Trecut-au anii si astazi „fiara” implineste 51 de ani. „One club man” e o deviza invatata din fotbalul international si Marius Lacatus este personajul autohton din istoria recenta a ros-albastrilor, care tinde sa explice pe intelesul tuturor ce inseamna acest lucru. Sigur, confuzia generala intre „one man club” si „one club man”, nu e deloc intamplatoare, in cazul nostru fiind greu de distins intre „Laca” si culorile in care a scris istorie. Poate nici el nu se astepta (cum nici intreaga suflare „militara” nu a facut-o) ca un tanar brasovean, fascinat in copilarie de forta dinamovistilor din perioada lor de glorie, sa ajunga sa se identifice cu istoria….rivalilor traditionali ! Ce destin ! Ce ironie !
Pentru orice stelist, „numarul sapte” va avea intotdeauna o semnificatie aparte. Indiferent de numele ce au purtat acest numar in trecut, cu siguranta Marius Lacatus este cel care l-a consacrat si care a ridicat la rang de arta asteptarile stelistilor, atat cu „fiara” in teren, cat si cu cei ce aveau sa-i poarte „povara” ulterior. Daca stelismul ar fi o religie politeista, atunci Lacatus ar fi „zeul suprem” in Olimp-ul ros-albastru. Nu are sens sa ne limitam la cele 357 de meciuri jucate in tricoul ros-albastru si nici la nebunia tinereasca de la Sevilla („tare si pe centru”) ; putem vorbi intr-o maniera infinita despre pasiunea si spiritul de sacrificiu pe care „legenda” ni le-a oferit in vasta sa cariera stelista. Despre nenumaratele generatii de tineri care au inteles ce inseamna Steaua, multumitalui, omul a carui inima va arata pe vecie ca intr-un atlas de anatomie, jumatate rosie, jumatate albastra.” Templul” nu avea sa fie niciodata un templu adevarat, daca n-ar fi tremurat precum Partenonul la fulgerele lui Zeus, atunci cand „fiara” intra pe teren .
Si-a dedicat aproape in integralitate cariera profesionista clubului „militar”, club care avea sa-l faca mare si pe care avea sa-l faca mare. N-ai cum sa vezi un numar sapte in rosu si albastru si sa nu te gandesti la el, jucatorul Marius Lacatus. N-ai cum sa spui „Steaua Bucuresti” si sa nu te gandesti coplesit de emotie , la omul Marius Lacatus.
Prosport a realizat un amplu interviu de ziua sa, initiativa pe care in calitate de suporter o salut :
„Actorul Eugen Cristian Motriuc îi mărturisea lui Şerban Ionescu, în Revista Steaua ’87, că merge la stadion să-l vadă pe Lăcătuş „cu acelaşi sentiment cu care intra în sala de spectacole să-l urmărească pe „monstrul” Toma Caragiu pentru o nouă lecţie despre frumuseţe. „Lăcătuş exprimă cel mai bine ideea de fotbal în ofensivă totală”, nota la acea vreme publicaţia mai sus menţionată. Ba chiar îi construia şi câteva versuri: „Un artist precum Năstase / Eşti în fete pătimaşe / Vâră spaimă-n cei cu faimă / Însă fără cartonaşe”. Dincolo de elanul haios al revistei de casă a campioanei Europei din 1986, omul cu cele mai multe titluri (10) în fotbalul românesc abia câştiga prestanţă în fotbalul internaţional. Atitudinea lui de pe teren, nenumăratele calităţi, trăsăturile de lider, puterea de a reveni şi multe altele l-au transformat într-unul dintre jucătorii emblematici ai fotbalului românesc. Cu bune şi cu rele, Lăcătuş a născut poveşti de toate felurile şi a devenit o voce autorizată pentru a aborda orice subiect din fotbal. Şi azi, în ziua în care împlineşte 51 de ani.
–Domnule Lăcătuş, dacă azi, la 51 de ani, v-aţi alege două DVD-uri sau casete video cu meciurile Stelei, pe care le-aţi alege?
-Ha, ha. Cred că-mi dau seama unde baţi, dar să ştii că n-aş avea timp să văd toate meciurile preferate de ziua mea. Sunt multe, multe amintiri frumoase, Steaua avea o echipă foarte puternică atunci, dar să ştii că poate zilele astea mă voi uita şi la meciul cu Sparta Praga (n.r. 5-1 în Cehia, sezonul 88-89, turul manşei inaugurale din CCE) şi la partida cu IFK Goteborg (n.r. 5-1 la Bucureşti, sezonul 88-89).
–Locuiţi în Spania, aşa că vă întreb: Barcelona sau Real?
-Real Madrid. Demult.
–De când?
-Mi-a plăcut mult din perioada în care echipa era antrenată de Jose Mourinho, iar de atunci m-am axat numai pe gruparea de pe Santiago Bernabeu. Îmi plac hotărârile pe care le iau, întreaga industrie pe care au dezvoltat-o, cu o reţetă financiară mereu eficientă, cu un marketing fără cusur şi cu fotbalişti care dau o notă specială fotbalului mondial. Nu numai prin ceea ce fac pentru trupa lui Carlo Ancelotti, ci şi pentru realizările pe care le au la echipele lor naţionale.
–Ce jucători dau o notă specială fotbalului din Liga 1 în momentul actual?
-Am şi eu jucători care mi-s mai dragi, jucători pe care i-am antrenat, dar şi exponenţi ai noului val de fotbalişti.
–Cum ar fi…
-Chipciu.
–Nu vi se pare că traversează o perioadă slabă la Steaua?
-Din ce-am mai urmărit şi eu… nu trece printr-o perioadă foarte bună, faţă de ce a arătat în prima parte a campionatului, dar să sperăm că va fi o perioadă foarte slabă de scurtă durată. Li se mai întâmplă fotbaliştilor de valoare şi apoi revin mai puternici, mai concentraţi, mai norocoşi.
–Aţi stat vreodată de vorbă cu el? I-aţi oferit nişte sfaturi, v-a întrebat ceva?
-Ai să râzi, dar nu am stat niciodată de vorbă pentru că nu ne-am întâlnit până acum. Aşa a fost să fie. Ştiu că se mai găsesc asemănări între mine şi el, dar e inedit faptul că nu ne-am văzut până acum. Chipciu posedă reale calităţi pentru a ajunge un jucător de bază mai ales pentru echipa naţională.
–Vi se pare Chipciu sau aţi identificat la alţi jucători români actuali caracteristici asemănătoare cu ale dumneavoastră?
-Nu. Nu pot spune asta.
–De ce? Pentru că nu mai există extrema clasică din acel modul 4-4-2?
-Nu, nici vorbă, pentru că avem acum acei mijlocaşi laterali din sistemul 4-2-3-1. Cam tot acelaşi lucru este. Aceste sisteme contează mai puţin pentru că jucătorul respectiv îşi păstrează sarcinile în teren.
–Când credeţi că se va rezolva disputa dintre Tănase şi fanii Stelei?
-În curând, Tănase e un jucător cu calităţi.
–Cum comentaţi faptul că fanii Stelei continuă să nu vină la meciurile echipei?
-Fanii Stelei, nu neapărat cei de la peluze, acţionează cum cred de cuvinţă. Ei s-au simţit lezaţi după pierdea dreptului de a folosi marca şi au reacţionat în consecinţă. Dacă vor protesta în acest mod şi în continuare, atunci e posibil să se ajungă la o înţelegere în privinţa acestei probleme.
–Viaţa în Spania cum este, departe de agitaţia din fotbalul românesc? (Lăcătuş şi soţia sa, Mariana, locuiesc în Oviedo)
-Ma simt foarte bine alături de familie, dar uneori mi se mai face dor şi de fotbal, de vremurile petrecute prin cantonamente.
–Bănuiesc că aveţi o climă caldă în acea zonă. Nu vă e dor să zicem de… Forban?
-Amintiri frumoase, ne adunam cu băieţii de la baschet, de la handbal, de la volei, cu nume mari ale sportului românesc. Mai greu era la început, pentru că veneam din vacanţă, dar te obişnuiai cu două-trei antrenamente pe zi timp de 14 zile. Pregătirea de la Forban mi-a prins foarte bine în carieră.
–Credeţi că ar fi avut altă traiectorie cariera dumneavoastră în străinătate dacă aţi fi ales o altă echipă după Coppa del Mondo, nu Fiorentina?
-Nu, de ce?
–Pentru că s-a vorbit despre unele oferte venite de la alte mari echipe înainte şi pentru că antrenorul Fiorentinei, brazilianul Sebastiao Lazaroni, nu prea v-a vrut.
-Eee, după război au apărut multe discuţii, că m-a vrut Barcelona, că Juventus m-ar fi dorit pe mine şi pe Hagi, dar nu-mi pare rău de alegerea făcută.
Sebastiao Lazaroni a fost numit antrenor la Fiorentina după ce condusese naţionala Braziliei la Campionatul Mondial din 1990. Naţionala lui Careca, Muller şi Romario a fost eliminată pe 24 iunie 1990 în optimi, de Argentina, scor 0-1, gol Claudio Caniggia. Lazaroni e cunoscut drept antrenorul care a vrut să implementeze la naţionala sud-americană sistemul defensiv cu libero, ceea ce s-a dovedit un eşec la Coppa del Mondo. În Italia, Ricardo Gomes a fost ajutat în centrul liniei defensive de Ricardo Rocha şi Maura Galvao. Punctul forte al brazilienilor se presupunea că era mijlocul format din Alemao, Dunga şi Valdo, ultimul fiind unul dintre oamenii care a eliminat Steaua lui Lăcătuş cu Benfica Lisabona în semifinalele C.C.E. 1988.
–Şi totuşi Lazaroni parcă nu v-a oferit CREDIT . De ce?
-Eu l-am apreciat pentru faptul că mi-a spus în faţă: „Eu nu te-am dorit la echipa asta! Eu am vrut un atacant de careu, gen Oleg Protasov. Dar conducerea clubului te-a vrut pe tine”. Pentru asta l-am apreciat şi am rămas apoi în relaţii bune cu el. Mi-a zis că trebuie să mă obişnuiesc, că-mi oferă şanse şi totul depinde numai de mine dacă mă voi impune sau nu.
–Fanilor le-aţi intrat totuşi la inimă într-un timp extrem de scurt. La un moment dat adaptaseră un hit internaţional, iar scandarea suna cam aşa dacă-mi aduc aminte: „Laaaa-caaaa-tus, La-ca-tus, Laca-Laca, La-ca-tus” (reporterul încearcă să reproducă linia melodică). Aşa era?
-Ha, ha, ha. Cam aşa, cam aşa era. Era o echipă bună bună a celui mai tare campionat din lume în acea perioadă.
–Serie A era înţesată de vedete la acea vreme, iar la echipele importante se luptau pentru un loc în ofenisivă mulţi jucători de valori sensibil egale. Cu cine vă luptaţi dumnheavoastră?
-Erau jucători importanţi. Pe flancuri jucau Fuser şi Di Chiarra, iar în atac erau Buso, regretatul Borgonovo şi Nappi. Toţi erau jucători foarte apreciaţi la acea oră în Italia. (Stefano Borgonovo s-a stins din viaţă la vârsta de 49 de ani, pe 27 iunie 2013, la cinci ani după ce a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică)
–Aţi jucat şi în Serie A împotriva unor nume mari, apoi în Spania, la naţională, cu Steaua împotriva unor vedete ale fotbalului mondial. Aţi putea să faceţi un prim 11 al fotbaliştilor pe care i-aţi avut adversari sau colegi? Străini, nu români!
-Nu, e greu, pentru că sunt generaţii diferite şi fiecare generaţie a avut vârfurile ei.
–Apropo de vârfuri, de recorduri? Ştiaţi că nigerianul Celestine Babayaro, de la Anderlecht, încă deţine recordul pentru cel mai tânăr debutant în grupele Ligii Campionilor care primeşte cel mairapid cartonaş roşu?Da. Chiar el. Până la urmă v-a faultat sau nu pe Ghencea când a luat roşu din postura de ultim apărător?
-Să zicem aşa: Babayaro a avut ghinion că m-a întâlnit pe mine, dar degeaba, a rămas la latitudinea arbitrului. Ce să fac dacă i-am stricat debutul!?
–Dacă tot vorbim de debuturi, la auzul numelui Guayaquil ce imagini vi se nasc în minte?
-O perioadă lungă de pregătire cu naţionala, ajungem în Ecuador, noi, toţi tinerii, ne doream să debutăm alături de un Costică Ştefănescu, Ilie Balaci, Negrilă, Ungureanu, alături de jucătorii de laDinamo. A fost demult. Parcă foarte demult! Eu am intrat pe parcurs şi a fost o plăcere să joc în acel meci, timpul trecea parcă altfel, cu o altă viteză.
–Meciul Stelei din octombrie, de la Kiev, din grupele Europa League, încheiat 3-1 pentru ucraineni, a adus aminte de o fază pe care o construiaţi cu Lupescu la naţională: pasa peste zid. Se lucrează astfel de faze la antrenamente? O lucraţi?
-Daaaa, în fiecare zi!
–Serios?
-Eee, nici vorbă! Era o chestie de moment, o chestie de inspiraţie. Mă înţelegeam cu Ionuţ din priviri. În câteva fracţiuni de secundă eram nevoiţi să luăm cea mai bună decizie. E un moment cheie. În primul rând ne uitam să vedem cum se poziţionează zidul advers, iar apoi comunicam din priviri.
–Cu Valentin Ceauşescu mai vorbiţi?
-Păi, ce? Crezi că ne-am certat!?
–Ştiam că aveţi o relaţie specială cu el, încă de când eraţi foarte tânăr.
-Singurul loc unde puteam să ne certăm era la stadion (râde).Nu, nu. El a însemnat foarte mult pentru echipa de fotbal, pentru toţi, nu numai pentru noi, cei tineri. El discuta cu toţii, şi cu noi tineri, dar mai mult cu cei mai în vârstă: Tudorel Stoica, Piţurcă, Boloni. A însemnat foarte mult pentru Steaua.
–Acum, la 25 de ani distanţă, vă mai aduceţi aminte stările care v-au cuprins la primul meci de la Campionatul Mondial de fotbal din 1990. Ţinând seama de contextul din ţară, de dimensiunea competiţiei, de valoare adversarului din meciul de debut…
– Să ştii că la noi nu se punea problema asta, nu avea un mare impact asupra noastră tot contextul şi nu ne-a stârnit mari reacţii din punct de vedere emoţional. Aşa e, ajungeam la Coppa del Mondo după Revoluţie, dar eram toţi jucători cu un caracter foarte puternic şi ne-am adaptat rapid, aşa cum o fac toţi sportivii.
–Aţi mai trăit un 11 metri acordat după un henţ în afara careului, aşa cum a dictat arbitrul uruguayan al meciului cu URSS 2-0?
-Dacă el l-a văzut… Şi l-a dat… Şi am marcat… Şi am făcut 2-0… Înseamnă că totul s-a terminat cu bine. Nu?
–Cu bine s-a terminat per TOTAL patru ani mai târziu evoluţia naţionalei la Mondialul din Statele Unite. O evoluţie la care nu aţi luat parte. Cât de greu suportaţi situaţia sau întrebarea centrată pe subiectul neconvocării pe măsură ce înaintaţi în vârstă?
-Nu m-ai prins. Bine, ai regrete că nu ai fost prezent, că nu ai participat la un rezultat mare, dar nu mai are rost să te gândeşti. Cu cât îmbătrâneşti, cu cât intri mai adânc în această breaslă a antrenorilor, cu atât mai mult înţelegi deciziile pe care le-au adoptat antrenorii în trecut.
–Liga 1 cu 14 echipe cum vi se pare?
-Într-un fel parcă nu e bine, dar dacă ne uităm şi vedem câte echipe intră în insolvenţă şi care este starea actuală a fotbalului românesc…
–Cât de mult va conta pentru Steaua faptul că Gigi Becali este liber?
-Mi-am dorit să ajungă cât mai repede acasă alături de cei dragi, alături de familie…
–N-am lăsat pentru final obişnuita întrebare Ce vă doriţi la 51 de ani?
-Dar îţi răspund acum: sănătate în primul rând familiei şi prietenilor. Restul vin firesc.
–Aşa să fie! Voiam ca la 51 de ani să descrieţi primul gol, unul extrem de ciudat, în victoria cu 5-1 împotriva celor de la IFK Goteborg, din Cupa Campionilor sezonul 1988-1989.
-Am primit o pasă în adâncime, am fost faultat în careu, arbitrul a lăsat jocul să continue, iar când am căzut, se pare că am atins mingea cu călcâiul pentru că i-am schimbat puţin şi traiectoria. Pe moment nu mi-am dat seama, abia apoi când m-am uitat pe casetele video am sesizat şi eu ce se întâmplase de fapt. Că de fapt atinsesem mingea.” – Prosport
Anii au trecut si un nou ex-brasovean incearca sa incalte ghetele legendarului septar. Modest (la vremea respectiva), Alex Chipciu a declarat in momentul in care a semnat cu ros-albastrii : „”Ma onoreaza comparatia cu o asemenea legenda a Stelei, dar eu momentan sunt departe de ceea ce a facut Lacatus pentru echipa asta”. Departe de forma prin care a impresionat inainte de accidentare, Alex ramane speranta „septarului” mult asteptat.
De ziua sa, stelistii ii ureaza la multi ani lui Marius Lacatus si ii multumim din suflet pentru tot ceea a facut in cariera sa de jucator si de antrenor. Cu aceasta ocazie ii aducem aminte actualului „septar” , Alexandru Chipciu, de „greutatea numarului” si ii uram sa-i calce pe urme.
Autor: Empyro
Powered by WPeMatico