Cupa României 16-zecimi: Sănătatea Cluj – FC Steaua. După 6 ani, din nou cu “virușii verzi” în aceeași fază!

de | octombrie 11, 2017

Casa Fotbalului a găzduit miercuri, 11 octombrie, tragerea la sorți a 16-zecimilor Cupei României, ediția 2017-2018. În această fază au intrat în competiție și cluburilor din Liga 1.

Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc marți/miercuri/joi 24/25/26 octombrie cu începere de la ora 14:30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Partidele din 16-zecimile Cupei României stabilite în urma tragerii la sorți:

Sănătatea Cluj – FC Steaua

  • CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca a fost înființată în anul 1986 și a evoluat în Liga 4 până în anul 2005 când a reușit promovare în Liga 3. Sezonul trecut l-a terminat pe locul 4 în Liga 3-seria 5. În anul 2007 în Optimile Cupei României, cea mai mare performanta de pana acuma a echipei, fiind învinsă în Groapă cu 4-0 de Dinamo.
  • Sănătatea Cluj şi Steaua Bucureşti s-au mai duelat în 16-imile Cupei României în ediția 2011-12 la Buzău.  “Viruşii verzi” erau la a treia calificare în 16-zecimi, după ce cele din edițiile 2007-08 şi 2009-10. Echipa roș-albaștrilor în meciul  Steaua – Sănătatea 4-0 : Stanca – Emeghara, Martinovici, Iliev (Geraldo 70), V. Lupu – D. Popa, Bicfalvi, Prepeliţă (Bourceanu 63), Fl. Costea (Năstăsie 46) – Rusescu, Nikolici.https://youtu.be/VR00KYvKVWI
  • Atunci în 2011, virușii l-au înregimentat special pentru meciul cu Steaua pe Ionel Ganea și au încercat să-l convingă şi pe Cosmin Contra, însă acesta a refuzat:. „Nu pot să intru pe teren să mă fac de râs. Nu m-am mai antrenat de 6 luni. Cum pot să intru pe teren în condiţiile astea? Bine că l-au legitimat pe Ganea”. Aurelian Ghişa, patronul echipei Sănătatea Cluj, a intrat pe teren în repriza a doua a meciului la vârsta de 47 de ani.
  • În 2017 se pare că vor să facă alte transferuri “șoc”:“Pot spune că ne doream Steaua pentru că aveam nevoie de o revanșă după meciul de la Buzău de acum câțiva ani. A fost puțin peste mână atunci, deplasare lungă, n-am reușit să ne exprimăm cum a trebuit. N-am arătat deloc bine. Ar fi bine să arătăm cu totul altfel la acest meci. Ne gandim la ceva spectaculos, normal! Daca acum s-a facut tragerea la sorti si exista sansa de a juca impotriva Stelei, cu siguranta vom face o echipa competitiva. Adica unul sau doua transferuri speciale pentru a face fata Stelei”, a spus Ghisa pentru GSP.
  • Meciul se va disputa pe Cluj Arena: “Vom închiria stadionul Cluj Arena, e prima noastră opțiune. Când am jucat cu Steaua data trecută, stadionul era gata, dar nu avea semnătura de dare în folosință. Lipsea o semnătură și de asta am ajuns la Buzău. Nu știm ce preț vom pune la bilet, dar fiind o echipă a Clujului care joacă împotriva Stelei. Cred că oamenii vor vrea să vină la un altfel de meci decât cel din campionat. E un meci mai special. Vă aduc aminte că la meciul cu Dinamo, jucat în Cupă pe stadionul CFR-ului, au fost 6000 de oameni. Ne-am bucurat mult”.

Drumul “virușilor verzi” spre 16-zecimi în ediția 2017-2018: turul 2\ CS FC Zalău (SJ) – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca (CJ) anulat-Zalău s-a retras; turul 3\ AS Unirea Cristuru Secuiesc – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj 1-2; turul 4\ CS Sănătatea Servicii Publice Cluj – CS Luceafărul Oradea 3-1.

  • Meciuri tari și ușoare ale echipelor din Liga 1
    AFC Botoșani – CFR Cluj
    Concordia Chiajna – AFC Astra
    Sepsi OSK – CS U Craiova AFC
    Hermannstadt- FC Voluntari
    ASU Poli Timișoara – ACS Poli Timișoara (emoțional!)
    FC Argeș – CSM Politehnica Iași
    CSM Școlar Reșita – Viitorul Constanța
    Aerostar Bacău – Dinamo București
    Metaloglobus București – Gaz Metan Mediaș
    Dacia Unirea Brăila – Juventus București
  • Echipe din Ligile 2 și 3
    ACS Petrolul – CS Mioveni
    Unirea Slobozia – ASA Tg. Mureș
    CS Afumați – UTA Arad
    Academia Clinceni – Chindia Târgoviște
    Universitatea Cluj – Știința Miroslava
Regulamentul FRF

“Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Pentru instalațiile mobile de nocturnă este obligatorie depunerea la FRF cu 10 zile înainte de disputarea jocului a certificatului instalației de nocturnă emis de constructor, prin care sa se ateste conformitatea instalatiei cu prevederile art. 40.10 din ROAF, precum şi dovada instalării acesteia. În cazul în care începând cu faza şaisprezecimilor de finală se întalnesc echipe din categorii diferite şi echipa organizatoare nu deține instalație de nocturnă, la cererea echipei care deține aceasta facilitate si cu acordul celeilalte echipejocul se poate disputa pe terenul echipei care deține instalație de nocturnă.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

În privința numărului maxim de jucători extracomunitari folosiți în jocurile de din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeaşi categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.

În cazul jocurilor desfăşurate într-o singură manşă, pe terenul uneia dintre echipe, cheltuielile se efectuează de clubul organizator, iar după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă se va repartiza fiecărei echipe în proporție de 50% din beneficiul net. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuielilor. Beneficiul fiecărei echipe va fi achitat în termen de cel mult 15 zile de la data disputării jocului.

Echipele din Liga I, Liga a 2-a şi Liga a 3-a, participante la jocuri din Cupa României, sunt obligate să respecte dispoziţiile privind numărul minim de jucători sub 21 de ani, respectiv 19 ani pentru cluburile de Liga a 3-a pe tot parcursul competiției (condiţiile privind numărul și vârsta jucătorilor fiind stabilite de art. 45 din prezentul regulament pentru fiecare categorie competiţională), astfel:

– Echipele din Liga I sunt obligate să respecte condițiile mai sus menționate în toate jocurile din cadrul Cupei României.
– Echipele de Liga 2-a și Liga a 3-a sunt obligate să respecte regulile anterior menționate dacă joacă cu echipe din aceeași categorie competițională.
În situația în care cluburile de Liga a 2-a și/sau Liga a 3-a joacă cu o echipă de nivel superior ambele echipe vor trebui să respecte regulile respective astfel cum sunt acestea prevăzute pentru clubul de categorie superioară (de ex. dacă o echipă de Liga a 3-a joacă cu una de Liga a 2-a, atunci ambele echipe vor trebui să folosească pe toată durata partidei numărul minin de jucători prevăzut pentru cluburile de Liga a 2-a).

Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.

În conformitate cu modificarea articolul 30, punctul 11 din ROAF, aprobată în şedinţa Comitetului Executiv din 8 august 2017, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători pe toată durata celor 90 de minute regulamentare de joc. Totodată, va fi permisă efectuarea unei a patra înlocuiri de jucători numai în reprizele de prelungiri și doar în situația în care celelalte trei schimbări au fost efectuate pe durata celor 90 de minute regulamentare de joc”, scrie frf.ro.

 

Lasă un răspuns