Aud ca finantatorul i-ar fi facut oferta lui Adrian Mititelu pentru transferul lui Costea de la Craiova. Si nu de ici de colo, ci bani seriosi, 3 milioane de euro, asta in cazul in care Thereau a costat 600.000 euro. Vad ca nu ne potolim si o tinem pe aceeasi linie fundamental gresita, de a aduce toate valorile umflate ale Ligii 1. Croitoru ilustreaza poate cel mai bine situatia asa-ziselor vedete din campionatul intern: valori certe atunci cand joaca fara un obiectiv precis, clacheaza lamentabil cand sunt obligati sa faca performanta. Nu pot uita scandalul monstru declansat de hotararea unuia din fostii antrenori de a-l tine pe banca pe Croitoru: cum se poate, dom'le, ca un asa fin dribleur sa nu-si gaseasca locul in primul 11? Ne-am lamurit acum, asa cum s-au lamurit si Gica Hagi si Lacatus (in ceea ce-l priveste pe Croitoru), ca una-i Vaslui si alta Steaua.
Cu ceva timp in urma scriam un articol despre necesitatea aducerii de jucatori straini pentru a putea emite pretentii la performanta. Principala acuza adusa articolului respectiv a fost ca strainii "nu pun suflet", nu simt nimic pentru clubul la care joaca. Treaba asta cu daruirea e cu doua taisuri: majoritatea fotbalistilor romani care activeaza in Liga 1 trag tare sa ajunga la una din cele trei echipe bucurestene de top. Asta-i maximul la care viseaza, atata isi doresc. E in firea omului ca odata ce ai ajuns acolo unde iti doresti, sa o lasi mai moale – nu e ceva gandit sau premeditat, pur si simplu subconstientul micsoreaza turatia motoarelor. Ai ajuns unde ai vrut, ai bani, faima (doar joci la Steaua, nu?), nu ai de ce sa te mai agiti. Repet, acest lucru se produce involuntar, nimeni nu gandeste asa de buna voie. Din cauza asta fotbalistii se agita pe la echipe de duzina, pentru a avea sansa sa joace pentru Steaua sau rivalele bucurestene. In momentul in care au ajuns aici insa, intervine automultumirea. Si asta-i complet opusul ideii de performanta.
Spre deosebire de ai nostri, strainii, in marea lor majoritate, vad in Romania o trambulina spre alte campionate mai puternice. Un contraexemplu ar fi Carlos, care a venit cu scopul bine stabilit de a "rupe" barurile, dar altfel, fara deosebire, toti sunt manati de dorinta de a evolua cat mai bine in speranta unui transfer la o echipa de top. Cum va explicati ca Zapata si Emeghara par ca sunt singurii care se agita si pun suflet in ceea ce fac? Un columbian si un nigerian sunt mai "stelisti" decat multi dintre colegii lor romani. Thereau, cat a stat la noi, a incantat pur si simplu: precis si exact in fata portii, bataios, bun pasator, altruist la nevoie, Thereau a patruns in inimile suporterilor aproape instantaneu. V-ati intrebat vreodata de ce? Cum se poate ca un strain sa fie mai iubit decat proprii fotbalisti, crescuti in asa-zisul "spirit al Stelei"? Cuvantul care descrie aceasta stare este "atitudinea". Atitudinea aratata pe teren, respectul pentru jocul de fotbal, ambitia, acestea au fost atuurile lui Cyril Thereau. Si, culmea ironiei, aceste atuuri n-au venit in nici un caz din prea marea dragoste pentru Steaua – nu, au venit din dorinta de a pleca mai repede la alta echipa. Da, pentru ca visul lui Thereau nu este (nici n-a fost vreodata) sa-si incheie cariera la Steaua: dorinta lui este, asa cum chiar el a marturisit-o, sa evolueze pentru o echipa mare , gen Olimpique Lyon. Si pentru asta, in drumul lui spre atingerea acestui tel, ne-a incantat si pe noi cu evolutiile sale. Ramane ca noi sa stabilim ce vrem: o echipa de romani neaosi, crescuti zice-se in spirit "ros-albastru" dar care alearga la misto pe teren, sau o echipa de mercenari, care se gandesc numai la bani si transferuri, dar care mananca pamantul cand sunt bagati in joc.
Pentru iarna, consider ca ne trebuie minim un mijlocas valoros si un atacant eficient, care sa marcheze si din jumatati de ocazie (exclus jucatori din Liga 1). Daca ne vom culca pe-o ureche ca se intorc Radoi si Plesan, ne vom scufunda mai adanc in mediocritate. Trebuie un lider care sa traga echipa dupa el, sa-i trezeasca pe ceilalti, sa-i faca sa se simta rusinati cand vad ambitie si efort mai mare la unul care nu-i de-al lor. Asta trebuie facut, daca mai vrem sa salvam ceva din Steaua de azi. Altfel, vom ramane pentru totdeauna cu povestile Sevillei '86, cu amintiri, regrete, cu "a fost odata ca niciodata..."
Andrei (papillon)
