Comandantul CSA Steaua a susținut o conferința de presă

de | iulie 3, 2017

Comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Cristian Petrea, a declarat, luni, în conferința de presă în care fost prezentată oficial Elizabeta Samara, că obiectivul grupării pe care o conduce este o medalie la tenis de masă la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

În subsidiar, colonelul Cristian Petrea, s-a referit și la fotbal, confirmând înțelegerea cu Regal Sport. Pe scurt: lotul CSA Steaua va fi conturat la 22-26 de jucători, apoi va pleca într-un stagiu de pregătire montană, documentația pentru AMFB este pregătită, se speră la înscrierea în Liga a 4-a și proiectul noii arene de fotbal este în grafic.

Videoclip cu conferința (procesarea nu ne aparține!)

Cu alte cuvinte, comandantul CSA Steaua, Cristian Petrea, confirmă înțelegerea cu  Regal Sport, faptul că Armata nu are încă un lot pentru o echipă de fotbal amator și crede că echipa de fotbal nou-înfiinţată va evolua în sezonul 2017-2018 în Liga a 4-a şi nu în Liga a 5-a, acolo de unde au plecat sezonul trecut cele două echipe care se vor a fi Rapid, AFC Rapid şi Mişcarea CFR.

“Am reuşit transferul unor jucători de la Regal Sport, dar suntem în tratative şi cu alţi fotbalişti. Opţiunile noastre s-au restrâns la un lot de 22-26 de jucători, sper ca şi cei pe care îi mai dorim să accepte propunerea noastră, astfel încât până pe 10-15 iulie să avem lotul format. Avem creionat şi programul de pregătire care va începe cu reunirea şi un cantonament la baza din Ghencea. Va urma un stagiu de pregătire la Forban sau la Cheile Grădiştei, apoi meciuri de pregătire şi ulterior debutul în Liga a 4-a. Noi ne dorim Liga a 5-a pentru că avem în spate un palmares. Avem o infrastructură, avem un centru de copii şi juniori şi bineînţeles şi o echipă de fotbal”, a spus oficialul CSA.

CSA Steaua nu a depus încă cererea de afiliere la Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti, dar o va face în curând.

Momentan nu ne-am înscris. Suntem în contact permanent cu AMFB, am înţeles de la dânşii că în cursul acestei săptămâni vor pune pe site noua formă de cerere de afiliere. Noi avem documentele pregătite, le depunem şi apoi aşteptăm decizia dumnealor“, a declarat Petrea.

Referitor la Stadionul, Cristian Petrea a precizat: “Suntem în corespondenţă cu Compania Naţională de Investiţii. Am trecut de studiul de prefezabilitate, urmează ca CNI să demareze demersul pentru studiul de fezabilitate. Suntem în grafic, nu sunt probleme din acest punct de vedere”.

X Ray

Image result for baza sportiva fcsb steaua berceni 2017

8 comentarii la „Comandantul CSA Steaua a susținut o conferința de presă

  1. xray Autor articol

    Fabuloasă concluzia trasă într-un articol de un “adevărat liber”, după declarația colonelului Petrea:
    “Asadar, colonelul Petrea a confirmat din nou faptul ca palmaresul Stelei se afla la Steaua, nu la FC Fcsb.”
    Și ca să fie mai convingător, prefațează: “Palmaresul Stelei e tot la Steaua, in cazul in care unii visau altceva, in timp ce numarau oi.”

    Așadar, în viziunea “adevăratului”, după 14 ani, azi zarurile au fost aruncate de Petrea! Palmaresul la el în sertar! Îl va trimite la AMFB ca să o admită direct în liga a 4-a pe CSA Steaua ca o fostă regină a Europei!

  2. Cosmin Andrei

    Pai nu trebuie sa mai puna botu si cititorii? Mai baga si articole la misto ca sa-i prosteasca si mai tare. Nu m-ar mira ca o bovina care e fan liber sa posteze pe diferite pagini cand de fapt scopul conferintei a fost cu totul alta. Acum ceva timp au scos din context unele declaratii care binenteles ca apartineau lui Becali si au scris un mega articol la care aceleasi bovine au pus botul cand de fapt Becali vorbea despre cu totul altceva. Eu unul m-am plictisit de pagina lor pentru ca e un fel de surse.ro.

    1. siegfried

      @Cosmin Andrei
      Cred că îl dau afară din sectă p-ăla :)))

      Apropo Xray, ai ratat știrea zilei (sau cel puțin eu nu o văd pe site), conform dolce sport TAS va anunța verdictul în privința campionatului peste 9 zile. Pregătiți-vă șampania.

      P.S. Ti-am trimis pm-ul cu concluziile la articol.

  3. kla2005

    Eu moooor cand ii aud pe astia….parca au la sertar tot….auzi pe la tv ca renasc tot felul de echipe din neant…
    :):):):):):):):):):)
    Cea mai tare chestie am citit-o legata de crapid, rapidufletz, etc
    Cica palmaresul e la o Uniune (UFC Rapid) si la o Asociatie (AFC Rapid) si daca vrei sa te dai continuatoarea Rapidului tre’ sa cumperi si UFC si AFC….:):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):) sau….si aici m-am spart de ras, primaria PeSeDeului vrea sa negocieze cu :):):):):):) Ministerul Transporturilor
    Petrolul…brusc are vreo sase palmaresuri pe sase sigle :):):)
    SCM Arges a cumpart “palmaresul” FC Arges :):):) de la lichidatorul vechii societati :):):)
    Poli Timisoara, UTA, se aude ceva si de U Cluj….
    TOATE AU UN SINGUR NUMITOR COMUN: FACTORUL POLITIC!!!!

    Acum sa-i vedem pe soldati pe tancuri intrand cu senilele direct in liga I si atunci le-am vazut pe toate!

    Va dati voi seama ce s-au linistit l@barii ca umflatul de colonel/general/ceDzeuomaifi are palmaresul in spate???

    :):):):):):):):):):):):):):):):):):)

    Iisuse!

      1. kla2005

        @siegfried
        unii “e” pe statul de plata
        altii “e” pur si simplu prosti

        Daca ati urmarit conferinta anterioara de presa cand a fost prezentat Ion Ion si in care spuneau ca inca sunt in cautarea jucatorilor, ca vor forma echipa in iunie (acum e iulie…detalii, detalii, detalii), o jurnalista la incheierea conferintei il intreaba pe Lacatus: nu mergem sa filmam un antrenament??? la care Lacatus a ramsa fara aer si a explodat: pai da’ nu v-am spus ca in iunie avem echipa?

        Daca incep sa ma enervez, ma stric de cap complet, asa ca nu pot sa fac altceva decat sa rad. Rasul ajuta la sanatate, iar CSA e o sursa continua de amuzament!

Lasă un răspuns