Steaua (FCSB) a încheiat la egalitate, scor 1-1, ultimul meci amical disputat pe tărâm spaniol, împotriva echipei Dinamo Kiev, vicecampioana Ucrainei.
Cele două goluri au fost înscrise pe finalul jocului, adversarii deschizând scorul în minutul 90 din lovitură liberă și gafă Bălgrădean, prin brazilianul Sidcley, în timp ce debutantul în tricoul roș-albastru, Ioan Hora, a închis tabela, cu o lovitură de cap, la o lovitură liberă executată impecabil de Mihai Roman în prelungiri (92).
Mihai Teja a folosit următoarea formulă de echipă: Bălgrădean – Benzar, Planic (cpt), Filip, Junior Morais – Nedelcu, Stoian – Man, Tănase, Coman – Rusescu. În a doua parte a meciului au mai intrat Moruțan, Bălașa, Roman, Teixeira, Stan, Hora și Marko Momcilovic, aflat la primele minute într-o partidă după accidentarea din vară, de la meciul cu Hajduk Split, din Croația.
Roș-albaștrii încheie cantonamentul de iarnă cu trei remize (0-0 cu FC Luzern, 2-2 cu Shanghai Shenhua și 1-1 cu Dinamo Kiev), iar joi seară vor reveni în țară, unde vor începe, după câteva zile libere, pregătirea primei etape de campionat, în care vor întâlni, în deplasare, Dunărea Călărași.
Datorită politicii de transferuri, Steaua (FCSB) va aborda finalul de campionat cu același lot disproporționat pe posturi, cu numai 2 fundași centrali și 1 fundaș dreapta ”de meserie”. Pe lângă asta, Bălgrădean și tânărul gafeur Andrei Vlad rămân să apere poarta spre titlul, când era limpede că mai trebuie un portar cu experiență. Finalul e deja previzibil.
X Ray
Rezultat echitabil. Au fost perioade de joc cand am fost peste cei din Kiev. Am luat golul din lovitura libera si pe o greseala de plasament a lui Balgradean. Reactie imediata a stelistilor car au egalat prin Hora. Trasee de joc destul de bune, apararea nu mai gafeaza asa de usor iarmijlocul ste mai sigur. Bine, nu dau doi bani pe meciurile amicale, astept sa vedem ce facem in meciurile oficiale. Numarul celor care au vazut meciul pe FCSB TV a fost de vreo 17.000 pe final de meci.
Hai Steaua!!
@keyser-soze
Daca de iei dupa “specialistii” GSP suntem la pamant! 🙂
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/fcsb-5-semne-de-ingrijorare-la-nicio-luna-de-mandat-al-lui-teja-relatia-pe-axa-patron-antrenor-pare-ca-scartaie-deja-558330.html
Nu auzi ce zice? “Steaua nu a batut pe nimeni in 2019” :)))). Au fost doar 3 amicale si nu am batut pe nimeni. Eu as fi vazut partea plina a paharului, Steaua nu are nici o infrangere in 2019 🙂
@vasglo
Pai în media în perioada în care liga 1 este în pauza competiționala toți vorbesc de fcsb/Steaua și de dementul din loja, fără Steaua adio trafic, aici domnul talpan încă nu a făcut nimic, bine ca unii de la “jesepe” mai dau apa la moara javrelor și celor de la scânteia, apropo, dacă numeri articolele scoase de scânteia pagina lor nu are nici o treaba cu steaua… Prea puține despre clubul lor, tot cu fcsb și cioban sunt și ei în cap…
Evident, mai nou “un adevarat” a facut plangere la ANPC ( cica ) contra GSP, si cere despagubiri si pentru marea masa, nu doar pentru el personal…vreau si eu bani de la gsp (am cont, am comentat, am dovezi deci 😀 ) ca am fost indus in eroare precum ca nu au scris nimic de Steaua de 3-4 ani….pfff, mare e gradina si multi au sarit gardu’
Din păcate, cam suntem ”la pământ” față de CFR, CSU… și nu numai. Nu prin prisma rezultatelor din pregătire, care nu contează, ci prin cea a lotului neacoperit corespunzător cu dubluri pe unele posturi.
Transferul lui Matei și Stoica nu poate suplini ”găurile” din defensivă, existente încă de pe vremea lui Dică.
Asa e, nu prea avem dubluri pe toate posturile. Nu cred ca CFR si CSU sunt acoperite corespunzator si, la ce nivel e in liga 1, cu lotul asta ar trebui sa defilam. Sa vedem de ce e in stare Teja. Distanta dintre noi si CFR se poate recupera foarte usor prin cele doua meciuri directe din play off. Important este sa jucam fotbal.
Corect @keyser-soze !
Dacă isi revine și sa nu mai aibă probleme Momcilovic, avem 3 fundași centrali. Pentru 15 meciuri este Ok .
Se mai aude ceva de vreun alt transfer?
@xray
Chestia cu fundasii la fcsb=steaua, mai precis, lipsa lor, e o obsesie alimentata de presa cunoscatoare (sic), jocul echipei e tot ce conteaza!…
@xray
Nu esti departe de adevar. Chestia e ca n-am jucat deloc rau pana sa se accidenteze Momcilovic. De atunci am fost in picaj… Macar cu transferurile lui Stoian si Matei (si chiar Hora, de ce nu), o sa aratam un fotbal mai sanatos in ofensiva. Acum o sa fie si Pintilii capitan (adevaratul lider in opinia mea). Vedem ce va fi la final. Luptam si speram pana la capat. Fortza Steaua!
Exact, dar și xray are dreptate, când ma uit la Bălașa ma ia groaza, omul gafează mult într un meci plus ca nici platnici nu poate de fiecare data sa facă de fiecare data un meci 100% perfect, gafează și el și uite golurile…. Comparația cu CFR și csu e doar părerea lui xray și pot sa o respect dar, din punctul meu de vedere ardelenii nu au nimic special, nu m au impresionat nici campionatul trecut și acesta nici atât, bulanul lor nu poate tine la nesfârșit, sa nu uitam ca anul trecut au pierdut primul loc și după le am oferit titlul…… Pt liga 1 avem un lot unde am putea sa defilam lejer, tot ce trebuie sa facă Teja e sa i învețe pe băieți cu besica, mai toate echipele cu noi stau pe doua linii și ne ard pe contraatac, cu Dica antrenor vedeai dd pe Marte ca echipa joaca haotic, tratam fazele prost pt ca jucătorii nu stăteau bine în teren, îmi aduc aminte ca aveam 2 1 într un meci relativ ușor și Dicanio zbiera la mijlocași sa nu mai urce…. La Steaua problema a fost strict de antrenor și cel care conduce din loja, noi avem ceva anișori în care nu am mai produs fotbal.. Ați uitat cum jucam cu reghe când viitura a luat campionatul? Un chin sa te uiți la meciuri, ați uitat de radoi? Și după dementul din loja a găsit soluția perfecta, Dica… Tembel asta a distrus jucătorii prin a alege antrenori no namecu un joc de ți se face silă… Nu zic ca Teja va rupe gura târgului, ii va fi foarte greu pt ca are în fata o echipa unde timp de doi ani au jucat după cum dicta Becali, cu câteva meciuri bune, restul punctelor fiind scoase strict pe individualități, budescu an trecut (pana în momentul în care Dicanio a făcut pla mare) anul asta mai multi, hulitul Tănase, Bizonul, “petarda” Coman, “zeul” Man… Da, din punctul asta de vedere ne va fi greu, dar chefereu și csu ca lot sunt sub noi, ca joc, plm te ia greața, ca bulan cu 3 clase peste… Cred ca un joc plăcut sezonul asta îl practica viitorul și gazul… Dacă nu ne vom împiedica în astea 5 meciuri as vrea sa intram la egalitate de puncte cu chefereu în play off… Dacă vrem sa fim campioni tre” sa i batem tur retur și gata circul…
Eu o să fiu primul care mă voi bucura enorm dacă mă înșel în predicție.
Mai e un pic și vom avea primele semne reale: rezultatele.
Incredibil cum de 4 ani nu suntem în stare să câștigăm gluma asta de campionat. Să fim sinceri, cu lotul actual, cu Teja antrenor, cu sluga de MM și cu ciobanul mai dement ca niciodată este puțin probabil să mai întoarcem soarta acestui campionat.
Campioanele din ultimii 2 ani au fost desființate de echipe din Luxemburg și Cipru. Asta spune multe despre cât de penibili suntem.
Mihai Teja: “In acest moment, Rusescu este cel mai in forma atacant.”
What? Sper ca se refera doar la conditia fizica si sa-l revedem pe Gnohere cat mai curand pe gazon… 🙁
Ce dezamagire, Stanciu la arabi. Pacat, la 25 de ani se putea transfera la o echipa din Europa. Era tanar, era talentat, a avut un an bun la Sparta Praga.
Noi de ce dreq jucăm de la 2 sâmbăta?
Stoian pare să fie un transfer reusit pentru noi, dar cu siguranță nu va fi folosit acolo unde dă cel mai bun randament pentru că na…. acolo trebuie să joace Empape de România.
Ref. proces constatare palmares de la Tribunalul Bucuresti s-a stabilit un nou termen la 20.02. 2019 pentru “administrarea probelor incuviintate”! Stie cineva cam despre ce probe este vorba si cine trebuie sa le depuna?..
http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000798700&id_inst=3
https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/lovitura-incasata-de-gigi-becali-ce-a-decis-curtea-de-apel-in-legatura-cu-marca-steaua-601136 🙁
https://m.digisport.ro/fotbal/liga-1/prima-reactie-a-lui-gigi-becali-dupa-decizia-curtii-de-apel-mare-castig-601199 ?
Si, e ceva gresit in ceea ce sustine Ciobanul Mioritic?! 🙂
Halatu, unde i halatu? Tembeli asta vorbește din ce prinde de pe la avocați.. Presa imediat îl pupa n cur și uite asa se ajunge unde s a ajuns…
Anul asta berbecul pare ca a luat din tămâia aia mai tare, ba blamează fotbalul feminin, ba se lauda cum a fost ajutat de Băsescu sa nu fie retrogradat etc etc… Ce e foarte rău e faptul ca acum e investitor în acte și asta ne poate costa mult… La faza cu fotbalul feminin nu știu ce ar putea sa i facă, în acte (cred) ca nu era oficial… În fine, cum gura bate curu, tovarășii (vasi & co) l au lăsat singur tare mi e ca o sa ne facă o surpriza asta…..
Orice numai la csa sa nu ajungă echipa… Cel mai libidinos loc unde ar putea mergea Steaua, chiar dacă de acolo am plecat nu îmi doresc sub nici o forma sa mai fim sub tutela csa ului cu limbricul de talpan în frunte…
Ciobanul tocmai l-a vandut pe Jakolis la APOEL. Pacat ca n-am profitat la maxim de el. Eu unul cred ca era un jucator bun…
@Tudz
Eu nu cred, ca daca era bun nu-l dadea “ardeleanul” 🙂
Cand avocatul lu’ Berbecali recunoaste public ca a mintit in declaratiile de la Parchet, nu stiu de ce se mai asteapta cineva de pe aici ca va mai avea Jiji vreun castig de cauza in procesele derulate. Infractorii inteligenti angajeaza avocati seriosi; astia ca Jiji il angajeaza pe omul lu’ Firea.
Singura sansa a lui Gigi de a mai spera la ceva este chestiunea cu completul de 5 judecatori. Sa nu uitam ca el acolo a pierdut! Daca se va emite O.G.-ul atunci Talpan s-a supt. Dar si aici e cu dus-intors.
Va migra la FC Clinceni si se va baza ca îl vor urma “credincioșii, pe fcsb va pune lacăt și aia e… Trăiască justiția romana! Trăiască corectitudinea csa ului…. Trăiască liberi… Câte olde am, futu va n gura de handicapați….. Talpan mi e mai grețos ca berbecul, nu știu ce plm o sa se întâmple, dar dacă steaua dispare de pe harta fotbalistica de prima liga, ma fut în el stat, în el fotbal, sa meargă acoliții lui talpan și la berii la meciuri… Vremuri de căcat!
In sfarsit, ceva lamuritor in razboiul CSA -fcsb :
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/exclusiv-situatia-la-zi-in-razboiul-csa-fcsb-din-instante-cele-doua-cuvinte-care-stau-intre-potul-de-37-de-milioane-revendicat-de-talpan-si-o-victorie-suprema-a-lui-becali-558957.html
@vasglo
In sfârșit un articol bun al Gsp pe întelesul tuturor . Simplu și clar . Bun articolul , bravo.