FC Steaua a câştigat în deplasare cu CS U Craiova, scor 1-0, şi s-a distanţat la 2 puncte de Viitorul. Bizonul roş-albastru a fost killerul oltenilor pe Municipal la Turnu Severin.
- Harlem Gnohere: “Suntem mulţumiţi că am obţinut cele trei puncte, totdeauna e bine când marchezi, am muncit din greu în acest meci. N-am marcat prima repriză, dar e foarte bine că am obţinut trei puncte în felul ăsta. Muncesc mult să fiu în primul 11, nu sunt, dar importantă e echipa, important e să obţinem ceva la finalul sezonului. Reghe mi-a zis să marchez când am oportunitatea, din păcate am dat doar un gol din trei ocazii, mă enervează un pic asta, pentru că puteam marca trei goluri. Am dedicat golul copiilor mei, când marchez le fac un semn mic”. Atacantul francez a ajuns la 4 goluri marcate pentru FC Steaua, în 9 partide.
Echipele:
- CS Universitatea Craiova: Calancea – Dimitrov, Barthe, Kelici, Bancu – Mateiu (Gustavo ’77), Screciu (Markovic ’82), Zlatinski – Jazvici (Mazarache ’60), Ivan, Baluta. Antrenor: Gheorghe Multescu.
- FC Steaua: Nita – Pleasca (Jakolis ’53), Moke, Balasa, Momcilovici – Muniru (Boldrin ’38), Pintilii – Enache, Fl. Tanase, De Amorim (Gnohere ’53) – Alibec. Antrenor: Laurentiu Reghecampf.
- Cartonase galbene: Zlatinski ’60, Barthe ’68 / Alibec ’62, Gnohere ’74, Pintilii ’90+2.
- Arbitri: Marius Avram (central) – Vasile Marinescu, Miclos Istvan Nagy (asistenti) – George Radulescu (rezerva).
Steaua a început meciul pe vârfuri, cu mingi pierdute ușor la 30 m de careul oltean și lentoare pe tranziție negativă, fapt ce a creat situații periculoase de contraatac. Oltenii au irosit câteva oportunităţi în prima repriză. Zlatinski şi Ivan au avut şansa golului, dar au fost lipsiţi de inspiraţie la finalizare. Roș-albaștrii au replicat prin Tănase, care a şutat alături de la marginea careului de 16 metri (’30).
Au urmat momente de panică. Ivan a încasat un cot de la Bălaşa, care l-a făcut K.O. pe atacantul oltean (’34). Fotbalistul Craiovei s-a prăbuşit pe teren, rămânând inconştient, însă Florin Niţă a sărit şi i-a acordat primul ajutor lui Ivan să nu-şi înghită limba. Ulterior, au intervenit şi medicii, care l-au repus pe picioare, jucătorul putând continua meciul. La flash-interviu Ivan i-a mulțumit goal-kepper-ului roș-albaștrilor: ”Îi mulțumesc lui Niță, pentru că a intervenit imediat și mi-a scos limba. Asta e, bine că s-a terminat totul cu bine din punctul acesta de vedere”.
În prima jumătate de oră Steaua nu a expediat nici un șut “spre” poartă! După primele 30 de minute de joc confuz, Steaua și-a găsit cadența in exprimare, mai ales după înlocuirea lui Muniru cu Boldrin (’38).
Reghe a mutat ofensiv în startul actului secund (’53), prin introducerile lui Gnohere şi Jakolis, iar decizia a fost una inspirată. Steliştii au creat mai multă panică în careul advers. Alibec a executat periculos o lovitură liberă de la 18 metri, mingea a fost deviată de fundaşii adverşi, însă Calancea a reuşit să respingă din faţa lui Pleaşcă, aflat într-o poziţie bună (’49).
Gnohere şi-a arătat colţii la buturile adverse în minutul 71. Atacantul a nimerit bara din 8 metri, după o neatenţie în apărarea craioveană. “Bizonul” şi-a luat revanşa după nici două minute, când a înscris cu capul, la colţul scurt, după o pasă excelentă a lui Momcilović (’73).
Jakolis putea risipi orice emoţie, însă a fost lipsit de inspiraţie la finalizare (’81,’90+3). Gnohere a fost şi el aproape de “dublă”, dar a trimis execrabil deşi a scăpat singur cu Calancea (’90). Nu a contat însă. CS U Craiova a fost incapabilă să pună în pericol poarta lui Niță, astfel că FC Steaua a obţinut o victorie preţioasă în lupta din Play off. În repriza a doua nu a mai “existat” pe teren CSU Craiova, fiind dominată copios de Steaua.
- De vis urât arbitrajul lui Marius Avram!
- O “dedicație” specială de la toți steliștii, autorilor acelui articol din programul meciului și organizatorilor care l-au difuzat în tribune. Bănuiți ce reprezintă “dedicația” noastră.
Notă: După meci, patru suporteri ai roș-albaștrilor ar fi fost luați la bătaie de olteni. Unul dintre cei 300 de steliști care au făcut deplasarea în Oltenia a povestit pentru GSP.ro ce s-a întâmplat: “Jandarmii ne-au spus să ieșim din mulțime doar cei care avem permis de conducere și să mergem la mașini pentru a veni cu ele lângă stadion pentru a-i lua pe restul prietenilor. Când le-am cerut să ne asigure protecția au spus că nu e treaba lor și că să ne ducem singuri. Patru dintre noi am fost loviți de suporteri craioveni. Ciudat e și că noi n-aveam însemne cu Steaua, însă cei de la CSU păreau pregătiți să sară la bătaie. Parcă au venit la pont”. Victimele au reușit până la urmă să scape doar cu câteva julituri, fiind acum în drum spre Capitală.
A.C.A.B!
Caseta tehnică
Video
-
Craiova vs FCSB 0-1. Prima Repriza FULL 09.04.2017
- Craiova – FCSB 0-1. Repriza a 2-a FULL 09.04.2017https://youtu.be/hocSKVNswfY
-
Gnohere dupa Craiova 0-1 Steaua
Felicitări băieților!
Forza Steaua!
X Ray
Avancronică CS U Craiova – FC Steaua
Etapa a 5-a din play-off programează pe Stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin, duminică, 9 aprilie, ora 20:30, meciul CSU Craiova – FC Steaua, cel mai așteptat duel al etapei, partidă ce le pune față în față pe marile câștigătoare ale rundei trecute.
Arbitrul Marius Avram va conduce la centru meciul dintre Craiova si Steaua. Avram va fi ajutat de asistentii Vasile Marinescu si Miclos Istvan Nagy. Arbitru de rezerva va fi George Radulescu, iar observatori Laszlo Sajtos si Marcel Vasile
Borne din palmares conform LPF
De la revenirea Craiovei pe prima scenă, CS U Craiova şi FCSB s-au mai întâlnit de șase ori în Liga 1 Orange, de cinci ori s-au impus bucureştenii, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.
- Prima dispută a avut loc pe 2 august 2014, FCSB – CS U Craiova 3-1. Adi Popa a deschis scorul, apoi Sânmărtean a stabilit rezultatul pauzei, direct din lovitură liberă, după care, în partea secundă, Varela (minutul 90+3) şi Andrei Ivan (min 90+4, aflat la întâia sa reuşită în campionat) au completat lista marcatorilor.
- Singurul punct scos de olteni în cele șase jocuri s-a consemnat pe 1 martie 2015, 0-0 pe arena de lângă Parcul Romanescu din Craiova.
- Roș-albaștrii au câştigat şi ambele jocuri din stagiunea precedentă, 2-1 în Bănie (Nicolae Stanciu, Gregory Tade / Bogdan Vătăjelu) şi 2-0 pe teren propriu (Paul Papp, Gregory Tade).
- Ultimele două meciuri, cele din sezonul regulat 2016-2017, s-au terminat cu acelaşi scor, 2-1 pentru actuala FCSB.
- Ultima oară când o echipă din Craiova s-a bucurat de un succes în Liga 1 Orange în faţa rivalilor s-a consemnat pe 1 septembrie 2002, FC U Craiova – FCSB 3-1 (dublă Verdeş, Sava / Claudiu Răducanu), antrenorul gazdelor fiind Emil Săndoi. Au urmat 5 remize şi 16 victorii pentru bucureşteni, printre cele 16 succese din campionat numărându-se şi cel din 29 august 2004, FCSB – FC U Craiova 5-0, rezultat care a consemnat cea mai mare diferenţă de scor din disputele directe.
Gigi Mulţescu vs Laurenţiu Reghecampf: 4 jocuri – 4 victorii Reghecampf
Ediția 2012-2013, FCSB – Gaz Metan Mediaş 3-0;
Ediția 2013-2014, Dinamo – FCSB 1-2;
Ediția 2016-2017, FCSB – CS U Craiova 2-1;
Ediția 2016-2017, CS U Craiova – FCSB 1-2.
Gigi Mulţescu vs FCSB în Liga 1: 19 jocuri – 3 victorii – 3 remize – 13 înfrângeri.
20.02.2010, FCSB – Ceahlăul 1-3 a fost ultima victorie reuşită de Gigi Mulţescu în faţa Stelei. Au urmat pentru actualul tehnician al oltenilor o remiză şi șapte înfrângeri.
CSU Craiova. Mulţescu nu a avut prea mult timp să se bucure de victoria cu Viitorul, scor 1-0, echipa sa intrând deja în focurile pregătirii disputei cu FCSB, pe care CS U nu a învins niciodată.
“Nu avem timp să ne bucurăm de victoria cu Viitorul, fiindcă urmează meciul cu FCSB. Este un campionat de anduranţă, care necesită un lot numeros şi valoros, aceasta este condiţia pentru a ieşi campion, iar FCSB posedă acest lucru. Au echipă puternică, iar când nu joacă bine, mai transferă unul sau doi jucători şi rezolvă problemele. Alibec a avut o prestaţie de excepţie în ultima vreme. Un jucător de calibrul lui şi în forma în care este ar fi bine să nu-l întâlneşti. Ei sunt favoriţi în meciul de duminică, noi ne apărăm nevoile şi neamul. Totuşi, suntem condamnaţi să jucăm bine şi să învingem, dar să vedem dacă putem face asta. Dacă învingem FCSB, putem să mai discutăm de primele locuri, altfel va fi foarte greu. Sper să fie un arbitraj bun, fiindcă în precedentele două întâlniri cu ei au fost decizii care ne-au dezavantajat“, declarat Mulţescu, la conferinţa de dinaintea meciului cu FC Steaua.
“Revine Ivan şi sper să aibă o mentalitate pozitivă, să ne ajute să câştigăm. Ivan este un jucător important pentru noi, poate decide meciurile, dar sper să fie şi el aproape de nivelul lui Alibec, să marcheze 2-3 goluri pe meci. Băluţă va rămâne căpitan, fiindcă ne-a mers bine şi am câştigat primul meci în play-off. Barthe este şi el refăcut, dar Briceag lipseşte. Avem probleme şi cu tinerii, încă nu au constanţă puştii noştri şi e normal să fie aşa, ţinând cont de tinereţea lor“, a adăugat antrenorul Craiovei.
FC Steaua. Deşi oltenii sunt la 6 puncte în urma vicecampioanei, Mihai Stoica nu îi scoate pe alb-albaştri din lupta pentru primul loc, mai ale că formaţia pregătită de Gheorghe Mulţescu vine după o victorie pe terenul celor de la Viitorul (1-0). Directorul sportiv al liderului este de părere că, exceptând-o pe campioana Astra Giurgiu, toate echipele din play-off au şanse la titlu.
“Suntem într-o formă bună şi avem un moral bun. Dar şi Universitatea Craiova are un moral extraordinar pentru că a câştigat unde doar noi am mai câştigat în actuala ediţie de campionat. Faţă de jocul pe care l-a disputat cu două zile în urmă, Universitatea Craiova se poate baza şi pe Andrei Ivan, cel mai bun jucător al său. Ne va aştepta o partidă dificilă.
Cred că jocul va fi tranşat la un singur capitol, caracter. E greu să joci din trei în trei zile meciuri cu o încărcătură deosebită, toate meciurile din play-off sunt îngrozitor de dificile.
La ora actuală, Universitatea Craiova e la şase lungimi în spatele nostru şi e la mâna ei, poate să câştige campionatul. Dublă victorie împotriva noastră şi e în faţa noastră în clasament. Poate doar Astra să fi pierdut orice şansă la titlu. Dar, în rest, toate echipele au şanse la titlu. Toate!“, a declarat Mihai Stoica, la conferinţa de presă de azi.
Laurențiu Reghecampf a vorbit la conferința de presă despre meci și a dat detalii despre accidentările lui Denis Alibec și Ovidiu Popescu.
“Vrem să avem o serie de victorii, avem puterea să facem asta. Vom merge la Craiova să încercăm să câştigăm, chiar dacă am avut mereu meciuri grele contra celor de la Craiova.
Avem o singură problemă de lot, Ovidiu Popescu. Alibec se antrenează normal, am făcut foarte bine că l-am schimbat devreme. Vom vedea până la ora meciului, dar e o veste bună că se antrenează şi că s-ar putea să ne bazăm pe el. Suntem pe drumul bun.
Nu vreau să riscăm, o accidentare de lungă durată e un lucru dificil pentru noi, trebuie să ne gândim la asta. Alibec nu a avut mult timp la dispoziţie pentru recuperare. O să ne gândim bine. Avem un jucător la 100%, Harlem. Îl vrem pe Denis pe teren, dar e mai important să-l avem sănătos până la finalul sezonului”, a spus Reghecampf la conferința de presă.
Tot în conferință s-a vorbit și despre incidentul dintre Muniru și Tănase, care s-a incheiat cu bine. La conferința de presă au fost și cei doi jucători implicați în incident, iar Tănase și Muniru au explicat întâmplarea din punctele lor de vedere.
- “A fost doar un lucru legat de fotbal. Nu a fost nimic serios, important. Tănase e ca un frate mai tânăr, am rezolvat totul. Totul a fost bine. Nu m-am simţit bine pentru meci, iar Mister mi-a spus să mă duc acasă”, a spus și Sulley Muniru.
- “Un conflict care se întâmplă des la fotbal. Un schimb de replici, dar nu au existat rasism sau bătaie”, a precizat și Tănase.
Detalii găsiți aici “Avem rozătoare în vestiar, dar așa a fost!” // FCSB reacționează după scandalul de la echipă! Ce spun MM, Reghe și cei doi jucători despre bătaia de la antrenament”
Echipa probabilă FCSB: Niță – Pleașcă, Tamaș, Moke, Momcilovici – Pintilii, Muniru – Enache, Fl. Tănase, De Amorim – Alibec
Mediile de vârstă ale celor două loturi: CS U Craiova – 25 ani; FCSB – 25 ani şi 3 luni.
- Notă: “Viitorul” Stelei, Academia din Berceni descrisă de Marica la Digisport și viitorul echipei CSA Steaua.
Succes roș-albaștrilor!
X Ray
GSP: “Se rupe stadionul! FCSB umble arenele din provincie » Câte bilete s-au dat pentru partida cu CS U Craiova
Până în acest moment s-au dat 10.000 de bilete și sunt mari șanse să se depășească recordul de 15.000 de oameni stabilit la partida din sezonul regulat.
Cel mai ieftin bilet costă doar 10 lei, la peluză, în timp ce la zona VIP ajunge la 50 de lei.”
Dacă este adevărată treabă cu academia de copii si juniori, pot spune cu mâna pe inima ca este cea mai bună veste din ultimii ani legata de steaua si nu numai, pot spune chiar legata de fotbalul românesc. Eu personal m-aș bucura mai mult decat trei titluri de campion consecutive daca acest proiect cu academia ar fi ceva serios si stabil. Uitați-vă ca au dispărut mai toate css-urile de prin toată țara, uitați-vă ca au dispărut mai toate terenurile de fotbal pe care jucam cand eram copii, uitați-vă la modul de viață al copiilor din ziua de azi care rup tabletele in două. In copilăria mea (am 30 de ani), aveam bătături la picioare si unghiile vinete sau căzute si ăștia din ziua de azi au doar telefoane si tablete in cap si 80 kg la 12 ani
Poate sa-si faca Steaua si mama academiei, daca nu ai si cu cine sa joci, nu ai competitie interna, nu ai de unde sa selectionezi jucatorii cu adevarat talentati, degeaba. In plus, tu nu esti Viitorul. Tu obligatoriu vrei performanta si pentru asta ai nevoie de jucatori cu experienta. Steaua trebuie sa faca parteneriate cu echipe mai mici care sa ruleze si sa creasca acei copii.
Sa nu uitam ca s-a mai incercat treaba asta si s-a dat un chix lamentabil. Viitorul e acum intr-o situatia buna, fiindca s-au autodistrus adversarele de competitie. Si deloc de neglijat e si faptul ca au oaresice jucatori cu experienta (un exemplu bun fiind chiar Benzar, care la 25 de ani nu mai e chiar un spring chicken). In conjucturile de acum 3-4 ani, Viitorul s-ar fi batut iar pentru evitarea retrogradarii.
Sper sa nu prinda tamas iar vreo zi de glorie…
Amen to that…
http://i.imgur.com/yaxMGWo.png
“Situatie incredibila cu galeria Stelei: merg la Severin de 20 de ori mai multi suporteri decat a estimat conducerea Stelei, si NU au bilete!
Meciul din aceasta seara se va juca intr-un adevarat vulcan la Severin. Conducerea Craiovei a anuntat ca s-au vandut peste 10.000 de bilete, si asteapta o asistenta de 15.000 la ora jocului, un record pentru arena aflata la 110 km de Craiova.
Stelistii s-au mobilizat si ei, dar s-au trezit intr-o situatie complet neplacuta. Sunt aproximativ 600 de suporteri FCSB care fac deplasarea la Severin (unii dintre ei sunt deja pe drum), dar conducerea clubului nu a rezervat un numar suficient de bilete. Valeriu Argaseala le-a cerut oltenilor doar 30 de bilete, crezand ca noua galerie a Stelei nu va face deplasarea la Severin. Fanii sunt suparati si spun ca daca nu vor fi lasati sa intre toti la meci, atunci nu va mai intra nimeni, in semn de protest fata de aceasta situatie.nCraiova nu este obligata sa suplimenteze numarul de bilete pentru oaspeti, pentru ca cererea oficiala din partea clubului FCSB a fost deja facuta.”
Sursa:sport.ro
Sper sa se rezolve!
S-a rezolvat problema cu galeria. Intra toata lumea.
Vai de capul nostru…. A ajuns logistica deplasarii galeriei pe mana unui individ cu porecla “Vijelie”…
“S-a rezolvat problema! Vom avea bilete disponibile pentru toti suporterii Stelei care vor sa ni se alature”, scrie Peluza Ros-Albastra pe Facebook.
O fi Vali Vijelie?
Muniru titular… pregătiţi-vă de 5-6 mingi pierdute în jumătatea proprie pe faza de construcţie.
In viata mea nu voi intelege cum de Muniru e titular pe postul de mijlocas central iar Boldrin sta pe banca.
E amuzant sa-i asculti pe cei din peluza ros-albastra cum striga “Bucuresti, Steaua București”, cand echipa lor e înregistrată la Mogoșoaia 😀
Echipa e înregistrată la lpf si la frf, aia ce spui tu acolo e societatea ce administrează echipa in a carei istorie deține 26 de titluri de campioană si cupa campionilor din 86. Societatea aia isi poate schimba sediul oriunde doreste si are un spațiu.
Stie cineva dacă pot da block sau ceva de genul acestui puști de 14-15 ani ca sa nu ii mai vad comentariile stupide?
Ufff…se pare ca nu prea cunosti nimic despre echipa ta. E din Mogoșoaia. Si pana nu prezinta societatea care o administrează un document care să arate ca a cumpărat Steaua de la stat, palmaresul Stelei e al ei doar in vis. Nu uita, pe cupa campionilor din 86 scrie CSA Steaua București. Nu fc fcsb si nu mogosoaia.
Bine, cum spui tu, acum mergi la somn sa te odihnește ca maine ai școală si se apropie si examenul de capacitate. Păstrează-ti energia ptr ăsta ca sunt destui asistați sociali in tara asta, avem nevoie de oameni școliți sa vina din urmă
Prea ușor scăpară oltenii pe contraatac… recuperări ioc, dublaje canci, prea multe faze fixe făcute cadou respectiv cornere… una peste alta o repriză slabă, bălașa si pleasca ce au confirmat jocul solid din precedentul meci si bineînțeles niță, in rest praf si pulbere. Ce bine ar arata un Coman pe stânga in locul lui de anonim
Prea multe mâini moarte pe faza de construcţie: De Amorim, Enache, Muniru, Pintilii.
Bine că l-a scos pe Muniru, putea totuşi să economisească o schimbare dacă uita să-l bage de la început.
Are niste scurtcircuitari si laur si nu pare sa aibe habar de ele…
Este bă!!! nu jucăm nimic, dar măcar câştigăm tot.
Am castigat, avem si suporteri civilizati in deplasare, ce peluze care costau clubul doar amenzi. Fotbalul traieste si fara voi, mergeti in liga 5 a pe la sate sa va bateti acolo cu taranii de prin Teleorman.
In sfarsit s-a rezolvat problema la site!
Joc modest, insa e final de sezon, as zice ca rezultatele sunt mult mai importante decat prestatiile. Oltenii se multumeau cu un punct, ma bucur sa vad ca n-au primit nici unul.
Nu inteleg de ce ilustrul nostru antrenor tot incepe cu 2 mijlocasi defensivi cand e perfect vizibil ca ne chinuim sa construim, orice numai atacant sa nu fi la echipa asta.
Ce inseamna sa ai doi atacanti de valoare. Iti rezolva meciul cand nu te astepti.
In rest, adunati toti baietii din “forta neagra” si trimisi la plimbare. Mai bine promovam tineri de-ai nostri.
LordPepe FC Mogosoaia e cea mai buna echipa din Romania. fC Mogosoaia e echipa care a batut pe Dinamo, Astra si Craiova. FC Mogosoaia e pe locul 1. FC Mogosoaia e cea mao buna echipa de dupa Revolutie. FC Mogosoaia exista pe cand CSA nu EXISTA. Asta-i diferenta.
Sa-i spuna cineva lui lord poopoo, ca mai erau locuri libere in stadion. Si in general, e bine sa nu o mai suga stelei labere…
Cronica e acum în versiunea finală!
FCSBizon: http://i.imgur.com/evYvbir.png ?
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/foto-tocmai-ei-rad-de-fcsb-sefii-lui-cs-u-echipa-suspectata-ca-e-clona-i-au-declarat-razboi-echipei-lui-becali-inaintea-meciului-fecesebistul-o-specie-scarboasa-pe-cale-de-consacrare-507313.html
Incredibila prostie umană a unor descreierați în libertate! Da, frate, tocmai o clonă sadea vorbește!
De la toți steliștii, mult “mumu” autorilor acestor fițuici jegoase și organizatorilor care le-au difuzat ca programul meciului.
Marcel Popescule, parafrazând un cântec popular te pot descrie exact: “dealu-i deal și valea-i vale, curva-i curvă până moare”. Idem CSU, e clonă până moare!
Ne ușuram pe politica ta jegoasă de a pregăti mediatic un meci.
se pare ca stam mai bine in aparare. moke mi se pare in continuare destul de lent dar are plasament bun. muniru cel mai slab de pe teren.
…..si un articol interesant a lui udrea 🙂
http://blog.prosport.ro/matei-udrea/adevaruri-incomode-despre-razboiul-becali-armata-pentru-brandul-steaua-lucruri-trecute-sub-tacere-de-cele-doua-tabere-si-o-parere-16227084
Xray stiu cum e in viata. Noi cu victoriile si golurile iar cei de la CSU-PSD cu jignirile si cu infrangerile.
Hahaha, specia scarboasa numita fcsb. Foarte buna caracterizarea acestei glume de echipa. Vorbim totusi despre FC FCsb. Ma socheaza ca inchideti ochii la batjocura asta de nume=))… nu degeaba sunteti numiti oi.
Cred ca esti un fan dinamovist. Un fan stelist nu ar folosi asa cuvinte la adresa altor suporteri stelisti.
Va spun in primul rand bun venit, n-am mai postat pe acest site de mai bine de 10 ani cred, am si alt cont acum; au fost niste probleme destul de mari cu logarea in trecut.
Totusi am urmarit destul de atent multe dintre postarile de aici.
Chiar voiam sa-mi spun de multa vreme un punct de vedere legat de acest subiect si se regaseste cumva fix in comentariul de deasupra.
Mi se pare extrem de evident, ca foarte multi asa zisi stelisti ca messi si pepe( poate nu toti, dar majoritar) sunt de fapt dinamovisti. E clar ca nici un suporter stelist in toate mintile, indiferent de antipatii-simpatii, n-ar putea sa spuna asemenea abjectii. E clar ca nici un suporter stelist n-ar instiga mereu la dezbinare. Mi se par doar niste dinamovisti, rapidisti de foarte proasta calitate cu foarte multa frustrare adunata in ei. Cred ca ar trebui ignorati total.
Bine ai venit! Ce coincidenta ca revenirea ta pe site coincide cu trecerea fc fcsb pe primul loc.
Ce pot sa spun, sunt un dinamovist perseverent, avand in vedere ca am cont de 11 ani:))
si ce daca ai cont de 11 ani?esti tot degeaba.du te la steaua libera si astepata inca 11 ani pana aveti si voi echipa
De pepe nu stiu ce sa zic dar intr-adevar mq-messi are cont de mult si este stelist. Omul are dreptul la parerea lui, chiar daca nu suntem de acord cu ea. Cum isi exprima parerea este strict alegerea lui dar asta nu-l face potaie sau subpodar.
Sefule, eu de cativa ani de cand urmaresc site-ul asta individul asta n-a facut nimic altceva decat sa comenteze la adresa stelistilor si inainte de scandaluri si de baetii de la miazazi. Mai era un dement din Cluj obsedat de CFR care s-a evaporat la liberi. Cred ca e firesc sa iti ridici semne de intrebare cand le vezi comportamentul.
Se pune gresit problema. Nu trebuie sa se faca diferente intre stelisti si dinamovisti ci intre suporteri decenti si suporteri nesimtiti. Astia gen mq_messi, unde functioneaza ca prim impuls instinctul tribal de a-si numi partenerii de dialog “oi”, reprezinta cea mai abjecta categorie de indivizi.
Si ca sa fie clar, capetele luminate ale stelistilor liberi, de care astia apartin, au fost la inceput mari fani ai lui Becali. Am mai pus pe aici citate de acum 10 ani in care il pupau in fund pe Jiji. Evident, ca niste apostati clasici, schimbarea opiniilor i-a condus catre extremism – clasica strategie de a-si reprima amintirile pro-cioban. Din punctul meu de vedere, si-au ales tabara foarte bine – se potrivesc perfect institutiei care macelarea oameni prin decembrie 1989 si care a absorbit toate trupele de securitate in cadrul propriilor structuri. Balta fetida a armatei primeste vesela musafiri lipsiti de simt si eleganta.
Mereu cand mi te adresezi, am impresia ca vorbesc cu un fatalau abuzat in copilarie. Nu m-ar mira sa fii activist lgbt etc.
Cat despre restul, v-ati gasit. Voi sustineti Fc fcsb, repet, fe ce fe ce se be. Cum poti sa mai vorbesti despre Steaua si despre stelism cat timp sustii asa ceva. Ca tot o dati cu dinamovisti undercover, ce va opreste sa sustineti dinamo, cat timp nu va pasa de nume, stema, culori? Treziti-va ba, ca sunteti prajiti rau:))
Cam asta e limbajul de peluza, din pacate pentru mq mesi suntem in anul 2017 specia voastra e pe cale de disparitie. Ti-am zis liga 5 la sate ai parteneri de discutie acolo.
http://m.prosport.ro/sport-life/special/exclusiv-talpan-incoltit-ministerul-a-trimis-un-nou-control-peste-juristul-csa-steaua-i-se-imputa-notificarea-federatiei-si-dezvaluirile-despre-burleanu-16228312
@mq-messi
Forza FCSB! Sper(ăm) ca FCSB să fie campioană și să câștige al 27-lea titlu din istorie, primul sub noul nume, după 20 de titluri câștigate sub numele Steaua 🙂
Este bine așa?
Da ma, daca imi si spui de la ce vine fcsb, pari mai credibil:)).
Daca imi spui si ce culori are, esti fan adevarat.
@jt89: din experienta proprie, ani de zile la tribuna 0 si 1, iti spun ca nimic nu se compara cu ce auzi acolo. Limbajul pe care il consideri de peluza, e de 10 ori mai civilizat decat ce auzi prin zonele astea populate cu giboni.
Nici unu nu mi raspundeti de la ce vine fcsb. V a naucit de tot nea gigi cand a pus fc fcsb:)))))))
FCSB vine de la FCSB :). Din cate stiu asta este numele oficial al echipei.
Culorile sunt cele de pe emblema, sper ca nu esti daltonist si poti distinge fiecare culoare.
Mai ai intrebari sau curiozitati? Daca da, iti stau la dispozitie.
In schimb as avea eu cateva: cate meciuri ai la activ pe stadion la meciurile acestei echipe? Daca tot vei face un asemenea calcul, ai putea sa-mi spui, daca se poate bineinteles, aproximativ cati bani ai cheltuit pe bilete si deplasari pentru respectivele meciuri?
Deci tu esti exceptia – analfabetul printre oameni destepti.
Nu e de mirare – e practic rolul pe care il indeplinesti si pe acest forum.
:)) bine
mq messi tu chiar exiști ?
FCSB — poate insemna
FOTBAL CLUB STEAUA BUCURESTI
sau FACI CE SPUNE BECALI sau orice altceva ….
FC FCSB inseamna Fotbal Club FCSB
Ideea este ca CSA nu o sa poata folosi aceasta combinatie de litere , FCSB , care este dezvoltata in perioada dinaintea pierderii marcii STEAUA BUCURESTI .
FCSB a fost pe tricourile echipei inainte de pierderea marcii dar nu a aparut niciodata de la infiintarea echipei in 1947 si pana in 2003 cand a fost preluata de cioban.
Prin acest lucru putem considera ca actuala echipa FC FCSB este STEAUA BUCURESTI iar atunci cand si daca CSA STEAUA BUCURESTI va ajunge in liga 1 va fi deosebita de aceasta .
Astfel intr-un eventual proces intentat de maretul TALPAN , instanta nu va putea spune ca “ciobanul a folosit cu rea intentie combinatia de litere FCSB” , deoarece el le-a inventat .
@mq-messi tu fa-ti probleme cu ce lot de jucatori ve-ti aborda noul sezon competitional la fotbal …. vad s-a uitat “vrem echipa” ….
Fanii echipei a carui nume poate sa insemne orice:))
7even 150-200, de bani nu ma intereseaza sa intru in detalii. Relevanta intrebarii?
Dans o….
Băi cap-de-peluzăr, poate ai treabă să faci un nou banner pentru idolul Talpan cu care să te prezinţi la viitoarele meciuri ale clonei de la baschet şi noi te reţinem din treabă.
În rest, mai învaţă şi tu nişte gramatică echipei al cărei nume… nu a cărui.
Corect, carei.
Ma mir ca inca te bagi in seama. Cum mai e cu sutele de meciuri pe care le ai la echipele CSA? Tot la fel de activ ai ramas? :))
Bă la rugby cu siguranţă merg mai des ca voi. La baschet e drept n-am fost niciodată. E adevărat sunt mai pretenţios, nu-mi plac clonele aduse din Târgovişte, fuzionate cu CSM şi prezentate apoi drept Steaua .
Dar acum zi-mi şi mie, ai apucat şi tu să faci poză cu Talpan la celebrul meci de baschet sau a fost coada prea mare?
I-auzi. Cand mai mergi, da un semn, ca ajung repede. Imi mai explici si mie cum e cu clonele etc.
@mq-messi …. noi stim foarte bine ce inseamna FCSB si de unde vine ….
Tu zici ca inseamna orice altceva , eu iti spun ca inseamna Fotbal Club STEAUA BUCURESTI .
Inca nu ai retinut ca voi astia de la CSA nu o sa puteti folosi acronimul numit FCSB si care este in denumirea oficiala a clubului patronat de cioban si care probabil este si inregistrat la OSIM si deci este protejat.
Tot pentru cultura ta generala “La crearea și validarea acronimelor decisivă este nu atât intervenția umană individuală, cât mai ales viabilitatea simplificării propuse, urmată de frecvența folosirii acronimului în limba vie, vorbită.”
Deci ca sa iti traduc : STEAUA BUCURESTI a avut pe tricouri in ultimii 4 sau 5 ani FCSB care inseamna Fotbal Club Steaua Bucuresti .
FCSB a devenit un acronim.
Utilizarea lui ti-am spus mai sus ce inseamna , asa ca de cate ori pronuntam FCSB de fapt spunem STEAUA BUCURESTI …..
Am auzit de la o vrabiuta ca Argaseala si cei 3 avocati nu au fost pentru al intreba de Talpan. Se va face inca o evaluarea in care se va stabili pretul pentru inchirierea marcii doar pentru fotbal(maxim 1 mil €). Echipa din Liga a 4 a va exista pentru ca trebuie justificata treaba cu stadionul.
Poate ati observat ca vina iar in inspectie comisia de control.
FCSB va juca de la anul(probabil) cu numele de Fotbal Club Steaua Bucuresti.
O sa va convingeti pana in vara.
Becali ar trebui să fie ultimul prost din târg ca să dea anual 1 milion de euro pentru o marcă ce nu produce mai mult 10-20.000.
E pana intr-un milion. Plm el stie mai bine. Cert este ca nu trebuie sa credeti tampenia aia cum ca Argaseala s-a dus ca sa-l intrebe pe Petrea daca e oficial ce a spus Talpan.
Prost a fost Becali ca in 2003 nu a cumparat sigla. Cu 500.000 $ venea la pachet si Talpan. Nu de alta dar trebuie sa tunda si cineva gazonul.
Eu nustiu de ce nu recupereaza nocturna si tabela. Cu un minim de efort poate sa-si construiasca propriul stadion.
@alexutz2007
Ce sigla sa cumpere in 2003? Cea care a fost inregistrata de CSA in 2014?
In 2003 trebuia sa faca ceea ce au facut dinamovistii: sa creeze o sigla noua, distincta de cele ale armatei.
1.Nu ştiu despre ce întâlnire vorbeşti, pune şi tu un link.
2. N-avea cum să o cumpere. CSA şi-a înregistrat mărcile istorice (inclusiv pe cea din anii 80) în 2004 Vezi aici: http://www.csasteaua.ro/istorie/sigla/
FC Steaua a depus la OSIM în ianuarie 2004 o marcă ce era o replică după cea a CSA-ului din 86 cu ceva adaosuri (cele 2 stele de deasupra scutului şi nuanţele de albastru şi de roşu modificate). CSA şi-a înregistrat vechiile mărci 2 luni mai târziu în martie 2004.
3. Asta cu stadionul e o glumă bună. În primul rând ca să construieşti aşa ceva ai nevoie de condiţii. O reţea electrică care să facă faţă la catraliardele de lucşi necesari pentru nocturnă and shit, o reţea de canalizare capabilă, nişte străzi care să permită afluenţa unor mii de maşini care să plece simultan după meci şamd. A, şi am uitat şi de partea fiscală. În calitate de chiriaşi per eveniment FC Steaua nu plăteşte impozit la primărie pe clădire, ca proprietar ar plăti undeva pe la 40-50 de mii de euro pe lună.
Asa mult? Eu stiam ca impozitul sa plateste pe an si nu pe luna.
Nu-l plange pe Becali ca are bani si ar avea si loc.
Vineri daca nu gresesc Argaseala impreuna cu 3 avocati au fost nitel in vizita la Petrea, pretext ca sa afle daca ce a declarat Talpan e oficial.
De fapt adevarul este altul. Ca si link gasesti si pe steauapeliber, bine cu minciuni.
259.221 de euro per semestru (6 luni) e suma pe care primăria sector 6 i-a cerut-o lui FC Steaua drept impozit pentru stadionul Ghencea în 2010.
De aici a şi pornit scandalul cu marca. FC Steaua a cerut CSA să facă un alt contract de închiriere per eveniment în loc de per lună ca să scape de acest impozit. CSA a refuzat, FC Steaua a refuzat să mai plătească, iar apoi au început procesele pe diverse teme.
Si totusi tare dubios ca FCSB a inregistrat prima marca si normal ar trebui ca ICCJ sa fi dat castig de cauza FCSB-ului si nu CSA-ului. Daca eu inregistrez o marca istorica, pe care tu nu ai inregistrat-o la timp ai pierdut. Ori Becali a inregistrat marca inainte ca CSA sa o inregistreze. Ceva pute aici.
Lucrurile chiar duhnesc. Îţi readuc aminte că la fond şi apel FC Steaua câştigase după care a venit ÎCCJ şi a răsturnat totul la recurs.
În esenţă ideea e că OSIM a recunoscut marca folosită de CSA 1986 drept notorie, iar în lege scrie aşa:
d)�marca notorie – marca larg cunoscuta in Romania in cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile carora aceasta se aplica, fara a fi necesara inregistrarea sau utilizarea marcii in Romania pentru a fi opusa;
Art. 6
(1)�In afara motivelor prevazute la art. 5�alin. (1), o marca este refuzata la inregistrare sau, dupa caz, este susceptibila a fi anulata pentru urmatoarele motive relative:
a)�daca este identica cu o marca anterioara, iar produsele si serviciile pentru care marca este solicitata sau a fost inregistrata sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;
b)�daca, din motive de identitate sau de similitudine in raport cu marca anterioara si din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele doua marci le desemneaza, se poate crea, in perceptia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioara.
(2)�In acceptiunea alin. (1) sunt marci anterioare marcile a caror data de depozit este anterioara datei de depozit a cererii de inregistrare a marcii sau, dupa caz, a dreptului de prioritate invocat in sustinerea acesteia si care fac parte din urmatoarele categorii:
f)�marcile care, la data de depozit a cererii de inregistrare a marcii sau, dupa caz, la data prioritatii invocate, sunt notorii in Romania, in sensul�art. 6�bis al Conventiei de la Paris. .
Gluga de coceni pe care FC Steaua a avut-o angajată pe post de avocată n-a contestat statutul de marcă notorie în instanţă, deşi avea toate motivele. CSA a renunţat să mai folosească în 1991 la marca în cauză, iar de înregistrat oficial la OSIM au făcut-o abia în 2004. Greu de crezut că vechea marcă mai avea o aşa notorietate după atâţia ani.
Isi da dorel cu parerea.
Cap-de-peluzăr, nu te sforţa aiurea. Cuvintele mai lungi de 5 litere şi textele ce depăşesc 3 fraze sunt prea dificile pentru nivelul tău cognitiv.
Stiu ca a castigat la fondnsi apel.
Pai asa-i cand angajezi avocati dupa aparitii la TV sau pe fica presedintelui.
Cat despre messi el orcum e un frustrat. Singura lui prezenta pe aici e ca mai face trafic site-ului. Messi tu nu te-ai dus sa sustii Juventus Colentina?
Esti plin de pareri, tu, asa… un meniu mare cu cola, mersi
Messi inteleg ca esti frustrat. Chiar te inteleg. Cand nu ai echipa si te uiti la altii cum bat in campionat tot, te inteleg. Dar te poti duce la echipa de baschet BT Targoviste(aka Clubul Sportiv Municipal Steaua Eximbank).
La vara te poti duce la CSA Steaua Carpatica in Liga a 4 a.
@alexutz2007, Nu-l mai baga ma in seama. A zis foarte bine cineva ca e un fel de “bula” al site-ului. Toti fac bascalie de el, dar perseverenta in replici idioate, nu conteneste sa ne uimeasca.