Iar fu derby

de | iunie 5, 2018

raspBre, n-am rezistat și am urmărit ”marea finală”, meciul pentru titlul de campioană. Campioană a ligii a 4-a – București. Mi-au pus ăștia de la hotel bețe-n roate – nu tu Digi, nu tu Telekom – dar tot i-am fentat, că nu era să las laptopul acasă. E drept, asta mi-a atras bodogăneli din partea consoartei, care-și planificase să-și continue vizionarea serialului. Așadar, eu cu ochii pe laptop, ea pe televizor, la… ”Roata norocului”, o bătaie de joc la adresa bunului simț. Și ce grozave erau emisiunile ”Glücksrad” de la Pro Sieben, de pe vremea parabolei ce-mi aducea în casă zeci de posturi retransmise de sateliți… Dar favorita mea era ”Wer wird Millionär?”, cu șugubățul ăla de Günther Jauch, pe RTL. Ei, alte vremuri…

Să ne întoarcem la meci. Aceeași dezamăgire ca la precedentul. Apărarea steliștilor Armatei s-a făcut iarăși de râs, gafând la foc automat. Și, cum nici mijlocul și apărarea n-au jucat cine știe ce, chiar dacă ceva mai bine ca atunci, rezultatul a fost unul normal, 2-0 pentru Academica Stavrid. Minunea n-a avut loc. Dar acum așteptăm celălalt spectacol, talpaniada… Că dom` colonel nu se lasă, îi pune el la colț și pe-ăștia. Ca pe GgB… Și-uite-așa se-ntoarce roata. Eroul luptei anti-FCSB, idolul anti-steliștilor de pretutindeni, a ajuns inamicul public nr.1 în Giulești și nu numai…

foto-mireasa-jurnalist-a-scandat-trivialitati-impotriva-steleiMeciul ca meciul, că el n-a fost decât un pretext pentru agitația ”adevăraților” din tribune, cu tacâmul de rigoare – bannere ce se voiau dăștepte, băieți la bustul gol (dar plin de tatuaje…), zbierete, măscări, pocnitori, fum. Și toate astea la o partidă de liga a patra, între două echipe care nu erau nici Rapid, nici Steaua… Bomboana pe colivă a fost apariția unei mirese. O mireasă academiciană… Și ne zice GSP: ”Ajunsă pe gazon, a răspuns prompt când a fost chemată de galeria giuleșteană să scandeze injurii la adresa steliștilor.” Ei, asta da mireasă! Și mai aflăm și că gureșa e… reporter Pro TV la departamentul sport, Adelina Ioana Belghiru pe numele ei. Uite cu ce-și pierde lumea timpul…

Afară văd că-i cam înnorat, era vorba c-o să plouă și pe-aici, dar nu-i bai. Marea-i mare, briza briză și-abia aștept să ajung la Delfinariu. Trai, nineacă…

Se-ntoarce roata?

Văz că pică… Ploaia, bre… Așa că, până dă iar soarele, să nu uit de  bannerul afișat cu mândrie de galeria academicienilor: “Am întrebat 100 de români dacă FCSB = Steaua, 99 dintre ei au spus că da.” Deci, pân la urmă, FCSB e Steaua? Și cu clona cum rămâne? Cu fake-ul? Cu toți ăia care-și puseseră icoana cu Sf. Mucenic Talpan doborâtorul balaurului gigist?

Desigur, știți că ”Justițiarul” a contestat legitimarea lui Ionuţ Voicu, Vasile Maftei, Daniel Niculae, Marian Vlada şi Petre Goge. Motivul? Cu ”Regulamentului privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal” în mână, Talpan a citat:

  • Articolul 7 – Dreptul de joc
    Jucătorii amatori sau profesionişti au dreptul să participe la meciuri oficiale sau amicale pentru echipa unui club sau asociaţii sportive dacă îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
    d) au un contract încheiat cu clubul la care se află legitimaţi, aflat în perioadă de valabilitate (numai jucătorii profesionişti).

Dom` colonel a cam îmbulinat-o, că nu-l văd deloc bine dacă i se aprobă contestația cu privire la cei cinci ”elefanți” folosiți de Academia ”R”. Ies corsicanii în stradă… Vin de-ntunecă pământul… Circul merge mai departe… În căruțe colorate…

Andrei Sava

23 de comentarii la „Iar fu derby

  1. alexc

    Pacat ca baiatul asta nu vrea sa revina pe acest site. Sa-l anunte cineva ca in afara de 2-3 adevarati restul sunt pe aceeasi linie. Dupa cum am zis: Talpan cunoaste regulamentele fotbalistice cum cunosc eu Filozofie juridica.

    6
    1
    1. vasglo

      @PanaitCatalin

      Nea Panait, „clona” e echipa de amatori aparuta in curtea UM 02301 in 2017, nu „marca”! „Marca” e „marca” si nu da cu piciorul in minge pe stadioane! 🙂

      9
      2
    2. 7even

      Văd că argumentele voastre sunt ce spune ciobanul :))).. Păi măi băieți, nu noi eram lingăii lui, de ce citați voi din El Ciobandante? :)).. Când o să înțelegeți că ne doare drept în cot de ce halucinează gibonul? A, e patronul echipei pe care noi o susținem? Și ce? Și #muiedragnea conduce România și nu vezi milioane de oameni că ne lamentăm că asta nu este țara noastră și că o să ne creăm altă țară.

  2. vasglo

    Apropo de „justitiarul” Talpanica:

    „Am contestat folosirea celor cinci jucători care nu aveau drept de joc. Trebuia şi noi, CSA Steaua, să luăm vreo cinci jucători de la alte echipe şi să-i aducem în ultimele jocuri să joace pentru CSA Steaua”, – a declarat Talpan, la finalul partidei pierdute de CSA Steaua în fața Academiei Rapid, scor 2-0 in fanatik.ro

    Numai ca Lacatus i-o trage pe la spate zicandu-ne, cu „candoare-i cunoscuta”, de ce nu au luat si ei astfel de jucatori:

    „Toată lumea îmi spune că trebuia să apelez la foști jucători importanți cu experiență pentru a mă ajuta la Liga a 4-a. Dar eu vă întreb cine ar vrea să vină la actuala Steaua în această situație? Eu am spus de multe ori că acei jucători care s-au dus la Rapid să joace sunt jucători care simt ceva pentru echipa aia. Noi ne-am tot gândit la jucători cu experiență, dar nu i-am găsit”, – a declarat Lăcătuș la TV Telekom Sport.

    De unde se vede ca pentru unul ca Talpan, „onoarea militara” e precum centura de castitate purtata de o baba! 🙂

    9
    2
  3. vasglo

    @alexc

    O.K. am retinut inca de ieri! Numai ca eu nu ma refer Regulamente, ci la „onoarea militara” a unora ca Talpan si a gastii de „sudistii”, adunati sub deviza „Un club curat mai presus de toate!” 🙂

    7
    1
  4. alexc

    @vasglo prost sa fii sa crezi ca astia au onoare. In caz de razboi Talpan fuge impreuna cu Gigi. Noi nu avem militari ci mercenari. Stiu unul care se ducea in Afganistan din 6 in 6 luni ca lua vreo 10000 de coco. Iti apara ala tara cum imi doresc eu sa castige dinamu campionatul.

    6
    2
  5. alexandru-h

    Alin Stoica (38 de ani), fiul lui Tudorel Stoica, un susținător fidel al proiectului CSA Steaua, îl critică pe Marius Lăcătuș, care a spus după ratarea calificării la barajul pentru Liga a 3-a că niciun fost stelist n-a dorit să joace pentru echipa de fotbal în Liga a 4-a.

    „Cei de la CSA sunt niște mincinoși. Mă deranjează minciuna. Marius Lăcătuș a spus că n-a venit niciun fost stelist să joace în Liga a 4-a. Minciună mai mare nu există. Eu m-am oferit să vin, dar nu m-au vrut. Doar Ion Ion a fost cel care a insistat, dar degeaba. Sunt de o atitudine pe care nu mi-o pot explica. Pentru mine, ceea ce spune Helmuth Duckadam e corect.

    La CSA nu e un proiect serios. Nu poți să-i minți pe suporteri în halul ăsta. Îmi pare rău că spun toate lucrurile astea, dar îmi doresc ca adevărul să iasă la iveală cu tot ceea ce se întâmplă acolo”, a declarat Alin Stoica pentru GSP.ro.

    –––––––––––

    Am un sentiment de deja-vu 😀

    12
    2
  6. vasglo

    @alexandru-h

    Intre noi fie vorba, ca nu ne aude nimeni, oare cat le-o fi cerut si „tanarul” Alin, ca la bugetul UM 02301 cred ca e cam greu sa mai fie acceptat inca un”atarnator” pe langa ceilalti, John-John, Bumbi-colonelu’, Motatei-motanu’ si altii ca ei?! 🙂

    La „stavrizi”, sunt sigur ca Pancu & Co chiar au jucat de placere!…

    9
    2
  7. alexc

    Intrebare: avea cineva dubii ca cei de la CSA nu sunt mincinosi.
    Acolo exista mai multe tabere:
    Talpan care vrea sa fie conducatorul suprem dar e paralel cu sportul.
    A$47& $ud care vor sa fie bagati si ei in seama si eventual sa devina ei asociatia care va prelua CSA cand trebuie sa se desparta de MAPN.
    Petrea, Lacatus, Bumbescu care trebuie sa tina CSA pe linia de plutire pana se construieste stadionul.
    Toti cu interese.
    Decat sa vina sa se umileasca la cioban mai bn sa o lalaie asa.

    6
    1
  8. alexc

    Pancu: avem si noi destule contestatii pregatite(cum sunt platiti jucatorii etc) dar nu ne intereseaza asta.
    Pai ce facusi Talpane. Ce noroc ai tu de Parchetul Militar ca de altfel as fi simtit miros de bratari.

  9. decebal22

    Antrenorul Csa declaratii dupa meciul cu academicienii :„Voi credeţi că noi nu am fi dorit să avem jucători cu experienţă în lot? Voi credeţi că noi nu am fi vrut să avem foşti jucători ai Stelei care să pună umărul din teren la promovare? Dar vă rog să îmi spuneţi un nume! Vreau un singur nume pe care noi ne-am fi putut baza. Toţi sunt cu FCSB. Mă refer la băieţii trecuţi de 35-36 de ani din generaţia lui Rădoi. Credeţi că nu ar fi fost buni să ne ajute la Liga 4? Dar nu au vrut. Ce fost fotbalist al Stelei cu experienţă să bag şi eu în teren? Pe Lăcătuş? Pe cine? Din păcate asta e realitatea! Noi nu am beneficiat de ajutorul unor foşti fotbalişti ai Stelei care să joace pe teren cu sufletul pentru proiectul ăsta al nostru. Toţi sunt cu FCSB!“, a spus Ion Ion.
    Pai toata tara e cu FCSB (STEAUA),numai unii cred altceva ,noua nu trebuie sa ne spuna Talpan si armata lui de generali cine e STEAUA.

  10. alexc

    Sincere condoleante! L4 again???
    Stiti ca treaba asta ne avantajeaza pe noi pentru ca pretul scade.
    Eu cand v-am spus ca Talpan se pricepe la regulamente sportive cum ma pricep eu la demontat masini.
    ,, Comisia a respins contestatia depusa de Talpan astfel ca Rapid va merge la baraj! Sper sa piarda si aia acolo!
    Doliu si in celebra publicatie de gasoniera!
    M**e Talpan!

    10
  11. Gosu

    De asta imi place mie fotbalistul sau fostul fotbalist. Cateodata in prostia lui e sincer si spune adevarul chiar daca ii aduce un deserviciu. „Noi nu am beneficiat de ajutorul unor foşti fotbalişti ai Stelei care să joace pe teren cu sufletul pentru proiectul ăsta al nostru. Toţi sunt cu FCSB!“, a spus Ion Ion.” Reluam TOTI SUNT CU FCSB. Corect a spus cineva mai sus. Toata tara e cu FCSB !!

  12. alexc

    @Gosu pai nu spunea mosulica asta ca FCSB nu e Steaua?
    Pai cum plm sa vina sa joace daca tovarasu’ Talpan i-a jignit?
    Cu exceptia popandaului Ogararu toti le arata trompa alora de la CSA.

  13. killertits

    Mai nou, pe la ospiciu se vehiculeaza ideea ca de fapt el ciobandante e in spatele (non)promovarii UM, adica nah…a sponsorizat AMFB si Academia Porumbeilor de Copsa Mica cu 500k, o nimica toata dpdv al „baetilor” ), si ca an de an o sa faca asa sa stea adevaratii numai la judeteana.

    Sa dea al de sus sa auda ciobanu si sa faca asta :))))))))))))

    1. siegfried

      Paranoia ăstora se acutizează.
      Becali e atât de malefic și de strateg în viața de zi cu zi, încât s-a gândit să vândă nocturna din Ghencea celor de la Călărași pe 3 lei. Nu l-a dus capul că dacă o păstra în Ghencea i-ar fi avut la mână pe cei de la CSA (destul de greu de demolat și construit un stadion nou când ai în mijlocul bazei 4 stâlpi electrici pe care nu îi poți da jos fără aprobarea proprietarului).

  14. vasglo

    Tintica rabdare, baieti! Sa ia talpanul numai cateva mii de euro in procesul pentru asa-zise prejudicii ca noi am dus numele Steaua an de an in Europa, si nu-l mai vedeti pe aici pe colonel, Costa Rica va scrie pe fruntea lui! 🙂

  15. killertits

    Citat de la ospiciu :

    „”E greu sa te bati cu acesti hoti. Dar nu e imposibil. Iar Steaua trebuie neaparat sa se bata cu ei. Altfel, s-ar putea sa ne trezim ca AMFB va dori sa-l ajute pe Badea in sezonul urmator. Si poate ca va dori sa-l ajute pe Adi Matei, in sezonul care va veni dupa.”””

    Cam tarziu s-au prins baetii :)))

    PS. Auzi tu popor, daca dispare PSD dispare si Rapeed…( tot de la ospiciu si asta ), au omis sa spuna ca intr-o tara sanatoasa ei nici macar nu ar fi existat 🙂

Lasă un răspuns