În aceste zile ale linșajului mediatic direcționat împotriva Stelei, ne pregãtim de meciul de duminicã împotriva "Bãtrânei Doamne" a fotbalului românesc: UTA Arad. Având în vedere câte lucruri ne leagã de acest club, sper ca suporterii sãi sã facã notã discordantã de la mânia proletarã a celor care se alãturã Rapidului în lupta sa împotriva regulamentelor și a bunului simț, și sã evite sã condamne clubul nostru, care nu a avut nicio vinã în evenimentelor care au început cu meciul de joi.
Steaua și UTA au în comun, în primul rând, spiritul de învingãtor. Campioana provinciei a cucerit 6 Campionate ale României, în anii 1947, 1948, 1950, 1954, 1969 și 1970. ªi-a trecut în palmares și douã Cupe, în 1948 și 1953. Fiind înființatã de cãtre baronul Francisc von Neumann (patronul Întreprinderii Textile Arad) în 1945, UTA nu s-a cramponat niciodatã de regimul care ar fi favorizat cluburile bucureștene, deoarece oamenii de acolo au conștientizat cã nu așa se face performanța.
Cel mai iubit fotbalist care a activat la clubul arãdean e Iosif Petschovschi. Din 1946 pânã în 1961, cariera lui a alternat între CCA București (Steaua) și UTA (care s-a numit și ITA sau Flamura Roșie în acea perioadã). Petschovschi e dovada clarã a legãturii istorice dintre cele douã cluburi, și ar trebui sã acordãm cu toții o importanțã mai mare acestui adevãrat simbol al sportului din România.
Relațiile dintre suporteri sunt, în general, unele de amiciție. Sigur, ele au fost provocate și de frontul comun fãcut împotriva rivalilor noștri, cum ar fi Poli AEK Timișoara. Nu putem uita nici cã Marius Lãcãtuș a antrenat cu puțin timp în urmã clubul de pe Mureș, unde a fost tratat cu simpatie de cãtre suporterii locali.
Nu am cum sã vorbesc în numele tuturor steliștilor, dar cred cã nu sunt singurul care vrea s-o spunã: Respect, UTA Arad! Împreunã, trebuie sã luptãm împotriva mizeriei din sportul românesc. Fie ca echipa mai bunã sã învingã mâine!
