Cupa României: Sănătatea Cluj – Steaua 1-6! În optimi cu “The Best” Man (19 ani) și copii de senzație ai Stelei – Emilian Pacionel (16 ani) și Ianis Stoica (14 ani)

de | octombrie 25, 2017

FC Steaua s-a calificat în optimile Cupei României după victoria în 16-zecimi împotriva echipei Sănătatea Cluj, scor 6-1. Au marcat Man (17′, 23′), Benzar (32′), De Amorim (45′), Achim (58′) și Stoica (90+2′), respectiv Negru (85′).

Roș-albaștrii au scris istorie prin debuturile consemnate, cel mai spectaculos fiind cel al lui Ianis Stoica, fiul fostului jucător al Stelei, Pompiliu Stoica.

Tânărul Ianis Stoica a debutat aseară la echipa de seniori a Stelei la varsta de 14 ani, 10 luni si 13 zile, fiind cel mai tânăr debutant și marcator din istoria clubului.

Alt debut de senzația fost și cel al puștiului de 16 ani Emilian Pacionel.

În fața a aproximativ 5.000 de spectatori cele două cluburi au trimis în teren următoarele echipe:
  • Sănătatea: Lăzăreanu – Cr. Paul, D. Matei (Misăraş 74′), Em. Negru, Ţîrlea – Vitan (D. Bucur 61′), Ciupe, Yuh, Ad. Lupu – Ceaca (Ititesc 65′), Gaşpar
    Rezerve neutilizate: Todoran – Ghişa, Bria, Indreica
    Antrenori: Csaba Kiss şi Dan Matei
    Eliminat: Cristian Paul 22′ (roşu direct)
  • FC Steaua: Andrei Vlad – Pleaşcă, Larie (Laur. Ardelean 46′), Jorge, M. Mihai – Vl. Achim (cpt.), Szecui – Golofca (Ianis Stoica 60′), D. Benzar, De Amorim – Man (Pacionel 46′)
    Rezerve neutilizate: Ed. Stăncioiu – Al. Nicolae
    Antrenor: Nicolae Dică

Dennis Man, MVP-ul care a dat Gamer Over “virușilor” în 45 minute!

Dennis Man a fost omul meciului Sănătatea Cluj – FC Steaua, din 16-imile Cupei României. Singurul dintre titularii lui Dică titular și în partida din Cupă, Dennis Man a avut o primă repriză de vis, reuşind o dublă în primele 25 de minute (17′, 23′) și două pase decisive la golurile lui Daniel Benzar (32′) şi De Amorim(45′) . De Amorim are și el în cont două pase de gol și pasa la Golofca care a dus la penalty.

Puștii lui Dică au făcut instrucție cu Sănătatea Cluj! Dennis Man (19 ani), Daniel Benzar (19), Emilian Pacionel (16) și fiul lui Pompiliu Stoica, Ianis (14), printre remarcați.

Din start, Sănătatea nu are emoţii, iese la joc și nu se baricadează, dar va plăti scump pentru asta. După 16 minute De Amorim pasează cu călcâiul şi Man finalizează cu un şut din prima. Cinci minute mai târziu, Amorim e lansat în adâncime, saltă mingea la Golofca, iar lovitura lui de cap e blocată cu mâna de Cristian Paul. Cartonaş roşu şi un penalty transformat tot de Man.  Același Man are o super acţiune, trece frumos de doi adversari şi pasează în centru pentru Daniel Benzar, cel care face 3-0. Vicecampioana controlează autoritar, chiar dacă ritmul e scăzut, iar înainte de pauză Amorim e lansat de Man şi brazilianul ciupeşte mingea peste portar pentru 4-0.

La pauză, Dică i-a scos pe Man şi Larie şi i-a aruncat în luptă pe puştii Emilian Pacionel şi Laurenţiu Ardelean. Spectacolul steliştior a continuat. Șarjele lui Emilian Pacionel (16 ani), și apoi ale lui Ianis Stoica, 14 ani, sunt încântătoare.

În minutul 58, Achim a reuşit o fază splendidă şi o execuţie de senzaţie “șut lobat-vinclu-bară-gol” pentru 5-0.  Achim e găsit cu o pasă la marginea careului, preia mingea elegant, se întoarce cu faţa şi trimite un lob fin peste portarul clujenilor direct în vinclu. În minutul 60 intră în locul lui Golofca un puşti de încă 14 ani, Ianis Stoica,  bifând o bornă istorică.

E momentul copiilor, aşa cum ne arată driblingurile, rabona și tupeul lui Emilian Pacionel. Este la un pas de gol, șutează foarte bine, cu exteriorul piciorului drept după o pasă a lui Amorim, însă gloria îi este furată de o paradă a portarului Lăzăreanu. Peste câteva minute urmează o fază de play station: rabona de senzație a puștiului de 16 ani Pacionel spre cel mai tânăr jucător într-un meci oficial din istoria Stelei, Ianis Stoica, 14 ani, pătrundere acestuia pe dreapta și o centrare de manual pe fruntea lui De Amorim, care timite alături, milimetric, din careul de 6 m.

  • Priviți și vă minunați de câteva realizări ale lui Emilian Pacionel, in meciul Sănatatea Cluj 1-6 Steaua. “Pacionel are 16 ani, are figura unui copil de 9 ani, dar fotbal vede ca unul de 30”  – MM Stoica. https://youtu.be/O5RjnSRxAiA
  • “Pacionel are 16 ani, are figura unui copil de 9 ani, dar fotbal vede ca unul de 30”  – MM Stoica. https://youtu.be/R_lT0NLEUZ4
  • Emilian Pacionel: “A fost un meci de vis, am debutat la 16 ani, sunt foarte mandru de asta. Le multumim celor de la club ca au avut incredere in noi sa ne debuteze. In prima seara in care am aflat ca vin cu echipa mare, n-am prea dorit deloc, eram foarte fericit”.https://youtu.be/yMN7CNpVOso

Chiar şi în condiţiile în care Steaua joacă fără griji şi cu fotbaliştii care abia au primit buletinul, Sănătatea nu poate replica. Vlad îngheată în poartă, în timp ce Pacionel, Amorim, Achim şi Stoica se joacă cu fazele de poartă. Pe final, la o fază fixă, după o serie de greşeli, Emanuel Negru înscrie golul de onoare. Însă Ianis Stoica marchează şi el în ultimele secunde după un assist al lui De Amorim.

“Ieri, alaltaieri dormeam cu mama, acum am ajuns la echipa mare! Mi-a venit sa plang de bucurie!” – Ianis Stoica

Ianis Stoica a devenit, la 14 ani, cel mai tânăr jucător în meci oficial din istoria Stelei. Mai mult, și cel mai tânăr marcator, pentru că Ianis Stoica a debutat fulminat cu gol într-un meci oficial, după ce înainte i-a pus o minge pe tavă lui De Amorim, dar brazilianul a ratat din 3 m. 

  • Ianis Stoica:“Acest debut şi acest gol au venit în urma muncii mele. De 8 ani fac fotbal, toată viaţa mi-am dedicat-o acestui sport. Fac şi câte două antrenamente pe zi”, a spus Stoica, pentru ca apoi să vorbească despre emoţiile prin care a trecut: “Mi-a explicat tata cât de greu e să porţi tricoul Stelei. Şi la antrenament mi-e greu să îl port. Să vină Alibec şi să îmi spună “salut” e mare lucru la 14 ani. Ştiam de duminică faptul că voi fi în lot, acest lucru mi-a dat multă încredere. A fost incredibil, mi s-au înmuiat picioarele când am fost chemat de la încălzire; cred că o să scriu o carte despre acest meci”. https://youtu.be/jyQOdyBP81Y

Meciul l-au câștigat “greii”, Dennis Man, Daniel Benzar, De Amorim, Vlad Achim și Golofca, dar puștii au fost sarea și piperul spectacolului. Trebuie apreciată evoluția dezinvoltă a copiilor, mai ales că au avut pe umeri și presiune imensă a emoțiilor la debutul visat.

Galerie Foto FCSB

Video. Rezumat

https://youtu.be/BaRWqwKzSqk

Video. Meci întreg

https://youtu.be/6W2OsKeaVyk

Video. Declarații

Dennis Man, dupa Sanatatea Cluj 1-6 Steaua ~ 25.10.2017
Pompiliu Stoica dupa Sanatatea Cluj 1-6 Steaua ~ 25.10.2017
Dică

https://youtu.be/tAKVdp26ov0

Felicitări băieților pentru joc și scor!

X Ray

 


Șaisprezecimi de finală ale Cupei României: CS Sănătatea Cluj – FC Steaua

Meciul  Sănătatea Cluj – FC Steaua se dispută  pe Cluj Arena, miercuri, 25 octombrie 2017, de la ora 20:30 și va fi transmis în direct de PRO X TV (fost sport.ro). În această fază a competiției se dispută o singură partida pe terenul echipei mai slab cotate.

  • Aurelian Ghişa, patronul echipei Sănătatea Cluj, a precizat după tragerea la sorți că meciul se va disputa pe Cluj Arena: „Vom închiria stadionul Cluj Arena, e prima noastră opțiune. Când am jucat cu Steaua data trecută, stadionul era gata, dar nu avea semnătura de dare în folosință. Lipsea o semnătură și de asta am ajuns la Buzău. Nu știm ce preț vom pune la bilet, dar fiind o echipă a Clujului care joacă împotriva Stelei. Cred că oamenii vor vrea să vină la un altfel de meci decât cel din campionat. E un meci mai special. Vă aduc aminte că la meciul cu Dinamo, jucat în Cupă pe stadionul CFR-ului, au fost 6000 de oameni. Ne-am bucurat mult”. Interviul cu Aurelian Ghişa realizat de GSP în 11 octombrie 2017 ( click link).

Fotografia postată de FC Steaua Bucuresti.

CS Sănătatea Cluj

După tragerea la sorți a șaisprezecimilor de finală ale Cupei României, ediția 2017-2018, organizată la Casa Fotbalului de FRF  în data de 11 octombrie, am făcut o prezentare a clubului Sănătatea Cluj în articolul Cupa României 16-zecimi: Sănătatea Cluj – FC Steaua. După 6 ani, din nou cu „virușii verzi” în aceeași fază! ( click link). 

În Liga a 3-a, seria 5, Virușii verzi traversează o zonă  gri, sub obiectivul și sperantele inimosului patron al echipei Aurelian Ghişa. Acum, la două săptămâni după tragerea la sorți, i-a mai scăzut elanul războinic împotriva Stelei, în sens pur fotbalistic,  fiind mai degrabă resemnat decât circumspect.

Sănătatea Cluj, Liga a 3-a, seria 5. Ultimele 5 meciuri oficiale și clasamentul la zi.

Însă pentru partida de miercuri seară, dintre Sănătatea și FC Steaua, patronul “virușilor” speră măcar să dea o lovitură de marketing și să adune 10.000 de spectatori pe Cluj Arena.

  • “Dupa rezultatele din ultimele doua meciuri, elanul ni s-a mai stins. Ne ingrijoreaza ca FCSB a dat 7 goluri in ultimul meci. Noi nu am luat niciodata mai multe de patru de la ei, cum s-a intamplat in 2011. Ne-am dori o revansa, insa nu e usor. Dar cred ca baietii vor avea o atitudine pozitiva si vom incerca, cu echipa pe care o avem, sa facem fata acestei formatii care e intr-o forma maxima. Nu ne-am dorit un adversar mai slab, intotdeauna am vrut sa picam cu echipe bine cotate. Ar fi extraordinar sa eliminam pe FCSB. Am luat putin pulsul si in orasele invecinate. Vor veni sustinatorii Stelei in primul rand, iar fanii clujeni vor veni sa vada pentru prima data Sanatatea intr-un meci oficial pe Cluj Arena” , a declarat Aurelian Ghișa, în direct la Realitatea FM Cluj.
  • “Suntem în febra organizării pentru meciul de mâine. Se va juca pe Cluj Arena. Toate detaliile sunt puse la punct. Ne așteptăm cam la 10.000 de oameni. Am scos 15.000 de bilete, dar credem că pe la 10.000 de suporteri vor veni. Deocamdată am vândut mai bine de 2000 de bilete, dar probabil că azi și mâine se vor vinde cele mai multe. Vin și mulți oameni din afara Clujului, care mâine își vor lua bilete. Sunt deschise 6 case. Deci așa apreciem, vreo 10.000 de bilete vândute”, a mai spus Ghișa și pentru GSP.RO. 
FC Steaua

Helmuth Duckadam, președintele de imagine de la FC Steaua, spune că n-are niciun fel de emoție înaintea întâlnirii cu o echipă din Liga a 3-a.

  • “Nu avem nicio emoție înaintea acestui meci. Mă bucur că avem o deplasare bună, unde avem aeroport. Suntem angrenați în mai multe competiții și orice deplasare grea ne poate deranja. N-am atâta imaginație încât să pot spune cum ar fi dacă ne-ar elimina Sănătatea Cluj”, a declarat Duckadam la TV Digi Sport.

Duminică, 29 octombrie, Steaua are o altă deplasare, cea de la Craiova (sau Severin, încă nu s-a decis), acolo unde vicecampioana va întâlni echipa CSU Craiova în cadrul etapei a 16-a din Liga 1. În aceste condiții, Dică nu va deplasa la Cluj pentru 16-zecimile Cupei României și jucătorii din lotul cu care intenționează să abordeze partida din campionat, un veritabil derby pentru locul 2. Dincolo de cele 3 puncte, toată lumea pune presiune pe Dică considerând că meciul cu oltenii va fi adevăratul test pentru nivelul de formă în care se află Steaua.

Astfel, la Cluj au făcut deplasarea William de Amorim, Vlad Achim, Artur Jorge, Cătălin Golofca, Dennis Man și Daniel Benzar. Alături de ei vor fi și șase juniori de la echipa a doua: Ştefan Pacionel (18 ani, mijlocaş, produs CSU Craiova), Alexandru Nicola (19 ani, fundaş, produs Steaua), Mario Mihai (19 ani, atacant, produs Steaua ), Mihai Neg (?, fundaş, ?), Ianis Stoica (14 ani, mijlocaş, produs Petrolul-Steaua) şi Laurenţiu Ardelean (17 ani, mijlocaş, produs Steaua) vor face parte din lotul vicecampioanei. Mario Mihai a mai jucat pentru echipa mare un minut, pe 31 august 2016, într-un meci cu CSM Poli Iaşi în Liga 1. Din păcate, despre ceilalți juniori clubul nu oferă informații, iar pe internet sunt puține date personale. Din ceea ce am găsit vă prezint pe scurt în cele ce urmează:

  • Ștefan Cristinel Pacionel, 18 ani, născut pe 16 februarie 1999, la Fărcașele (lângă Caracal – Olt), 1,63 m/45 kg, mijlocaș format la CSU Craiova, de unde a ajuns la FC Steaua. Numărul 5 în poza de mai jos.

În poza de mai jos, de acum 5 ani, sunt frații Emilian (11 ani)  și Ștefan Pacionel (13 ani) alături de tatăl lor, Dumitru Pacionel, cel care se ocupă de cariera celor doi copii.  Originari din Fărcașele, cei trei străbăteau zilnic, timp de 7 ani, 144 km pentru antrenamente la CSJ Știința Craiova. Despre asta și despre greutățile prin care au trecut părinții acestor copii talentați pentru a-i susține la fotbal, găsiti în articolul “Frații Pacionel, naveta pentru Stiința”  publicat de sport-vartos.ro (click AICI).

  • Laurenţiu Constantin Ardelean, 16 ani, născut în 08.02.2001. Image result for Laurenţiu Ardelean steauaUn copil de 14 ani, crescut de Steaua, se transferă la Ajax Amsterdam”, scria în 2015 Prosport. “Nimeni nu venea să-i vadă pe aceşti copii şi să ştiţi că avem talente. Uitaţi, am un copil care acum pe 7 septembrie se duce la Amsterdam, va fi luat de Ajax. Îl cheamă Laurenţiu Ardelean. L-am avut la grupa 2001. Foarte bun băiatul! Joacă pe postul de fundaş central, dar şi la mijloc. Îmi aminteşte de Mirel Rădoi când era fotbalist”, se plîngea Bumbescu. Nu cunosc istoria acelui transfer, dar a rămas la Steaua și în 2016 era internațional U16.
  • Ianis Stoica, încă 13 ani,  fiul lui Pompiliu Stoica – fost jucător la Steaua (2000-2004), vorbește în 2014 despre visul sau de a juca la Petrolul sau Steaua. S-a format la Petrolul, dar a ajuns la Steaua. În 2017 este internațional U16, prezent în echipa națională care a învins Irlanda cu 2-1.
  • Mihai Neg. Nu am găsit nicio informație despre el, alta decât aceea că juniorul joacă în a doua a Stelei.
Update

Emilian (16 ani) și Ștefan Pacionel (18 ani) au fost aduși de Steaua de la CS U Craiova la începutul acestei veri și învață la liceul cu program sportiv Mircea Eliade din București, una dintre “pepinierele” Stelei. A fost prima lovitură dată Craiovei înaintea celei cu portarul Andrei Vlad (19 ani). Emilian și Ștefan Pacionel au lăsat Craiova pentru a veni la București, după ce au semnat contracte de reprezentare cu Anamaria Prodan. Oficialii oltenilor au decis, imediat cum au aflat de impresar, să renunțe la cei doi jucători.

Emilian Pacionel, Anamaria Prodan, X?, Ștefan Pacionel și ultimul, tatăl copiilor, Dumitru Pacionel:

Doi dintre antrenorii de la juniorii Craiovei erau foarte încântați, în urmă cu cinci ani, de frații Pacionel.

  • ”Pacionel cel mic, Emilian, e rapid și foarte tehnic. Îi place să dribleze, uneori e egoist, dar așa sunt atacanții de obicei”, a spus Valentin David, antrenor atunci la grupa 2001, pentru sport-vartos.ro.
  • Și Radu Vitan, antrenor la grupa 1999, la ora realizării interviului, era încântat de fratele mai mare. ”Ștefan se deosebește de ceilalți copii prin viziunea în joc. Va fi un mijlocaș foarte bun pentru că joacă cu privirea sus și e foarte sigur pe ceea ce face.”
  • ”Visul lor de mici a fost acela de a juca fotbal de performanță. Am văzut că le place și i-am dus la patru ani la Caracal, de acolo am mers la Slatina, la școala de fotbal a lui Răzvan Raț, ’Pitic Sport’, unde am dat de un profesor foarte bun,George Vărzaru. De acolo, am plecat la Craiova”, povestea și tatăl jucătorilor, Dumitru Pacionel.

Dacă Dică vrea să-l folosească pe Alibec în returul cu Beer Shava, atunci trebuie să îi dea minute în acest joc, să-și intre în ritm. La fel lui Teixeira, dacă îl folosește în meciul cu CSU Craiova. Filipe a stat în partida cu Poli Timișoara.

Echipa probabilă a Stelei: Andrei Vlad – Pleașcă, Artur Jorge, Larie, Morais – Filip/Teixeira, Achim – Man/Golofca, Daniel Benzar, De Amorim,  – Alibec

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

60 de comentarii la „Cupa României: Sănătatea Cluj – Steaua 1-6! În optimi cu “The Best” Man (19 ani) și copii de senzație ai Stelei – Emilian Pacionel (16 ani) și Ianis Stoica (14 ani)

  1. xray Autor articol

    Update: alte detalii despre frații Pacione

    Emilian (16 ani) și Ștefan Pacionel (18 ani) au fost aduși de Steaua de la CS U Craiova la începutul acestei veri și învață la liceul cu program sportiv Mircea Eliade din București, una dintre “pepinierele” Stelei. A fost prima lovitură dată Craiovei înaintea celei cu portarul Andrei Vlad (19 ani). Emilian și Ștefan Pacionel au lăsat Craiova pentru a veni la București, după ce au semnat contracte de reprezentare cu Anamaria Prodan. Oficialii oltenilor au decis, imediat cum au aflat de impresar, să renunțe la cei doi jucători.
    Poză cu Emilian Pacionel, Anamaria Prodan, X?, Ștefan Pacionel și ultimul, tatăl copiilor, Dumitru Pacionel: http://www.digisport.ro/onedb/picture/59f03a2195f9cfb98270a530

    Doi dintre antrenorii de la juniorii Craiovei erau foarte încântați, în urmă cu cinci ani de frații Pacionel.(link dat în avancronică)
    ”Pacionel cel mic, Emilian, e rapid și foarte tehnic. Îi place să dribleze, uneori e egoist, dar așa sunt atacanții de obicei”, a spus Valentin David, antrenor atunci la grupa 2001, pentru sport-vartos.ro.

    – Și Radu Vitan, antrenor la grupa 1999, la ora realizării interviului, era încântat de fratele mai mare. ”Ștefan se deosebește de ceilalți copii prin viziunea în joc. Va fi un mijlocaș foarte bun pentru că joacă cu privirea sus și e foarte sigur pe ceea ce face.”

    ”Visul lor de mici a fost acela de a juca fotbal de performanță. Am văzut că le place și i-am dus la patru ani la Caracal, de acolo am mers la Slatina, la școala de fotbal a lui Răzvan Raț, ’Pitic Sport’, unde am dat de un profesor foarte bun,George Vărzaru. De acolo, am plecat la Craiova”, povestea și tatăl jucătorilor, Dumitru Pacionel.

  2. joga-bonito

    Toata stima pentru Dica ca promoveaza tinerii.

    In rest m-a incantat jocul chiar daca nu are nici o miza. Man se vede ca are mentalitate de jucator profesionist, spre deosebire de Alibec. Bravo lui.

    Cine are nevoie de toti strainii de duzina cand atatia tineri de perspectiva.

    Bravo Steaua romana!

    1. vitto

      dupa doar un an alaturi de greii din prima echipa, DennisM pare acum precum messi intre pitici …. DennisM (DM) nu este bun ci Foarte Bun …. ce talent ….. si ce echipa are Steaua acum pe teava: Nedelcu – DM – Florinel “Samba”!

  3. saramago

    Sanatatea Cluj – Steaua 0-4 (pauza), echipa experimentala alcatuita de Nicolae Dica n-a avut probleme impotriva unei echipe cvasi-amatoare.

    A.Vlad 6 – sigur in putinele situatii in care a fost solicitat;
    Pleasca 5 – destul de departe de pretentii;
    Jorge 5 – meci fara probleme, dar si lipsit de realizari;
    Larie 6 – sigur;
    M.Mihai 5 – tehnic, dar uneori neatent in relatia cu echipierii;
    Szecui 5 – inca nu poate fi o solutie intr-o zona sensibila a terenului;
    V.Achim 6 – numai in astfel de meciuri mai poate fi pe teren;
    Golofca 6 – cateva incursiuni periculoase, insa nu s-a lipit la gol;
    D.Benzar 7 – gol si alte actiuni in care a aparut la finalizare ;
    De Amorim 7 – macar in astfel de meciuri sa iasa la rampa;
    Man 8 – doua goluri si doua pase, dar n-a avut parte de nico opozitie.

    1. vitto

      eu nu am vazut de multi ani asa calitate la 16 ani ….. poate doar hagi mi-a parut la fel de talentat (l-am observat prima oara atent intr-un Steaua – farul terminat 2-2 in ghencea, gol giga cu sut din alergare sub bara de la 20 m) ….. mi piace molto pacionel!

  4. saramago

    Sanatatea Cluj – Steaua 1-6 (0-4), meci de antrenament pentru elevii lui Dica, cu un gol marcat de junele Stoica, la nici 15 ani !

    A.Vlad 6 – meci fara prea multe batai de cap;
    Pleasca 5 – probabil ca a evoluat pentru ultima oara in tricoul ros-albastru;
    Jorge 5 – nu tocmai grozav; si el ar putea sa plece de la echipa in intersezon;
    Larie 6 – evolutie sigura;
    M.Mihai 6 – tehnica promitatoare, insa deocamdata si-o va etala in liga a treia, la FCSB II;
    Szecui 5 – destule inexactitati, intr-o zona sensibila a terenului;
    V.Achim 7 – evolutie incununata cu un gol frumos;
    Golofca 6 – nici de aceasta data nu s-a aflat pe lista marcatorilor;
    D.Benzar 7 – din ce in ce mai increzator in fortele proprii;
    De Amorim 7 – meci cu realizari, dar trebuie sa tinem cont si de valoarea adversarului;
    Man 8 – a jucat o repriza, a izbutit doua goluri si doua assist-uri;
    ……………………………………………………………………………………………………………………
    Ardelean 6 – deocamdata este o promisiune;
    Pacionel 7 – meci bun, in care a etalat calitati tehnice remarcabile;
    Stoica 7 – are meritul de a fi marcat – o realizare insemnata pentru un jucator de nici 15 ani !

  5. alex-0101

    Asta.i viitor fotbalului… Sa crești tineri sa le mai dai ocazia sa joace la prima echipa, chiar dacă e un meci cu o echipa cu un fotbal amator, prind încredere….
    Fotbalul romanesc are nevoie de academii educație în spiritul sportului program școlar special pt băieții ăștia (ca în Germania) pentru a mai spera la o generație de aur….

    1. vitto

      asta ca tot se vaita unii de managementul “sarman” al stelei …. ca becali este doar un avar fara cultura fotbalistica, interesat doar de prezent si foarte prezent, ca mm-ul este “cartonel” si o simpla sluga care nu intelege ce inseamna un proiect profesionism pe termen mediu si lung, ca argaseala n-are treaba …. si alte chicoteli savante ale “specialistilor” virtuali: ehh uita ca la Steaua se lucreaza serios si in profunzime ….. viitorul suna bine….. da’ bine de tot!

      remember: mi piace molto pacionel!

  6. quark

    seara ne-a facut-o bucuria din ochii acestor copii care au jucat pentru prima data in rosu si albastru … chiar si pentru vechi si traditionalrivali din derby-uri, aceasta este Steaua – dupa cum a nominalizat-o Ioan Andone, amicul de-o viata a lui Laca

  7. Stormwatch

    o incantare de meci, foarte bine din partea lui Dica cum a alcatuit echipa. Pustii astia sunt de mare viitor. Sper sa ii mai vad, in Cupa sau chiar in liga 1; daca intra la fel de determinati si fara trac ca aseara, ne vor mai oferi astfel de meciuri.

    Si oarecum off-topic. Se pare ca academia incepe sa produca. Dar, cum ar fi fost sa fim o tara normala la cap (se de acolo in jos, pana in varful degetelor de la pcioare)? Adica, la momentul privatizarii echipei, chiar si cu un patron ca gigica (nici in cazul lui nu ar strica sa fi fost unul mai educat, dar la fel de ambitios si orgolios), s-ar fi facut totul transparent si baza din Ghencea ar fi fost data in folosinta pe terment lung si cu clauze clare pentru echipa (locatie, terenuri, samd). Lasa statule tu din mana totul, doar fa ceva corect pentru privat (si transparent). Si lasa privatul sa cheltuie bani si sa investeasca, atat in baza cat si in crearea si mentinerea unui centru de performanta. Academia stim bine ca a fost desfiintata din momentul parasirii bazei din Ghencea, iar asta s-a vazut. Daca nu ar fi avut intreruperile date de “divortul” parintilor, in care mama (MAPN) a crezut ca tatal trebuie sa ii dea mai multi bani ei (pentru coafor, cluburi si alte manelisme ) decat pentru copii, posibil ca treburile sa fi stat cu totul in alt mod in ziua de azi (in loc sa dam bani la Viitorul, aduceam proprii jucatori in prim plan alaturi de “promisiuni certe”, cum sunt Man, de exemplu). Zic si eu…

  8. adrian0808

    Suntem prea extaziați…
    Relaxare, am jucat contra unor amatori, unii de peste 35 de ani.
    Ceva luminițe ale talentului am văzut, dar problema este cum vor fi îndrumați sa ajungă la un nivel de Liga 1 și sa nu piardă din acumulările de pana acum…. Sa speram ca vor avea modele reale la echipa mare… (oare Alibec poate fi considerat model pozitiv? )
    Răbdare sa avem și timp….

    1. xray Autor articol

      Puștii ăia tot amatori sunt, și prin contract și pentru că au și scoala, ca adulții serviciu. ?
      Unii de la Sănătatea au vechi state prin Liga 1, iar ca forță fizică nu există termen de comparație între ei și puștii de 14 și 16 ani.

      Ar fi culmea să nu te bucuri când vezi driblinguri, șuturi, pase, tupeu la niște copii în compania adulților! Trăim prezentul, îl savurăm, nu ne facem un drob de sare din el!? Ce va fi în viitor depinde de ei, așa cum și bucuria pe care au transmis-o aseară a ținut tot de ei!
      https://youtu.be/O5RjnSRxAiA

      Dacă au jucat bine cu Sănătatea, nu înseamnă că mâine vor bate Barcelona sau că viitorul lor s-a scris deja. Înseamnă numai că aseară au încântat ochiul. Atât! E trist că nu mai știm să ne bucurăm de fotbal și echipă decât dacă ar lua Champions League, și poate nici atunci, că sigur mai trebuie să reconfirme încă 100 de ani! ?

  9. adi i.

    F buni puștani … dar anii trecuti ( reghe antrenor ) au mai jucat juniori dar au disparut de la echipa , sper sa nu fie cazul și acum.
    Teama cea mai mare o am ca Alibec sa nu le devină un fel de “Guru” pt ei,atât ne-ar mai lipsi ca după plecare lui sa ne lase niște jucatori fasonati pt viața din afara /interiorul terenului .
    Oricum începem sa avem constanta in rezultate pozitive , sa. vedem cu craioveni in meciul viitor.
    Hai Steaua

    1. vitto

      nu am vazut niciodata atata calitate “frageda” insumata la un singur joc …. sigur adversarul era foarte subtire … dar ce preluari, ce driblinguri in viteza, ce dinamica si cat tupeu sa dai rabone din alergare ….. pacionel, ianisS si danielB pareau coborati direct din ecanul de PlayStation ….. tiki-taka n-a murit, tiki-taka se transorma ….. Steaua este Numai Una!

  10. siegfried

    Mai ușor fraților cu visatul la cai verzi pe pereți. Și lui OChiroșii i-ați prevestit un mare viitor după ce a devenit cel mai tânăr marcator al Stelei în cupele europene și acum la 28 de ani joacă prin liga a III-a spaniolă.

  11. naiyba

    Noroc cu Hagi care a aratat ca se poate, ca am fost un izvor de talente si cu siguranta vom mai fi. Se stie ca in Romania pamantul este fertil.
    Man, Pacionel x2, Benzar x2 spre deosebire de Alibec, Daminuta, Zicu, Mitea si altii care s-au pierdut pe drum, au primit in primul rand o altfel de educatie acasa si au nimerit intr-o perioada in care se pune mai mult pret pe jucatorii tineri.
    Hagi si-a atins obiectivul.

    Sper ca noi (suna ciudat, incomod) sa fim destepti si sa avem grija de ei, pt noi in 1-ul rand. Pacat ca nu sunt mai multi stelisti in jurul lor, fosti jucatori care se si pricep la meseria asta. Asa am putea crea si antrenori si un stil de joc definitoriu.

    1. vitto

      da….. noroc cu hagi anagrama …… vad ca si tatal lu’ pacionel si pompilica vorbesc de gg si nicidecum de hagi …. tot timpul vi se pare ca merele din curtea noastra sunt acre si cheia succesului este pe la altii?!
      aseara Steaia a demonstrat ca are o politica duala performanta: prezentul, concretizat intr-o garnitura solida, capabila sa lupte decent in campaniile ptr europa, iar viitorul alearga deja in crampoanele flamande de glorie ale lui emilianoP, ianisS si danielB!
      dincolo de orice cuvinte, laude sau critici, ura sau extaz …… aseara ati vazut in viu si o mostra de management sportiv performant!

      de cand il asteptam pe emilianoP …….

  12. alexutz2007

    Fmm Alibec. Altii viseaza sa joace acolo si tu tratezi meciul la misto. Cand il aud pe Ianis cum vorbeste imi dau lacrimile. Jucam in plm cu petarda de Enache si de fapt adevaratii jucatori sunt in Liga a 3 a.
    Bravo lor.
    Golofca nu-i de Steaua.

  13. vitto

    ce disperare, ce ravaseala trebuie sa fie in sufletele laberilor ….. aseara pastorul a mai suit o Golgota a contestarii, caci la mijloc de toamna Steaua cea Adevarata a doborat un nou Mistral!
    poate ca acum ati inteles de ce va spun mereu ca Steaua este mai mult decat o echipa de fotbal ….. Steaua este vraja si magie colorata in rosu si albastru, Steaua este tinutul din inima in care nostalgiile se impletesc cu parfumurile purtate de vant…… Steaua este Echipa din Vis!

  14. alexutz2007

    vitto ei nu vor intelege niciodata pentru ca nu reprezinta Steaua, ci o echipa cu jucatori expirati si refuzati prin Liga a 2 a.
    Ei mereu se vor bucura ca Talpan a castigat nustiu ce proces insa nu pentru ce a castigat Steaua.
    Probabil ca vor ajunge si ei in Liga 1 intr-un final ca se vor gasi sponsori no-name care profitand de scandal vor cotiza cu ceva pentru reclama, insa nu vor fi niciodata Steaua cea adevarata.

  15. Gosu

    Bai ce har aveti sa faceti din tantar armasar. Cu tot respectul pentru varsta unora, cum naiba sa compari ce facea Hagi intr-un meci impotriva Stelei in prima liga, cu debutul baietilor astora impotriva unei formatii de Liga 3, semi-amator.
    Frumos, fantastic ca am castigat cu echipa a 3-a, cand altadata aveam probleme in Cupa, dar sa nu incepem cu paralele la Hagi. Talente au fost multe si in anii recenti, Fl Matei, Iancu, chiar si Macris, dar uite ca e cale foarte lunga de la debut la implinire profesionala.
    Nu inteleg de ce atat de mult extaz, pentru normalitate…vom vedea care vor confirma si care nu..

    1. vitto

      calitatea tehnica a jucatorilor se vede / sau nu se vede, de la primele atingeri ….. fotbalul si fotbalistii sunt sau nu sunt …… in acest context emilianoP are har indiscutabil, are dinamica si usurinta in deplasare cu mingea la picior si un fizic acceptabil (mai ales ca are 16 ani) ….. danielB este abil, fasnet si talentat (dar cam lipsit de forta dupa evaluarea mea)….. iar ianisS este interesant in multe privinte, la 14 ani fiind totusi extrem de fraged (are o faza de manual care ii prefigureaza calitatile: stop si apoi depasire excelenta urmata de centrare la punct fix ptr amorim, in faza cu rabona lui emilianoP).
      cat despre nivelul adversarului ….. sanatatea a parut slaba ptr Steaua a jucat foarte bine ….. ieri aerostar, tot din liga III, s-a batut parte in parte cu canii!

      hagi, la meciul din ghencea la care m-am referit, avea aproape 18 ani!

      altfel, chiar daca exista calitatea primara, trebuie avut in vedere ca saltul de la promisiune la certitudine presupune seriozitate, efort, transpiratie si ….. noroc! oricum, Steaua de azi pare un mediu propice si ptr tinerele talente…… cresti mai usor langa jucatori experimentati de un anumit nivel european!

  16. killertits

    Hai sa va zic una de ultraserie ( dinaia adevarata ) :
    Vine azi un prieten pe la mine si imi spune ca a fost la meciu intre rapid si csa cu rapidistii, ghici ce au facut ultasii din ultraserie ( aia adevarati, stiti voi care ) ? S-au batut ca prostii intre ei, aia de la sud cu unii din titan boys. Motivul ? Nustiu ce sefie, care e mai tare pe zona si plm, dinastea adanci !

    Tot inainte baieti :))

  17. killertits

    Mai piece of mind ( bucata de minte ), daca am scris unele cuvinte aiurea ( gresit ) este din motivul grabei, sunt obisnuit sa scriu la calc cam 2-3 pagini A4 cu fonturi de 12 cand trebuie sa fac cate un memoriu DTAC, daca stii ce e aia, in 10-15 minute, nu stiu cata scoala deti dumneata dar te asigur ca eu detin destula, prea multa pentru salariul de mizerie de arhitect din Romania.

    Daca vreau sa scriu corect gramatical, sa stii ca pot sa o fac, daca asta va incalzeste pe dvs.

    In rest, daca ai ajuns sa te legi de o omisiune de “space” si nu ai amintit nimic de subiectul in sine al postului meu de mai sus, inseamna ca nu ai ce sa negi, ori nu ai fost pe acolo, ori este purul adevar.

  18. killertits

    Eh, scriu si eu una in spiritul actual al dialogurilor online si sare lupul moralist sa ma trimita la scoala ? :))

    Daca isi aduce aminte ce scria pe gardul stadionului Ghencea acum vreo 15 ani, atunci cred ca el (sau aia pe care ii aduleaza) sa mearga la scoala. Pentru cine nu stie sau nu isi aduce aminte, scria clar : “”Ultrasii Nu Gandeste”” ( urmat de avatarul pe care il are bucata de minte ).

      1. killertits

        Uefa foloseste denimirea oficiala ( din acte ), ce fac italienii si spaniolii nu cred ca mai e treaba lor.
        Totusi aia din Spania sau Italia nu au citit inca “steaua libera dot com” sa se lumineze ??? Rusineee

Lasă un răspuns