CSA a deschis oficial noul sezon de fotbal amator din Liga 4. CSA Steaua – AS Venus 6-0

de | septembrie 1, 2017

În prima etapă a ligii amatorilor, CSA Steaua s-a duelat cu AS Venus 1914 București (link), ocupanta locului 12 din 15 echipe în Liga 4, sezonul trecut. 

  • Asociația Sportivă Venus 1914 București se vrea continuatoarea echipei Venus fondată în anul 1914 și afiliată la FSSR la 5 iulie 1915, echipa care a dominat campionatul României în Perioada Interbelică. Campioană în 1920, 1921, 1929, 1932, 1934, 1937, 1939, 1940.

În anul 1948, în urma legii ce obliga toate cluburile sportive să se afilieze la un sindicat, fuzionează cu Uzinele Comunale București devenind Venus UCB. În toamna anului 1948 Venus evolua în eșalonul al 3-lea și, odată cu desființarea arbitrară a acestuia, Venus dispare.

În anul 1953 zona în care se afla Arena Venus (actualul parc Știrbei, cuprins între podul cu același nume și Casa de Cultură a Studenților) devine zonă militară și toate clădirile, inclusiv cochetul stadion, sunt demolate. Astfel, în decurs de numai patru ani cel mai galonat club de fotbal din București dispare fără urmă sub furia bolșevică.

În anul 2014, rudele foștilor fotbaliști și membri ai forurilor de conducere ai clubului din perioada interbelică, alături de președintele de onoare al clubului, Alexandru Cristian Vâlcov (fiul marelui fotbalist venusist Colea Vâlcov), au reînființat gloriosul club interbelic.

N.B.echipa actuală a CSA Steaua este formată din jucătorii ocupantei locului 2,  ACS Regal Sport.

Într-un meci care s-a disputat pe terenul 5 din Ghencea, CSA Steaua a învins pe Venus București cu 6-0 (3-0). Au marcat: Zamfirescu (15, 90), Predescu (35, 38 p., 85 p.) și Constantinescu 48.

  • Meciul a fost întârziat 5 minute din cauza faptului că nu au fost puse fanioane la colțurile terenului.
  • Pe terenul 5 din Ghencea au venit aproximativ 1000 de ultrași ai Stelei.

  • Echipa de start a Stelei: Iancu – Butoi, Pădureț, Sitaru, Constantinescu – Cadolar, Vâlcea, Zamfirescu, Mirea – Predescu, Grigore
    Rezerve: Chiș, R. Eduard, Chirilă, Turbatu, Olaru, Izvoranu, Pătroiu

Prima Repriză

 Repriza secundă

X Ray

Precizări legate de site-ul fcsteaua.ro (click link)

43 de comentarii la „CSA a deschis oficial noul sezon de fotbal amator din Liga 4. CSA Steaua – AS Venus 6-0

  1. robertsud

    o ironie a sortii a facut ca acest sezon sa debutam impotriva echipei cu emblema de la care s-a inspirat razboinicul in crearea celebrei “embleme Lisa Simpson” a FC FCSB SA :))) Lisa i se spunea lu meme la Rahova;)

    1. cozmadinu

      ma tem ca asociatia municipala si frf vor schimba regulile in timpul concursului. sunt aproape sigur ca ambele echipe vor promova chiar daca acum doar locul unu are asigurata promovarea. oricum, eu vad in ceata viitorul acestei echipe. nu stiu cum vor putea trece la profesionisti, din liga a doua, fara alt becali. dar ma rog, mai sunt ani multi pana atunci.

  2. alexutz2007

    AH eu cred ca si Carmen va provoca niste lacrimi. Au batut prin scor de neprezentare AFC Rapid:)).

    Mie unul mi se rupe de echipa CSA-ului. Sa fim realisti:nu va ajunge niciodata la nivelul de a se duiela cu FC Steaua. Sa ajungi pana in liga 1 e usor dar de acolo incepe sa se vada daca ai valoare.
    Ma uit si la Nationala. Marea majoritate a jucatorilor au trecut pe la echipa noastra(2 dintre ei evoluiaza si in prezent).

  3. naiyba

    Am incercat sa ma uit la meci online insa se intrerupea cam des si am renuntat dupa prima repriza.
    Atmosfera frumoasa creata de cei de la Sud, pacat ca meciul se joaca pe un teren care nu poate oferi spectatorilor conditii mai bune.
    Nu ma pot identifica cu echipa aceea, nu simt nimic, am vazut primele 2 goluri si nu am putut nici sa ma bucur, singurul sentiment care m-a incercat a fost cel de regret ca Steaua este impartita-n doua, ca suporterii stelisti au inceput sa se injure intre ei pe facebook, ca injura CSA samd.
    Urat.

  4. danielblaze

    Originalii in liga 1 nu au nimic in comun cu Steaua Bucuresti in afara de continuitatea aparent sportiva a locului din divizia a si atat. ciobanul a cumparat locul in divizia a si lotul de jucatori. si astea fraudulos dupa cum a declarat public cu 5 mil dolari (datoria afc ul catre el ) in acte si 5 mil fara acte ( mita ). Ajungem noi si in europa si fara cioban, te bucuri ca un … acum. Vin din spate alte generatii de stelisti in cinci ani se uita perioada asta de cosmar si se vindeca ranile. @naiyba vine si ziua cand cine injura steaua de la fcfcsb o sa isi ia capace.

    1. vasglo

      Gura pacatosului adevar graieste. Da, “originalii” au totul, mai putin numele! Au continuitatea sportiva, REALA, nu aparenta, deci au PALMARESUL!…
      “Steaua Bucuresti” e un simplu nume dat unei noi echipe, aparuta in 2017, si care joaca in Liga a 4-a. Echipa e adulata de vreo mie de locuitori ai unui cartier bucurestean.
      FCSB, adica Fostul Club Steaua Bucuresti, este echipa unei natiuni, e adulata de milioane de romani din toata tara si joaca neintrerupt in Europa!
      Intra pe uefa.com si te lamuresti.

      1. danielblaze

        haha. nu au nici un palmares si nici continuitate, pana si ciobanul a dat declaratie la tribunal sau la parchet cand a fost urmarit penal pentru datorie ca el nu are tot ce spui tu si statul sa ceara datoria la AFC Steaua, asociatia a fost radiata acum 3 ani din registrul comertului de atunci csa a inceput demersurile pentru reactivarea sectiei de fotbal. si la noi stelistii sunt si titlurile castigate dupa 2003 in suflet o sa le celebram si pe acelea. fcsb nu are nimic e zero, traieste doar din confuzia intretinuta de presa si de faptul ca domina liga 1. Vorbesti de milioane de suporteri, facem noi alte milioane de stelisti in timp 🙂 daca se putea juca acum pe stadionul central poate aveam de anul asta media mai mare de public ca fcsb. In timp se rezolva si lucrul asta.

        1. vasglo

          @danielblaze

          Voi “stelistii”, in frunte cu Talpan, n-ati reusit decat sa duceti numele “Steaua” in desert, adica in Liga a 4-a, sa faceti ca “Mareata Steaua” sa joace pe fostul teren 5, de antreanament, al FCSB-ului (Fostului Club Steaua Bucuresti), in prezenta a 1000 de locuitori ai cartierului Ghencea. Asta a facut “armata de sudisti”, odrasle ale ofiterilor comunisti care n-au tras un glont pe vreun front. Au facut numai invatamant politic si au comandat plutoane de racani in lupta cu porumbul, caile ferate si canalele de irigatie!

          1. danielblaze

            Haha. Am in familie rude uitate de timp care au pierit pe front in razboiul mondial, suntem multi romani cu bunici si strabunici pieriti pe front, am pana si un parinte dinamovist care a reprezentat ca militar Statul Roman dupa 1990 in misiuni nato. ce lagatura au ei cu faptul ca fscb nu este steaua ? la meciuri mergem noi stelistii nu e doar armata de sudisti. haha macar ei sunt o armata reprezinta steaua bucuresti, la fcsb sunt teroristi :))

    2. xray Autor articol

      @danielblaze

      Măi, micuță blaze(eng.-vâlvătaie), nu mai abera p’acilea cu minciuni gogonate intenționate!

      Ciobanul nu a cumpărat niciun loc în divizia A, nici legal, nici fraudulos!
      Becali a cumpărat de la AFC Steaua, oficial și legal, numai 51% acțiuni la un SA, așa cum orice cetățean într-un stat de drept o face când vrea să fie acționar la un club sau firmă!

      Nu a cumpărat acțiunile de la stat, CSA sau MApN, ci de la Asociația non-profit de drept privat Fotbal Club Steaua București (AFC Steaua).

      De fapt, AFC Steaua și-a vândut acțiuniile de la SC FCSB SA în contul datoriilor. 51% lui Becali, 5 % Păunescu, 4% Pițurcă etc. și a mai rămas cu 35%.

      Teoretic și legal, dacă prin absurd există vreun păgubit de către Becali, atunci acela nu poate fi decât AFC, niciodată CSA-ul sau statul! Ce draq o tot ardeți cu tâmpenii că ciobanul ar fi furat echipa de la CSA? Ați trecut penibilul!

      1. danielblaze

        tu depasesti penibilul.Explicatiile de acum, te hranesti din ele .. le postezi mereu cand apare unu aici si scrie ca fcsb nu este steaua, sunt anulate clar de instanta. Ramanea Steaua daca AFC ul traia in continuare si probabil csa ul nu avea si asa motive legale a prelua steaua si nu isi facea ciobanul o alta societate. care si la asta a fost obligat sa ii schimbe numele si culorile. este fcfcsb acum din mogosoaia.

        1. xray Autor articol

          @ danielblaze.
          Ești prea infectat de venin să te mai bage cineva în seamă cu un dialog. Somn ușor!

          PS
          În bezna ta rumegă asta. Înstanța la Apel nu a spus că FCSB nu e Steaua, ci să nu mai folosească numele Steaua fără acordul CSA.
          1) În Codul civil, după un divorț, cel care avea numele celuilalt (de regulă soția), nu-l mai poate purta fără acceptul titularului de nume (soțului). Asta nu înseamnă că cel care este obligat să-și schimbe numele(soția), la dorința titularului (soțului), nu mai reprezintă în societate și în carieră ceea ce a fost înainte. Mă rog, un tembel ar putea susține și contrariul, ca în cazul FCSB-ului.

          2) Einstein! Decizia instanței de schimbare a numelui a fost dată numai pentru a nu exista confuzie pe piață între CSA Steaua și FC Steaua! Nu pt că FC Steaua este ilegală, nu a existat sau nu mai există! CSA a obținut prioritate la nume pentru că are marcă înregistrată la OSIM cu “Steaua București”, iar FCSB nu! Dacă nici acum nu te-ai destupat, mă bucur pt tine.

    1. danielblaze

      Situatia impune sa fiu periculos 🙂 spune bine nayba, da eu unul nu am observat comentarii cu injuraturi la adresa lui dica sau dukadam pe care eu il consider un milog ce nu a avut grija de banii castigati ca si doroftei de altfel dar nu incep acum sa ii injur ca sunt la fcsb, au jucat amandoi la steaua si au facut multe pentru acest club. In schimb sunt multi gigisti/fcsbisti care injura pe steaua public denigreza csa-aul.Astia merita batuti bine.

  5. alexutz2007

    Daniel la tine marea problema e ca nu stii sa intelegi o motivare. Ca sa te fac sa intelegi: FCSB nu va mai fi Steaua atunci cand nu va mai exista societatea. Daca moare FCSB, dispare toata istoria din 1947-prezent. CSA nu va fi vazuta niciodata ca o echipa istorica ci ca unu de duzina infiintata in 2017. CS U care a cumparat sau inchiriat marca oare de ce e vazuta de catre organizatori ca o echipa noua? Poti sa verifici si la ,,fratii” de la sud de Dunare. CSKA desi detine marca … UEFA o vede ca o echipa noua.
    Si nici instanta nu se va putea pronunta asupra palmaresului ca asta ar insemna ca poate anula golul cu mana a lui Maradona.

    1. danielblaze

      tu dai lectii juridice pe o motivare in care judecatorii au scris clar ca
      desfasoara activitati similare si pretinde si ca nu are palmaresul. 🙂 si ca se aplica si pana si la asociatiile sportive unde este afiliata, asta daca fcfcsb este legal afiliata.

      1. danielblaze

        Imposibil sa se piarda palmaresul din 47. Cel de dupa 2003, e logic pentru oricine ca e posibil sa nu mai fie al stelei , poate gaseste talpan o solutie ca a castigat atatea procese. Renunta la pretentiile de daune 37 sau o parte din ele in schimbul palmaresului de dupa 2003 pana in 2015 au jucat cu steaua pe piept.

  6. xray Autor articol

    Academia Rapid, echipa susținută de Primăria Sectorului 1, a învins în prima etapă din Liga a 4-a pe Progresul 2005, scor 13-0, pe stadionul Giulești cu 6.830 de spectatori. Progresul 2005 a terminat pe locul 10 în sezonul trecut Liga 4.

    1. cozmadinu

      geez..oameni buni, lasti flama sa palpaie. el stie ca fcsb este steaua, toti stiu asta, dar prefera sa se minta, sa traiasca intr-un matrix. si amu’ ce vreti ? ei, o mie, o mie cinci sute cu echipa lor, restul ,milioane, cu “originalii.” de ce ne certam ?

    1. alexutz2007

      E din motivare(cea privind numele) si e foarte clar ca tu nici nu ai citit-o.
      Probabil ai citit doar ce posteaza steaualibera.
      Hai sa-ti spun ceva.:nu ICCJ a decis ca FCSB nu are voie sa foloseasca numele fara consimtamantul CSA, ci Curtea de Apel.

  7. siegfried

    Mi se pare mie sau domnul etnic de la Venus din prima poză are vreo 40 de primăveri și 90 de kg la activ?
    În condițiile astea aproape că îmi pare rău că nu mi-am luat și eu abonament. Întotdeauna am vrut să văd cum joacă fotbal nea Fane de la 5.

  8. alexutz2007

    siegfried acest comentariu merita pus in rama. Rad de 30 de minute singur in Kaufland si se uita lumea la mine care probabil ca ma aseamana la creier cu Talpan.
    Pai Sarmaluta si cu Cerbul e slim fit pe langa asta atunci cum plm sa nu castigi cu 6-0.
    Mai tineti minte meciul Steaua Avantul Barsana.
    Daca stiam ca sunt asa specimeni in liga clonelor imi luam si eu abonament la Carmen care apropo le-a tras-o celor de la AFC Rapid:)).

    1. siegfried

      @Xray
      Sper că armata va lua măsuri împotriva acestui brazilian, pericol public pentru siguranța militară a țării. Propun să ardă ogorul (gazonul) ca pe vremuri în fața turcilor dacă se dovedește că e tehnic.

  9. alexutz2007

    Ma serveste Fane de la Venusul istoric. Acu nustiu care e ,,fotbalistul” si care e micul.
    Eu debea astept sa vad meciurile pe Digi sport.
    Cu asa oameni ca Petrea cum sa ai jucatori de valoare in ligile inferioare?

  10. Gosu

    Cica analfabetismul functional ar face victime. Astept inca sa vad paragraful din prima decizie (si ulterioarele) unde scrie ‘negru pe alb’ cum zice baetii ca ‘fcsb nu steaua’. Mi-ar fi putin rusine sa scriu asemenea imbecilitati, mai ales daca n-am rabdare sa citesc mai mult de doua randuri dintr-un document cu neologisme, alea alea.

Lasă un răspuns