Nimeni nu se dã în vânt, când tinerețea le-a fost fascinatã de Beatles, Pink Floyd sau Phoenix, dupã muzica militarã, dar eu, unul, dupã marșul triumfal al Stelei la Reghin, unde a cochetat cu Gloria(la scarã balcanicã, desigur) am fredonat aproape instinctual refrenul mobilizator(sunã ca dracu', dar asta e) al ultimilor bãrbați rãzboinici români, care, trecând Carpații, cântau "Ardealul, Ardealul, Ardealul". La 10 Aprilie 2008, Steaua a susținut o bãtãlie decisiva cu Gloria Pãdureanã, o echipã solidã și organizatã, pe care formația din Ghencea n-o mai învinsese de 3 ani acasa la ea.
Nu mai conteazã circumstanțele, cu episodul mâinilor însângerate(ospãtarul Horoba îi asigura, la nivelul ironiei de frapierã, cã la Reghin geamurile nu sunt la îndemâna unei eventuale furii contra altui Serea SRL) și nici blestemul "Memegerial" împotriva "lordului sforãriilor", brigandul oltean care a mocirlit partea aceea de Ardeal curat. Nici amenințarea voalatã a îmbãtrânitului în rele, nici flașneta doctorului de penitenciar, Mureșan, cã prietenul Jean-virtual pacient dupã atâtea fãrãdelegi comise- îl va ajuta, n-au mai funcționat. Spre uluirea generalã, dar mai ales a "gazdelor teoretice", tot stadionul era vãdit stelist(nu involuntar ca la Sevilla 1986, Barcelona având aceleași culori ca Steaua), spectatorii din inima Ardealului pactizând cu valoarea unui simbol românesc(miticizat de niște mediocri bãnãțeni, cu fruncea de douã degete).
Vorba lui Nicolae Dicã, revenit la parametrii calitativi ai "doppiettei", e formidabil sentimentul cã ești prețuit la 400 kilometri depãrtare de capitalã. Chiar Valjeanul traficant de puncte nu s-a mirat cã Steaua e iubitã în Ardeal, ci cã Bistrița lui a fost huiduitã. Ce lecție formidabilã a prețuirii valorii autentice le-au predat constructorii de viori țambalagiilor presei, care tot improvizeazã scenarii rocambolești despre anormalitatea unor victorii în serie a "orchestrei" dirijate de Lãcãtuș. De data asta, vinovat a fost scos Tãtãrușan(botezat de un mancurt Tãtãrușine, insinuându-se cã ar fi un demn urmaș al pãpușarului Costel Câmpeanu), ignorându-se jocul mai strãlucit ca niciodatã al steliștilor(doar golului al doilea al lui Dicã atribuindu-i-se o oarecare prezumție de nevinovãție). Ce dureros le este Casandrelor dezastrelor sã mai aștepte încã o etapã ca Steaua sã se împiedice, pentru a deschide ecluza dejecțiilor ! Cum sã priceapã cã e mai lesne sã cumperi un autocar ultrasofisticat de jumãtate milion de euro decât sã armonizezi niște relații de joc ? Cum sã creadã cã o legiune strãinã, de second hand, nu poate preda lecții de profesionism, mentalitate și valoare unei națiuni fotbalistice ce figureazã cu prima reprezentativã pe locul 12 în lume ? (Evitați consumul abuziv de stupizenie, insinuãri și anti-stelism ! Dãuneazã grav pricãjitului vostru IQ !).
Cã bine le mai potrivește cel mai Miticã al capitalei: "la CFR sunt mulți sportivi, dar puțini fotbaliști". Faulturile cu duiumul de la Urziceni, sub impulsul fugirii de sub picioare a gazonului, au reflectat rudimentul unui team bunicel, dar foarte departe de excelențã și de exagerãrile Fãlcosului sau acestui purtãtor de trichinelozã verbalã, hulitul Tricã("Steaua nu va câștiga titlul niciodatã"; mãi copile nu te mai întoarce la soacrã-ta, doamna Balaci, du-te direct la Bãlãceanca ! Tu pe Steaua te-ai gãsit s-o sfidezi ?). Rãmâne un mister de ce a deranjat atâta cursa de urmãrire a echipei din Ghencea, ce-și joacã șansa cu maximã determinare ?
Ca stelist nu poți sã ai luciditatea afișatã a neutrilor sau sã emiți prãpãstii de tip Ando("CFR va câștiga titlul cu 5 puncte avans ?!"), dar numeni nu te împiedicã sã parafrazezi reflecția lui Ellitis despre Dumnezeu("Doamne, cât albastru cheltui ca sã nu te vedem !"), în contextul clipelor faste ale revenirii suflãrii steliste: Doamne, cât de mult roșu-albastru cheltui ca sã te putem pricepe !
Constantin Ardeleanu

