Povestea palmaresului, istoriei, trecutului și viitorului Stelei e departe de a se fi sfârșit. Singurii care o pot sfârși sunt oricum judecătorii, așa că n-am pretenția ca acest text să dea un verdict. Este, în cel mai bun caz, o problemă de logică. N-am documente, n-am dovezi, dar au Talpan și Becali nenumărate documente și cu ce ne-au convins? Pe mine nu m-a convins definitiv și irevocabil decât decizia instanței care îi ia sigla clubului lui Becali și o dă Armatei. Atât! Că din decizia respectivă se poate deduce că Armata ar putea avea și altceva, nu e suficient cel puțin pentru mine, nu după atâta timp în care Steaua lui Becali a avut tot și nimeni nu a contestat asta, nici Armata, nici miniștrii, nici generalii, nici nimeni.
Problema mea de logică e așa. Să presupunem că Steaua lui Becali n-are și n-a avut niciodată patrimoniul, inclusiv palmaresul, toți anii ăștia, cum susține juristul Armatei. Întrebările mele sunt:
1. Unde sunt “babiucii”?
Dacă tot s-a descoperit acum asta, nu ni se spune și cine e de vină din partea Armatei că Becali a beneficiat atâția ani pe nedrept de o asemenea comoară? Mă îndoiesc că Becali putea el, așa, să vină de pe stradă și să fure Steaua, ba nu oricui ci ditamai Armatei! Deci, domnul Talpan, poate vă îndreptați în Justiție și împotriva celor din Armată care au prejudiciat Armata! Știu că e la modă “interesul național”, iar Armata se laudă cu protejarea lui, dar tot Armata e cea care a permis eventualul furt de identitate, dacă el există! Și timp de un deceniu nici nu s-a plâns că i s-a furat ceva! Nu cumva ar trebui să apară niște “babiuci” și în acest dosar?
2. De ce UEFA recunoaște Steaua Becali?
Adaug și presupunerea că FRF/LPF au acceptat Steaua lui Becali drept continuatoarea Stelei Armatei pentru că ar fi fost în cârdășie cu Becali. Să zicem că de aia i-au permis Stelei lui Becali să joace pe locul Stelei Armatei. Dar și UEFA a fost tot în cârdășie cu Becali? Cum de i-a permis Stelei Becali să joace în cupele europene pe istoria Stelei Armatei? Ai putea zice “dom’le, n-au băgat de seamă, au luat de bun ce li s-a spus”, dar nu ține. Pe același model, UEFA a refuzat accesul în cupele europene pentru CSU Craiova! Deși clubul susține că e adevăratul continuator al istoriei Științei și că Mititelu n-a avut niciodată palmaresul Craiovei (vă sună cunoscut?), UEFA i-a dat reject! Deși CSU Craiova sărbătorește an de an împlinirea anumitor vârste (zilele trecute nu mai puțin de 67 de ani – click), UEFA i-a zis că n-are încă nici măcar trei ani! La fel ar fi putut să-i zică și Stelei, măcar anul ăsta, când Armata are celebra decizie judecătorească: “Nu puteți juca în cupele europene, sunteți un club nou, clubul vechi e la Ministerul Apărării”. N-a făcut asta! Ba chiar cred că nici Ministerul Apărării n-a cerut asta sau, dacă a cerut-o, a fost refuzat. Ba chiar UEFA i-a dat pe site Stelei Becali același palmares. Nu că ar fi o dovadă asta, dar e un indiciu, pentru că sigla i-a schimbat-o când a fost reclamată. Aș face pariu că și la anul o acceptă pe Steaua Becali în cupele europene. Mă rog, doar să se califice ea.
3. Istoria, fie și furată, nu dispare!
Chiar și presupunând că, la un moment dat, o decizie definitivă clară îi va lua și palmaresul/istoria/tradiția Stelei lui Becali, acești ani de istorie nu pot dispărea! Până la o decizie clară, asta e Steaua, iar rezultatele ei se adună la palmares! E irelevant dacă îți place Becali sau nu, ultimul deceniu nu poate pur și simplu dispărea, nu se șterge din palmares! Poate e mai clar altfel: dacă un hoț fură o mașină, circulă un an cu ea, apoi e prins și mașina revine proprietarului de drept, kilometri parcurși în acel an nu se pot șterge!
Mă puteți contrazice la aceste trei idei? Adică înainte să mă acuzați eventual că sunt plătit de Becali, că răspund preventiv și la asta.
Oricât de des o repet, tot primesc acuze. Unii spun că țin cu Steaua, alții că am ceva împotriva Stelei. Acum e și mai complicat, că nu mai e clar care Steaua. Prima parte zic că am lămurit-o, așa că de fiecare dată când sunt întrebat cu cine țin, răspund cu linkul (click). Că nu sunt împotriva Stelei – cea care a existat toți anii ăștia și încă există – ar trebui să fie suficient textul ăsta.
Desigur, acum vor veni comentariile că sunt pe mână cu Becali, probabil și cumpărat cu bani grei. Există unii care nu-și pot închipui că poți avea o părere pur și simplu, fără să fii cumpărat. Nu e suficient să le spun nici că n-am vorbit nici măcar o singură dată cu Becali în afara emisiunilor pe care le moderez! Nici-o-da-tă!
Există unii care-și închipui că, în calitate de moderator, atunci când îl am în direct ar trebui să-l desființez, să-l fac praf, eventual chiar să-l înjur. M-am obișnuit și cu asta. Așa se înțelege rolul moderatorului de către unii: trebuie să susțină o parte, preferabil pe a lor. Din cauză că unora nu le place omul, el trebuie automat făcut praf și, mai mult, refuzat în emisiuni. Pot accepta că la un moment dat a fost o inflație de Becali la TV, mult, prea mult, exagerat de mult. Dar astăzi nu e, iar să spui că omul care decide la cea mai importantă echipă de fotbal din țară n-are ce căuta la o emisiune de sport niciodată e pru și simplu stupid.
În fine, presupusa mea apropiere de Becali ar trebui să pară chiar ridicolă în încheierea acestui text. Da, cred că ar fi benefic pentru Steaua să aibă un alt proprietar! E depășit de situație și incapabil să o mai rezolve. Dar nu, nu cred că un proprietar trebuie schimbat cu forța, de către fani și/sau Armată, în orice țară, inclusiv România, a anului 2015, doar pentru că nu ne place.
Pot înțelege că fanii nu-l plac, pot înțelege că protestează împotriva lor, e dreptul lor câtă vreme o fac civilizat. Pot înțelege inclusiv de ce nu mai merg la stadion (click), ceea ce mi se pare forma supremă de protest în fotbal.
Și totuși, dacă e să fie schimbat Becali la Steaua, personal mi se pare că revenirea în proprietatea Armatei este printre puținele variante chiar mai proaste decât actuala situație. Dacă nu singura mai proastă pe care mi-o pot imagina realist.Aberația a explicat-o Mihai (click) mai bine decât o mai pot face eu.
Autor: LUCIAN LIPOVAN
“Realizator emisiuni la sport.ro. Părerile exprimate pe blog îmi aparțin însă doar mie, nu postului. Pasionat de sport și IT. Născut la Timișoara, mutat la București. Țin cu Poli, care nu mai există.”
Preluare de pe lipovan.ro
Alt idiot care desi e redactor sportiv, nu intelege nimic din sport. Cere ca judecatorii si Justitia in general sa lamureasca situatia, cand singurele entitati care o pot face sunt institutiile sportive, in speta FRF, UEFA si Tribunalul de ARBITRAJ SPORTIV, aranjate ierarhic.
Pe urma, vorbeste de patrimoniu si palmares in acelasi context, la pachet. Te doare mintea ! Daca un jurnalist sportiv cultiva astfel de concepte idioate, ce te mai poate mira la individul de rand.
In rest ambele tabere se jura ca au ce nu pot avea, ce nu pot detine cu titlu de proprietate. Trist….Romania si am spus totul !
A sarit ne-a gigi cu banutii acum inainte de intalnirea suporterilor. Simte un picut ca il arde funduletul :)))
Era de asteptat ca acesti “deontologi” sa sara in apararea ciobanului. Pentru suma corecta, astia sunt in stare sa spuna si ca prostul ala a infiintat Steaua.
Ma bucura oricum sa vad ca xray posteaza aici tot felul de articole probecali, dar nu spune nimic despre mitingul din 24. Informatia aia nu a aparut deloc pe site. SI ASTA CICA E SITEUL SUPORTERILOR STELISTI!
@ronnie
Trollul tot troll ramane
1) Daca și articolul asta e probecali înseamnă ai pierdut proprietatea termenilor. Tot ce nu e pro Talpan e automat pro Becali, nu? :)))
2) Despre “miting” s-a scris
– aici http://www.fcsteaua.ro/forum/index.php?showtopic=36874&p=691289
– aici: „Vrem să strângem milioane de fani să vină cu bani de acasă și nu vin 10.000 la un meci. Din gură putem face multe”
– urmează astăzi alt articol despre asta.
3) Peluza sud si nord au ignorat total apelul lui Pavel cu mitingul din 24. PS și PN nici macar nu au publicat chemarea lui Pavel, desi e din 24 septembrie, dar sa mai dea un comunicat pe tema asta. Semn ca oficial nu vor participa. Fără ei mitigul e frecție.
– Peluză Nord -NIMIC
– Peluză Sud –NIMIC
Daca PN și PS dăteau comunicat apărea și pe site. Nu e nimeni trompeta lui Pavel, “steaua liberă” sau altor anonimi. Cine are ceva de zis, intră pe site și scrie cu mânuța lui!
Am mai spus acum ceva timp, despre miting să scrie cel care il organizează și participă. Cine vrei să scrie???
:))))
SudSteaua.ro
23 hrs · Edited ·
In aceste vremuri tulburi, Peluza SUD își păstrează idealul, cel al unei echipe de fotbal ‘Steaua București’ în cadrul Clubului Sportiv al Armatei.
Am primit cu entuziasm vestea deschiderii centrului de juniori, precum și înscrierea unei echipe CSA în campionat. Am arătat dorința reală de ne implica si de a construi acest vis împreună.
Cu toții am fost dezamăgiți când acest proiect a fost ucis în fașă, echipa fiind retrasă chiar a doua zi din competiție. În același timp condamnăm tenacitatea cu care decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 3 decembrie 2014 este ignorată în continuare de către conducerea CSA, Federație și Liga Profesionistă de Fotbal.
Cu credința că doar adevărul ne va face liberi, milităm pentru “Un Club Curat Mai Presus de Toate”, și cerem DNA sa facă lumină în dosarul care anchetează modul cum a fost preluată secția de fotbal depus în anul 2003 in sertarele ”celebrei institutii”.
De asemenea, salutăm inițiativa de renaștere a spiritului si culorilor roș-albastre și ne declarăm susținerea pentru mitingul organizat pe 24 octombrie în Ghencea.
Sâmbătă ne întoarcem acasă sa luptăm pentru ce ne-a fost furat de atâta timp. Iar cei vinovați, atât de furt, cât și de tergiversări, intimidări și manipulări, considerăm că trebuie sa platească.
Înainte SUD !
Înainte Steaua !
Poate l-ai scris tu ieri :), dar la SudSteaua.ro ultimul comunicat e asta:
“COMUNICAT 12.09.2015 POSTED ON 12 SEP, 2015 IN COMUNICATE”
Da, penibilule, eu l-am scris :)))
Da, penibilule, pe site-ul SudSteaua.ro la Comunicate nu e! Aia e oficial!
PS
Acum am gasit pe facebook la PS, scris ieri, la 1 lună după Pavel, dar nu apare ca un comunicat, cum a fost precedentul.
Am mai spus, e un site deschis. Poate să posteze comunicate și aici. Nu e nimeni angajat să bântuie internetul după info.
Nu bantui internetul dupa info, dar minti fara nici o jena. Interesant.
Trollule, site-ul PS e SudSteaua.ro, unde își publică și arhivează toate comunicatele. Acolo mă uit, că scriu doar admini, nu oricine. Daca nu e acolo, înseamnă că nu există.
Până azi, nici nu știam de pagina de fb. Pe fb e o postare de ieri (doar pe fb nu și pe site la Comunicate) și pentru mine nu e comunicat oficial!
Cine are ceva de spus nu-l oprește nimeni să o facă aici. Nu e nimeni obligat sa o facă in locul lor!