Cred că am intrat în zona paranormalului. În 2015, când am scris eu avancronica unui meci, aproape de fiecare dată Steaua a luat bătaie. Avancronica U Cluj – Steaua a scris-o George Stan și campionii au învins cu 3-0! Evident, este o glumă, un haz de necaz! Pentru că nu sunt posedat de superstiții, voi scrie și avancronica “unicului derby”. De fapt, mai e o umbră a lui, dacă ne raportăm la criza celor două cluburi și la poziția de frondă a suporterilor față de conducerile și staff-urile ambelor rivale.
În tabăra stelistă, suporterii roș albastri nu vor participa in mod organizat la acest “derby de România”. Principala problemă a galeriei steliste este scandalul siglei. „Steaua nu ne reprezintă“, spun unii dintre ei, care au preferat să meargă la meciul de baschet al Stelei (coincidenţă, tot cu Tg. Mureş și tot pierdut de roș albaștri, dar sub pălăria CSA), decât la meciul care putea decide campioana la fotbal. Dezamăgirea suporterilor este legată și de fotbaliştii cu pretenţii, Tănase şi Chipciu, dar şi de cei cu prestaţii constant slabe, aşa cum s-a întâmplat cu Tamaș, Bourceanu etc. Însă, lehamitea și reproșurile sunt îndreptate spre conducerea clubului pentru transferurile din iarnă, în special, care au “subțiat și devalorizat” lotul, dar și spre Costel Gâlcă, care a imprimat lipsa de personalitate, ca antrenor, pe jocul și moralul echipei. Refuzate de galerii, Steaua a pus la vânzare liberă cele 2.000 de bilete alocate “oaspeților” pentru acest meci.
În schimb, câinii frustrați și disperați și-au anunțat prezența, dar mai mult pentru a le da “tot tacâmul” lui Negoiță și Stoican. În subconștient, speră și ei într-o minune, cel mult un egal, care să ducă titlul la ASA Tg. Mureș. “Am ajuns intr-o perioada incredibil de neagră. Parcă il regret pe Borcea; suntem noi suporterii dinamoviști blestemați să dăm numai peste conducători de teapa ăstora. Cum dracu a putut să vină idiotul ăsta jalnic și falit la Dinamo? Cât mai are de îndurat clubul ăsta? Sper și eu, ca voi toți, să batem fcsb duminică, dar aș vrea mai degrabă un stadion plin care să strige 90 de minute M**E NEGOITA/ DEMISIA Stoican …“, “Timpul trece, iar măscăriciul ăsta (Negoiță) nu a realizat absolut nimic din ceea ce a promis, măcar să ne alegem cu ieșirea din insolvență. Eu până acuma, nu am văzut un antrenor așa tâmpit ca al nostru, nu are față nici de Liga 3, iar la noi este Mister, mama lui de javră …“, “Măcar să-i faultăm iarăși!E imperios ca jucătorii să se trezească și să scoată măcar un egal. Le-am da o mână de ajutor mureșenilor și sper din tot sufletul să iasă campioni.“, sunt câteva din comentariile și așteptările câinilor de la acest “derby de România”. Galeria dinamovistă a primit 8.000 de bilete gratis. Oficialii câinilor se așteaptă ca la ora meciului să fie în jur de 25.000 de spectatori, o prezență mult sub așteptările și pretențiile de “unicul derby “. “Fost-ai lele trandafir …”
Dincolo de paranormal, cancan și zbaterile suporterilor, Dinamo n-a mai învins Steaua în ultimele 10 meciuri directe. Au trecut 4 ani de la ultima înfrîngere a Stelei, scor 0-1, în aprilie 2011 pe Ghencea. De atunci au urmat 10 meciuri: 8 victorii Steaua și două remize. În tur, roș albaștrii conduși de Gâlcă le-au administrat câinilor scor de forfait, prin golurile lui Szukala, Keșeru și Papp. Totuși, în campionat, de-a lungul istoriei, din 131 de meciuri, Dinamo are 45 de victorii, iar Steaua numai 40, restul sunt remize.
Derby-ul Dinamo – Steaua se joacă duminică, de la ora 21:00, pe Național Arena.
Miza e mare numai pentru Steaua. Campionii își pot lua adio de la titlu dacă pierd și mâine seară. E drept, Steaua are nevoie și de pași greșiți pe care ASA să-i facă în cele cinci etape rămase de disputat, dar înainte de asta, trebuie să se asigure că va câștiga toate meciurile, iar primul dintre ele e derby-ul cu Dinamo. Pentru asta Steaua trebuie să marcheze. Gâlcă e obligat să riște, pentru a mai rămâne în cărți, și se zvonește că pregătește o formulă ofensivă. O soluție este și Nicușor Stanciu, care a marcat de două ori pe Cluj Arena și pare în revenire de formă. Din păcate, în acel meci a văzut un galben și a fost suspendat contra lui ASA, unde și lipsa de eficacitate a atacanților au trimis Steaua locul outsider-ului.
Probabil, Nicușor Stanciu va fi titularizat în locul unui mijlocaș defensiv, Bourceanu va fi lăsat pe bancă, iar Prepeliță va fi singurul închizător. Astfel, Steaua va miza totul pe atac pentru că nu se poate mulțumi cu o remiză. Alex Chipciu va reveni pe un post pe care a dat randament în trecut, el urmând să joace al doilea vârf, lângă Țucudean. “Am vorbit mult cu Mister, și cu Dica, antrenorul secund, discut. Mereu vorbesc cu ei, să găsim soluții! Poate anul trecut, când aveam alt stil, recuperam foarte multe mingi sus, stăteam în presing non-stop. Puteam să joc și al doilea vârf, și atacant. Pentru că mi-era foarte ușor, câștigam mingile acolo, sus. Asta e fotbalul care-mi place mie, să alerg și să joc direct pe poartă, nu am răbdare să stau să pasez. Pierd multe mingi, nu sunt foarte calculat. Dar acum jucam alt stil“, a declarat Chipciu. O formulă ofensivă riscantă, dar se speră la o eficacitate mai mare în atac.
Echipa probabilă a Stelei: Arlauskis – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Prepeliță – Ad. Popa, Stanciu, Tănase – Chipciu, Țucudean
Rezerve: Cojocaru, Luchin, Filip, Iancu, Bourceanu, Breveeld, Enceanu
Titlul cu numărul 26 părea acontat încă de la finalul turului de campionat. Acum Steaua a pierdut primul loc, iar campionii par debusolați. Dinamo e gata să profite de moralul scăzut al steliştilor şi să-i învingă pentru prima dată după 4 ani de aşteptare. Întrebat dacă Steaua poate câștiga derby-ul cu Dinamo, dacă e favorită, președintele de imagine al campioanei, Helmuth Duckadam, a răspuns: “Nu mai este nicio favorită. Credeam că Steaua este favorită în meciul cu Tg. Mureș, într-adevăr în a doua repriză i-am dominat, dar au fost două greșeli mari de arbitraj, acel panalty și un cartonaș portocaliu spre roșu, în prima repriză. Ar fi un eșec. În primul rând datorită faptului că ai avut 13 puncte avans față de Tg. Mureș și ai pierdut 15 puncte. Ar fi un eșec, o mare dezamăgire.”
De partea cealaltă, Dinu “Vama” a semnat în această săptămînă cu Dinamo și va ocupa funcția de manager. Partida cu Steaua va reprezenta și debutul acestuia de câine cu acte, deși nu va putea sta pe banca de rezerve să pună presiune pe arbitri, așa cum îi este obiceiul. Însă, mutarea managerială a suflat ceva vânt în pupa speranțelor din Groapă.
Mult contestatul Flavius Stoican iși joacă si el viitorul în meciul cu Steaua, ținînd cont de ultimele rezultate negative pe care dinamoviștii le-au înregistrat și de forma slabă în care aceștia se află. “În meciul cu Steaua vom da drumul la cîini. E un meci foarte important pentru noi, trebuie să fim la capacitate maximă“, a declarat încrezător în “haita lui” Stoican.
Echipa probabilă a lui Dinamo va fi: Marc – Bărboianu, A.Marc, Bunoza, Filip – Elhamed, Cristescu – Matei, Alexe, Grozav – Niculae
Rezerve: Naumovski, Rotariu, Bilinski, Fai, Nedelcearu, Gavrilă, Lazăr
Referitor la arbitraj, CCA a decis. Arbitrul întâlnirii va fi Cristi Balaj, cel care a condus bine şi meciul din tur, scor 3-0 pentru campioni. Ultima dată când Balaj a arbitrat Steaua a fost în 2015 pe Ghencea la meciul pierdut cu Rapid, scor 0-1. Pe Dinamo a arbitrat-o de curând, în deplasarea de la CSU Craiova, când meciul s-a încheiat 0-0. Este cel de-al şaselea derby Dinamo-Steaua din cariera lui Cristi Balaj. Primul său derby a fost în sezonul 2001-2002, Dinamo-Steaua, scor 2-2.
Sperăm la un joc spectaculos și la o victorie fără dubii a roș albaștrilor!
XRay
Are grija Chipciu sa ii puna pe contraatac, de curand s-a specializat in pase la adversari cand ti-e lumea mai draga…o recunoaste si el….da vina pe sistemul de joc, pe vreme, pe suporteri….eu ii zic sa se uite in oglinda si sa-si dea 2 palme.
Sper ca Galca sa joace cu Stanciu in spatele lui Chipciu si sa ne scuteasca cu Tucu Mucu Cucu, ca eu unul m-am lamurit, am crezut ca poate-poate, insa nu poate…..
Daca ne bat si zdrentele astea, atunci vor trebui sa faca ca strutzu…asa ca inainte de meci le propun sa-si bage degetul mare in gura si sa sufle in el cu putere, sa le cade coitzele inapoi in scrot, ca in ultimele meciuri au ars-o ca niste pilde.
Like it!
Care derby? E abia prima confruntare din istorie intre cele doua echipe, Dinamo Bucuresti si FCSB…
Am ajuns sa nu ma mai intereseze nici macar de acest meci. Altadata imi cumparam bilet cu saptamani inainte si mergeam la stadion cu trei ore inainte de meci…. ciobandante a reusit sa distruga un club legendar, o pasiune, o istorie, un fenomen.
Campionatul pare pierdut.Asa își permite și un egal și tot e peste noi.Antrenor mai șters ca Galca n-am văzut.Echipa e copia fidela a lui,fără personalitate, fără nerv.eșecuri pe linie:ludogorets,aalborg,asa.toate echipele considerate outsidere înaintea confruntării cu Steaua
daca batem maine eu spun ca avem 60-70% sanse sa castigam campionatul. daca nu batem raman doar sanse matematice.
asa nu vad cum sa bata pe linie la gaz+petrolul acasa+astra deplasare, mi se par 3 meciuri complicate (daca petrolul si astra nu se vor da la o parte, dar nu cred!) in timp ce noi vom avea un program mai usurel si sunt sigur ca o victorie in derby ne-ar aduce plusul ala de moral de care avem disperata nevoie si pe care antrenorul se vede de la o posta ca nu il poate insufla.
totusi personal imi este foarte frica de meciul de maine :(.
Esti foarte generos. Eu zic atat : ASA bate tot pana la final ; si pe Gazul, mai ales Petrolul si in special Astra. Meciul cu Otelul nu va conta decat pentru posteritate. ASA e noua campioana a Romaniei. Steaua nu scoate maxim de puncte din ultimele etape. Diferenta de puncte la final : 3-8 puncte.
Sumudica si Rednic sunt antrenori cu mare experienta si stiu sa-si motiveze jucatorii, mai ales Rednic.
ASA-ul de azi e in aceeasi situatie in care am fost noi in 2008 cand am recuperat vreo 13 puncte. Sa speram ca se va repeta istoria. Imi vine greu sa cred ca Astra si Petrolul nu vor incurca ASA sau ca nu vor exista greseli de arbitraj impotriva muresenilor. Un penalti sau o eliminare impotriva ASA-ului e echivalenta in aceste meciuri cu un pas gresit.
Desigur marea noastra slabiciune este Galca – total depasit de situatie si nu in ultimul rand – accidentarile, pe care le-as pune pe locul doi.
Dupa meciul din aceasta seara lucrurile se vor limpezi foarte mult in tabara noastra. Orice alt rezultat in afara de victorie inseamna iesirea din lupta pentru titlu.
Ce motiv au sa mai joace fotbal ? Nu trag nici la Europa, nici sa scape de retrogradare. Astra nu are fani, Petrolul sunt si ei parasiti de sprijin. Pe giurgiuveni ii paste un mare faliment, la Ploiesti sunt “disponibilizari”, ultimele victime, jucatorii exponentiali din acest sezon, Teixeira si Geraldo. Deci chiar si valoric nu prea mai au cu ce sau cu cine sa bata ASA. Rednic e pe picior de plecare.
“Factorul mental” inclina balanta spre ASA. Chiar daca nu au cine stie ce valori, au atmosfera buna, moral si vorba aia “victoriile aduc victorii”.
Si evident, tare mi-e ca ne mai “auto-sabotam” pe parcurs. Pe langa dinamo, CSMS Iasi si Botosani sunt alte echipe care trebuie tratate serios…
Oricum nu o sa conteze dacă Asa se mai încurcă. pariez oricât ca nu batem tot pan la final.e vorba de putință nu voința. Singura speranța e la gaz metan.astra o să-și asigure locul de cupa europeana pana la meciul cu Asa.plus adversitatea petrolului și astrei față de steaua.sau săturat și ele de ironiile ieftine din partea Stelei.singura șansă sunt valizele.iar ciobanul nu o să riște. E mai importanta libertatea decât ch.vorba lui Ienei :nu-ți fa iluzii sa n-ai deziluzii
Echipa Stelei: Arla, Rapa-Varela-Tosca-Guillherme, Prepe-Breeveld, Popa-Stanciu-Dodel, Chipciu sau Prepe-Dodel, Popa-Stanciu-Chipciu, Iancu.
se pare ca Galca mi-a citit comentariul si incepe cu Stanciu si Chipciu varf.
Coregrafia javrelor copie nereusita dupa coregrafia ros-albastra din tur. Jenibil…
Dinamo – Steaua 0-0 (pauza). Elevii lui Galca au evoluat slab in fata unui adversar mediocru. Stanciu (min.15) si Prepelita (min.40) au irosit ocaziile Stelei.
Arlauskis 5 – excesiv de nervos; provocat de Nedelcearu, a luat un galben pe final de repriza:
Ripa 5 – aport ofensiv insuficient, deranjat de cateva raidurile ale lui Lazar;
Tosca 4 – erori de pasare si de plasament, e un adevarat pericol pentru poarta proprie;
Varela 6 – constant, dar fara energia de altadata;
Gilherme 5 – slab in atac, fara erori majore in aparare;
Prepelita 5 – lent, lipsit de idei si de agresivitate;
Breeveld 5 – a incercat sa intre in combinatii cu cei din fata, tehnica rudimentara nu i-a permis prea multe pase utile;
Ad.Popa 4 – deloc periculos, multe mingi pierdute;
Chipciu 4 – greseli inlantuite, lent in gandire;
Tanase 4 – n-a stiut sa profite de forma slaba a lui Barboianu; in plus, cateva pase gresite i-au pe adversari pe contraatac;
Stanciu 4 – neinsemnat calitativ si cantitativ.
Dupa atatea si atea experimente, Galca a ales sa joace fara varf. Asta nu-i impiedica pe fotbalistii sai sa centrexze in orb in fata portii lui Marc.
Dinamo mi se pare o echipa tare slaba.Spatii in aparare,impotenta in atac si un joc fricos in general.Ma intreb cat de slab trebuie sa fie adversarul pentru a-si impune jocul baietii astia angajati pe post de fotbalisti la clubul nostru.Este un blocaj total si ce ma enerveaza cel mai tare este faptul ca antrenorul acesta simpatic pune aceasi placa meci de meci ca si cand nu ar invata niciodata nimic.
Am mai avut perioade penibile in istoria noastra dar asa miserupizm de la paznic pana la patron nu am mai intalnit…jucatori derutati,antrenor depasit,manager lipsa,patron dezinteresat,identitate canci,suporteri de ocazie…pana la urma de ce trebuie sa iesim noi campioni,pentru ca suntem mai putin porsti decat alti prosti?!
Daca asa arata un derby in Liga 1 atunci cei care baga bani sunt nebuni cu capu`.
Breeveld si Chipciu au fost pe nicaieri azi…
Macar atata satisfactie sa avem si noi dupa un asa retur de cacat! In sfarsit o noapte linistita! Din partea mea,de maine pana la finalele de cupa putem baga juniorii! E bine ca echipa, desi parasita de suporteri la acest meci nu s-a lasat si nu le-a oferit cainilor o bucurie similara cu cea din 2008! 6-1 cu cainii pe dubla mansa.Makar atat!
True !
Dinamo – Steaua 1-3 (0-0), victorie importanta impotriva rivalilor, dar jocul nu a fost grozav.
Arlauskis 5 – mai nesigur ca de obicei, mai ales la fazele fixe;
Ripa 5 – in nota ultimelor evolutii;
Tosca 5 – fragil, noroc cu adversarii slab pe care i-a avut;
Varela 6 – bun;
Guilhelme 4 – deseori depasit, nesustinut nici de Tanase;
Prepelita 5 – sub asteptari;
Breeveld 5 – aproape de un rosu in debutul reprizei secunde;
Ad.Popa 4 – f.f. slab;
Chipciu 5 – mai bun dupa pauza;
Tanase 4 – departe de pretentii;
Stanciu 7 – jucatorul meciului;
…………………………………………………………
Tucudean 6 – a obtinut al doilea penalty;
Iancu 4 – pieton;
Filip – a reusit sa piarda doua mingi in scurtul timp in care a evoluat.
Urmeaza meciul cu Chiajna, o echipa care nu are petarde precum Barboianu, A.Marc, Alexe sau Marius Niculae.
O victorie de moral, chiar aveau nevoie baietii. Placut surprins de Stanciu, ne-a salvat pielea in ultimele 2 meciuri, sa speram ca nu e doar de moment. Galca .. acelasi spectator, mi-e sila si sa-l mai critic.
Un mic detaliu de pe site-ul maidanezilor :
cipin85 :
3 mai 2015 at 20:57
Aceeasi poveste..deja o obișnuința.
Au venit, s-au pisat, si-au plecat.
Dinamo unde esti?
Multumim BARBOIANU ….
Un caine turbat si turmentat …
Frumoasa galerie a avut dinamo …. nebunie , belea , petarde, cantat ….circ ce mai in toata regula …. Mie imi place gogorita asta cu “”galeriile”” – semper superiores si alte rahaturi de genul asta ….
Cum adica mah …. ditamai FCSB-ul demoralizata ca a pierdut locul 1, parasita de suporteri , fara meleoane dati pe jucatori, cu argati, a reusit sa bata pe marele dinamu cu ditamai “GALERIAAAA”” …. pffff …. ce mai caca maca au ajuns galeriile astea …. daca era crapid spuneam gunoieri …. aici spunem ….. gunoaie la dinamu ….
Felicitari,desi nu stiu daca pot sa mai ma bucur de acest rezultat,nu stiu exact cine a castigat Steaua sau FCSB ?