”FCSB a obținut doar o remiză pe terenul celor de la SC Otelul Galati, scor 1-1, în a doua etapă a grupelor Cupei României Betano.
Alexandru Băluță a deschis scorul cu un șut superb în minutul 76, în timp ce Ariel Lopez a restabilit egalitatea în minutul 90, în urma unei lovituri libere. Înainte ca gazdele să egaleze, Joyskim Dawa a înscris cu o execuție acrobatică, însă golul a fost anulat în mod eronat.
În urma acestui rezultat, cele două echipe împart șefia clasamentului Grupei C, în care se mai află FC U Craiova 1948, SC Dinamo 1948, SCM Zalău și FC Bihor. În ultima etapă a competiției, care va avea loc la începutul lunii decembrie, roș-albaștrii se vor deplasa la Craiova.
Până atunci, însă, urmează meciul cu FC Rapid 1923, de duminică seară (20:30 – Arena Națională), din ultima etapă a turului Superligii.
Clubul nostru le mulțumește suporterilor din Peluza Nord Steaua Oficial prezenți la Galați, care și-au arătat încă o dată sprijinul necondiționat pentru echipă!”, scrie clubul stelist pe pagina sa de Facebook.
Rezumat
AVANCRONICĂ
Oțelul Galați și FC Steaua se întâlnesc azi, 31 octombrie 2023, de la ora 21:00, în Grupa C din Cupa României. Meciul este transmis în direct la TV de posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Oțelul are ambiții mari, iar cvasi-invincibilitatea din SuperLigă, în primul sezon după promovare, i-a forjat ambițiile și pentru Cupa României. Dovadă stă și modul serios în care a tratat primul meci din grupă, cel de la Zalău, cu o echipă fruntașă în liga a 3-a.
Pentru meciul cu FC Steaua, Dorinel Munteanu odihnește câțiva jucători, dar nu prea mulți, pentru a nu destabiliza echipa. El vizează victoria, care i-ar apropia pe gălățeni de calificarea în “sferturile” Cupei. Neamțul va încerca să profite de începutul de panică instalat la steliști după suita de remize din ultimele meciuri. Acum aproape un an, pe 10 noiembrie 2022, Oțelul reușea un 0-0 în confruntarea cu FC Steaua, tot la Galați și tot în etapa a 2-a, în Grupa B a Cupei României, dar Oțelul de azi este mult întărit față de anul trecut.
FC Steaua pare că traversează o stare de ghinion dublată de experimente neinspirate și situația poate degenera dacă nu se găsesc resurse care să readucă încrederea și echilibru intern. Potențialul lotului e mare, dar formula în care e administrată echipa din punct de vedere tehnic, cu decidenți pe paliere diferite și cu atribuții incerte, aduce nesiguranță la nivelul jocului.
Vor fi schimbări în formulele de bază folosite de cele două echipe în SuperLigă. Dar ele nu vor afecta fondul disputei, pentru că vor fi făcute în număr limitat, iar printre rezerve se află destui jucători care așteaptă ocazia să se remarce pentru a deveni titulari.
Rezultatele primei etape în Grupa C: Bihor Oradea – FC Steaua 0-2, SCM Zalău – Oțelul 1-4, Dinamo – U Craiova 1948 1-1. Dintre cele 6 echipe se vor califica primele două.
FORZA STEAUA!
X Ray
Ii facem mari si pe astia apoi spunem ca nu ne intereseaza cupa, ca vrem titlul si la final o sa fie bine si cu locul 2, 3.
Echipa asta nu mai are niciun viitor, poti sa aduci ce lot vrei si ce jucatori vrei, cand antreneaza fariseul e degeaba, pana si Dumnezeu isi bate joc de el, il ridica si apoi da cu el de pamant. Si asta de 7-8 ani tot se intampla 🙂 Fabulos!
0-0 la pauza dupa un joc submediocru practicat de echipa a doua a FCSteauaB. Evem in teren fotbalisti de rezerva la care noi speram sa aduca un suflu nou cand sunt folositi. Ce am vazut in prima repriza ? : neputinta si joc la intamplare. Galatenii ne-au dominat si parca imi vine greu sa cred ca vom obtine macar un rezultat de egalitate(cosmarul de la Ploiesti si nu numai !)
Steaua nu primeste un gol valabil inscris de Dawa si termina cu inca un rezultat de egalitate. Oare sa devina “specialitatea casei” lipsa putintei de a mentine un scor de 1-0, 2-0 ?
– Toate gandurile se indreapta acum spre partida cu crrRapidul ?
Si cu VAR si fara VAR, tot suntem furati!…
Omule, nu jucăm absolut nimic. Las-o in morții mă-sii de treabă cu furatul ăsta. Chiar așa o să ne facem că nu se întâmplă nimic? Am ajuns ca ăia “Singuri împotriva tuturor”. Echipa asta este fara viitor. Stăpânul distruge tot, iar noi ne uităm, mergem în continuare la meciuri și girăm acțiunile lui. Stadionul gol este singura soluție pentru a mai spera că se trezește.
fachiuiaio
Omule, daca “nu jucam absolut nimic”, cum naiba se face ca in minutul 86 conduceam cu 2-0, marcand doua goluri ABSOLUT VALABILE pe terenul unei echipe care face un presing ucigator??!! :):)
Vasglo
E in regulă. Se pare că sunt eu in eroare. Jucăm bine. Avem 1 victorie în ultimele 5 meciuri. Suntem neînvinși. Deci, titlul de vicecampioana nu este in pericol. Sa vedem ce schimbări mai face stăpânul pentru meciul următor.
fachiuiaio
Nu jucam bine, asa cum ne dorim cu totii, asta-i o realitate, dar “nu jucam absolut nimic” e o afirmatie departe de realitate! …
Ce bine că nu am mai stat să mă uit la meci. Văd în schimb că delirul continuă la cote alarmante, nea Gigi declară că dacă putea, făcea zece schimbări și că o să tot schimbe jucătorii pe bandă rulantă până va avea o echipă puternică. El nu vede că peoblema este una singură, indiferent ce jucători aduce…