Steaua putea închide definitiv meciul în repriza a doua, la cea mai mare ocazie a meciului: în minutul 70, Aganovici îl remarcă pe Rîmniceanu cu un șut de la 12 m, mingea revine la mijlocașul Stelei însă șutul său de la 6 m este respins la sacrifiiu de Târu. Mingea revine din nou la steliști, de această dată la De Amorim însă șutul său de la 11 m se duce pe lângă poartă.
- Tripla ratare din min 70.
Steaua a avut o prestație modestă ofensivă, față de pretențiile noastre, dar trebuie să o cauționăm un pic. Împortantă era victoria și cele 3 puncte, într-un duel în care Popa, cu cei 168 de cm ai săi, a fost trimis vârf de atac (!?). Era limpede că Reghecampf miza pe contraatacuri rapide la firul ierbii, nu pe atacuri poziționale sau centrări plouate din benzi pe vârf.
Aseară a fost meciul cu numărul 26 pentru Steaua, în toate competițiile. Aproape cât tot sezonul cu 34 de etape din 2014-2015. Nu toți jucătorii noi sunt pregătiți pentru acest ritm și să fie 100% în fiecare meci. Din păcate, nici banca Stelei nu oferăm acum alternative. Nu mai rediscutăm “de ce?”.
După ce s-au văzut cu sacii în căruță, la 2-0, și au simțit că pot controla ușor jocul, roș-albâștrii au trecut pe economic fără niciun stres, lăsând pe alocuri inițiativa elevilor lui Hagi, fie deliberat, fie prin pase neglijente. Viitorul a avut determinare, pressing agresiv, apetit ofensiv, dar peste 90% ocaziile lor au fost de dincolo de linia de la 16 metri. În cele 119 (108) acțiuni ofensive au expediat 18 (6) șuturi, din care 11 (4) pe spațiul porții (în paranteză sunt cifrele Stelei). E drept, doar vreo 2-3 au fost periculoase, însă toate trase de la distanță.
În repriza a doua, după ce Steaua l-a schimbat pe Achim cu Aganović, mijlocul a devenit un pic vulnerabil. Croatul urca în atac, dar se retrăgea greu sau faulta de la spate, prin țineri, jucătorul pornit pe contraatac, riscând și cartonaș gaben. Reghecampf a sesizat și, spre surprinderea tuturor, l-a scos pe Aganović după numai 25 de minute, cu toate că trecuseră doar 5 minute de la marea dublă ratare a croatului (’70). În opinia mea, schimbarea, prin care l-a adus pe Moke lângă Bourceanu, a fost pentru a nu pierde mijlocul, nu pentru că Aganović nu urca în atac, așa cum avea să justifice Reghe după meci. Altfel spus, cu Tamaș-Toșca fundași centrali și Bourceanu-Moke mijlocași, antrenorul Stelei a vrut să securizeze victoria și inchidă complet jocul în minuťul 75. Ceea ce a și reușit. Viitorul nu a mai mișcat notabil în ofensiva până la fluierul final. Hagi are o echipă frumoasă, cu potențial, dar crudă și pentru “această Steaua”, neomogenă, obosită și plină de improvizații.
Steaua s-a impus fără să strălucească, dar pe deplin meritat, și păstrează distanța față de echipa lui Mulțescu, care a aplicat public la titlul de campioană în acest sezon.
- Golurile Steaua vs Viitorul 2-0. Se vede foarte bine și faultul lui Brandan(HD 720p, imagine super)https://youtu.be/vtOkOBjdNnc
- Fault de o duritate rară nesancționat! Semnalăm încă o victimă în tabăra Stelei, Muniru, fără nicio reacție a arbitrilor! În minutul 43, Purece îl lovește cu cotul în cap pe Muniru și-i sparge arcada. Arbitrul nu acordă fault, iar jucătorul Viitorului scapă fără a primi măcar cartonaș galben, deși mijlocașul Stelei sângerează. Incredibilă această “cecitate temporară” a arbitrilor, de la central până la arbitrul de rezervă. Chiar mă întreb, cum a judecat centralul că și-a spart arcada Muniru? La ciocnirea cu aerul sau mingea?
Pentru o altă interpretare a meciului, apelez la cronica unui neutru, scrisă de looktv.ro, site-ul televiziunii din Cluj, cea care a transmis în direct partida FC Steaua-Viitorul.
Look TV scrie: “Steaua nu a avut milă de Viitorul şi s-a distanţat în fruntea clasamentului, după 2-0 cu echipa “Regelui” Hagi, la capătul unui meci spectaculos.
Oaspeţii puteau deschide scorul după o gafă a lui Muniru, dar şutul lui Iancu a fost respins de Niţă (’4). Peste zece minute, Purece a şutat puternic de la 16 metri, dar acelaşi Niţă a repins în corner, cu un nou reflex de excepţie (’13).
Steaua a deschis scorul dintr-un penalty acordat extrem de uşor de arbitrul Găman, după un contact între Brandan şi Adi Popa (’16). Boldrin a transformat lovitura de la 11 metri (’17). Momcilovic a dublat avantajul gazdelor, cu un şut din interiorul careului mic, după o bâlbâială în apărarea oaspeţilor (’22).
Cel mai controversat moment al meciului s-a petrecut spre finalul primei reprize. Purece l-a umplut de sânge pe Muniru în minutul 43, dar arbitrul Găman a lăsat jocul să continue, spre stupoarea tuturor.
Steliştii au continuat asaltul la poarta Viitorului şi în repriza secundă, iar Aganovic a ratat şi el incredibil, după ce l-a luat la ţintă pe Rîmniceanu cu un şut din interiorul careului (’70). Purece a fost aproape de un eurogol în prelungirile partidei (’90+3), cu un şut cu efect din afara careului, scos din vinclu de Niţă. S-a terminat 2-0, rezultat care o duce pe Steaua la 3 puncte de principala urmăritoare, CS U Craiova.“, scrie looktv.ro.
Nu am decât o precizare. “Ușor” sau “ne ușor” acordat, a fost penalty fără dubii, recunoscut și de Hagi: “Brandan le-a făcut cadou acel penalty“. O faptă se judecă dacă există (adică nu este inventată) și ea se încadrează (sau nu) în regulament. Numai noi putem da nuanțe (ușor, greu etc.) unei “infracțiuni”, care față regulament nu are decât două pobilități legale: “există” sau “nu există”. Dacă fapta există, atunci în regulament are o singură pedeapsă de joc (lovitură liberă), nu mai multe, funcție de “ușor”, “greu” etc. Doar adițional pedepsei de joc (lovitură liberă), se mai dă avertisment sau eliminare, după caz.
Caseta tehnică
- Clasamentul
- Echipele de start:
Steaua: Niţă – Ov. Popescu, Tamaş, Moke, Momcilovici – Achim (Aganovici ’50, Toşca ’75), Muniru (Bourceanu ’50) – Enache, Boldrin, De Amorim – Adi Popa
Rezerve: Stăncioiu – Man, Tudorie, Golubovici
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Viitorul: Râmniceanu – Hodorogea, Brandan (Ganea ’34), Ţîru, Boli – R. Marin, Nedelcu, Purece – Chiţu, Iancu (Stoica ’46, Cicăldău ’71), F. Coman
Rezerve: Buzbuchi – Rădoi, Carp, Nimely
Antrenor: Gheorghe Hagi
- Statistica
- Video rezumat: Steaua – Viitorul
- Steaua 2-0 Viitorul | Repriza a 2-a FULL (HD)https://youtu.be/aiWXeUxnEpU
- Steaua – FC Viitorul 2-0 ● MECI INTREGhttps://youtu.be/0gtXNtyuNxo
Declarații
Hagi: “Cred că echipa a jucat fotbal, exceptând primele 20 de minute. Brandan le-a făcut cadou acel penalty. Până la 2-0 n-am avut nimic de comentat, doar acel fault înaintea fazei penalty-ului. Pe Brandan l-am scos pentru că folosești jucători cu experiență dacă te ajută, dacă nu, jucăm cu copii. La tineri acceptăm să mai greșească. Stoica n-a dat randament și l-am scos apoi. E de gândit și la el.
În România e foarte greu să bați Steaua. E ceva inexplicabil ce s-a întâmplat. Le-am făcut cadou azi. Eu sunt un om serios, nu comentez miștourile altora legate de meciurile cu Steaua”.
Răzvan Marin: “Eu zic ca am luat gol destul de repede si ei si-au facut meciul foarte usor dupa. S-au retras putin, era normal, ne-au asteptat sa plece pe contraatac, mai ales ca au juc foarte buni de viteza in fata. Toata lumea greseste, nu doar Brandan, e imposibil sa nu gresesti niciodata”.
Adrian Popa: “M-am simţit bine, a fost o poziţie nouă pentru mine. Am mai făcut câteva antrenamente şi la naţională, dar şi săptămâna asta ca vârf. Mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa, chiar și din postura de atacant. Contează mai puțin postul, contează randamentul din teren. Cei care au venit mai noi trebuie să se adapteze, ne vom omogeniza și jocul va crește. S-a văzut o lipsă de prospețime, după meciul de la Zurich, dar e o victorie importantă în fața unei echipe care se bate la primele locuri. Dacă Steaua mă va dori la vară, eu voi rămâne. Dacă nu-mi voi găsi ceva bun în străinătate, există posibilitatea de a continua”.
Referitor la penalty: “Eram cu spatele, am oprit mingea cu piciorul drept, m-a călcat în spate pe stângul şi normal că am căzut. A fost contact, m-a călcat, de aceea am căzut”, a dezvăluit Popa
Reghecampf: “Am încercat să jucăm în față cu un jucător cu viteză, știind ce jucători va folosi Gică în defensivă. Ne-a ieșit jocul și am ratat și câteva ocazii mari. Eu am încredere în continuare în atacanții noștri, Golubovici, Man, Tudorie.
Aganovic nu a intrat bine în joc, am strigat la el să joace mai sus, să se demarce în adâncime. Ceea ce nu făcuse Achim. Faptul că l-am schimbat apoi nu trebuie să mire pe nimeni. Trebuie să fie bărbat, să treacă peste acest moment și la următorul meci îl voi folosi dacă voi avea nevoie de el”.
- Declarația completă a lui Reghe
Felicitări băieților pentru victorie!
X Ray
Avancronică FC Steaua București – FC Viitorul
FC Steaua va întâlni FC Viitorul, duminică, 6 noiembrie, pe Arena Naţională, de la ora 20.30, în etapa a XV-a a Ligii 1.
Pentru această partidă CCA a delegat o brigadă de arbitri, avându-l la centru pe George Gaman Catalin (Craiova), ajutat la margine de Ovidiu Artene (Vaslui) și Miclos Istvan Nagy (Cluj-Napoca). Arbitru de rezervă este Iulian Dima (Bucureşti).
Peluza Roș-Albastră a postat un mesaj pagina sa oficială de facebook prin care și-a anunțat prezența pe Arena Națională, pentru a susține echipa FC Steaua și culorile roș-albastre.
Mesajul de pe pagina oficială: “STEAUA-Viitorul, duminica (6 noiembrie)de la ora 20.30 pe National Arena.
Veniti sa sustinem STEAUA.
VENITI LANGA NOI SA CANTAM IMPREUNA PENTRU BAIETI, PENTRU STEAUA, sa-i incurajam si sa-i purtam spre victorie!
IMPREUNA SUNTEM MAI PUTERNICI….
NUMAI IMPREUNA VOM REUSI!!!!
Acum va propunem ceva….
Vrem sa facem ceva frumos, ceva ce am mai facut…..
Fiecare dintre noi, voi, cei care postati aici, cei care traiti viata in rosu si albastru,sa puneti o fotografie cu un fular, o esarfa, un steag, o poza care sa reprezinte spiritul STELIST,in care sa va aratati dragostea fata de STEAUA……
Haideti ca putem sa facem asta, cu totii!!!
STEAUA VREM VICTORIE!”
Borne istorice din statistica LPF
Pe 6 noiembrie 1982, puştiul minune al fotbalul constănţean, care nu sărbătorise încă majoratul (17 ani şi 9 luni), marca pentru prima dată în Liga 1. Se întâmpla în minutul 88, într-un moment în care trupa de la malul Mării Negre era condusă în deplasare cu 1-2. Destinul a făcut ca întâia “victimă” să fie chiar echipa sa de suflet, unde urma să ajungă peste câţiva ani (Steaua – FC Constanţa 2-2). “Un junior (Hagi) a stopat echipa bucureşteanã” era titlul din “Sportul” de a doua zi. Peste mai bine trei decenii, Hagi are la fel de vie amintirea acelui moment unic: “I-am dat un supergol lui Iordache şi apoi am plecat cu tramvaiul din Ghencea!”.
Peste 4 ani, pe 21 septembrie 1986, Hagi disputa ultimul meci din postura de jucător în faţa “roş-albaştrilor”, Sportul-Steaua 1-2, singurul gol al studenţilor fiind înscris chiar de el.
Puştiul crescuse, devenise titular la naţională şi dublu câştigător al titlului de golgheter în întrecerea internă, toate acestea transformându-l într-o prioritate pentru conducătorii “militarilor”, care au făcut tot posibilul şi l-au transferat în iarnă. Au urmat trei ani şi jumătate fantastici, în care a cucerit inimile suporterilor grupării bucureştene. Supercupa Europei (1-0 Dinamo Kiev, gol marcat chiar la debut), finala CCE 1989, semifinala CCE 1988 şi trei campionate sunt performanţe remarcabile, graţie cărora a rămas unul dintre cele mai mari nume din istoria Stelei. După 128 de meciuri în toate competiţiile, 92 de goluri şi 50 de pase decisive, Hagi a plecat din Ghencea la Real Madrid, devenind unul dintre cele mai importante transferuri la nivel mondial de la acea vreme.
S-a intors în 2007, de astă dată ca antrenor, când a reuşit calificare echipei în grupele UCL, după 3 victorii şi o remiză în preliminarii.
Pe 6 noiembrie 2016, la fix 34 de ani distanţă de momentul primului său gol în Liga 1, Hagi va fi din nou adversarul roş-albaştrilor, dar din postura de antrenor-manager al clubului care a promovat cei mai mulţi tineri autohtoni pe prima scenă în ultimele cinci sezoane.
FC Steaua şi Viitorul s-au întâlnit de 11 ori în Liga 1 Orange, de 10 ori s-au impus bucureştenii, iar un joc s-a încheiat cu victoria dobrogenilor.
- Prima partidă a avut loc pe 11 noiembrie 2012, la Constanţa, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru Steaua, goluri Chipciu, Gardoş şi Rusescu dublă. În returul stagiunii respective, s-a consemnat una dintre cele mai mai surprize înregistrate în ultimii ani, victorie Viitorul cu 5-2 în Ghencea (Nikolic, Rocha / Chiţu dublă, Dică, Larie, Nikolov).
- În ediţia 2013-2014, bucureştenii au câştigat ambele jocuri, 4-0 acasă şi 3-0 în deplasare.
- În turul sezonului 2014-2015, “roş-albaştrii” s-au impus foarte greu, 1-0, gol Gabi Iancu din penalty. Trupa antrenată la vremea respectivă de Bogdan Vintilă a terminat meciul cu doi oameni în minus, asta pentru că Țîru şi Buzbuchi au fost eliminaţi. A urmat o nouă partidă câştigată la scor de stelişti, 4-1 în Bucureşti, pe 22 martie 2015.
- Mult mai echilibrate au fost cele două jocuri din sezonul regulat 2015-2016, ambele încheiate cu 1-0 pentru bucureşteni. În play-off, experienţa elevilor lui Laurenţiu Reghecampf şi-a spus cuvântul, ceea ce a dus la alte două succese izbutite de Steaua, 3-1 în deplasare şi 3-0 acasă.
FC Steaua București vine pe Arena Națională să dea piept cu echipa lui Gică Hagi, la doar trei zile după un meci din Europa League disputat în Elveția cu FC Zürich. Pe lângă recuperarea jucătorilor după risipa de energie din duelul cu masivii elveției, Steaua are și câteva probleme de lot. În conferința de presă, Reghecampf a prezentat situația medicală a doi compenenți de bază.
“La Pintilii avem o problemă. La pauza meciului cu Zurich a simţit o durere pe gamba dreaptă, sperăm să nu fie foarte grav. Astăzi avea o durere şi la genunchi. Probabil din cauza antrenamentelor şi pentru că şi-a dorit să revină mai reperde. Sperăm ca această pauză competiţională să îl ajute.
Pentru Ovidiu Popescu s-au făcut eforturi foarte mari, staful medical a reuşit să îl aducă din nou la antrenamentele oficiale ale echipei, un lucru pozitiv. Este de lăudat şi faptul că el şi-a dorit foarte mult. Este un jucător care dacă este sănătos şi continuă pe această linie nu are cum să nu apară în lotul echipei noastre”, a spus Reghecampf.
Ovidiu Popescu, accidentat în meciul pe care Steaua l-a câştigat cu 2-0 la CSM Poli Iaşi, s-a recuperat miraculos şi are şanse să fie pe teren în partida cu Viitorul. Inițial se credea că Ovidiu Popescu va fi indisponibil în jur de patru săptămâni, internaţionalul de tineret al roş-albaştrilor s-a refăcut mult mai repede decât s-a aşteptat staff-ul medical şi deja s-a antrenat normal alături de echipă.
În schimb, Pintilii acuză în continuare probleme medicale după operație. Mihai Pintilii a venit după o accidentare gravă și cred că a fost forţat la Suceava, unde a intrat 30 de minute pe un teren greu. Apoi, după numai 3 zile, a fost folosit în prima repriză în Liga 1 cu CSM Poli Iași, tocmai pentru a fi pe teren din primul minut cu FC Zürich, însă lucrurile nu au ieşit aşa cum a plănuit staff-ul medical al Stelei. Pintilii este cea mai importantă piesă din angrenajul vicecampioanei, în condiţiile în care Bourceanu, Muniru, Boldrin sau Moke au avut evoluţii oscilante pe postul de mijlocaș central, iar Filip nu este încă recuperat după ruptura de ligamente încrucișate din 7 mai 2016 (acum aproape 7 luni, 212 zile!).
- Cum ar putea arăta Steaua în meciul cu FC Viitorul și posibilele înlocuiri, funcție de joc și scor: Niță – Enache, Tamaș, Toșca (Moke), Momcilovic – Bourceanu, Aganović (Ov. Popescu) – Adi Popa (Jakoliš), Boldrin, De Amorim – Tudorie (Man)
FC Viitorul are 8 victorii în 14 etape, și cu 12 puncte câştigate în ultimele 5 etape pare mai motivată ca oricând să-i facă viaţa grea vicecampioanei, pe Arena Naţională, acolo unde Steaua a pierdut, în campionat, atât cu CFR Cluj cât şi cu Gaz Metan. Chiar dacă nu-l poate folosi pe noul fundaș dreapta al echipei naționale, Romario Benzar, suspendat, Hagi speră ca de această dată să găsească antidot pentru Steaua. Înaintea partidei cu Steaua, Ganea și Dani Lopez sunt dați ca “incerți”.
- Echipa probabilă a formației FC Viitorul (4-3-3): Râmniceanu – Hodorogea, Ţâru, Brandán, K. Boli – R. Marin, Nedelcu, Purece – A. Chițu, Iancu, Fl. Coman
“Eu mi-am zis părerea, cum văd eu Steaua, că am analizat-o 3 zile la rând și știu cu cine ne vom întâlni. Nu ne sperie nimic, mergem să ne batem. Atât de mici cât eram noi, i-am dominat pe Steaua de i-am rupt 5 meciuri. Și nu intru în detalii, de ce am pierdut, pentru că nu are rost”, a spus Gheorghe Hagi, la conferința de presă de vineri.
De partea cealaltă, Reghecampf a precizat sâmbătă că meciul cu FC Viitorul va fi dificil, dar este încrezător că Steaua se va impune. “Avem o echipă destul de experimentată, sper ca mâine să reuşim să marcăm şi mai multe goluri, pentru că în ultima perioadă am avut foarte multe ocazii dar din păcate nu am reuşit să marcăm. Este o echipă bună, în formă, cu jucători buni. Vom fi atenţi, ştim ce ni s-a întâmplat în momentul în care le-am dat posibilitatea să joace. Cred că agresivitatea jucătorilor noştri de la mijocul terenului, experienţa lor o să ajute foarte mult ca mâine să nu le dea posibilitatea jucătorilor de la Viitorul să joace”, a adăugat Reghecampf.
Steaua vine după egalul de la Zurich, 0-0, în grupele Europa League și trebuie să învingă pentru a păstra distanța în fotoliul de lider. E puțin probabil ca oltenii de la CSU Craiova să nu obțină 3 puncte la ASA Târgu Mureș. În minutul 71 conduc cu 1-0 și au și un om în plus. Dacă a Steaua scârțâit la eficiență două etape la rând, roș-albaștri nu au impresionat în fața porții nici în ultimul duel din Liga 1, în Copou, deși au învins cu 2-0.
Moral bun și de cealaltă parte. Viitorul vine după două victorii consecutive: 2-1 cu CFR și Voluntari, însă confruntarea cu ilfovenii a fost controversată. Totuși, alături de Botoșani și Gaz Metan, Viitorul este și ea revelația acestui sezon, repetând evoluția bună in sezonul regular din ediția trecută, care a plasat-o în play off și i-a adus prima participare în competițiile UEFA.
Interesant e că nicio confruntare din istorie nu s-a încheiat la egalitate. Steaua și Viitorul ne-au obișnuit cu goluri în ultimele trei partide directe, toate câștigate de roș-albaștri: 3-1, 3-0, 3-1. De altfel, echipa lui Gică Hagi pare că are un complex în fața Stelei, fapt ce a dat apă la moară boromanilor. Viitorul a învins-o pe Steaua o singură dată, în 2013, la capătul unui spectaculos 5-2 în Ghencea, partidă la finalul căreia au existat mai multe speculații din partea boromanilor. Pe această temă am scris articolul ” Umilință sau „omenie”? “.
Ultima confruntare a avut loc în acest sezon, pe 31 iulie 2016, Viitorul – FC Steaua 1-3, marcatori Chiţu, respectiv Tudorie, Popa şi Stanciu.
Le urăm succes roș-albaștrilor!
X Ray
Text revizuìt.
PS
ASA-CSU 0-2!
Mulțescu visează la titlu cu CSU Craiova: “Hagi să o bată la scor pe Steaua!”
in conditiile in care vom juca la fel ca in ultimul timp, prevad maxim in egal chinuit
n-a fost egal!
Victorie cat se poate de sigura.
Evident… muncita.
“de” in loc de “se”…
Popica atacant cica, ca la noi la nimeni. Bine ca ala se tine de ironii pe facebook cu Andone.
adi popa = cur aghero
Acum pentru mine e destul de clar. Valoarea campionilor de la Astra e clar sub a celor de la Steaua care au terminat pe 2 anul trecut, și acum joacă prin străinătate. Ar mai trebui Șumu-mică să ne explice că doar sub comanda lui pot juca bine….Degeaba, dacă ești făcut campion anulând golurile adversarului, cu eforturile presei, ligii, și a arbitrilor, nu ești campion adevărat, ești un bufon ! Adi Popa joacă la același nivel ca în anii anteriori, nu a progresat spectaculos, dar în teren el e printre cei mai buni de la Steaua, în echipa actuală. Asta cred că arată clar cum stă treaba ! Adevărul e că echipa asta nu are nici mijloc, nici apărare, nici atac…
Penalti ușor acordat, deși l-a lovit clar pe Adi Popa, nu e deloc cum zice comentatorul frustrat de la DIGI, Popică nu exagerează, dar păcat că a dat penalti pentru că iar încep ratații cu ajutoarele imaginare ale Stelei și Hagi că mereu e furat … Adi Popa clar nu are treabă cu poziția de atacant dar cine altul are șanse teoretice mai mari să dea gol? Fix asta e problema, restul jucătorilor din atac au șanse mult mai mici să poată da un gol din acțiune decât vechiul Popa….Hagi iar nu înțelege nimic, el credea că domină datorită acelor șuturi anemice apărate de Niță…și dacă nu înțelege iar nimic 100% iar va zice că e furat
@white-r.
daca l-a lovit clar pe popa, de ce a fost penalty-ul usor acordat? este genul de formulare care ma lasa perplex?!
Sincer, miroase a meci dubios, Brandan cel putin e pe blat.
Muniru parca joaca pentru Viitorul.
Te-a auzit Hagi si l-a scos pe Brandan, desi ma indoiesc sa fi fost blat.
Muniru joaca cand pt noi cand pt ei, nici el nu stie.
serios joga ….. pai cat a jucat muniru am impins jocul, am verticalizat si au fost ocazii ….. cum a iesit muniru si a intrat alexb, gata, 9 pase din 10 inapoi!
cam cum ai vrea sa joace brandan? este o baba fara viteza….. are o burta cat a mea …..
cat despre “frumoasa” echipa a viitorului: pai daca gent le-a dat 5-0 in 60 min, nu realizati cam ce valoare are viitorul? hagi este un nataflet de antrenor: el se crede mare smecher si joaca avantat, modern, face pressing sus si vrea sa atace Steaua? jucam de 100 de ori, ii batem de 100 de ori, caci viitorul are numi gloabe in teren! si marin asta este acum supra-mediatizat ….. fara forta, lent, este inca departe de ceea ce inseamna fotbalul international!
@white-r
Hagi e furat dar cu stirea lui.
@alexandru-h
La cum joacă viitorul toți sunt pe blat…șutează ca bunica în cârje și ei săracii cred că e Niță e extraordinar de bun….la fel de inteligenții sunt și comentatorii….habar n-au să dea în minge….de oricine altcineva dar nu de Hagi, un expert al șutului, poți zice că-s antrenați 🙂
Un cot de roșu…sigur îl fură iar pe Hagi….
Dupa cum am zis, nu e furt, e infrangere la mica intelegere.
Cum sa nu-l ajute Hagi pe cel care ii cumpara an de an cate un fotbalist umflat?
@alexandru-h.
dupa cum ti-am mai zis: tot vorbesti prostii!
ma rog, ai noroc ca te simpatizez ….. da’ mergi pe o cale gresita! parca voi nu il cunoasteti pe increzutu’ de hagi? parca voi nu realizati ce plin de el este gicuta si cat il racaie chestia asta ca nu bate niciodata steaua, indiferent de momentul disputei?!
adevarul este simplu: hagi este o gloaba de antrenor si are o echipa slaba! jucatorii sunt supra-umflati, nu au valoare si a juca pe atac cu steaua este sinucidere!
Parca zicea Craciunescu ca daca nu e sigur arbitrul ca a fost lovitura cu cotul, insa sangele prezinta sange pe fata, se da rosu direct. Nu inteleg ce a ezitat Gaman. Probabil ca arbitreaza in compensatie.
in compensatie la ce? la jaful pe care ni l-a facut la steaua-asa, cand nu a dat penalty la varela?!
Steaua – Viitorul 2-0 (pauza), dar fara interventiile inseriate ale lui Nita scorul ar fi evoluat in favoarea vizitatorilor.
Nita 9 – multe interventii, iesiri oportune pe centrari, joc bun cu piciorul;
Ov.Popescu 6 – bine ca a revenit;
Tamas 7 – joc defensiv bun, implicat in schema de la golul doi;
Moke 5 – erori de plasament si cateva iesiri nesigure din aparare;
Momcilovic 6 – are meritul de a fi marcat;
Muniru 5 – devotat, aproape de inca o accidentare grava; altfel, l-a servit pe … Iancu in debutul meciului;
Achim 5 – mult prea discret;
De Amorim 6 – cateva incursiuni periculoase;
Boldrin 5 – meci slab, ramane numai cu penalty-ul transformat;
Enache 5 – in nota acestui sezon;
Popa 6 – a scos penalty-ul si a alertat in cateva randuri ofensiva; pe postul lui Golubovic – mult mai util decat bosniacul.
2-0 – cel mai periculos scor, asa se spune. Sa speram ca nu vom constata acest lucru la finalul partidei.
@saramago.
misto notele, acuma ca la pauza au iesit achim si muniru care au iutit jocul in prima da’ le-ai dat 5, si au intrat bourceanu si aganovici care parca nu au decat 2 viteze, incet si incetisor, inseamna ca lor o sa le dai cate un 3?
terminati cu notele astea abracadabrante …… tamas 7, moke 5 …..
Ar merita si Nita chemat la Nationala. Pantilimon de abia a prins primele 60 de minute din acest sezon titular complet conjuctural si a primit 4 goluri. Mi se pare o nedreptate clara. Singurul lui minus este jocul de picior, in rest e clar cel mai bun portar al campionatului.
Steaua – Viitorul 2-0 (2-0), victorie pretioasa si norocoasa a elevilor lui Reghe, care nici de aceasta data n-au prestat un fotbal grozav.
Nita 9 – meci solicitant, cu multe interventii, dar dus la bun sfarsit;
Ov.Popescu 6 – prestatie solida, pacat ca a fost si de aceasta data tavalit;
Tamas 7 – aparator sigur, care a contribuit si la combinatia de la golul doi;
Moke 5 – ezitant in unele situatii, altfel cu o tehnica peste medie;
Momcilovic 6 – gol pretios si joc la alibi;
Muniru 5 – multe erori in joc, dar si mult devotament;
Achim 5 – inca e departe de pretentii;
De Amorim 6 – tehnic, dar ineficient, a pus presiune pe defensiva adversa;
Boldrin 5 – incepe sa ne obisnuiasca cu evolutii lipsite de consistenta;
Enache 5 – fara realizari deosebite;
Popa 6 – util echipei, cu deosebire in prima parte;
…………………………………………………………………………………………………………………..
Bourceanu 5 – joc mediocru;
Aganovic 5 – a ratat o ocazie imensa, apoi a fost substituit cu Tosca;
Tosca 6 – sigur in interventii.
tosca 6 – sigur in interventii ….. o fi si asta vreunu’ de la depanero ?……. domne’ te expui unor momente de umor involuntar ….. tosca prin definitie nu poate fi sigur in interventii! este un non-sens…….. sigur puteai sa spui tosca, comic in interventii, a practicat un joc lipsit de substanta, cu exces de pase inapoi si in lateral, in care siguranta aparenta a paselor la portar din aproape orice situatie ne-a confirmat lipsa de forta si precaritatea mijloacelor tehnice acestei caricaturi de fundas!
am auzit ca celebra peluza nou infiintata a strigat m.. csa , mare e gradina..
@harald.
Ai fost la meci sau ți-a șoptit o păsărică, câ la TV nu s-a auzit așa ceva?? Sau colportezi și tu un fitil…
PS
A striga un stelist “m*ie CSA” e la fel de penibil cum ar striga și “m*ie FCSB”!
Să nu confundăm anumite personaje cu instituțiile din care fac parte.
sigur, daca nu striga vpm sunt fraieri …. asta este!
Gata cronica.
Au strigat si M…. CSA si M….cetateni ca nu faceau ce voiau ei. Sunt la inceput , dar astfel de gânduri nu sunt ok.
Text revizuit și corectat.
Am castigat cu noroc. Fara Nita in poarta…
Anyway, fault mai clar nu se putea. Brandan a facut un fault de incepatori, iar cu Popa nu te joci asa. A obtinut el penaltiuri si cand nu au fost, daramite cand il calca pe picior ca un bou…
Galeria a fost la inaltime. Felicitarile mele!
Daca au strigat m…e CSA e pt ca asa au simtit. Recunosc, si mie imi vine sa le transmit niste vorbe de duh de genul asta.
Am auzit ca “din intamplare” ministrul apararii s-a intalnit cu Olaroiu si, culmea, au vorbit de revenirea echipei de fotbal in Ghencea…iar aceeasi placa: pe terenurile de antrenament si apoi dupa ce se reconstruieste stadionul si pe stadion…casa echipei de fotbal e in Ghencea…bla, bla, bla
Steaua inseamna CSA
@ender.
Da, la scrima, polo, rugby, handbal. Toate sectiile, mai putin fotbal. La fotbal CSA Steaua inseamna juniori.
serios…… da’ csa nu stie asta! ei e “unitate militara”…….
@xray
Au strigat, la inceput mai puternic, apoi din ce in ce mai slab…totul a durat maxim un minut…
Daca acei baieti au strigat asa ceva ar trebui batuti in ultimu hal. Se cred ei mari ultrasi ar trebui desfinatati instant
mestere, du-te la baie sa te calmezi! una, doua, apar tot felul de intelectuali educati prin pesteri care fac apel la smardoiala!
si vezi ca nu se supune “hal” ci “halal” …… sau poate te gandeai la vreun “halat”?!!
https://dexonline.ro/definitie/hal
da ba, smardoiala are ce are cu stadionu’ ca nu e teatru.
tu vezi-ti de MM si lasa-ma in pace
Penaltiul a fost mult prea usor acordat, e genul de duel care “are acoperire” dar la care un arbitru decent nu da penalty. Nu stiu de ce aseara s-a dat.
Nita a fost foarte, foarte bun, e cel mai mare castig al ultimului an la Steaua (pe langa atatea pierderi…).
Viitorul are jucatori foarte misto, insa din pacate sunt foarte imaturi – impresia mea e ca aseara i-am batut strict din experienta.
N-am inteles care a fost faza cu Aganovic.
@ssk.
penalty corect (de ex. la fel de corect si inutil ca acela facut de muniru la sterling) ….. ai gresit, este penalty!
viitorul are niste jucatori romani absolut penibili! umflati cu pompa, nu au nici un fel de calitate internationala ….. hagi este slab ca antrenor!
Umplut de sânge aseară, Muniru a postat azi un mesaj emoţionant: “Am avut o tăietură aseară, dar acum sunt bine. Vă mulţumesc tuturor pentru mesaje. Fără durere nu câştigi!”, a scris fotbalistul de 24 de ani pe pagina sa de Facebook.
asteptam comentariul pertinent al lui naiyba ….. muniru este o “putoare neagra” ….. in schimb tosca, alexb astia sunt baieti care se implica…….
Ender, îţi dai seama cam la ce nivel este această nouă “galerie”, dacă asemenea injurii sunt adresate entităţii care a făcut posibilă apariţia echipei pe care ei pretind că o iubesc şi sub tutela căreia s-au obţinut practic toate marile performanţe care ne fac unici în peisajul fotbalistic autohton…şi nu numai!
Nu cred că ar trebui bătuţi, li s-ar face publicitate de pomană. Mai mult, s-ar da apă la moară tuturor adversarilor peluzelor steliste, care n-ar rata momentul de a asocia un asemenea gest cu acţiunile “golanilor” datorită cărora clubul a plătit amenzi de zeci de mii de euro, etc.
@piece-of-mind.
Piece, poate ca nu la scena deschisa, in public, dar eu zic ca CSA-ul isi merita macar niste injuraturi printre dinti pentru felul cum duce acest razboi cu clubul de fotbal. Fie sunt rau intentionati (nu exclud deloc!), fie extrem de prost comunicatori (Talpan – cel mai prost). Daca ciobanul si-a luat atatea m*i de-a lungul timpului (pe drepte), nu vad de ce CSA-ul ar merita un tratament diferit, cand isi bate joc de echipa de fotbal asa cum o face.
@piece-of-mind.
Pai e treaba romaneasca sa injuri tot ce misca. E misto ca-i dai sfaturi lui Ender si-l consideri justificat intr-un fel pt opinia cu bataia si probabil injuraturile catre conducerea “clubului” in trecut, dar esti dezaprobator cu nivelul “galeriei” actuale. Cam duplicitara atitudinea. Fara nici o urma de mistocareala, cine ar fi cei din viziunea lui Ender care sa bata galeria actuala? Peluzele steliste? Care peluze? Alea sunt amintiri, acum majoritatea sunt iesiti la pensie si mai beau o bere impreuna din cand in cand.
@piece-of-mind.
ati mai gasit acuma pe unii pe care sa-i criticati cu manie proletara …. e plina lumea de rai! este totusi interesant cum toti saracii lumii sunt incarcati de mandrie patriotarda?!
lasati bataia …… mai bine numarati cartile pe care le-ati citit, numarati banii din buzunar, numarati limbile straine pe care le cunoasteti si mai ales….. aduceti-va aminte de ultimul meci la care ati mai fost, aduceti-va aminte daca mai stiti sa va bucurati?!
Vechii intelectuali se iau de noii intelectuali. Zici ca e dezbatere scolastica, nu schimburi de injuraturi in mahala. 😀
Si desigur ca nu puteau sa lipseasca batausii virtuali de ocazie – nu mai au echipa dar pumni mai este.
PS. Daca nu se intelege, ma refer la A-Team-ul de soc, venit direct din sala de muschi blegi – Ender si Piece.
@alexandru-h.
Dixit
esti tare ma acolo la moldova, bravo baiatu
ce rau esti bai alexH………n-ai pic de intelegere!
@Asprilia
Daca nu incetezi cu jignirile grosolane si injuraturile abjecte la adresa userilor, nu vei mai posta nimic pe aici!
Striga-le la tine acasa sau in saivanul ciobanului din Pipera, nu pe fcsteaua!
Nu exista loc de justificari sau comentarii la cele scrise mai sus!
Uite tupeu la fratii lui Ender. Unul a intrat in direct cu Reghe si pe langa obisnuitele vaicareli cu “FCSB nu e Steaua” a justificat impotenta CSA de a infiinta o noua echipa cu o noua scuza: – “Dacă s-ar desființa FCSB ar fi mai ușoară negocierea”.
Ca sa fie totul clar – se plang ca actuala echipa nu e adevarata Steaua, se lauda ca a luat Boroi inapoi palmaresul, marca, numele etc. – dar uite ca e greu sa faca ceea ce face orice club sportiv marunt de provincie si anume sa infiinteze o echipa in ultima liga.
Dar e ok, sunteti tartori pe net. Batausi de tastatura. Se fac in curand 2 ani de la decizia ICCJ si nu ati urnit macar cu un singur pas bolovanul. Nu aveti asociatie / societate comerciala / club al suporterilor. Nu aveti pic de organizare. Nu va baga in seama CSA-ul iar voi nu suparati pe ghenerali nici macar cu o lacrima. V-au dat clasa pana si baietii aia din noua galerie – ca s-au format si au creat ceva. Stati si asteptati tot soiul de decizii judecatoresti care nu va implica cu nimic.
Excuses are like assholes. Everybody has one, and they all stink.
@alexandru-h.
l-am auzit si eu pe idiot ….. prostia ridicata la nivel de arta!
@alexandru-h.
apropo de discutia cu smardoiala….. ar mai fi una tare sa si-o si fure de la astia noii?! sa te fereasca Dumnezeu de lovitura ciungului!