Accident? Ce i-a lipsit Stelei cu “cetățenii”?

de | august 19, 2016

Sunt din ce în ce mai convins că a fost un accident, cum a fost și la Maccabi – Steaua 5-0 (2011), iar apoi a bătut Steaua cu 4-2. Cum a fost și acel 1-5 cu Stuttgart (2012), după ce la nemți acasă, Steaua ratat de puțin victoria (2-2) , fiind egalată în minutul 85… Și exemplele pot continua la nesfârșit, nu doar din istoria Stelei.

Dincolo de diferența mare de valoare dintre loturile Steaua și Man City, dintre antrenorii Reghe și Pep, dintre puterea financiară și infrastructura celor două cluburi, au fost și  unele aspecte de circumstanță, care au generat accidentul.

Aseară am urmărit partida dintre Astra și West Ham United (1-1) contând pentru play off-ul Europa League. West Ham, nu numai că a terminat sezonul trecut la 4 puncte de Man City și United, dar a bătut în Premier League 2015-16 toti granzii: West Ham- Man City (2-1 deplasare, 2-2 acasa), Arsenal (2-0 d), Chelsea (2-1 a), Liverpool (2-0 a, 3-0 d), Man United (3-2 a), Tottenham (1-0 a)…

Ei bine, joi seara, acea West Ham, cu o echipă bazată pe rezerve și trimisă de Slaven Bilic în teren împotriva Astrei, a părut, ca joc, o glumă de echipă pe lângă “cetățenii” lui Pep Guardiola. Astra a smuls un egal 1-1, cât să umple “indispensabilul” Șumudică din nou ecranele TV.

Și totuși, West Ham a jucat împotriva Astrei de acum, ciuca bătăilor în acest început de sezon, violată de câini în Giurgiu  (4-1 a), de juveții altui câine, Mulțescu, CSU Craiova (2-1 a), demolată de Copenhaga (3-0 d)… și cu o singură victorie la o altă ciucă a bătăilor ACS Poli Tim (3-1 a), echipă pe care Botoșaniul lui Leo Grozavu a scufundat-o aseară pe Bega cu 5-0.

E drept, există și o diferență de motivare a granzilor în Play off de Champions League și unul de Europa League, însă chiar și așa, ca joc, Man City a părut marți de pe altă planetă în comparație cu prestația echipei West Ham împotriva Astrei. E limpede că elevii lui Pep Guardiola au prins și o zi de grație, după victora chinuită cu Sunderland (2-1), însă ajutați substanțial și de Steaua, aflată în acea zi neagră de la polul opus grației.

Ce i-a lipsit Stelei cu “cetățenii”?

Să parcurgem, pe scurt, factorii esențiali, care în opinia mea au dus Steaua la starea “de accident”, dincolo de diferențele uriașe de lot și tactici de joc.

Cuțitul la os

Steaua nu mai a jucat cu cutitul la os ca în dubla cu Sparta Praga. Marți seara, roș-albaștrii aveau deja ticketele de Europa League în buzunar, dar și buza umflată după tragerea la sorți. Statistic, aproape de fiecare dată, Steaua a reacționat cu peste 100% din potențial în situații limită, strânsă cu ușa. Marți acea ușa era larg deschisă de isteria generală care a eclipsat până și concertul Rihanei. Nimeni nu avea cea mai mică emoție despre soarta calificării. Numai mai conta în nicio speranță. Era numai o imensă bucurie, că se trăiește un așa eveniment cu Man City pe Arena Națională.

“Răutatea” și concentrarea

Cu sacii văzuți în căruță, și după tonele de laude, jucători au intrat pe teren relaxati, fără răutate pozitivă, fără pic de presiune din miza calificării care să le mărească concentrarea, nu visarea. Ambalați frumos de presă, de patron și de toată nebunia din jurul evenimentului, Reghe si elevii lui au tratat meciul ca pe un spectacol de gală, un bonus, nu ca pe un meci de calificare esențial, când in primul rand ai grijă sa nu iei gol acasă și apoi să incerci să fructifici oportunitățile create din desfășurarea jocului. Stanciu & Co. s-au comportat pe teren ca atare, conștienți că drumul în grupa de Champions League s-a închis încă de la tragerea la sorți. Acum mai trebuia să joace un rol de imagine, ca la un casting printre scouteri, nu după scenariul unei piese de succes urmărite de peste 45.000 de suflete pe Arena Națională și alte milioane la TV. Cu grupele EL în buzunar, un transfer bun în gând și “loser vs Man City” în subconștient, nici nu au atacat, nici nu s-au apărat.

Mai lipsea “fracul și papionul”. Păi altfel cum? Steaua, o echipă de forță și “rea”, încasează 4-5 cartonașe galbene și face peste 20 de falturi pe meci cu echipe de “2 lei” din Liga 1. În partida”pe viață și moarte” și pe zeci de meleoane cu Man City, Steaua a luat doar 3 galbene și a făcut numai 13 faulturi! Mai puține faulturi decât gentlemanii de la City, care au  comis 14! Prin comparație, la Praga (1-1), Steaua a încasat 5 galbene la 17 faulturi! Cu Viitorul (3-1 d), steliștii au luat 4 galbene, însă au faultat de 30 de ori puștimea regelui!

Coeziunea în relaționarea grupului

Montată psihic după descrierea de la punctul 2, Steaua a arătat ca o echipă întocmită atunci dintr-un trial de jucători. De la Reghe până la Stanciu, toți au pornit cu gandul să-și tranșeze propria valoare și imagine intr-un meci de audiență maximă. Șansele de calificare erau nule din start. “Dacă tot nu pot să înving,  încerc să mă vând bine”. Asta a făcut praf forța de grup. Nu conta scorul, ci realizările lor individuale, șuturile, driblingurile etc., care să le crească substanțial cota. Steaua se trasformase într-o echipă de pianiști, fiecare cu partitura scrisă de el.

Stanciu căuta un șut-gol care să-l facă de brusc de la 10 la 20 de milioane de euro, cum îi prezicea oracolul Gigi Becali. Reghe dorea să demonstreze că el nu are “mentalitate românească” în fața “granzilor”. Nu bagă echipa în defensivă, ci o trimite în pressing avansat și să atace în valuri, unde jucătorii, împresariați și de Anamaria, să-și etaleze calitățile individuale și să capteze atenția cuburilor bogate. Mai pe românește și mai în glumă, marți seara, Reghe i-a scos la produs.

Treptat insă, pe unii i-a coplesit atmosfera si pe alții adversarul. Pressingul nu a funcționat fără dublaj pentru că duelurile “unu contra unu” au fost pierdute sistematic. Pasele când nu au fost greșite, parcă nu au fost deloc. Nu pasau pentru că încercau să demonstreze individual ce pot, nu ca echipa. Până și Popa, cel care a creat ceva panică englezilor, și-a epuizat cele câteva sarjele bune prin finalizari personale, esuate în deposedări ca în curtea școlii, fiind sufocat efortul “de unul singur împotriva tuturor”.

În această stare de fapt, rezultatul era previzibil. Pe o Steaua rarefiată precum coada unei comete, cu fundasii fără sprijinul mijlocașilor, au destabilizat-o si Chiajna și Botoșaniul. Nu era nevoie de starurile de la Man City să o demonstreze. Numai că “cetățenii” au și goleatori, nu pe alde Matulevičius, Pena etc. E drept că Steaua nu i-a avut nici măcar pe ăia. Sărmanul Golubovic, motivat de o fractură de pomete și cu ochiul cât sarmaua, era mână moartă din minutul 9. Din minutul 45 a fost înlocuit cu altă mână moartă, Tudorie. Valid medical, dar “învalid” pentru un astfel de joc. Cei doi au fost singurii atacanți ai unei echipe cu pretenții de grupe UCL. E o glumă, nu?

Norocul

Da, i-a lipsit și norocul. Cel al Astrei, de exemplu. Steaua a prins-o pe City într-o zi fastă, în formație completă și super motivată, pentru că Pep Guardiola chiar a luat-o în serios pe fosta deținătoarea a Cupei CE. În contrast a fost ziua proastă a Stelei. Mai mult, și slabită din start prin absența lui Pintilii, a unui vârf de atac după doar câteva minute de joc și motivată de Reghecampf să se dea în spectacol, nu să tragă de un rezultat pozitiv care să rămână în istorie. Oricum, și acel 0-5 este deja bornă istorică. Din păcate.

Concluzia finală

Până la urmă, ca imagine, au pierdut toți steliștii, însă financiar, clubul și jucătorii au câștigat. Rămâne ca meciul din retur să confirme sau să infirme dacă jocul și scorul au fost un accident. Steaua va pierde, dar nu cred că va mai presta un joc atât de slab.

Ceea ce s-a întâmplat marți seara, ca eveniment complet, nu poți să nu legi și de meciul următor, cel cu câinii de sâmbătă. Teoretic, Steaua nu ar trebui să fie afectată de eșecul cu Man City. Nu a fost ca răvășirea sfâșietoare de după 4-2 cu Middlesbrough, când câteva etape steliștii au fost ca sedați. Marți seara toți se așteptau să piardă. E drept, nu cu 5-0, dar nu mai conta.  Înfrângerea și cu 1-0 tot înfrângere este pentru un club ca Steaua, însă fiind vorba de Man City se uită instant. Sunt și lucruri din acea seară neagră care nu se uită.

Dacă sâmbătă Steaua nu calcă potăile în picioare, atunci Reghe&Co. vor avea o mare problemă de credibilitate și onoare! Ei sunt răspunsul în teren așteptat de toată suflarea stelistă după mizeria câinilor din tribune de marți seara și circul mediatic care a urmat. Sâmbătă, fiecare roș-albastru intrat în teren trebuie să-și dea și ultima picătură de energie pentru victorie. Nu mai merge “Dilaila” de marți prestată cu cetățenii. Sâmbătă nu mai e Unicul Derby, e Judgment Day!

X Ray

15 comentarii la „Accident? Ce i-a lipsit Stelei cu “cetățenii”?

  1. vitto

    glumind as spune ca ne-au lipsit vreo 200-300 mln. EURO (asta ptr inceput, la o prima strigare). altfel, daca este sa reprosez ceva, este oarece superficialitate in pregatirea partidei. intotdeauna este bine sa lucrezi tinand cont de materialul pe care il ai la dispozitie, altfel te paste ridicolul.

    reghe este totusi un antrenor care isi asuma riscuri….. de acceea el a si avut succes in multe situatii limita ….. de acceea el a si ajuns rapid la 3 calificari consecutive in grupele europene!

    retineti ca in ordinea prioritatilor de vara-toamna, dupa dubla cu sparta avem urmatoarea ierarhizare a intereselor steliste:
    (1) sa nu se califice si astra in grupele UEFA;
    (2) sa-i batem pe dinamo;
    (3) sa avem o configuratie accesibila a grupei UEFA;
    (4) dubla cu city si iluzoria calificare in UCL.

    in rest avem doar povesti, copilarii, rautati si utopii!

  2. fortuneteller

    “Am ratat mai mult de 9000 de coşuri de-a lungul carierei mele. Am pierdut aproximativ 300 de meciuri. În 26 dintre ele, eu eram cel în care se încredea toată lumea să facă mutarea decisivă şi am ratat. Am ratat din nou, din nou şi din nou. Şi aşa se explică de ce am reuşit.” Michael Jordan

    E doar un meci pierdut si o oprtunitate ratata. Mai important e ce se invata din acest esec, sa fim “capra” pt barosanii de afara, sau sa rezolvam problemele si sa vrem mai mult?

    1. naiyba

      @fortuneteller e o vorba, desteptul invata din greseala altuia, prostul nu invata nici din greseala lui.

      Cand cei care te sfatuiesc nu sunt specializati pe domeniu si nici bibilica, sau talentul dupa caz, nu-i ajuta, progresezi doar pana la un anumit punct. Dupa care fie ramai la nivelul respectiv,cu fluctuatii bineinteles, insa fara progres, fie o iei la vale.

  3. adi-salajan

    Doar d.b.”. Doar cu asta am ramas dupa meci, nu m-a mai interesat scorul, jocul cu city, etc.frustratii au iesit in evidenta, profitand de absenta peluzelor noastre dragi. Nord si sud. Ca ei nu mai vin, ca ei vor echipa, ca ei vor Steaua, ca ei csa, talpan, boroi….ca ei baschet, handbal, cricket, etc. De un an jumate ei nu mai vin, ca vor normalitate.pai nu v-a dat talpan ce ati vrut?a, nu?eu, lui talpan i-as da gramatica limbii romane, aia elementara, infiorator cum a putut sa ajunga asta jurist..
    Nu intru in detalii, ciobanu-contra ciobanu, etc. Pe cioban trebuia sa-l contestati in 2003, bah baieti, nu acum.11 ani ati fost langa Steaua, cu cioban cu tot. Atunci nu mai tipati.penibililor! Ipocritilor!era frumos cu valencia, ajax, chelsea….bah, tot ciobanu era si atunci.nu erau talpan si boroi.
    De un an jumate nu ati facut/faceti nimic!absolut nimic, stati intr-o contemplare asa mioritica si asteptati sa va faca talpan echipa.a, ba da..am uitat..ati realizat ceva: Budapesta..budapesta-ha-ha-ha…ati punctat si acolo.
    Am trait mult timp cu iluzia ca nord si sud impreuna pot fi peste toti pch-ii si restul de javre.am ramas cu amintirea returului de cupa din 2014(1-1), probabil ultima prezenta notabila a noastra din derby din toate punctele de vedere. am fost la inelul 3, sub coregrafia cu fiara, cred ca vocal,mesaje, etc, am fost peste ei. cu toata simfonia lor.
    Cu city am stat cam in aceeasi zona si am vazut uluit o tribuna intreaga in alb si rosu, incapabil sa inteleg cum e posibil asa ceva.si a fost posibil. Pt ca baietii nostri din galerie vor echipa, sau naiba stie ce mai vor, ei sau idolul lor, talpan…
    De ce nu va faceti, mah , o echipa a suporterilor?ca timisoarca, sau mai nou ca farul.ssc farul se cheama, or fi infratiti cu napoli.au primul meci duminica, la sparta techirghiol…
    Super peluzele vietii, nord si sud…stati de aproape doi ani si ati rezolvat nimic.
    […]!ipocritilor!

    1. siegfried

      @adi-salajan.
      Ce să facă sudul?să-şi construiască o echipă ca Timişoara pe banii lor :)))
      În primul rând că n-au aşa ceva, în al doilea rând ăstă e tot lait-motivul urii lor faţă de Becali. De mici şi-au dorit să fie şefi la Steaua pe banii altuia/altora. De fiecare dată Becali le-a dat peste bot şi le-a adus aminte că doar el decide ce se întâmplă la echipă. D-asta şi vor echipa îndărăt la MApN, că au senzaţia că ei o să conducă de fapt secţia.

      1. adi-salajan

        @ssk.

        Probabil nu are coerenta, asa e, fara sa fiu ironic. Da’ cre ca la fel de incoerente au fost toate protestele peluzelor din 2005 si pana acum, nimic solid sau de amploare.si cel mai important, nici o reactie in 2003, cand ciobanu a preluat steaua.
        Sincer, eu cre’ ca in subconstientul lor, peluzele si-au dat seama ca talpan si boroi sunt niste imbecili care n-au nici o viziune vizavi de ce inseamna Steaua.ei vor bani de la cioban si punct. Cu evaluarea marcii facuta de niste penali, ce credibilitate au pacalicii astia din mapn, mah?da voi ce credeati, ca o sa vina talpan ala( in timp ce fractureaza limba romana), si o sa ne dea steaua inapoi, cu marca, stadion, istorie, tot?si o sa faca el echipa.de ce nu mergeti la el sa-l intrebati : bah nene, care-i treaba? Ca ne-am facut de rasu lumii destul pana acum.ne faci echipa, sau tot la baschet o ardem ultra , ca acolo nu tre sa ne duelam cu nimeni…

  4. mq-messi

    Ce amuzante sunt refularile de genul. Nu trebuia sa fie si un pret pentru ca-l tineti pe cioban in brate? O sa il tot platiti pe toate planurile de acum incolo. Voi fara peluze sunteti o gluma in momentul de fata, gluma tuturor. Trist, groaznic, ce va fac jegosii astia de la sud si nord. Dar, gandeste-te ce ar fi de exemplu, peluzele fara voi, cetatenii. Ar fi la fel, ca nu contati. Veniti, cotizati, priviti si plecati. Nu influentati cu nimic, doar portofelul ciobanului. Crezi ca cineva va e dator? Du-te la meci si consuma niste pufuleti si popcorn, nu te mai agita cu probleme de genul.
    PS: Ca o parere personala, chiar as vrea sa va duceti cu becali pana in panzele albe, poate, poate scapam de invazia asta de “suporteri” de dupa 2004-2005. Salut.

    1. fortuneteller

      @mq-messi.
      Salut! Nici tu nu contezi, nu influentezi cu nimic. Nu vii, nu cotizezi decat la cablu, privesti trist, si pleci. De acasa. Cetatenii sunt mai importanti decat ultrasii fara echipa.

      PS. Cetatenii au fost si vor mai merge sa vada FC Steaua Bucuresti, nu pe becali. Similar, pe vremea cand Steaua era la CSA nu mergea nimeni sa-i vada pe colonei, ci tot pe cei echipati in ros-albastru. Intre timp nici nu cred ca fostii ultrasi stelisti isi mai amintesc asta, ei vad doar portretul lui becali mazgalit cu multa ura.

    2. vitto

      da messi,
      asa este ……. vai de capul nostru …. o sa jucam iar DOAR in grupele uefa …. parca vad ca o sa iesim iar din grupe ….. o sa treaca si Craciunul …. o sa vina primavara …. si poate mai trecem vreo 2 tururi …. si prin martie la anu’ iar o sa ne ironizati ca nu intelegem ….. si ca ne-am vandut …. ca mergem la stadion ca niste prosti doar ca sa ne luptam cu ajax sau cu valencia …. echipe mici, fara anvergura, fara istorie ….. si ce bine ca o sa ne deschideti voi ochii ….. ca Steaua nu are nici management, nici marketing ….. ce bine ca o sa ne iluminati voi …. ca Noi suntem niste “Oi” …. da’ mare grija domnilor: nu cumva ca pana la urma, viata sa va demonstreze ca in fapt Voi sunteti doar niste “Boi”?!

  5. mq-messi

    Haha, daca am 10 meciuri urmarite la televizor in ultimii 2-3 ani e bine.
    Sa facem rapid organigrama “FC Steaua Bucuresti”: George Becali= patron, director sportiv, scouter, antrenor. Stii care e al2lea cel mai important din club? Gherghisor ala care se ocupa de bani… Steaua voastra se confunda azi cu becali, chit ca vreti, chit ca nu.
    Da, n-am zis ca influentez cu ceva. De ce crezi ca as vrea sa influentez cu ceva fcsb?
    Mereu mi-am pus intrebarea de ce “cetatenii” nu canta sau incurajeaza echipa. N-aveti picioare, maini, gura? Vi se pare degradant? La fel, de ce veniti doar la meciuri “tari”. Raspunsul ar fi cultura sportiva care tinde spre 0. Te salut si iti urez distractie placuta maine! Casca ochii ce vesta pui pe tine!

    1. fortuneteller

      @mq-messi.
      Pai daca nu te intereseaza FC Steaua, deci mai esti inca p-aici? Te plictisesti acasa, iti lipseste activitatea in peluza? Apropos, pe vremea MAPN-ului te interesa organigrama tot atat de mult? Ori tii cu Steaua, ori nu. Tu ai raspuns ca nu, ca e becali si cu asta basta. Ok, atunci mergi la Dinamo, au peluza faina, idei de ultraserie, pare in regula pt tine. Nu prea au echipa, dar asta nu conteaza se pare.

Lasă un răspuns