Ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor şi mai apoi în grupele Europa League, l-a determinat pe Gigi Becali să taie toate cheltuielile nejustificate. A început cu cedarea unor jucători care-l costau zeci de mii de euro lunar, gen George Ţucudean, Gabriel Tamaş, Gabi Iancu, Ionuţ Neagu sau Gabi Matei, şi a continuat cu propunerea adresată CSA de a reveni în Ghencea, unde chiria este în jur de 25.000 de euro pe meci, cu 10.000 de euro mai puţin decât îl costă închirierea per partidă a Arenei Naţionale.
Au urmat la rând oamenii din conducere, gen Valeriu Argăseală şi Helmuth Duckadam, antrenorii staff-ul medical, cărora li s-au redus salariile la mai puţin de jumătate din cât aveau. Mulţi au rămas şi pe aceste noi remuneraţii, în timp ce Massimo Pedrazzini nu a acceptat 2.000 de euro lunar, faţă de 5.000 cât avea, şi a fost forţat astfel să-şi dea demisia.
Ultimii în acest „lanţ trofic” sunt jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi şi Ţiţi Dumitriu. Conducerea va demara în perioada imediat următoare discuţii cu toţi fotbaliştii din lot pentru diminuarea masivă a contractelor, susţin surse din cadrul grupării roş-albastre. Cel puţin pentru unii dintre ei. Primii vizaţi sunt cei care au şi salariile cele mai mari, cu excepţia căpitanului Fernando Varela, cel care îşi merită cu vârf şi îndesat cei 20.000 de euro pe care îi câştigă lunar. Plătit cu 30.000 de euro pe lună, Alex Chipciu nu mai poate rămâne cu acest salariu astronomic, mai ales că evoluţiile sale în ultimul an au fost slabe şi foarte slabe, uneori chiar penibile. Mijlocaşul va câştiga undeva cu 10.000 de euro mai puţin. Al doilea pe listă este Paul Papp, cel care a distrus la Belgrad visul steliştilor de accedere în grupele UCL. Fundaşul central şi de bandă dreaptă va primi 18.000 de euro lunar, faţă de 25.000 cât ia încasează în momentul de faţă. Gregory Tade, adus în această vară de la CFR Cluj, contra a jumătate de milion de euro, a dezamăgit profund, scoţându-l din pepeni pe Gigi Becali, care îl plăteşte cu 20.000 de euro lunar. Dacă mai vrea să rămână în Ghencea, atacantul francez trebuie să fie acord cu noul angajament propus, 120.000 de euro lunar. Guilherme şi Alcenat se află şi ei în colimatorul lui Becali, chiar dacă sunt plătiţi cu doar 10.000 de euro pe lună. Pe de altă parte, la unii jucători, care sunt în graţiile finanţatorului din Pipera, diminuarea va fi insesizabilă sau chiar absentă, iar pe această listă regăsim numele Florin Niţă, Alin Toşca, Lucian Filip, Nicuşor Stanciu, Jugurtha Hamroun şi Adi Popa.
“Trebuie să fiu prost să mai dau un milion de euro pe lună”
Gigi Becali anunţa după eliminarea din cupele europene că vrea să strângă serios cureaua la capitolul salarii. Patronul campioanei susţine că fondul salarial lunar la Steaua îl obligă să scoată din buzunar în jur de un milion de euro, sumă pe care nu mai vrea în nici un caz să o mai plătească. “Cine credeţi că vrea să dea un milion de euro pe lună? Trebuie să fiu prost să mai dau un milion pe lună. I-am zis lui Vali să vină cu salariile. Mai tăiem din ele. Voi renunţa şi la nişte jucători ca să pot rezista. Era alta situaţia dacă ne calificam în grupe, pentru că luam 7-8 milioane de euro. Eu bani de la mine nu mai dau”, a declarat Gigi Becali.
Cei care nu acceptă vor pleca la iarnă
Fotbaliştii care nu vor fi de acord cu scăderea salarială propusă vor fi vânduţi sau lăsaţi liberi în această iarnă. Chipciu, Varela, Adi Popa, Stanciu fac parte din prima categorie, iar Becali speră să obţină cel puţin 15 milioane de euro pe cei patru, deşi îi e aproape imposibil să primească această sumă. Apoi, în categoria dispensabili, lista îi cuprinde pe Alcenat, Râpă, Breeveld şi Tahar.
JUCĂTOR SALARIU ACTUAL SALARIU VIITOR
- Niţă 100.000 100.000
- Cojocaru 96.000 80.000
- Alcenat 120.000 100.000
- Râpă 100.000 80.000
- Papp 300.000 180.000
- Toşca 100.000 100.000
- Varela 240.000 240.000
- Guilherme 120.000 100.000
- Filip 100.000 100.000
- Chipciu 360.000 240.000
- Stanciu 144.000 144.000
- Breeveld 120.000 80.000
- Tahar 120.000 80.000
- Muniru 150.000 100.000
- Hamroun 120.000 120.000
- Carp 100.000 80.000
- Tade 240.000 120.000
- Tudorie 96.000 80.000
- Ad. Popa 150.000 150.000
“La ce campionat e în România, jucătorii care iau 10.000 de euro pe lună l-au prins pe Dumnezeu de picior. Nu merită nici unul mai mult de 10.000 lunar” – Adrian Porumboiu, ex-patron SC Vaslui
Autor: Florentin Dincă
Preluare de pe puterea.ro