Site-ul fcsteaua.ro își exprimă durerea la aflarea veștii că mai mulți tineri și-au pierdut viața vineri seara, într-un tragic accident, provocat de un incendiu, la clubul ”Colectiv” din București.
În această zi de doliu național, transmitem sincere condoleanțe familiilor îndoliate și ne exprimăm compasiunea față de toți cei care au avut de suferit în urma incendiului de o asemenea gravitate.
Dumnezeu să-i odihnescă în pace pe cei care nu mai sunt printre noi!
Duminică, 1 noiembrie 2015, FC Steaua București întâlnește pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj, formația FC CFR 1907, contând pentru etapa a 16-a în sezonul regulat al Ligii 1. Partida începe la ora 20.30 și va fi transmisă în direct la TVR 1, Look TV, Digi Sport și Dolce Sport.
CCA a delegat o brigadă de arbitri cu George Cătălin Găman (Craiova) la centru, ajutat la cele două linii de Aurel Oniţă (Constanţa) și Bogdan Gheorghe (Bucureşti), iar rezervă pe Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş).
Site-ul LPF despre CFR vs Steaua: “De 41 de ori s-au întâlnit cele două formaţii în Liga 1, de 19 ori s-au impus bucureştenii, de nouă ori ardelenii, în timp ce 13 partide s-au terminat la egalitate.
- În momentul de faţă, Steaua – CFR Cluj este cel mai vechi meci din Liga 1! Prima confruntare a avut loc pe 16 noiembrie 1947, ASA – Ferar 0-1 (în iarnă Ferar şi CFR au fuzionat şi au continuat sezonul, preluând astfel şi rezultatele din tur), marcator fiind Anton Ferenczi Fernbach, jucător care pe 18 decembrie 1949 va înscrie golul victoriei “roş-albaştrilor” în finala Cupei României cu U Cluj (scor 2-1), finală în urma căreia bucureştenii au câştigat primul trofeu din istoria lor.
- Întâia victorie a Stelei contra feroviarilor a fost obţinută abia în al cincilea joc, 31 august 1969, CFR – Steaua 1-3, goluri Gheorghe Tătaru II şi Florea Voinea dublă, respectiv Vasile Stâncel.
- Cel mai clar succes din contul CFR-ului a fost izbutit pe 9 decembrie 1970, 5-0 pe teren propriu (antrenori Eugen Iordache / Ştefan Kovacs).
- În returul ediţiei 1970-1971, Steaua s-a răzbunat cu un 6-0, scor care a rămas şi astăzi drept cea mai mare diferenţă înregistrată într-o partidă directă disputată în campionat (trei din cele șase goluri au fost marcate de Anghel Iordănescu).
- Doar două partide din cele 41 s-au terminat fără gol, ambele la Cluj, ultima dată pe 28 aprilie 2013.
- Ultimul succes înregistrat de clujeni s-a consemnat pe 6 noiembrie 2005, 1-0 pe teren propriu. Au urmat 20 de meciuri consecutive fără victorie, 10 remize şi 10 înfrângeri.
- Cu CFR gazdă au fost 20 jocuri: 7 victorii CFR – 6 remize – 7 victorii Steaua
- Clujenii sunt fără gol marcat pe teren propriu din 22 mai 2012, scor 1-1 (De Zerbi / Latovlevici), iar ultimul meci acasă în care au înscris de cel puţin două ori s-a consemnat pe 2 iunie 1974, CFR – Steaua 4-0, Mihai Adam reuşind atunci o triplă care s-a dovedit a fi decisivă în lupta pentru titlul de golgheter dusă cu Dudu Georgescu (Adam 23 goluri la final, Dudu Georgescu 21).”
S.C.S. FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ S.A. (denumire oficială – FRF)
FC CFR Cluj a trecut cu bine peste înfrângerile de pe teren propriu cu CSU Craiova (1-2) şi FC Viitorul (1-2), câştigând runda trecută la Timişoara, scor 2-1, şi a oprit o serie de 4 meciuri consecutive fără victorie în Liga 1 (2 remize, 2 înfrângeri). În ultimele 3 jocuri de pe teren propriu, clujenii au scos doar un punct.
Totuși au urcat pe locul 8 în clasament, deși au 6 puncte de penalizare, fiind la 10 puncte distanță de Steaua. Succesul de la Timişoara l-a salvat pe antrenorul Francisc Dican, care era ameninţat cu demisia, după ce a avut o serie negativă. Cu o singură victorie în ultimele 5 etape, Dican are posibilitatea să închidă gura contestatarilor, dacă va reuşi să obţină cele 3 puncte în marele meci cu Steaua.
- Iuliu Mureşan: “Suntem foarte încrezători că vom primi înapoi cele 6 puncte pe care le-am pierdut la începutul acestui sezon. Acum nu mai avem nici un fel de problemă în ceea ce priveşte salariile jucătorilor. Au fost probleme pe care le-am rezolvat, sper să nu mai ajungem într-o asemenea situaţie“.
- Mario Camora: “Ne aşteaptă un meci greu, nu cred că vor fi favorite la victorie. E un derby în România şi ne dorim foarte mult victoria, mai ales că n-am învins-o niciodată de când sunt aici. Sper ca acest lucru să se întâmple duminică. Cele 3 puncte sunt importante în lupta pentru play-off. Am câştigat ultimele două jocuri cu Timişioara şi Viitorul II în Cupă, iar acum vrem să trecem şi de campioană!“.
Miercuri seara, CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins la Ovidiu cu scorul de 1-0 pe FC Viitorul II ( Liga a 3-a).
Echipa probabilă CFR: T. Marc – Tiago Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora – Petrucci, Gomelt – Jakoliš, Cristian López, Al. Păun – Beleck.
SC FOTBAL CLUB STEAUA BUCUREŞTI SA (denumire oficială – FRF)
FC Steaua București se deplasează în Gruia după ce a pierdut o singură partidă în ultimele nouă etape, la Timişoara (1-0), și a contabilizat 5 victorii şi 3 remize. În ultima etapă, a 15-a, campioana a remizat în extremis cu Pandurii (1-1) pe Arena Națională. A fost a treia remiză consecutivă, după 0-0 la Ploieşti cu Petrolul şi joi seara în Cupă, 1-1 cu FCM Baia-Mare, după 120 de minute. Echipa antrenată de Mirel Rădoi a jucat sub blazonul de campioană și în meciul de Cupă de la Baia-Mare și ultimele două etape de Liga 1.
- Nicolae Dică: “Nu ne doream prelungiri la Baia-Mare, pentru că duminică ne aşteaptă un joc foarte important la CFR, dar nu avem ce face, suntem învăţaţi să jucăm la trei zile. Nu suntem mulţumiţi pentru că nu reuşim să câştigăm în campionat de două etape, avem probleme la finalizare. Sperăm că de la meciul cu CFR să reuşim să marcăm gol sau goluri“.
- Grégory Tadé: “Când eram la CFR era presiune, în Scoţia era presiune. Sincer să fiu, iubesc acest lucru! Nu sunt îngrijorat că nu am reuşit să marchez mai mult, nu sunt un tip care se pierde sub presiune. Meciul cu CFR o să fie special, mai ales că este fosta mea echipă. Chiar dacă voi fi puţin emoţionat să îmi revăd foştii colegi, eu voi arăta că sunt profesionist“.
Sunt accidentați Enceanu și Papp, ultimul va avea nevoie de operatie după fractura de os zigomatic suferită in debutul partidei cu FCM Baia Mare. Houssine Kharja a devenit indisponibil după antrenamentul de sâmbătă seară. Mijlocașul suferit o leziune serioasă și nu poate juca împotriva lui CFR Cluj.
Echipa probabilă Steaua: Fl. Niţă – Râpă, Varela, Toşca, Guilherme – L. Filip, Muniru, N. Stanciu – Ad. Popa, Chipciu, Hamroun.
Partida CFR – Steaua este capul de afiș al etapei a 16-a. Clujenii au nevoie de victorie, pentru că sunt la 5 puncte de play-off, iar roș-albaștrii vor şi ei victoria, pentru a nu da posibilitatea Astrei să se desprindă la 4 sau 6 puncte. Câte 15 jucători din fiecare tabără au contribuit cu un gol, pasă decisivă sau au scos un penalty în ediţia curentă, cifră pe care o mai întâlnim doar în dreptul statisticii celor de la Astra. Mediile de vârstă ale celor două loturi sunt de 24 ani şi 2 luni (locul 3 în topul celor mai tinere loturi) la CFR Cluj, respectiv 24 ani şi 3 luni (locul 4) la FC Steaua București. Va fi o partidă grea. “Feroviarii”, deși au vândut/schimbat mulți jucători, au fost ceva mai inspirați decât roș-albaștrii. În opinia mea, la ora actuală, CFR-ul are un lot mai bun, mai echilibrat numeric și valoric pe toate compartimentele, față de Steaua.
Să sperăm că FC Steaua se va regăsi duminică și va respecta tradiția meciurilor cu CFR Cluj și statutul ei de Campioană a României.
Le urăm succes roș-albaștrilor!
XRay
Marsul Tacerii
Amintirea noptii de vineri va ramane o rana, care nu se va inchide probabil niciodata pentru supravietuitori si pentru familiile indoliate.
A fost un spectacol cu intrare libera pentru toți, dar cu o iesire imposibila pentru mulți dintre ei.
În semn de compasiune și solidaritate cu familiile indoliate și indurerate, mii de oameni au iesit in strada, la “Marsul Tacerii”, in memoria victimelor incendiului din club Colectiv. “Marsul Tacerii” a fost organizat prin retelele de socializare si a avut ca punct de pornire Piata Universitatii, incepand cu ora 14:00, urmand a se incheia la locul tragediei, clubul Colectiv, de pe strada Tabacarilor, sector 4.
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care au pierit si sa le ofere sansa de supraviețire celor care se zbat acum intre viata si moarte!
Update: Houssine Kharja (32 de ani) a devenit indisponibil după antrenamentul de sâmbătă seară. Mijlocașul suferit o leziune serioasă și nu poate juca împotriva lui CFR Cluj.
Echipa probabilă a Stelei pentru meciul cu CFR (4-3-3): Fl. Niţă – Râpă, Varela, Toşca, Guilherme – L. Filip, Muniru, N. Stanciu – Ad. Popa, Chipciu, Hamroun.
Inca un meci genial dpdv tactic, marca Radoi.
Nu e de vina tactica lui Radoi ca Rapa si Guilherme nu sunt in stare sa se apere si sa sa se centreze sau ca Varela da pase de gol la adversari.
Sincer, toata echipa a fost catastrofa, pana si Nita care pana ieri ne dadea putina siguranta, a gafat si el la golul 2.
Singura diferenta dintre Tade si un stalp de telegraf este ca doar Tade poate sa imbrace tricoul Stelei. ..datorita mainilor.
Cate sa faca si Radoi…bine nici el nu-i cum trebuie.
Steaua arata ca o echipa fara nume.
Steaua arata cum arata fiindca nu are antrenor. PUNCT !
Tade daca juca in continuare pentru franari, iar iesea golgheterul campionatului.
Repet ce am spus si in cazul lui Galca. In momentul in care TOTI, DAR ABSOLUT TOTI JUCATORII SUNT INTR-O FORMA EXECRABILA, vina apartine EXCLUSIV bancii tehnice.
P.S. : In mod normal etapa asta nici nu trebuia disputata zilele astea !!
Cand intreaga echipa joaca prost, cand jucatori solizi precum Varela au un sezon penibil, cand golgheteri gen Tade nu mai ajung la poarta, cand nu ai ocazii, bubui mingea si te rogi sa nu ajunga la adversar, da, e vinovat antrenorul. Nu vorbim despre un jucator ca e intr-o pasa proasta – practic echipa si antrenorul se afla pe continente diferite. Lucru recunoscut si de Dica, ce ne spune azi ca nu pun jucatorii in practica ceea ce le zic ei, antrenorii – in traducere libera “noi ne facem ca antrenam, ei se fac ca joaca”.
Cred ca acest experiment nefericit (inceput cu Galca) de a aduce oameni la echipa pentru a se juca a antrenorul trebuie sa inceteze. Daca totusi vrem sa oferim sansa fostilor jucatori de a deveni antrenori si a distruge jucatori contemporani, reinfiintam Steaua 2 si ii trimitem acolo.