FC Steaua – PAOK 1-2. O înfrângere asumată de Dică în prima repriză

de | iulie 9, 2018

VIDEO. Golurile și slideshow

Steaua a pierdut cu 2-1 partida amicală disputată cu PAOK FC, însă rezultatul nu a fost unul echitabil, în condițiile în care roș-albaștrii au ratat, în a doua parte, patru ocazii uriașe de a înscrie.

Dică a început meciul cu multe rezerve și a trimis pe teren din start doar patru titulari: Romario Benzar, Bălașa, Junior Morais și Tănase. Și asta l-a costat două goluri.

Răzvan Lucescu a folosit majoritatea oamenilor importanți din sezonul trecut și alb-negrii au condus jocul, ajutați și de echipa B a roș-albaștrilor. Steliștii au echilibrat disputa după ce au apărut titularii lor pe teren. Prima echipă a Stelei, cea bună, e, de fapt, aceea care a pornit partea secundă.

Nicolae Dica a folosit următoarea formula experimentală de echipa la startul meciului:

  • Vlad – R. Benzar, Bălașa, Filip, Morais Jr – Moruțan, Nedelcu, Qaka – Jakolis, Tănase (cpt), D. Benzar.

În minutul 5, Vlad a gafat copilărește la primul gol, încasat ca-n curtea școlii. Vierinha trimite direct pe poarta din lovitura liberă de pe partea stângă, profitând de neatenția lui Andrei Vlad, care nu si-a calculat bine poziția în poartă. Vlad plonjează dar nu poate sa ajungă! Greșeală mare de plasament la un șut pe care-l apăra și Mache.

După 5 minute steliștii iau gol din nou la o fază fixă! El Kaddouri a ănscris, nemarcat in careul lui Vlad, exact din zona improvizată cu Filip.

După pauză Steaua a schimbat liniile și a controlat jocul. În a doua parte au intrat pe teren Pintilii, Ov. Popescu, Teixeira, Man, Planic, Coman și Stoica. Gnohere si Momcilovic nu au făcut parte din lot, cei doi fiind accidentați.

Man a preluat banderola de căpitan, după ieșirea lui Florin Tănase. La 19 ani, Man e titular doar de un an.

Fotografia postată de FCSB.

Dennis Man a stabilit scorul final în minutul 47, când a recuperat o minge în jumătatea adversă, a driblat portarul și a redus din diferență. Tot Man, precum și Coman, Ovidiu Popescu și Filipe Teixeira au fost aproape de a înscrie.

Jakolis a jucat extremă dreapta în prima repriză și fundaș pe aceeași parte în a doua jumătate a meciului. Croatul constituie varianta de rezervă pentru ambele poziții, după Benzar și după Man.

O partida echilibrată și presărată atât cu momente foarte bune de joc, cât și cu episoade dominate de nervozitate.

Răzvan Lucescu a analizat jocul vicecampioanei României imediat după meci, într-un interviu acordat presei din Grecia.

Mi-au plăcut agresitivatea jocului, modul în care Steaua a făcut pressing, dar şi cum au reacţionat jucătorii mei. Încă suntem la început”, a declarat Lucescu pentru gazzetta.gr.

Urgent trebuie 2 atacanți, 2 fundași centrali și un portar. Vlad nu poate îl poate suplini pe Bălgrădean dacă se accidentează! Nu poți sta în 2 portari, din care unul de 19 ani. Altfel, la revedere grupe EL.

Pentru ros-albaștri urmează partida amicala de vineri seara, ora locala 19:00 (20:00 ora Romaniei), împotriva celor de la Al Gharafa SC, care se va disputa tot la baza WWNA, din Wenum-Wiesel.

VIDEO. Steliștii ajung la meci, Ogăraru în vizită. Dică îi rupe la antrenament. “Bun venit Steaua Bucuresti!” Așa a fost primită Steaua de olandezii de la baza WWNA, din Wenum-Wiesel, unde a avut loc meciul cu Paok.

X Ray

Meci înregistrat

  1. FCSB TV  https://youtu.be/0nTFe4DSH_Y
  2.  La link-ul de jos

Echipe de start:

FCSB: 99 – A.Vlad, 2 R.Benzar, 4 M.Balasa, 6 – D. Nedelcu, 8 – L.Filip, 10 – F.Tanase (cpt), 12 – J.Morais, 22 – O.Morutan, 26 – D.Benzar, 29 – K.Qaka, 44 – A.Jakolis

Rezerve: 33 – R.Ducan, 34 – C.Balgradean, 5 – M.Pintilii, 16 – B.Planic, 17 – F.Coman, 21 – I.Stoica, 23 – O.Popescu, 24 – D.Toma, 28 – C.Dumitru, 80 – F.Teixeira, 98 – D.Man

Antrenor: Nicolae Dica

PAOK FC: 31 – A. Paschalakis, 3 – L.Matos, 5 – F. Varela, 7 – O.El Kaddouri, 8 J. da Silveira, 10 – D.Pelkas, 15 – J.Crespo, 18 – D.Limnios, 20 A.Vierinha, 21 – D.Biseswar, 87 – J.Canas

Rezerve: 99 – M.Siampanis, 6 – C.Charisis, 11 – P.Henrique, 13 – S.Malezas, 22 – L.Lamprou, 27 – G. Mystakidis, 34 – E.Shakhov, 53 – K.Balogiannis, 70 – S.Kitsiou, 98 – L.Jaba

Antrenor: Razvan Lucescu

Fotografia postată de Steaua roș-albastră.

Fotografia postată de PAOK FC / ΠΑΕ ΠΑΟΚ.


Fotografia postată de Steaua roș-albastră.

FC Steaua (FCSB) va disputa luni seara, începând cu ora locala 19:00 (20:00 ora României), o noua partida amicala în Olanda, de aceasta data împotriva celor de la PAOK FC.

Meciul impotriva echipei pregatite de Razvan Lucescu si la care evoluează Fernando Varela, fost capitan al echipei noastre, va avea loc la baza de pregătire a ros-albastrilor, WWNA din Wenum-Wiesel.

Biletele pentru acest joc vor putea fi procurate de la intrare, prețul unui tichet fiind de 5 EURO. Copiii sub 14 au accesul gratuit la meci!

Este a doua oara când cele doua echipe se întâlnesc în Olanda, precedentul amical, disputat în iulie 2016, fiind câștigat de Steaua cu 4-3. Conform spuselor lui Răzvan Lucescu, acest meci este propus a se disputa în două reprize a 60 de minute.

Partida va fi transmisa în direct pe canalul de YouTube FCSB TV, care poate fi accesat la adresa http://www.youtube.com/FCSBTV.

Ce scriu grecii de la PAOK cu cine joacă ei azi? 

X Ray

25 de comentarii la „FC Steaua – PAOK 1-2. O înfrângere asumată de Dică în prima repriză

    1. xray Autor articol

      Florin Talpan a reacționat după declarațiile lui Becali și a spus că nu s-a împăcat cu ciobanul și că va continua cu procesele.
      De parcă ciobanul ar fi zis că gata cu procesele. Ciobanul a făcut caterincă de el. :)))

      “Nu poate fi vorba de nicio împăcare. M-a sunat o dată, nu știam numărul. Faptul că am răspuns la un telefon și am dat bună ziua nu înseamnă că ne-am împăcat. Dânsul m-a jignit pe mine foarte mult. M-a calomniat. Eu nu cred că dacă am răspuns la telefon înseamnă că m-am împăcat. Eu nu port ranchiună, dar m-a jignit foarte mult. Eu nu am de împărțit nimic cu dumnealui. Eu o să-mi fac treaba în continuare la Steaua și o să duc la capăt procesele pe care le am.

      Faptul că eu am vorbit cu dânsul nu înseamnă că m-am împăcat cu el. Dacă dumnealui m-a sunat, nu înseamnă că de acum ne-am împăcat și că se va ajunge la o înțelegere cu Steaua. Procesele vor merge mai departe așa cum sunt și nu se pune problema de o împăcare. Nu poate fi vorba de o împăcare atâta timp cât dumnealui m-a jignit așa cum a făcut-o”, a spus
      Talpan, pentru TV Digi Sport.

      Știrea inițială
      “M-am împăcat cu Talpan, vorbesc cu el. L-am sunat de vreo 2-3 ori ca să glumesc cu el, să-l tachinez. Atunci când era cu Rapidul. De ce să nu îmi răspundă? L-am sunat să-l felicit pentru că a fost pe locul 2.

      El ce să zică? Acum mi-am dat seama că e un om cuminte, un om bun, și-a făcut și el datoria. Pentru ce să fiu supărat pe el?

      Se plângea și el. Acum nu-l mai sun. Mi-a zis că merge și la biserică, asta m-a impresionat. Sunt prieten cu el pentru lucrul ăsta”, a zis Becali la televiziunea ProX.

    1. Saviola_7

      Corect , de acord. Doar ca Giginhio nu are cum sa cunoască jucătorii din afara României, problema nu e la el, problema e ca marele manager MM si cu Dicanhio le este frica sa își asume aducerea unui atacant și le este ca-i fwte Gigi. Altfel aveam jucatori și de afara !

  1. quark

    @Saviola_7 d-aia era bun unul ca Rednic, asa imbarligator cum il stim, pe langa faptul ca e Guardiola pe langa Nick, iti gasea lejer o linie de atacanti cu kef de munca, liberi sau imprumutati, de prin Belgia sau Ligue 2, nu cu lehamite de RO precum Nemec, nu duplicitari precum Omrani … dar pipereanul trebuia sa cedeze treningul de A1 si sa-i puna in contract cota din eventualele transferuri ca sa bata palma…si pe langa 2-3 stranieri cu experienta cresteau frumos si carlanii nostri

  2. xray Autor articol

    LIVE AICI  https://youtu.be/0nTFe4DSH_Y

    Echipe de start:

    FCSB: 99 – A.Vlad, 2 R.Benzar, 4 M.Balasa, 6 – D. Nedelcu, 8 – L.Filip, 10 – F.Tanase (cpt), 12 – J.Morais, 22 – O.Morutan, 26 – D.Benzar, 29 – K.Qaka, 44 – A.Jakolis

    Rezerve: 33 – R.Ducan, 34 – C.Balgradean, 5 – M.Pintilii, 16 – B.Planic, 17 – F.Coman, 21 – I.Stoica, 23 – O.Popescu, 24 – D.Toma, 28 – C.Dumitru, 80 – F.Teixeira, 98 – D.Man

    Antrenor: Nicolae Dica

    PAOK FC: 31 – A. Paschalakis, 3 – L.Matos, 5 – F. Varela, 7 – O.El Kaddouri, 8 J. da Silveira, 10 – D.Pelkas, 15 – J.Crespo, 18 – D.Limnios, 20 A.Vierinha, 21 – D.Biseswar, 87 – J.Canas

    Rezerve: 99 – M.Siampanis, 6 – C.Charisis, 11 – P.Henrique, 13 – S.Malezas, 22 – L.Lamprou, 27 – G. Mystakidis, 34 – E.Shakhov, 53 – K.Balogiannis, 70 – S.Kitsiou, 98 – L.Jaba

    Antrenor: Razvan Lucescu

  3. dang

    Cred că ar fi bine ca Steaua să-l împrumute ori chiar să-l cumpere pe George Pușcaș. Inter Milano vrea să-l vândă și nu cred că cere mai mult decât a dat Becali pe Florinel Coman.

  4. dang

    Uitându-mă cu atenție la partida Ajax – Steaua am constatat că Florinel Coman e departe de așteptări. Presing lasciv, alergarea tip joging prin parc în spatele unor femei frumoase, dribling previzibil (o singură dată i-a reușit câteva zecimi de secunde), figurație în apărare și tentative de pase ca la badminton. Din minutul 22 a fost deja criticat de Dică, care l-a încercat și pe aripa dreaptă și l-a schimbat după câteva minute din a doua repriză. Nu-mi vine să cred ce jucător promițător era și cum a ajuns. Sper să își revină la timp.

    6
    1
  5. dang

    Sistemul 1 – 4 – 3 – 3 pare mai compact în partitura interpretată de Steaua antrenată de Dică. Se acoperă mai bine terenul și modulul de apărare se mută mai repede când adversarul schimbă partea de atac cu pase lungi.
    Dar sunt semne că vom suferi în continuare în meciurile viitoare deoarece:
    – adversarul a pasat exact foarte ușor între liniile noastre;
    – ne ia mult timp să lansăm atacul atunci când suntem presați;
    – plimbăm mingea pe lateral numai până la mijlocul terenului;
    – suntem dependenți de intercepții care să ne permită lansarea de contraatacuri. Numai Teixeira a arătat că poate să facă intercepții și să verticalizeze rapid;
    – am văzut doar două faze de atac lucrate, generate de greșeli ale adversarilor.

  6. dang

    Ce am văzut că e de lăudat:
    – o centrare bună a lui Benzar;
    – un gol de atacant speculativ cu sânge rece marcat de Tănase după un luft al fundașului central stânga de la Ajax;
    – preocuparea lui Tănase de a veni în apărare după pierderea mingii (a luat și un cartonaș galben pentru un fault care a stopat un contraatac olandez ce se arăta periculos;
    – un joc al lui Texeira pe intercepții / lansare de contraatacuri;
    – ieșiri din apărare cu mingea la picior ale lui Planici;
    – multă ardoare în joc din partea lui Bălașa, Man, Ov. Popescu, Pintilii și Qaka.
    – tehnică în regim de viteză și maturitate în joc la Moruțan (nu știu dacă așa va fi și în continuare, dar sunt semne bune).

  7. dang

    Deși steliștii au făcut un joc decent, nu pot să uit trei greșeli:
    – Morais pierde duelul cu Neres în partea stângă și de acolo vine faze de gol a olandezilor;
    – în continuarea aceleiași faze, Planic este driblat ca în curtea școlii de Eiting, care marchează fără speranțe pentru Bălgrădean;
    – Morais este pus în dificultate de același Neres, stelistul câștigă duelul, dar pasează semilateral spre colțul din dreapta al careului nostru direct la un adversar liber.
    Sunt jocuri amicale și sper ca aceste tipuri de greșeli să nu se mai repete în partidele oficiale.

  8. xray Autor articol

    Răzvan Lucescu a analizat jocul vicecampioanei României imediat după meci, într-un interviu acordat presei din Grecia.

    ”Mi-au plăcut agresitivatea jocului, modul în care Steaua a făcut pressing, dar şi cum au reacţionat jucătorii mei. Încă suntem la început”, a declarat Lucescu pentru gazzetta.gr.

    3
    1
  9. strezahuzum

    Si din nou “specialistul” Giginho da cu bata in balta. Dupa 2 luni de anunturi “sigure” ca Omrani/Nemec ajung la Steaua, bineinteles ca ambii au semnat cu alte echipe. Si noi vom lua iarasi in graba pe ultima suta de metri pe cine stie ce teapa. Care o sa fie bineinteles “nepregatit fizic”, ca doar a ratat pregatirea fizica.

    1. alexandru-h

      Pai deh, giginho trebuie sa-l fi vazut la lucru. El singur recunoaste ca nu mai are pe cine sa aduca din tara – deci se confrunta cu un paradox din care nici macar el nu mai poate iesi.

  10. vasglo

    “Invazie” de atacanti la fcsb=steaua:

    – “Bizonul a intrat la antrenamente, marchează din toate poziţiile. A şi slăbit! Gata, la revedere, nu mai pleacă! Păi dacă nu avem atacant? Bizonul rămâne cu noi, gata!”, a spus Gigi Becali la TV Digi Sport;

    – “…. Acum o jumătate de oră am vorbit cu MM și deja negociază cu un atacant.
    Nu este din Liga 1. Este străin! Am încredere în MM pentru că nu face greșeala să aducă ceva care nu merită. Mâine va juca în Europa League. Pentru un fundaș central nu vorbim deocamdată. Nu suntem disperați. Este un atacant sloven, de la o echipă din Slovenia”, a zis Gigi Becali la TV Digi Sport;

    – … Becali despre negocierile cu Rotariu: “Dacă îl luăm noi îl luăm ca vârf. E un jucător valoros. Îmi place mult de el. Dică va vedea unde o să-l bage. Să-l pună în valoare, chiar dacă nu știe să joace vârf”. (Digi Sport)

    P.S. – “Il luam ca varf..chiar daca nu stie sa joace varf” 🙂 Asta numai genialul Giginho o poate zice si face! 🙂

Lasă un răspuns