitimizat ca e normal ca Steaua sa dea goluri numai din faze fixe, a legitimizat faptul ca interesul sa fie pus inaintea valorii. Deci, ce facem? Plecam capul sau ridicam privirea?
P.S. Aseara am pierdut pentru ca Dinamo a fost ea insasi, o echipa de complexati care si-a urmat calea( cat de penibil sa fii sa spui ca o victorie face cat 2 titluri? ),in timp ce noi am fost fricosi si tematori,adica exact opusul a ceea ce a fost Steaua de 60 de ani incoace.
Mihai Somanescu
