După înfrângerea de la Ovidiu, atmosfera în vestiarul Stelei este mai tensionată ca niciodată. Diferendul Alibec – MM Stoica, fițele lui Budescu cu Dică, răzvrătirea lui Enache, nemulțumirile mocnite ale lui Gnohere, Pleașcă, De Amorim…etc. au pus un butoi cu pulbere și petarde în vestiar. Fitilul e chiar Becali, autorul unor măsuri trâmbițate prin presă, care mai de care mai trăznite. Însă psihologul din Pipera a ajuns într-un mare împas în gestionarea conflictelor si disciplinei la echipă după ce el a pus batista pe țambal la mofturile extra regulamentare ale “vedetelor”. Până și recuperarea banilor aruncați pe transferuri a intrat sub semnul întrebări.
Ajuns la capătul răbdării, Becali îl face praf pe Alibec şi recunoaşte problemele din vestiar și amenință: “Pierd 10 milioane şi te antrenezi în curtea şcolii”. De ce abia acum? Pentru că ifosele lui Alibec, tolerate la început, nu mai au acoperire pe teren, iar prin evoluția sa jenantă, cota de piață riscă să o ia la vale. Mai mult, FC Steaua a pierdut pe ultima 100 transferul lui în Anglia pe 10 mil. €. De fapt, e un semn clar că Becali vrea să scape repede de el până nu își face praf cota.
- Joi, 31 august 2017, a fost ultima zi în care cluburile din Anglia puteau să facă transferuri. La ora 11:00, un impresar britanic a sosit la București pentru a demara negocierile cu FCSB în vederea transferului lui Denis Alibec la clubul de Championship (liga a doua), Wolverhampton Wanderers. Becali a fost de acord cu oferta de 10 mil. €, Alibec era de acord cu termenii personali, dar transferul a căzut.
- “Am avut ofertă de 10 milioane. Am acceptat-o. Am zis gata, luăm banii. A stat impresarul 6-7 ore la club, a comunicat cu clubul, iar cei de acolo mai departe, cu federaţia, şi exista pericolul să nu se poată face la timp. Au stat 6-7 ore, dar şi-au dat seama că nu se mai poate face şi de aia a picat”, a povestit miercuri Becali la Digisport. Becali susţine că a acceptat oferta de 10 mil. €: “Am zis că îl vând cu 15 milioane dacă intram în Liga Campionilor. Nu ne-am calificat, îl dădeam cu 10”, a precizat Becali.
Atacantul pe care FC Steaua a plătit 2 mil. €, fostul golgheter al Astrei, este acum petarda echipei ca Tade după CFR. Fără gol marcat în primele 6 meciuri pe care le-a disputat în actuala stagiune de Liga 1, Alibec are parte de cel mai slab start de sezon în România și, totodată, din ultimii 6 ani ai carierei. Când juca la Astra, Viitorul sau chiar Farul Constanța, nu a depășit niciodată 5 partide fără să înscrie. Pe lângă eclipsa de formă, Alibec se confruntă grav cu disciplina pe teren și în vestiar, cu fumatul și kilogramele în plus de care nu vrea să scape.
Mai mult, de curând, Alibec şi-a achiziţionat un bolid McLaren de 170.000 de euro. Până și Becali a rămas uimit să afle că Alibec a plătit o bună parte din salariul pe un an pe o maşină de fiţe. În direct la Digi Sport Special, Becali a spus răspicat că o asemenea hotărâre denotă imaturitate.
“Alibec dacă ascultă e jucător de 30-40 de milioane. Dar nu va deveni pentru că are suficiență. Suferă de suficiență. E om care vrea lucruri mici de la viață. Dacă el și-a luat mașină de 170.000 de euro. Cum să iei mașină de 170.000? Cumperi o asemenea mașină dacă ai salariu de un milion. Așa ce faci, îți dai salariul pe un an pe o mașină? La câte am făcut pentru el, la câte concesii… Am încercat totul și nu am putut și mi-am dat seama că nu pot”, a spus resemnat Becali.
Această achiziție de fițe a lui Alibec vine într-un context cum nu se poate mai nefavorabil, în constrast flagrant și sfidător cu prestația lui din teren care l-a scos și din lotul național pe bună dreptate. Dincolo de lipsa de consistenţă din faţa porţii, el a fost aspru criticat de mulţi oameni de fotbal și pentru atitudinea avută pe teren și față de MM Stoica.
Becali l-a pus la zid pe Denis Alibec și după schimbul de replici pe care atacantul l-a avut cu Mihai Stoica la meciul cu Viitorul.
- ” Denis, vino la primire!”, i-ar fi reproșat MM atacantului, într-un moment în care Alibec era absent din meci iar timpul se scurgea în mare viteză în defavoarea FCSB. Alibec a auzit și i-a răspuns: ”Mai, lasă-ne, bă, dracului în pace! Ce, știi tu mai mult fotbal ca mine!?’.
- După meci, Mihai Stoica i-a reproșat lui Alibec “tupeul nesimțit” pe care îl are, în timp ce atacantul l-a înfruntat, spunându-i că stilul de joc al echipei este unul care nu-i convine și că rezultatele proaste vor continua în acest ritm.
Deși ambii n-au pomenit public nimic despre acest scandal, evenimentul a apărut pe știri. Contactat, Gigi Becali a confirmat disputa verbală dintre cei doi și părea că i-a ţinut partea atacantului.
- ”MM a țipat la Alibec și i-a zis «Denis, vino la primire!», iar Alibec i-a răspuns «Lasă-mă! Ce, știi tu mai mult fotbal ca mine!?» Atât a fost. După aceea și-a cerut scuze Alibec. Nu e nicio problemă la echipă. Are dreptate Denis. El știe mai mult fotbal ca MM, că e fotbalist”, a confirmat Becali în aceași seară.
- Numai că Alibec nu și-a cerut scuze și replicile s-au mutat pe facebook.
- Miercuri, când incidentul a luat amploare în presă, Becali a clarificat. “Niciodată nu i-am luat apărarea lui Alibec. Am spus că Denis Alibec se pricepe mai mult la fotbal, e fotbalist. Acum sunt în maşină, mă duc la echipă. Meme ştie ce face aici nu face ce spune el, face ce spun eu. Nu fac ce vor ei. Eu am stabilit nişte reguli clare. Meme este ca şi cum ar fi Becali. Nu ia el hotărârile. Unora nu le convine, dar nu trebuie să aibă duşmănie pe el”, a mai adăugat Becali.
Miercuri seara, Becali a mai spus răspicat că niciodată nu va trece peste deciziile disciplinare ale antrenorului Dică și a reamintit cazul Tamaș din vremea lui Rădoi. Mai mult, Becali a admis că e capabil să o trimită în curtea şcolii pe vedeta de 26 de ani a Stelei, după ce i-a făcut toate mofturile. Pe lângă eclipsa de formă, Alibec se confruntă grav cu disciplina, fumatul și kilogramele în plus. “Nu avem voie să fumăm? Acum îi explic lui domnul Alibec care e situaţia. Nu îmi bat joc pe 10 milioane pe care îi pot lua pe el. Să nu crezi că faci ce făceai la Astra. Pierd 10 milioane şi te las să te antrenezi în curtea şcolii. Dacă Dică îl dă afară de la antrenament şi nu e în lot, cum să mă bag eu? El mi-a spus că “nu am niciun fel de problemă.
Singurii jucători care sunt mai simandicoşi sunt Budescu şi Alibec. Nu sunt obraznici, dar sunt puţini mai deosebiţi. Lasă-mă că ştiu să gestionez, pe cuvânt de onoare”. Singura problemă e că nu scade sub 92 de kilograme Alibec”, a spus Becali, în cadrul emisiunii Fotbal Club, la Digi Sport.
Becali, mărturisiri complete, miercuri seară la Fotbal Club – Digisport TV
Viitorul sună trist. Echipa construită de Becali este bazată acum pe un grup de moftangii fără alternative solide pe bancă pentru că tot Becali a tocat toată concurența la echipă. Steaua stă într-un grup Astra plin de figuranți simandicoși, care sub bagheta lui Dică nu mai joacă nimic „ca echipă”. Totul pe “urechi”, “călcâie” și execuții personale. Dicanul el însuși încă se mai caută ca un antrenor de Steaua.
Și toate astea în plină perioadă infernală. Un butoi cu pulbere, petarde și un fitil pe care îl va aprinde ușor următorul eșec. În doar 18 zile, roș-albaștrii vor juca 6 meciuri, printre care 2 din grupele Europa League și un derby cu CFR Cluj și Derby de România cu Dinamo din Liga 1. 18 zile în care se poate alege praful și de acest sezon.
Astăzi pe Arena Națională e primul joc din grupele Europa League cu Viktoria Plzen. Peste 3 zile, în campionat, roș-albaștrii îi vor înfrunta, pe același stadion, pe Gaz Metan Mediaș. Urmează apoi o ”dublă” de foc cu actualul lider al Ligii 1, CFR Cluj, și marea rivală Dinamo. Joi, 21 septembrie, în etapa intermediară, Steaua se va deplasa pe terenul ardelenilor, pentru ca, apoi, duminică, 24 septembrie, să joace Eternul Derby, pe Arena Națională.
După această confruntare, FC Steaua va merge în Elveția, pentru meciul cu FC Lugano, din grupele Europa League, iar, apoi, peste 3 zile, va ajunge la Brașov, pentru un duel cu nou-promovata Sepsi OSK Sf. Gheorghe.
Programul Stelei după pauza competițională:
Viitorul – FCSB, sâmbătă, 9 septembrie
FCSB – Viktoria Plzen, joi, 14 septembrie
FCSB – Gaz Metan Mediaș, duminică, 17 septembrie
CFR Cluj – FCSB, joi, 21 septembrie
FCSB – Dinamo, duminică, 24 septembrie
FC Lugano – FCSB, joi, 28 septembrie
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCSB, 1 (duminică) sau 2 (luni) octombrie
Vom trăi și vom vedea!
X Ray
Cam asa a fost la Steaua din 2003 si pana azi! Totusi, in aceste “conditii vitrege”, participam anual cu echipa in Europa, ma rog, cu o singura exceptie numita “finul”!
Sa nu disperam! Participarea entuziasta la picknick-uri pe tapsane din tarlaua a 4-a, nu e niciodata o varianta demna de Steaua! ..-:)