Avancronică FC Steaua București – ACS Poli Timișoara

de | octombrie 13, 2015

Liga Profesionistă de Fotbal și ISB Media Holding au stabilit programul după care se vor disputa partidele din sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast. Astfel, joi, 15.10.2015, ora – 21.00, deținătoarea trofeului FC Steaua va întâlni formația ACS Poli Timișoara. Meciul se va disputa pe Arena Națională și va fi transmis TV de  Look TV, Digi Sport și Dolce Sport. Campiona României și vice-campioana, ASA Târgu-Mureș, s-au calificat direct în sferturi, în timp de timișorenii au trecut de optimile competiției învingând Petrolul Ploiești cu scorul de 1-0.

Notă: Ne face o deosebită plăcere să reamintim că Steaua este câștigătoarea primul trofeu al Cupei Ligii, o competiție nouă destinată numai cluburilor din Liga 1 profesionistă de fotbal. La prima ediție oficială a Cupei Ligii, sezonul 2014-2015, FC Steaua București a învins în finală, scor 3-0, pe Pandurii Târgu Jiu.

Site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal a prefațat foarte interesant partida FC Steaua – ACS Poli Timișoara din sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast

“Ultima confruntare din faza sferturilor programează întâlnirea dintre “roş-albaştrii” şi “studenţii” bănăţeni, o dispută care ne-a oferit de-a lungul timpului multe momente memorabile. În rândurile următoare, vom trece în revistă câteva dintre meciurile de poveste consemnate în cei aproape 70 de ani de dueluri directe.

Prima întâlnire a avut loc pe 5 septembrie 1948, CS U – Steaua 6-0, rezultat care a rămas drept ultima înfrângere la șase goluri diferenţă suferită de bucureşteni în toate competiţiile! Deşi l-au avut în teren pe legendarul Gică Popescu I, iar pe bancă s-a aflat Colea Vâlcov, “roş-albaştrii” nu au putut opri trupa antrenată de Ion Lăpuşneanu, o echipă care mai jucase doar două meciuri pe prima scenă. Petru Iovan, Andrei Rădulescu cu o dublă şi Raul Mazăre, ultimul cu o triplă în repriza a doua, au produs unul dintre cele mai ruşinoase rezultate din istoria “militarilor”.

Întâia confruntare eliminatorie a avut loc în semifinalele Cupei României, pe 1 noiembrie 1951: 3-1 pentru CCA. Prima jumătate a anilor ’50 a fost cea în care bucureştenii au dominat fotbalul intern, iar acest aspect s-a simţit din plin şi în duelurile cu bănăţenii. Astfel, din 1949 şi până în 1955, “roş-albaştrii” au legat 12 meciuri consecutive fără înfrângere în toate competiţiile: 9 victorii şi 3 remize. Seria a fost oprită în iunie 1956, 2-1 la Bucureşti, după care a urmat un 5-0 la Timişoara, două reuşite purtând semnătura lui Ioan Ciosescu, cel mai bun marcator “all-time” din istoria bănăţenilor în Liga 1 (69 de goluri înscrise).

Pe 7 mai 1978, suporterii bănăţeni au asistat la una dintre cele mai nebune partide dintre Poli şi Steaua. La ora meciului, vizitatorii ocupau locul 1, în timp ce gazdele se poziţionau pe 2. Timişorenii lui Angelo Niculescu s-au impus cu 4-1 (Dembrovschi dublă, Nucă, Giuchici / Marcel Răducanu) şi au preluat şefia clasamentului, pe care aveau să o pierdă până la final, chiar în detrimentul echipei antrenate de Emerich Jenei, mulţumindu-se în cele din urmă cu locul 3.

De referinţă au rămas şi întâlnirile din stagiunea 1979-1980, cea în care Steaua a câştigat dubla din campionat cu 10-2 la general (3-1, 7-1), dar a pierdut finala Cupei României, după ce Viorel Vişan şi Dan Păltinişanu, în prelungiri, au întors rezultatul şi au adus ultimul trofeul în vitrina unei echipe din Banat.

Trecem peste anii 80, cei în care diferenţa a fost net în favoarea Stelei, gruparea bucureşteană fiind ani buni o forţă europeană, şi ne oprim la finala Cupei României  din 24 iunie 1992. Elevii lui Victor Piţurcă, antrenor aflat la prima experienţă ca tehnician, au deschis scorul la finalul primului sfert prin Alexandru Andraşi, dar avantajul a ţinut doar până în minutul 20, atunci când Marcel Băban a restabilit egalitatea. Deşi ambele formaţii au avut ocazii, s-a ajuns la penalty-uri, acolo unde s-au impus bucureştenii, trupa condusă de pe bancă de Ion V Ionescu ratând de trei ori de la punctul cu var (Băban, Stoicov, Adrian Crăciun).

– 25 august 2002, Steaua – Poli Timişoara 0-1 (antrenori Cosmin Olăroiu / Basarab Panduru): a fost ultima victorie bifată de bănăţeni în deplasare.

Povestea continuă cu un al moment de referinţă, cel din 9 aprilie 2004, Poli AEK – Steaua 1-8, scor care a consemnat cea mai severă înfrângere suferită de bănăţeni în Liga 1 pe teren propriu. Căpitanul bucureştenilor era Mirel Rădoi, iar printre marcatori s-a aflat şi Nicolae Dică, autorul unei duble.

În fine, de la revenirea fotbalului timişorean pe prima scenă, cele două s-au mai întâlnit de patru ori (un joc în Cupa României): au fost două victorii ale Stelei, o remiză şi un succes al lui Poli, cel din 13 septembrie 2015, atunci când unicul gol al meciului a fost marcat de Javier Fernandez. Acest insucces este şi singurul înregistrat de “roş-albaştrii” în ultimele opt meciuri oficiale disputate în stagiunea competiţională 2015-2016.

Florin Marin a activat ca jucător în tricoul bucureştenilor din 1976 până în 1984. Ca antrenor, acesta a întâlnit Steaua de 24 de ori: are 7 victorii (ultimele trei consecutive) – 8 remize – 9 înfrângeri.”

Sursa: LPF

Nota Redacției

  • La data de 7 decembrie 2012, Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a anunțat că ACS Poli a primit, gratuit, de la Marian Iancu, insigna FC Politehnica Timișoara, palmaresul, culorile și că acesta le poate utiliza începând cu sezonul 2013-14. Cu toate acestea, din cauza complicațiilor apărute în formalitățile legale și din cauza datoriilor FC Politehnica, ASC Poli a jucat în aceleași culori în sezoanele 2013-2014 și 2014-2015. Oficial, nu este recunoscută drept continuatoarea echipei „Politehnica Timișoara”, însă oficialii bănățenilor au anunțat că pe data de 28 mai 2015, ACS Poli a primit dreptul de a folosi numele, palmaresul, culorile Politehnicii Timișoara și vor fi utilizate începând cu sezonul 2015-2016. De aceea LPF a tratat-o în prezentarea de mai sus ca pe continuatoarea lui “Poli”.

ACS Poli speră să repete figura din campionat și în Cupa Ligii, chiar dacă meciul va fi la București.

Florin Marin: “Am jucători cu experiență, au trofee câștigate în cariera lor, din acest punct de vedere nu vor fi probleme. E un avantaj moral, dar Steaua pornește cu prima șansă, e campioana, cu jucători de calitate, nu au mai pierdut de la meciul cu noi, au moral bun și e un meci cu miză la calificare. Meciurile sunt diferite față de cele de campionat. Fiecare echipă are puncte slabe. Vom juca la calificare. Luăm în calcul și penalty-urile, normal… Toată lumea spune că dacă am cîștigat noi, pot și ei să bată Steaua, nu s-a întîmplat acest lucru“.

FC Steaua București, deținătoarea trofeului, are ocazia să răzbune cele 3 puncte pierdute incredibil în campionat, printr-o calificare în semifinalele Cupei Ligii Adeplast.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

images (1)

XRay

 

4 comentarii la „Avancronică FC Steaua București – ACS Poli Timișoara

  1. xray Autor articol

    Update:

    Bilete pentru Steaua – ACS Poli, de miercuri la case!
    Fotbal Club Steaua Bucuresti anunta ca, incepand de miercuri, 14 octombrie, ora 10:00, vor fi puse in vanzare la case biletele pentru partida cu ACS Poli Timisoara, de joi, 15 octombrie (21:00 – National Arena), contand pentru sferturile de finala ale Cupei Ligii Adeplast.
    Tichetele vor fi disponibile la urmatoarele preturi:
    PELUZE – 10 LEI
    TRIBUNA 2 – 30 LEI
    VIP 3 – 50 LEI
    VIP 2 – 75 LEI
    VIP 1 – 100 LEI
    Programul caselor de bilete de la National Arena este urmatorul:
    MIERCURI – 10:00-19:00
    JOI – incepand cu ora 10:00

    Sursa:FC Steaua Bucuresti

  2. xray Autor articol

    Radoi nu va conta pe Hamroun si Tade, ambii accidentati, dar nici pe alti 5 jucatori care au jucat la echipele lor nationale. Kharja, Alcenat, Enceanu, Carp si Tudorie nu vor face parte din lotul cu Timisoara.

    Conform digisport, echipa probabilă a Stelei ar pute fi: Fl. Niță / Cojocaru – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Stanciu, Filip, Tahar – Ad. Popa, Chipciu, Mihalcea

  3. saramago

    Steaua – Timisoara 1-0(pauza), dar jocul elevilor lui Radoi a fost, a cata oara ?, departe de asteptari.

    Cojocaru 6 – o interventie buna la sutul din unghi trimis de Elek, in general o prestatie sigura;
    Papp 5 – inceput slab, cu ulte erori de plasament, apoi a revenit intrucatva in meci; a ratat prima ocazie a Stelei;
    Varela 6 – decent;
    Tosca 6 – l-a stapanit in cele din urma pe Elek;
    Guilherme 5 – putine realizari;
    Filip 5 – slab in debut, a revenit, aidoma lui Papp, in partea a doua a reprizei;
    Tahar 5 – fara realizari notabile;
    Stanciu 4 – sa ratezi doua penalty-uri, asta da “realizare”; sters in cea mai mare parte a reprizei;
    Popa 5 – efort mare si … atat;
    Mihalcea 4 – talentat, tanar, insa mult prea fragil; nu si-a ajutat deloc echipa;
    Chipciu 6 – are meritul de a fi inscris, corectand eroarea lui Stanciu de la a doua lovitura de pedeapsa.

    Sa speram ca nu vom vorbi, la finele meciului, de accentuarea “complexului” Florin Marin.

  4. saramago

    Steaua – Timisoara 1-0 (1-0), a decis golul lui Chipciu din prima repriza (reluare la penalty-ul lui Stanciu, respins de portarul timisorean). Jocul Stelei nu ofera motive de optimism inaintea returului.

    Cojocaru 6 – cateva interventii bune, dar si o iesire hazardata in prelungirile partidei;
    Papp 5 – evolutie oscilanta, cresterea in joc se lasa asteptata;
    Varela 6 – jucator de baza pe mai departe;
    Tosca 6 – multumitor;
    Guilherme 5 – a ajutat putin atacul, a mai gresit atunci cand a aparut la constructie;
    Filip 6 – mai multe recuperari in partea a doua, util echipei;
    Tahar 5 – prestatie suboptimala;
    Popa 4 – si mai slab dupa reluare;
    Mihalcea 4 – o actiune curajoasa in debutul reprizei a doua, in rest nu si-a ajutat echipa;
    Stanciu 4 – meci slab, garnisit cu doua lovituri de pedeaspa ratate;
    Chipciu 6 – gol, plus doua pase bune neconcretizate de Tarnovan si Muniru;
    Muniru 5 – putine realizari;
    Tarnovan 4 – a ratat nepermis la pasa ideala oferita de Chipciu;
    Maceis-Dan – a jucat putin, in minutele de prelungire, reprezinta un debut absolut.

Lasă un răspuns