Vicecampioana ratează, în repriza a doua, victoria în deplasare cu Campioana, după o revenire spectaculoasă de la 2-0 într-o nebunie de meci, cu 4 goluri, două bare și ratări incredibile! Au marcat: Vână (’19), Gavra (’36), respectiv Man (’45) și Budescu (’56).
În acest sezon de Play off, echipa lui Dică s-a răzbunat pe ediția trecută și i-a lui Hagi 4 puncte. La final, Regele a recunoscut cu fairplay valoarea echipei Steaua. Evident, nu ne încântă prea tare. Noi ne doream victoria! Totuși, dă bine la imagine.
- Hagi: „Steaua este o echipă valoroasă, peste noi. Steaua are jucători fantastici. Steaua mi-a dat puțin impresia că a tratat superficial prima repriză. Steaua e echipa mare, iar când sunt conectați la maximum știu sa joace fotbal. Adevărata Steaua este cea din repriza a doua.”
Steaua a început partida cu aerul de învingător prin simpla prezentare și a tratat cu lejeritate prima repriză. Cum am anticipat în Avancronică, mânjii Viitorului și-au dat viața în prima repriză, cu intrări foarte agresive, tolerate ori neobservate de centralul Marcel Bârsan. Însă fără vreo realizare ofensivă, până în minutul 19, când la primul lor șut pe poarta lui Bălgrădean, Ionuț Vână a marcat cu o torpilă de la 20 metri.
Steaua a încercat să revină pe tabelă, dar a primit al doilea gol, în minutul 31, la al doilea șut expediat de poartă de Viitorul. De data asta a marcat Cristian Gavra dintr-o mare învălmășeală în careul Stelei. A fost momentul psihologic al primei reprize, care a dat super-aripi trupei lui Hagi. Puștii și-au ars toată benzina în 10-15 minute, perioadă în care au dominat și și-au creat ocazii de gol. Au dat o bară și au mai ratat de vreo două ori desprinderea la 3-0. Spre final Steaua și-a revenit și a redus diferența de pe tabelă prin Dennis Man (’45) care a bifat al 10-lea gol în Liga 1. A fost al doilea moment psihologic, când steliștii s-au trezit ca din pumni și au revenit în joc cu altă atitudine.
Video. Golul lui Dennis Man
După pauză Dică a schimbat exact pe cine trebuia, înlocuind verigile slabe, Alibec și Ovidiu Popescu, cu Teixeira și Gnohere. Treziți și de Dică la cabine, steliștii au intrat hotărți să întoarcă soarta partidei și i-au dominat copios pe elevii lui Hagi. Practic, în a doua repriză nu a existat decât Steaua pe teren. Roș-albaștrii au egalat prin Budescu, au dat o bară prin Teixeira, și au mai ratat alte ocazii mari prin Budescu, Man, Tănase și Pintilii.
Video. Golul lui Budescu
În cronologia evenimentelor partidei, Steaua a ratat victoria în a doua repriză. Roș-albaștrii au controlat mitanul secund și finalul de joc, dar nu au reușit să înscrie și golul victoriei, Viitorul fiind incapabilă să mai amenințe cu ceva poarta lui Bălgrădean. Steaua va rămâne lideră indiferent de rezultatul partidei CSMP Iași – CFR Cluj, exceptând o victorie a ceferiștilor cu un scor fluviu, minim 6-0.
Video. Rezumatul meciului
Caseta tehnică
Statistică
Echipe
Viitorul: Cojocaru – Mladens , Ţîrus (Hodorogea), Ghiţă, Ganea – Cicâldău, Băluţă, Vână – Măţan (Casap 59), Gavra (Căpuşă 70), I. Hagi
Rezerve: Buzbuchi, De Nooijer, Drăguş, Lopes
FCSB: Bălgrădean – R. Benzars, Planics, Bălaşa (J. Morais 72), Momcilovic – Pintiliis, Ov. Popescu (Teixeira 46) – Man, Budescu, F. Tănase – Alibec (Gnohere 46)
Rezerve: Vlad, Nedelcu, L. Filip, Coman
Felicitări băieților pentru repriza a doua, rușinică pentru prima!
X Ray
Avancronică
FC Steaua și Viitorul se vor duela sâmbătă, 21 aprilie, pe stadionul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi din Ovidiu, într-un meci contând pentru etapa a 6-a din Play-off-ul Ligii 1. Partida este programată să se dispute de la ora 20:45 și va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport1 TV, Telekom Sport TV și Look TV.
Marcel Bârsan a fost delegat de CCA la meciul dintre Viitorul și FC Steaua, la o săptămână după ce a arbitrat meciul de Liga a 4-a CSA Steaua – Academia Rapid. Deși nu este pe lista FIFA a României, „centralul” de 36 de ani, jurist de meserie, dar și profesor de educație fizică și sport, primește partide tari din Liga 1. După ce-a fost delegat la derby-ul dintre FC Steaua – CFR Cluj, dar și la Astra – Viitorul, Kyros Vassaras l-a ales tot pe Bârsan pentru o nouă partidă extrem de importantă.
- Marcel Bârsan se află la cel de-al 18-lea său meci din sezonul curent și cel de-al 90-lea din întreaga carieră din Liga 1. În actualul campionat a arătat patru cartonașe roşii şi a dictat trei penalty-uri.
- Steaua a fost arbitrată de Bârsan la Ovidiu de două ori în actualul sezon. Au pierdut 1-0 la Iași și-au terminat la egalitate, 1-1, cu CFR Cluj la București.
- Viitorul a fost arbitrată de același arbitru de 4 ori în actualul sezon: o singură victorie, 2-0 în deplasare cu Astra, în rest două remize, cu FC Voluntari și ACS Poli, și o înfrângere, cu FC Botoșani.
Ultimele 10 confruntări
Viitorul vs Steaua în Liga 1: 17 jocuri – 3 victorii Viitorul – o remiză – 13 victorii Steaua.
- 11 noiembrie 2012: prima partidă a avut loc la Constanţa şi s-a încheiat cu 4-0 pentru FCSB, goluri Chipciu, Gardoş şi Rusescu dublă.
- 19 mai 2013, întâiul succes al dobrogenilor: FCSB – Viitorul 2-5 (Nikolic, Rocha / Chiţu dublă, Dică, Larie, Nikolov).
- În ediţia 2013-2014, Steaua a câștigat ambele jocuri, 4-0 acasă și 3-0 în deplasare.
- În turul sezonului 2014-2015, roş-albaştrii s-au impus foarte greu, scor 1-0, gol Gabi Iancu din penalty. Trupa antrenată la vremea respectivă de Bogdan Vintilă a terminat meciul cu doi oameni în minus, Țîru şi Buzbuchi fiind eliminaţi. A urmat o nouă partidă câştigată la scor de bucureşteni, 4-1 acasă, pe 22 martie 2015.
- Mult mai echilibrate au fost cele două jocuri din sezonul regulat 2015-2016, ambele încheiate cu 1-0 pentru roş-albaştri. În play-off, experienţa multiplei campioane şi-a spus cuvântul, ceea ce a dus la alte două succese izbutite de actuala FCSB, 3-1 în deplasare şi 3-0 acasă.
- Al doilea succes al celor de la Viitorul a venit după un meci pe teren propriu, scor 3-1 (18 martie 2017). Cele patru reușite au purtat semnătura lui Florinel Coman, Vad Morar, Carlo Casap, respectiv Denis Alibec.
- Singura remiză s-a înregistrat pe 24 aprilie 2017, FCSB – Viitorul 1-1 (Mihai Pintilii, respectiv George Ţucudean), punctul scos de Hagi fiind decisiv în câștigarea campionatului.
Steaua are palmares pozitiv cu Viitorul gazdă: 8 jocuri – două victorii Viitorul – 6 victorii Steaua. În acest sezon, pe 9 septembrie 2017, a fost ultima dispută de la Ovidiu: Viitorul – Steaua 1-0, în turul sezonului regulat.
Cea mai recentă confruntare directă a fost pe 11 martie 2018 în turul Play off-ului, FC Steaua -Viitorul 2-1 (Budescu, Momcilovic / Mladen).
FC Viitorul de azi a apărut parcă de „nicăieri” cu un lot de 28 de jucători a cărui medie de vârstă este de 22 ani şi 4 luni( FCSB – 26 ani şi 4 luni) și cotat la 11,08 mil. €. După ce Hagi și-a împrăștiat pe bani (sau liberi) majoritatea jucătorilor din echipa cu care a luat titlul, puțini îi mai dătea șanse la Play off. Recunosc că nici eu! Însă după începutul dezastruos, Viitorul a renăscut sub bagheta regelui ca pasărea Phoenix și din etapa a 14-a nu a mai coborât din zona de play-off. Am fost plăcut surprins și de jocul frumos practicat de Viitorul. Poate cel mai bun din Liga 1. Alături de Craiova, Viitorul avea potențial să atace titlul și anul acesta. Favoritele la titlu, în opinia mea, erau CFR, Craiova și Viitorul. Toate cele 3 au management sportiv foarte bun, scounting profesionist, loturi bine echilibrate valoric pe posturi, antrenori buni și stadioane proprii dotate modern.
După ce a bătut lejer în deplasare pe Iași și Astra cu 2-0, Viitorul a intrat puternic pe turnantă spre podium și Hagi „amenința” titlul, într-o conferință, dacă va bate CFR-ul la Ovidiu. Astfel această partidă a devenit una crucială pentru campioana en titre! Însă regele s-a lăsat tăvălit copios de Bursuc pe malul mării și a pierdut. E drept, și CFR-ul l-a făcut campion în ultima etapă din sezonul trecut.” Prietenii știu de ce”.
Conferință de presă Gheorghe Hagi
FC Steaua are nevoie de victorie să rămână în fotoliul de lider. Dacă Steaua face un pas greșit și pierde locul 1, atunci adio titlul ! CFR Cluj are deja pârtia făcută începând de la FRF. Teoretic, Dan Petrescu are o deplasare ușoară la Iași. Echipa lui Stoican a fost „dezmembrată ” etapa trecută de oltenii lui Devis Mangia cu 4-1 și mai sus de locul 5 din 6 nu mai are alt orizont în Play off.
Nicolae Dică susține că nu sunt probleme medicale la lot, dar recunoaște că va avea o partidă grea la Ovidiu cu echipa lui Gică Hagi, super motivată să facă pârtie la Cluj, zic eu, dar și să-și consolideze locul 4 și a ataca cu succes locul 3.
Conferinţa de presă premergătoare meciului cu FC Viitorul din cadrul etapei a șasea de play-off.
Echipa probabilă: Bălgrădean – Benzar, Planic, Balașa, Momcilovic – Pintilii, Ovidiu Popescu – Man, Budescu, Florin Tănase – Gnohere
Delegația Stelei a ajuns vineri seara la Hotelul Vega din Mamaia, unde ros-albaștrii s-au cazat înaintea meciului cu FC Viitorul.
Le urăm succes roș-albaștrilor!
X Ray
Da, meci greu si foarte important. Eu zic ca daca castigam suntem 99% campioni. Cu CFR vom avea stadionul arhiplin si nu putem pierde!…
Cum va fi stadionul plin dacă acest club este condus de retardați de la un capăt la altul? În loc să pună cel puțin primele 2 inele la vânzare, ei stau și pierd timpul cu firimiturile de la inelul 1. Dacă puneau tot stadionul din prima la vânzare, erau date deja 20,000 de bilete sigur. Așa cred că abia s-au dat 10,000, aici incluzând și vreo 3000 de invitații
Subscriu la ce a zis 7even
Am intrat pe site in prima zi cand s-au pus in vanzare biletele ( alaltaieri parca ), am vrut sa iau la T2 ( sa merg cu sotia, copilul, etc ) si surpriza…libere erau cateva locuri rasfirate la sectoarele 115 si 112 ( destul de laterale ) si in primele 5-6 randuri, adica jos, langa teren.
In ziua cand se vor deschide casele de bilete, o sa fie toti bisinitarii aia imputiti care iti vor oferi central, la pretul de la case, sau chiar mai jos…cum asa stimata condurece ??
Le-am dat e-mailuri, am scris pe Facebook, le-am dat mesaje,chiar și PRA i-am trimis să vândă naibii calumea biletele. Ce naiba sunt așa speriați că nu se umple nu știu. Mizam pe minim 35,000,dar așa parcă văd maxim 25,000 că se plictisește lumea să aștepte
@7even & @killertits
Corect tot ce ziceti! Hai sa-l batem pe Hagi si poate se trezeste si Argaseala, zis si „poetul”..-:)
Retur play-off, daca incepem cu o victorie v-om avea o perspectiva buna pentru meciul urmator cu chefere si nu numai.
Nu e greu meciul, daca nu il facem greu prin greseli , cartonase, nervi sau joc individualist .
Victorie si punem presiune maxima pe cfr desi Iasi-ul e in brigada cu ei si nu cred sa ia vreun punct . Dar poate ma insel …..
Cat despre numarul de spectatori….. pana nu va fi un stadion propriu al clubului …. (cu toate ca ne aflam in mijlocul unei aglomerari urbane de aproape 3 mil locuitori (Bucuresti + Ilfov) … mai mult de 15k-20k nu vedem .
De notat că în campionatele trecute de play-off, am câștigat mereu în etapele 3,4,5 și nu am câștigat niciodată în 6 și 7. Deci meciurile astea 2 sunt decisive. Dacă luăm 6 pct suntem campioni 90%.
@7even
Corect, numai ca acum situatia e alta:
– atacam etapele 6 si 7 de pe locul 1;
– fata de 2017, desi intalnim aceleasi echipe, Viitorul si CFR, terenurile pe care jucam sunt inversate, acum jucam cu Viitorul in deplasare si cu CFR acasa (stie toata lumea cum a scos Viitorul egal la Bucuresti anul trecut);
– in 2016, am intalnit alte echipe, Dinamo si Astra…
Deci, hai sa nu fim increzatori!!..
corectie:
Deci, HAI SA FIM INCREZATORI!..
SA FIM INCREZATORI.
SA NU SUBESTIMEZE viitura si chefereu.
SA JOACE LA VICTORIE in special meciul cu viitura.
SA NU FACA GRESELI INUTILE.
AVE adrian0808, ASA SA FIE!!!….
Update
Delegația Stelei a ajuns vineri seara la Hotelul Vega din Mamaia, unde ros-albaștrii s-au cazat înaintea meciului cu FC Viitorul.
Video
https://youtu.be/NW9UCrwT3Q4
@xray
Am intarziat, ar fi culmea sa pierdem azi!!.. Cred ca, asa ceva, nu se poate!….
Daca cumva isi baga….”cufuristii coada”, chiar ca nu mai apar pe aici!….-:)
Ca de obicei
Am inceput bine. Joc 0.
Golul ca gol, nu e sfarsit de lume, dar jucam bambilici. O tona de pase gresite – incercam sa jucam rapid dar mingea nu conlucreaza…
viitura face pressing sus, n-avem pic de constructie, nu putem sa tinem mingea, pe viteza nu legam 3 pase … suntem in pom
alexandru-h ai dreptate. Niciodata cu jocul asta nu vom ajunge in UCL.
Balgadrean prinde fluturi.
Daca castiga Viitorul e clar pe merit!
O furam mai rau ca Dinamo.
Dica out!
Mortii lor cu alibou cu tot
Stai ca nu e vorba de UCL – ca oricum nu ajungem acolo. 😀
2-0. Suntem la pamant. Se vede ca nu mai e patron jiji, sa bage spaima in unguri…
Nu știu de ce pizda ma sii e alibou titular nu face nimic, nu aleargă, nimic, budescu are apucături de vedeta, doar Pintili face presing, bine dicanioo
Viitorul joaca de zici ca-i Lazio acasa.
5vsa luam în crucea ma sii de treaba, dacă te bate Ianis cu colegii lui înseamnă că estiun super antrenor, ai pregătit super bn meciul
Meciul asta trebuia sa.l câștigi, neapărat trebuia și tu joci ca o cizma? Pai cu cufereu o sa ne ucidă jocul dur, fazele fixe și domn arbitru
Dica 0.
Alibec 0.
Budescu 0.
Popescu 0.
Balgradean 0.
Tanase a mai miscat ceva.
Pai Man, Planic, Bizonul nu fac cat Alibec.
Strategia lui Gigi de a cumpara jucatori de la Viitorul e o mare teapa.
una dintre cele mai rusinoase prestatii ale sezonului, ne-a jucat in picioare viitura, am scapat ieftin cu un deficit de-un singur gol, echipa e rupta, nimic n-a mers, joc pe benzi zero, posesie zero, sclipiri individuale din care am tot trait – zero, greseli intr-o veselie … asa va fi si meciul de la Iasi, aia joaca la fel pe teren propriu … surpinzator e ca viitura n-a avut aceeasi vivacitate si determinare si etapa trecuta… sa-l semnam pe Dicam pe 5 sezoane, sa nu-l pierdem
Viitorul – Steaua 2-1 (pauza), rezultat bun pentru stelisti daca tinem cont de felul in care au decurs ostilitatile. Elevii lui Dica au fost surprinsi de jocul sus al adversarilor; in plus, au combinat anevoios si au ratat o multime de executii.
Belgradean 4 – multe interventii nesigure (nu la goluri) si o gafa monumentala;
Benzar 4 – ineficient in ambele faze ale jocului;
Planic 5 – greseli pe fondul unui joc simplist;
Balasa 2 – nici deposedari, nici joc aerian, nici plasament;
Momcilovic 5 – evolutie mult sunb asteptari;
Pintilii 6 – singurul stelist in stare sa lupte meci de meci;
Ov.Popescu 4 – un spatiu la mojlocul terenului;
Man 5 – s-a lipit la gol, in rest a inotat in flancul drept;
Budescu 5 – cateva faze fixe bine executate, dar a aratat a mijlocas cu raza scurta de actiune;
F.Tanase 4 – capat de linie:
Alibec 2 – nota i se datoreaza si lui Dica fiindca l-a lasat, inca o data, pe banca pe Gnohere. Nejustificat.
Cu Texeira si Gnohere, cu un plus de determinare, stelistii pot profita de naivitatile adversarilor, iar meciul (campionatul ?) poate fi salvat.
Intra Gnohere si Texeira la pauză. Ies Alibec si Ovidiu Popescu. Scor final 2-3.
@dang
Încă 1 și te scot la o bere
E clar ca Alice si 0 Popescu nu au ce cauta in primul 11.
Ba cum le da Budescu.
Gol, echipa asta ma duce la spital….
Vreau ca golul victoriei sa fie dat de Gnohere … poate se invata odata pentru totdeauna domnu’ Geambazi, patronul nostru iubit, ca Alibec nu mai are ce cauta pe teren.
Si eu as vrea…..
Și uite asa am pierdut campionatu’
Ciobanii si branza stricata (Alibec) …
Viitorul – Steaua 2-2 (2-1), numai ca jocul stelistilor din prima repriza nu este de bun augur inaintea meciul cu CFR. Dica a schimbat bine la pauza, alt merit nu pot sa-i gasesc.
Belgradean 4 – cea mai slaba prestatie in tricoul Stelei;
Benzar 5 – greseli in ambele faze ale jocului, a obtinut lovitura libera din care a egalat Budescu;
Planic 5 – nesigur, rudimentar, doar puterea de lupta poate fi remarcata;
Balasa 3 – catastrofal in prima parte, schimbat dupa o accidentare la mijlocul reprizei secunde;
Momcilovic 5 – de apreciat polivalenta sarbului, nu si randamentul din acest meci;
Pintilii 7 – inca o dat omul de nadejde al echipei;
Ov.Popescu 4 – reiau, un spatiu la mijlocul terenului;
Man 6 – activ in partea a doua, a oferit cateva pase bune coechipierilor;
F.Tanase 5 – joc cu intermitente;
Budescu 6 – are meritul de a fi egalat, in rest … ;
Alibec 2 – cum ne-a obisnuit de foarte multe luni;
………………………………………………………………………………………………………………
Texeira 6 – un plus la mijlocul terenului, ar fi putut aduce GWG-ul;
Gnohere 5 – a avut si zile mai bune; oricum, merita sa fie titular;
Morais 5 – sters, atata cat a jucat.
Neah, cu egalu asta mai degraba am castigat campionatu’. Egal cat o victorie! 😀
Daca era 4-0 sau 5-0 la pauza nu se mira nimeni la ce au aratat baietii lui Dica. Au intrat ai nostri pe calcaie in meciul asta, au zis ca daca au facut instructie la Astra, le vine victoria azi doar pasind pe teren. Gresit! Dar asa e jucatoru roman…
Plus ca asta se anunta din timp o deplasare grea, fiindca Viitorul chiar joaca fotbal cand are chef si te paseaza pana iti pierzi suflu alergand dupa minge.
Dica sa zica merci si sa taca din gura, ca azi i-a furat victoria lui Hagi cu un mare bulan!
Texeira si Gnohere ar trebui sa fie titulari.
Cu Dica pe Banca echipa nu joaca nimic.
Nustiu ce parere aveti voi despre jucatorii veniti de la Viitura si nici nu-mi pasa insa e clar ca sunt transferuri ratate.
Nu-si justifica banii.
E clar ca Alice nu face nici 500 de mii.
Bă, noi chiar riscăm să pierdem campionatul pentru că unchiul domnului Geambazi vrea să-și scoată banii pe Alice. E nebun? chiar nu vede că jucăm practic în 10 cu el pe teren.
Cât privește mijlocul terenului, am mai spus, de vreo 5 ani ne batem joc de poziția de mijlocaș la închidere. În afară de Pintilii care nici el nu e vreo constantă am avut și avem tot felul de glume pe postul ăsta: Tahar, Breeveled, Neagu, Ov. Popescu, Nedelcu, Muniru, Carp, Filip, Moke. Ăstora le dă Teixeira la 37 de ani clasă, el nefiind de profil defensiv
@siegfried
Am asa un feeling ca gruparea cheferista fac egal astăzi… Trebuie sa.i batem în meciul direct, și atunci demonstram ca luam campionatul dacă nu facem asta locul doi este al nostru!
@alex-0101
Cei de la CSMS Iași nu au câștigat niciun punct în acest play-off. Puțin probabil să o facă astăzi.
Ar fi trebuit să câștigăm acest meci, având în vedere că mai avem o deplasare extrem de grea la Craiova.
xray, ii ciuruiam daca am fi castigat cu 6-2. :)))
Inca o data se vad limitele lui Dica. A schimbat iar in aparare si s-a vazut. N-a stiut sa tina in priza jucatorii. Am pierdut doua puncte pretioase.
Sunt cam 30% sanse sa se incurce azi si CFR-ul.
Era o gluma pusa in gura lui Budescu.
Titlul e Treziti din pumni.
In semn de protest ar trebui ca nimeni sa nu mearga la meciul cu CFR.
Geambazi am vazut ca e activ pe pagina lui Scutariu.
Sa mergem la meci dar sa dam muie clanului Becali non stop.
Și lui alibec
Daca nu o batem pe Kefere adio campionat.
Egalul nu ne avantajeaza.
Acum ne ajuta si un egal :)))
dupa ce apuca sa marcheze chefereul, sansele sa mai vezi altceva decat plonjoane si rostogoliri, stat pe burta sau pe spate, maini puse in cap, vaiete si tanguieli : zero … faptul ca Hoţuganul presteaza azi ar trebui sa ne scuteasca sa-i vedem mutra etapa viitoare pe Arena
Nu uitati ca si noi avem deplasare la iasi…
Na ca au facut egal si CFR :))))
Muntele Athos!
Na beleaua cu hotugan …
Pentru cine trag arbitri ….ca eu nu mai inteleg nimic…
Nu trag bre cu nimeni…sunt inapti, atata tot…
Precum am zis, egalu de aseara ne face campioni 😀
Putem juca si la egal la o adica meciul cu CFR, asa ca nu-i va mai merge tactica cu fundu in poarta lui Danut.
P.S.
Qaka ala de la Iasi e absolut fenomenal, nu stiu ce naiba cauta in Liga I.
cu un mijloc Pintilii – Qaka, cu Bizonul titular de drept si nu parcat pe banca pe considerente mercantiliste, eram campioni chiar si cu Dica antrenor … urmeaza meciul sezonului
A fost penalty!….Hotegan era la 5 metri si l-a dat fara ezitare!
P.S.- ma uit la delirul lui Petrescu si nu-mi vine a crede!
Muce jr pierde titlul in Grecia,Hotogan da penalty impotriva Cfr,luna e in patrar,vatmanu era baut.
Petrescu sa o lase in aia masii de treaba…cand STEAUA a cerut arbitrii straini ei( CFR ) ati refuzat, mai da-l in p l m de pupator de steag subpodar.
NU au jucat nimic si vroiau sa castige ? Na ca roata se intoarce Petrescule, pentru 11m alea date aiurea cu care ati ajuns voi pe locul 1 in sezonul regulant…remember Chiajna bursucule, sau dinamo ?
Culmea coincidenței este că în ultima etapă CFR joacă cu Viitorul, exact ca în ultima etapă din sezonul trecut. Numai ca acum CFR se bate la titlu, nu Viitorul, și joacă acasă.
@xray Am o presimtire ca Viitoru pierde meciul ala
Presimți bine!
cu toate balbele noastre, noi am pierdut ultimele doua campionate pe mana unui coltescu la Giurgiu si pe fluierul lui petrescu in meciul cu viitura, in meciurile decisive am fost torpilati, noua ni s-a luat in favoarea campioanelor sezoanelor respective … Bursucul e pe halucinogene, e deranjat ca Astra si Iasiul trag pentru puncte si nu sunt in vacanta, asa cum au fost ei la Ovidiu in ultima etapa
Eu am zis ca fac punte, Iașiul joaca fotbal și de asta a ajuns pana aici, nu pot mai mult decât locul 6 asta e adevărat dar ai jucători interesanți… Dacă noi batem adunătură de mediocri a lui Danuts suntem campioni! Ne ducem la 5 puncte, avem avantajul meciurilor directe avem meci acasă cu astra ce ar însemna automat 3 puncte , putem face egal cu Iași și Craiova și tot luam campionatul
Acum echipa lui super dan trebuie sa atace și sunt convins ca o va face, noi ar trebui sa facem un meci perfect în apărare, cu un bizonu în primul 11 Pintili și Teixeira la centru dacă deschidem primii scorul, facem instrucție cu ei dacă deschid scorul ei prevăd ca alergam după egalare, Dani sigur va parca autobuzul…
Măi, dar pe cei de la CFR, care după egalul de la Iași au atacat neașteptat virulent Steaua și FRF, nu-i mai belește nimeni???
Dan Petrescu, Camora, Culio, Țucudean etc. au aruncat în direct, la flash interviu, vorbe foarte grele și grave, care nu au nimic comun cu Regulamentul și statutul de jucători la un club de fotbal profesionist!
În 2008 Goian a fost suspendat imediat 2 etape pentru astfel de declarații, cât să piardă derby-ul cu Dinamo! Partidă decisivă pentru titlu!
După meciul Oțelul- Steaua 0-1, etapa 30, 18 aprilie 2008, Goian afirmase că gălăţenii fuseseră stimulaţi financiar de CFR.
A fost suspendat abia pe 2 mai, pentru ultimele două etape, 33 și 34.
În etapa 33, Steaua a fost învinsă în Groapă de Dinamo cu 2-1 și a pierdut titlul.
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/exclusiv-dorin-goian-suspendat-2-etape-66720.html
@xray
Daca Argaseala nu face imediat sesizare la Comisia de Disciplina cu privire la acuzatiile EXTREM DE GRAVE facute de Petrescu si Camora – „suntem furați pe față”; „nu sunt respectat..”; „E clar că sunt făcute cărțile. Nu vom fi lăsați. Stați liniștiți.” ; „La meciul cu Steaua va fi un arbitru român și o va ajuta pe Steaua.”; „întrebați pe cei de la Astra de ce cu noi mâncau pământul..”; ” Pentru ce i-a trebuit acest punct Iașiului?”; „Dacă vreți să dați titlul altcuiva, să-l dați!”; „Ajunge! Nu aveți rușine?!”; „Ajunge, vedem toți ce se întâmplă prin spate înaintea fiecărui meci.”..etc – inseamna ca ne meritam soarta. Asta ca sa vedem si noi cam cat cantareste votul lui Muresan in favoarea lui Burleanu!!..-:) Bravo MM-ului care a iesit imediat dupa elucubratiile cufuristilor, lucru care trebuie facut acum, zi de zi, pana la meciul direct!…Altfel, in disperarea lor, sunt in stare sa faca ei „memoriu” la Burleanu si Vassaras ca sa-i ajute contra „hotilor” care le fura titlul!..-:)
P.S. – Recitesc o declaratie a lui Cornel Dinu despre Danut al nostru! Trecand peste resentimentele unui stelist fata de un dinamovist, nu pot sa nu remarc actualitatea spuselor veteranului dinamovist:
„El vinde nişte gogoşi care nu au nimic în comun cu realitatea.
Era un băiat la locul lui şi se pare că îmbătrâneşte un pic mai ciudat! A avut şi o reacţie nepermisă total în prima repriză, când s-a repezit spre bietul Radu Petrescu, care s-a comportant mai mult decât normal, fiind operat pe creier. Dan Petrescu dă dovadă că se comportată total anormal. Poate e nevoie să fie operat comportamental pentru că pe creier nu îi dorim nimănui” – Cornel Dinu la TV Telekom Sport.
După declarațiile lui Dan Petrescu, dacă nu ai de ce sa mai joci, te dai la o parte. 🙂
Prosportul e in stare de delir. Curg articolele cu spume la gura despre nefericitii de la CFR, de zici ca s-au dictat 3 penaltiuri contra lor in fiecare meci. Conducerea ar trebui sa refuze orice legatura cu acest ziar, care ar trebui sa-si schimbe de altfel numele in „ContraSteaua”
O posibila explicatie pentru „disperarea” lui Dan Petrescu:
https://www.sport.ro/liga-1/anunt-bomba-inainte-de-meciul-decisiv-petrescu-poate-pleca-de-la-cfr-cluj-in-cazul-unei-infrangeri-cu.html
Si prostsport asta nu mai scrie nimic de aia cu atmosfera si coregrafie de pe data de 14.04 … tocmai ce facura iar un egal cu comertprestariservicii sau cam asa ceva …. atmosfera de la meciul asta …. nu nimic ? …. cate zeci de mii au fost …. suporteri de liga 4 …. suporteri de rezultat adevaratii astia ….
e jale mare pe la ei ….
🙂
@adrian0808
Comprest GIM – CSA Steaua 1-1 !?!
http://www.csasteaua.ro/comprest-gim-steaua-bucuresti-1-1/
Deja s-au dus ciorile la 7 puncte de CSA, 62 vs 55. Pe CSA a egalat-o la puncte Tricolorul.
http://www.frf-ajf.ro/bucuresti/competitii-fotbal/liga-4-6139/cs-progresul-bucureti-2005-6212.html
Da xray …
Bagam si eu putin batul prin gard ….
csa are 1 meci mai putin asa ca diferenta este de doar 4 puncte si mai sunt 4 etape …
Dar poze si video cu deplasarea galeriei la meciul cu comprest gim , petardele si fumigenele date , scenografia …. sau … noi facem doar o coregrafie pe sezon si apoi suntem invizibili …. si radem ca la fcsb vin doar 10k la un meci …. ca „cetateni” ca „de rezultat ” ca nu canta .
heheee e greu cu galeriili astea adevarate … ce stim noi astia de liga 1 …
liga 4 cea mai cea , audienta, atmosfera doar cand e promovata la tv , in rest zeroooooo interes .
🙂
@adrian0808
Știam că are un meci mai puțin, dar chiar dacă ar lua 3 puncte în restanță, tot mai rămân 4 diferență. Aproape imposibil de remontat în cele 5 meciuri cate mai are de jucat. Practic, Academia Rapid nu mai are cum să piardă locul 1.
Probabil CSA are promisă promovarea directă în Liga 3 sau 2. Who knows?
Au baut dupa aia de la dinamo, doar la meciurile cu noi se aduna baetii, coregrafii, alea alea.
Noroc că FRF și UEFA știu că singura continuatoare a echipei înființate în ’47 sub numele de A.S.A București joacă în prima ligă. Alt fel sâmbătă s-ar fi consemnat cel mai penibil moment din istoria de 70 ani a formației.
Pe bune acum, cum să faci egal cu firma de construcții și instalații în liga sătească de amatori și să ai pretenția că tu ai fi Steaua? Serios?
Bre, sa le dea cineva niste calmante celor de la Prosport ca saracii sunt aproape in spume.
Au adaugat acuma un articol care descopera cum Steaua a fost avantajata asa de mult in play-off incat fara asta tot chefere-ul ar fi in frunte dupa parerea lor. Dupa ei Astra (care a fost tavalita la toate capitolele posibilie) a pierdut cu 3-0 numai pt ca s-a dat un penalty la 0-0, Steaua n-ar fi egalat ever, ever, pe Viitorul daca nu se dadea o lovitura libera langa careu, samd.
Important e altceva. De cand a inceput play off ul cea mai importanta faza a campionatului , am fost cel putin arbitrati corect daca nu chiar usor avantajati, in vreme ce alde CFR ul nu a mai primi pomenile cu care era obisnuita in sezonul regulat. Deci ar fi o magarie sa ne mai plangem de arbitraj.
Una peste alta daca nu facem vreo prostie lupta merge iar pana in ultima etapa. Putin probabil sa castigam cu CFR ul mai ales ca ma astept la un joc inchis.
@Gosu
Da, ai dreptate, „important e altceva”….important e trandafirul:
https://www.youtube.com/watch?v=UyYY4craZ5k
https://www.youtube.com/watch?v=KamOG_hQPEI
P.S. -„note de subsol”
– primul clip ne spune ceea ce e important in viata, adica „trandafirul”…
– al doilea clip, ne spune si cine e „trandafirul”, numai daca ne uitam la dreapta, sus-:)