Steaua 2008, dupã transferurile din iarnã, pare a se întoarce la vechea sa doctrinã despre fotbal. Cã i s-a zis "circul din Ghencea" sau "viteziștii", progresia jocului înspre poartã, pigmentatã cu o fentã magicã marca Rãducanu-Samantha sau o invenție imprevizibilã a lui Hagi, a consacrat jocul continental al Stelei, pãstrând în matricea lui esențialã fantezia atacului de pe vremea C.C.A.-ului lui Gicã Popescu-Seniorul sau Ilie Savu-Parașutã sau al Stelei viitorului antrenor de la Ajax, Piști Kovacs. De astfel singura generație de aur din istoria fotbalului românesc a fost cea de sub emblema vulturului din Ghencea, în perioada 1985-89. Majoritatea dintre ei regãsindu-se sub faldurile tricolorului, sintagma s-a lipit impropriu de tricourile celor care au dus naționala la World Cup 1994 pe locurile 5-6.
Cele 6 titluri consecutive post-decembriste au consolidat renumele "viteziștilor", dar cu toate strãduințele unor staruri ca Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie sau Roșu, animați de inepuizabilul Lãcãtuș, nu s-au mai atins caratele Stelei Sevilliene, chiar dacã accederea de trei ori consecutiv în grupele C.L.(fãrã a trece de ele) e notabilã. Pe fondul "guvernãrii somnolente" pãunesciene(care a facilitat privatizarea becalianã), însoțitã de un exod de valori, echipa din Ghencea a fost la un pas de a deveni o echipã oarecare, cum visau eternii ei dușmani. Au intervenit, salvator, finanțatorul Gigi Becali și antrenorul Victor Pițurcã(istoria nu se scrie cu dacã, dar dacã bijuteria Coroanei din Armata Românã era lãsatã de izbeliște, mare lucru de nu se întâmpla contraperformanța din hochei, unde în 2008 finala s-a disputat între Miercurea Ciuc în limba românã cu Miercurea Ciuc în limba maghiarã).
Dar, vai, s-a pierdut, în febra reorganizãrii, stilul unei mari echipe a Europei, deși ea era condusã de pe margine de golgeterul acelei ediții de neuitat 1985/86. Traseele ordonate plus selecția unor jucãtori cu talie micã, abuzându-se de perimetrul oltean, a adus Steaua pe podium (inclusiv un titlu), dar pe un fond de joc mai mult static. Walter Zenga, cu reflexele sale de catenaccio, și școala Platanilor(a jocului plat), transferatã din vestitul parc cu tot cu Oli, îți dãdeau impresia cã din trupa de operetã de altãdatã cu paiete și sclipici nu mai rãmãseserã decât garderobierele. Un alt titlu-balsam, desãvârșit de cuplu Þiți Dumitriu-Dorinel, fiindcã Pãianjenului i se încețoșase ochiul tactic, a repus în drepturi orgoliul stelist. Intermezzo lui Protasov a fost entuziasmant(cu tot eșecul Rosenborg), pentru cã el a cultivat pe fondul școlii "sbornaia", trecutã prin mitologia greacã, bucuria jocului, criteriul suprem în Ghencea decenii de-a rândul. Epoca Olãroiu, partea a doua (armãsarul primit în Emirate sã-i devinã herghelie, banii sã-i sporeascã în conturi, sã continue neobosit cu aforisme de genul" nu mor caii când vor proștii", dar sã ocoleascã templul din Ghencea) a perfecționat jocul contra naturii steliste.
Un ultim gând bun al patronului (excedat de imigrãrile din Cluj) și clarviziunea lui Adrian Ilie au adus aceastã Trei-Me sudamericanã(Moreno-Mendoza-Moreno), care a înviorat jocul triunghiurilor de pase (briliant cu CFR Cluj, apoi mai pierzându-și din substanțã; care grefã reușește fãrã puținã suferințã ?). Nu lipsesc ratãrile în stilul latino, dar stranierii combinã din reflexe native, pedepsind oarecum suficiența balcanicã. Celor trei li se adaugã surprinzãtor de agilul Habibou, iar în regim de vitezã au ajuns sã convingã atât de criticații Ovidiu Petre și Lovin. Dupã 10 ani de confuzie, Steaua se strãduie sã reînvețe traseiele cu care a șocat cândva Europa. Transferații în intersezon au adus bucuria pasei, a demarcãrii, a sprintului.
În America de Sud te va fascina mereu jubilația jocului, dragostei, destinului. Acolo, pânã și moartea este o pauzã de meci, în care nimeni nu știe cât va dura repriza a doua.
Constantin Ardeleanu
