Io mi-s pui de Moruțan! Nu, nu e Messi! De copil, Olimpiu Moruţan dribla tot până în poartă!

de | august 4, 2018

VIDEO

Olimpiu Moruţan a reuşit cu Rudar cel mai bun meci al său în tricoul stelist și a căpătat faimă internațională.

Olimpiu Moruțan (19 ani) a fost MVP-ul partidei cu Rudar Velenje în care a marcat un gol după o tornadă pe stânga și a impresionat prin driblingurile sale spectaculoase. Moruțan a pasat decisiv și la golul marcat de Daniel Benzar în prelungirile partidei.

Publicația slovenă Sportska Centrala a elogiat evoluția lui Moruțan: „Olimpiu Moruțan este un jucător ce ar putea deveni un star al fotbalului mondial în viitorul apropiat. Golul pe care l-a înscris în Europa League a încântat publicul de la București şi toţi fanii fotbalului. Tânărul mijlocaş ofensiv, care are doar 19 ani, s-a distrat cu defensiva lui Rudar şi a înscris cu un şut genial. Ţineţi minte acest nume!”.

Mijlocaşul a profitat de valoarea scăzută a adversarului pentru a-şi etala tehnica. ”De mic îmi plăcea să driblez, ăsta e stilul meu”, a spus Moruţan după victoria cu 4-0 în faţa lui Rudar, în turul II al Europa League.

Tehnica este principala calitate a lui Olimpiu Moruţan şi este un capitol la care a excelat încă de când era copil, aşa cum declarat şi el. Moruţan făcea spectacol la meciurile de juniori. Mijlocaşul Stelei şi-a făcut junioratul la ”U” Cluj, de unde a ajuns, în vara lui 2016, la FC Botoşani, ca jucător liber de contract. U Cluj a fost la un pas desființare.

Dedic acest montaj video talentului său și îi urez mult succes la FC Steaua (FCSB), unde cred că are multe de arătat și demonstrat!

X Ray

 

 

2 comentarii la „Io mi-s pui de Moruțan! Nu, nu e Messi! De copil, Olimpiu Moruţan dribla tot până în poartă!

  1. vasglo

    “Sa nu aud cumva ca golul lui Morutan e facilitat de faptul ca cei de la Rudar sunt slabi! Trebuie sa te uiti la modul in care face fentele Morutan, cum pune piciorul pe minge, senzationala faza! Asa aduci si castigi publicul” – BASARAB PANDURU, expert Telekom

Lasă un răspuns