Aseară, cei 22.700 de spectatori prezenți pe Arena Națională au îmbrăcat de gală atmosfera unui joc spectaculos în care CSU Craiova n-a mișcat în fața vicecampioanei. Steaua vs. Craiova 2-0, victorie cu care steliștii revin pe primul loc prin golurile lui Momcilović (5) și Florin Tănase (pen. 51). Doar marile ratări au limitat scorul pe tabelă!
- Marcel Popescu, peședintele CSU, după eșecul Craiovei: ”S-a văzut că FCSB a fost superioară”
FC Steaua a început furtunos derby-ul cu CSU Craiova și în minutul 1, Dennis Man a primit o pasă excelentă pe 6 metri, dar n-a reuşit să prindă cadrul porţii. Jucătorii lui Dică au continuat să atace, spre surprinderea celor de la Craiova, care probabil nu se aşteptau la un aşa început. Golul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. În minutul 6, Budescu a centrat excelent din fază fixă, Momcilovic a venit nemarcat şi a tras, portarul a respins, acelaşi Momcilovic a fost pe fază şi de această dată n-a mai ratat.
CSU Craiova s-a dezmeticit, ca un boxer din pumni, abia pe la jumătatea primei reprize. Până atunci, FC Steaua putea să mai înscrie de cel puţin de 2-3 ori, însă a intrat la cabine cu un avantaj minim pe tabelă, 1-0.
Echipa mai bună face și două schimbări câștigătoare la pauză: intră Teixeira și Florin Tănase și ies Cristi Tănase și Budescu. Nici o modificare în formația Craiovei. Însă problema italianului Mangia nu o constituia, oricum, tactica sau distribuția, ci jocul Stelei care i-a paralizat pe olteni.
Totuși, la pauză, Dică a făcut o schimbare surprinzătoare pentru toată lumea. Budescu a fost înlocuit cu Teixeira. Mutarea lui Dică, pe lângă întărirea mijlocului pe tranziție negativă, a avut un rol disciplinar preventiv. Sărmăluță a arătat multă nervozitate în prima repriză şi chiar l-a înjurat pe Alibec după o fază în care Budescu a preferat să şuteze dintr-un unghi închis și nu să-i paseze „șeptarului”. Mai mult, Budi a luat un galben aiurea (36) pentru proteste repetate și după numai câteva minute era să-l ia și pe al doilea.
Mangia a rămas fără replică la schimbările lui Dică și Steaua a continuat jocul bun și în partea a doua. În minutul 50, a venit încă un gol. Teixeira a pătruns în careu și a fost faultat. Lovitura de la 11 metri a fost transformată cu sânge rece de Florin Tănase.
Pragmatici, steliștii s-au limitat să atace pe olteni cât să-i țină departe de poarta lui Bălgrădean. Steaua lui Dică nu mai a fost foarte insistentă, golul al doilea a cam clarificat lucrurile pentru toți de pe teren. Și în aceste condiții, tot roș-albaștrii au avut marile ocazii. Alibec putea închide tabela la 3-0, dar a ratat incredibil, de la 7 m, singur cu portarul. A fost rândul lui Dennis Man, Momcilović și Planic să-și treacă numele pe lista marilor ratări din finalul meciul.
CSU Craiova l-a aruncat și pe Băluță în joc, a avut câteva încercări timide, dar n-a schimbat nimic pe tabelă în contul oltenilor. Trebuie să remarc evoluția sclipitoare a lui Teixeira, prin care și-a spălat evoluțiile șterse din acest an. Alibec, chiar dacă a continuat șirul ratărilor incredibile, are un plus vizibil ca joc. Planic este imperial, iar Bălașa a revenit în forță ca stâlp al defensivei. Ovidiu Popescu și Filip au jucat la mijloc ca niciodată! Aproape ca ceasul! Un minus pentru Budescu. Mijlocașul s-a supărat tupeist la TV pe Dică, pentru că a fost schimbat la pauză. Păi ce să mai zică atunci Bizonul??? Nu se face așa ceva în public, dacă îți respecți statutul de jucător profesionist și vrei în vest! A ales și prost momentul, când echipa a jucat bine, a învins detașa și cel care l-a înlocuit a contribuit la dublarea scorului. S-a supărat ca văcarul pe sat!
În fine, Steaua s-a impus lejer cu 2-0 şi a luat un avans de două puncte faţă de CFR, care a făcut 1-1 cu Astra.
Caseta tehnică
- FC Steaua: Bălgrădean – Benzar, Planici, Bălaşa, Momcilovic – Filip, Ov. Popescu – Man, Budescu (Fl. Tănase ’46), Cr. Tănase (Teixeira ’46) – Alibec (Gnohere ’75). Antrenor Nicolae Dică;
- CSU Craiova: Mitrovici – R. Popa, Kelici (Băluţă ’58), Ferreira – Martici (R. Dimitrov ‘6), Andre Santos (Mateiu ’68), Zlatinski, Bancu – Bărbuţ, Gustavo, Mitriţă. Antrenor Devis Mangia.
- Cartonaşe galbene: Ov. Popescu ’28, Budescu ’36, Man ’72 / Mateiu ’69, Băluţă ’72
- Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene – Florin Mazilu;
- 22.700 de spectatori în tribune, asistenta anunțată de crainicul Arenei Naționale.
Rezumatul meciului
Galerie foto AICI
Reacții
Budescu supărat de schimbare
Dică dă o explicație
Becali îl apără pe Dică
Felicitări băieților pentru victorie și joc!
Forza Steaua!
X Ray
AVANCRONICĂ
FC Steaua și CS U Craiova se vor duela luni, 9 aprilie, pe Arena Națională, într-un meci contând pentru etapa a 4-a din Play-off-ul Ligii 1. Partida este programată să se dispute de la ora 20:45 și va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport1 TV, Telekom Sport TV și Look TV.
Ultimele 10 confruntări
Doar o înfrângere au suferit oltenii în precedentele 10 jocuri disputate pe prima scenă în deplasare, (24 noiembrie 2017, FC Botoşani – U Criaova 1-0), în rest au acumulat cinci victorii şi patru rezultate de egalitate.
De la revenirea Craiovei fotbalistice pe prima scenă din 2014, acestea s-au mai întâlnit de 10 ori în Liga 1, de opt ori s-au impus roș-albaștrii, iar două jocuri s-au terminat la egalitate.
- 2 august 2014, prima dispută: FCSB – CS U Craiova 3-1. Adi Popa a deschis scorul, Sânmărtean a stabilit rezultatul pauzei, direct din lovitură liberă, după care, în partea secundă, Varela (minutul 90+3) şi Andrei Ivan (min 90+4, aflat la întâia sa reuşită în campionat) au completat lista marcatorilor.
- Singurul meci fără gol s-a consemnat pe 1 martie 2015, 0-0 pe arena de lângă Parcul Romanescu din Craiova.
- Steaua a câştigat şi ambele jocuri din stagiunea 2015-2016: 2-1 în Bănie (Nicolae Stanciu, Gregory Tade / Bogdan Vătăjelu) şi 2-0 pe teren propriu (Paul Papp, Gregory Tade).
- Disputele din sezonul regulat 2016-2017 s-au terminat cu acelaşi scor, 2-1 pentru FC Steaua.
- Ultimul meci pe terenul roş-albaştrilor a adus şi singurul punct din contul oltenilor din postura de oaspeţi: 30 iulie 2017, FCSB – CS U 1-1, goluri marcate de Harlem Gnohere, respectiv Alexandru Băluţă.
- Cea mai recentă confruntare a avut loc pe „Municipalul” din Drobeta Turnu-Severin” şi s-a încheiat cu o victorie categorică, CS U Craiova – FCSB 2-5 (Burlacu, Kelic / Gnohere, Teixeira, Fl. Tănase, Budescu, Coman).
- Ultima oară când o echipă din Craiova s-a bucurat de un succes în Liga 1 în faţa Stelei s-a consemnat pe 1 septembrie 2002, FC U Craiova – FCSB 3-1 (dublă Verdeş, Sava / Claudiu Răducanu). Au urmat șase remize şi 19 victorii pentru bucureşteni, printre cele 19 succese din campionat numărându-se şi cel din 29 august 2004, FCSB – FC U Craiova 5-0, rezultat care a consemnat cea mai mare diferenţă de scor din disputele directe.
- Steaua este neînvinsă pe teren propriu în confruntările cu o reprezentantă a Craiovei din 29 noiembrie 1989, când CS Universitatea a câştigat în Ghencea cu 2-1 (marcatori Gabi Balint / Ştefan Stoica, Dănuţ Bica; antrenori Anghel Iordănescu / Sorin Cârţu).
- Cinci jucători au câştigat campionate atât cu Steaua, cât şi cu U Craiova: Adrian Bumbescu, Silviu Lung, Nae Ungureanu, Gheorghe Ceauşilă şi Dumitru Mitriţă.
CSU Craiova a reușit să-și construiască o echipă competitivă, care joacă poate cel mai frumos fotbal din Liga 1. Cu un management inspirat, oltenii au punctat pe toate fronturile, de la confecționarea în forță a imaginii, până la voluția în campionat, unde s-a aflat constant în siajul Stelei. Din cele 26 de etape ale sezonului regulat, doar în 5 etape CSU a coborât de pe podium. Jocul, rezultatele, noul stadion și strategia de marketing au rupt blocada ultrașilor fideli echipei FCU. Meci de meci, CSU are și o puternică susținere din tribune pe „Ion Oblemenco”.
În Play off, CSU a bifat o victorie acasă cu Astra (1-0) și două remize albe, la Viitorul și în Craiova cu CFR Cluj.
FC Steaua are nevoie de victorie să rămână în fotoliul de lider. Teoretic, CFR-ul are acasă o misiune ușoară cu Astra, aflată în degringoladă după scandalul dintre patron și antrenor soldat cu o demisie. În ultimele 7 etape, Astra are 4 meciuri cu Steaua și CFR, câte două cu fiecare. Mai mult ca sigur, noul antrenor al Astrei, Gigi Mulțescu, va arbitra titlul, iar Steaua nu se află printre „favoritele” sale. Sezonul trecut, pe când antrena CSU, a băgat juniorii cu Viitorul donând 3 puncte regelui. Poate nu a fost întâmplătoare debarcarea lui Iordănescu cu 7 etape înainte de final și dintre toți antrenorii disponibilii, Astra l-a ales tocmai pe Mulțescu.
Căpitanul echipei, Florin Tănase, a declarat că nu are probleme medicale și că îi așteaptă o partidă grea cu oltenii pe Arena Națională.
Dică nu are probleme de lot, dar nu-l va putea folosi pe Pintilii, aflat în ultima etapă de suspendare. Deși poate părea ușor, nu este atât de simplu de alcătuit un mijloc eficient fără Pintilii închizător. S-a văzut în partida cu CSMP Iași că Nedelcu și Ov. Popescu sunt departe de forma care i-a adus în atenția Stelei. Nici Filip nu și-a mai revenit după accidentarea care l-a ținut pe tușă peste un an de zile. O soluție de închizător ar fi Găman, însă la ultimul meci nu a prins nici banca, deși se antrenează cu echipa și pare apt de joc.
Conferinţa de presă premergatoare meciului cu CSU Craiova din cadrul etapei a patra de play-off.
Echipa probabilă: Bălgrădean – Benzar, Planic, Momcilovic, Morais – Nedelcu, Cristi Tănase – Man, Budescu, Florin Tănase – Alibec
FC Steaua a publicat un clip filmat în vestiarul echipei, în care jucătorii ciocnesc ouă.
“Din cantonamentul Stelei vă urăm un Paşte fericit şi vă aşteptăm mâine la meci! Hristos a înviat!”, a fost mesajul transmis de Budescu la finalul partidei.
Alibec şi Florin Tănase au încheiat la “egalitate” meciul direct, sub privirile uimite ale lui Gnohere, care s-a pus însă rapid la punct şi l-a învins pe portarul Cristian Bălgrădean după ce i-a spart oul: “Haide, afară!”
Le urăm succes roș-albaștrilor!
X Ray
Top 10 al eficienței steliștilor în toate competițiile:
1. H. Gnohere – 39 pct (19 goluri, o pasă decisivă)
2. C. Budescu – 35 pct (12 goluri, 11 pase decisive)
3. F. Tănase – 29 pct (10 goluri, 9 pase decisive)
4. D. Man – 28 pct (10 goluri, 8 pase decisive)
5. F. Coman – 14 pct (4 goluri, 6 pase decisive)
6. M. Momcilovic – 12 pct (3 goluri, 3 pase decisive)
7. T. Texeira – 11 pct (4 goluri, 3 pase decisive)
8. D. Alibec – 11 pct (3 goluri, 5 pase decisive)
9. R. Benzar – 5 pct (1 gol, 3 pase decisive)
10. J. Morais – 4 pct (2 goluri).
Notă: Se acordă 2 puncte pentru gol marcat și unul pentru pasă decisivă.
3 goluri 5 pase decisive pentru Alice. Vai de capul lui.
Update foto cu informațiile date de dang
https://i.imgur.com/FINXRoQ.jpg
FC Steaua a publicat un clip filmat în vestiarul echipei, în care jucătorii ciocnesc ouă.
„Din cantonamentul Stelei vă urăm un Paşte fericit şi vă aşteptăm mâine la meci! Hristos a înviat!”, a fost mesajul transmis de Budescu la finalul partidei.
Alibec şi Florin Tănase au încheiat la „egalitate” meciul direct, sub privirile uimite ale lui Gnohere, care s-a pus însă rapid la punct şi l-a învins pe portarul Cristian Bălgrădean după ce i-a spart oul: „Haide, afară!”
Video. https://youtu.be/TZfthkg6KLc
Ce-ar fi ca Becali să pună la acest meci preturile la bilete la fel de mici ca la meciul din Liga a IV CSA – Academia Rapid!
Sunt mai mici…la peluze e 5 lei iar la Tribuna 2 e 20, la fel ca la meciul de L4.
CFR – Astra 1-1 🙂
E timpul sa punem distanta intre noi si impotentii astia ( fotbalistic vorbind ).
^ la peluze in L4 e 15 lei biletu’
Mulți, înclusiv din presă, deformează realitatea cu o propagandă de 2 lei. Se asimilează, șulfănește, audiența (prefigurata de presă la vreo 25.000 de spectatori) de la meciul CSA Steaua – Rapid, cu aceea de susținere a echipei Steaua Armatei! Fals!
Da, partida CSA Steaua – Rapid poate sa aibă peste 25.000 de spectatori, dar peste 15.000 vor fi rapidiști. Rapidul nu are echipă în Liga 1 și e normal ca vor să meargă toți la meci. Și nu sunt puțini rapidiști în București, iar meciul este fff important pentru promovarea în liga a 3-a.
Dacă s-ar juca FC Steaua-Rapid și FCSB ar da liber la numărul de fani rapidiști, cum dă CSA, iar meciul ar avea o miză echivalentă, atunci meciul s-ar juca cu casa aproape închisă.
CSA a dat liber la rapidisti ca sa isi amortizeze cheltuielile, au ales NA ca sa le faca pe plac tembelilor de la sud, crezi ca nu sunt constienti ca fara rapidisti ieseau pe minus ?
Daca exista atatia „stelisti” adevarati jucau pe NA toate meciurile ( sau ma rog, pe un stadion mai decent ) , nu puneau 3 fiare pe tarlaua 5 pentru aia 1000 maxim cu indulgenta.
CFR-ul a facut egal cu Astra. E sansa noastra sa ne distantam de ei. Maine trebuie sa luam cele 3 pct. Hai Steaua!!!
Era azi o mizerie de articol in prosport care spunea ca s-au vandut 17 mii de bilete din care 3 mii al rapidistilor :)) aia deja cumpara la inelul 3 pe cand ai nostri inca mai au un sfert de inel 1 in peluza. Nu stiu care sunt aia cu 3 mii
ai nostri? 🙂
UM 02301 nu sunt ai nostri.
Maine avem sansa sa ii depasim la puncte pe Cfr-isiti, sper intr-o victorie. Imi e frica doar de Mangia care stie sa joace meciurile in deplasare. Deocamdata, suntem in grafic cu rezultatele, un egal la Cfr si doua victorii dificile, cu Viitorul si Iasi.
Craiova din fericire pentru noi nu stie sa joace stilu’ curu in poarta, asa cum joaca toti cu noi ( CFR, Iasi, etc ), dovada si ultimul meci cand le-am dat 5.
Sa speram totusi la luciditate si un meci frumos, desi nu m-ar deranja un 1-0 chinuit 😀
@blaugrana86
Probabil e scris de Scutariu sau de Udrea.
Personal, nu ma intereseaza meciul din L4, dar cred ca, oricare ar fi numarul de suporteri din tribune, cel putin jumatate sunt ai Academiei, o echipa despre care Pancu spunea ca ‘nu avem palmares nici personalitate juridica’, ce sa mai zic de CSA…?!
O analiză din care rezultă că Dică e antrenor, chiar curajos când e nevoie, iar Dan Petrescu rămâne limitat la sistemul lui pe care îl știe bine:
http://tactic-zone.blogspot.ro/2018/03/cfr-vs-steaua-1-1-planul-tactic-al.html
Se pot numãra lejer câţi din ãia „25000” sunt cu csa în peluza rezervatã lor unde din 3400 de bilete au dat 2471 … din care 1000 îs abonaţi şi 1000 îs fraţii lor :))
Am presimțirea că astă seară va marca Alibec!
O prima impresie: Dica a ales o formula cu un fundas central nesigur (Balasa), cu doi mijlocasi de acoperire, dar nu de constructie (Popescu si Filip), cu un mijlocas stanga f.f. lent (Dodel Tanase) si cu un varf care nu prea calca in careul advers (Alibec). Eu cred ca Gnohere merita sa fie in primul 11.
Nu știu de ce insista cu Alice, va da din mâini de la vestiare, bizonul trebuia introdus în minutul 1 și după pe parcurs domnisoara… Acesta este un meci ce poate sa.i aducă pe băieți la 2 puncte de chefereu, sa le ridice moralul, sa.i lase pe olteni la praznic nu cu gândul la titlu și la următorul pas greșit al chefereului plus meciul direct cu un rezultat bun sa ne facă campioni!….
Am emoții plus ca mi.e frica și de „cavalerii în negru”..
Forzza Steaua!!!!!
@dang, foarte dragut. Optimistul incurabil. Alibec da gol si Dica e antrenor.
P.S. : mizeria aia scrisa pe site ul nu demonstreaza ca e Nik mai antrenor ca Petrescu, ci ca nu a fost in stare sa lege un prim 11. Eu nu stiu cum aveti unii asa memorie scurta si uitati chiar ultimul meci, care a fost execrabil. Mai mult bag seama ca e greu sa discernem intre executii de geniu si individuale care ne au adus cele mai multe puncte si jocul colectiv de cacat, practicat in majoritatea sezonului.
Gosule, nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi jucat steaua cu Petrescu antrenor. Anti-fotbal si faze fixe. Ajungeam cu totii la balaceanc sau cu csa
Doua lucruri: cum se poate sa ne mai arbitreze jegul ala de Ijvan Covaci si cum mama dracu’ de joaca Alibec in locul lui Gnohere?
Steaua – Craiova 1-0 (pauza); pacat ca elevii lui Dica n-au izbutit sa valorifice la maximum startul bun de partida.
Belgradean 5 – nesigur si la sutul de departe expediat de Mitrita, si la cornerele din finalul reprizei;
Benzar 6 – bun in defensiva, discret in atac;
Planic 6 – joc solid, cu interventii utile;
Balasa 5 – de cateva ori nesigur, mai cu seama la intrarea in centru a lui Mitrita;
Momcilovic 6 – gol frumos, dar si o faza in propriul careu in care a fost invartit de dimitrov;
Filip 6 – joc decent, cu destule interceptii si deposedari;
Ov.Popescu 5 – generos in efort, dar rudimentar; in plus, a luat un galben pentru proteste;
Man 5 – activ in debut, neglijent la finalizare, neinspirat cand a intrat in combinatii;
Budescu 5 – joc la relanti, cu multe erori de interpretare a fazelor; a trait din fazele fixe;
Cr.Tanase 5 – inceput bun, alte cateva executii frumoase, dar Dodel a aratat carente mari in jocul defensiv; cred ca ar trebuit substituit de Texeira;
Alibec 4 – erori in cascada, nu i-au iesit nici suturile, nici pasele (exceptie assist-ul pentru Man), nici preluarile, nici demarcarile; nimic nu justifica titularizarea in detrimentul lui Gnohere.
Steaua trebuie sa joace mai bine in partea secunda pentru a repurta victoria. Poate ca stelistii vor izbuti niste contraatacuri in fata unei Craiove mai ofensive.
Imi pare rau sa spun asta, desi inca cred in Alibec… Pana acum, Momcilovici a dovedit ca e mai atacant decat el.
Vai ce schimbari…merge si-un egal 🙁
@blaugrana86, n ai de unde sa stii. Repet, faptul ca nu are jucatori ofensivi nu inseamna ca la noi ar fi impus acelasi stil. Si pana la urma daca aveam noi acelasi stil si 6 puncte avans, deranja pe cineva ?
P.S. Ratare uriasa alibec…
@gosu
Ciobanul tine neaparat sa recupereze banii pe alibec chiar daca pierde campionatul :))
Băi, alibec e femeie??? Intreb si eu
Cum ma nu are echipa ofensiva? Omrani deaca ionita? In ultimele 2-3 meciuri de cand ii urmaresc, deac a ajuns fundas central din mijlocas ofensif da o in plm de tactica
A stat aseară pe cs prea mult și nu a mâncat bine, de asta e anemic…
@ Gosu
Încerc să subliniez lucrurile bune. Și da, sunt un optimist incurabil! Chiar mi-ar place să marcheze Alibec și să devină din atacantul care ne încânta anul trecut pe vremea asta.
15 minute pt bizon = 1 gol
N-am presimțit bine. Dar Alibec a avut o ocazie uriașă, fiind foarte aproape să marcheze. Poate o va face data viitoare. Asta ca să fiu optimist în continuare.
Steaua – Craiova 2-0 (1-0), victorie pretioasa pentru elevii lui Dica, chiar daca jocul nu a fost chiar la inaltime.
Belgradean 6 – mai sigur in partea secunda;
Benzar 6 – bun in defensiva, retinut in atac;
Planic 7 – interventii utile, plasament foarte bun;
Balasa 6 – o repriza a doua mai buna, un bonus pentru alunecarea la Baluta;
Momcilovic 7 – gol si alte actiuni reusite (inclusiv reluarea cu calcaiul din final de partida), doar in finalul primei parti a suferit;
Ov. Popescu 6 – joc acceptabil, cu risipa de efort si destule recuperari;
Filip 6 – a compensat prin travaliu deficitul de tehnica;
Man 5 – cu exceptia debutului, a inotat in flanc si a pierdut multe posesii;
Budescu 5 – joc retinut, plus niste iesiri nervoase greu de justificat;
Cr.Tanase 5 – bun in debut, in scadere de randament pana la pauza, cand a fost substituit;
Alibec 4 – nimic de adaugat fata de prima parte;
…………………………………………………………………………………………………………………
F.Tanase 5 – a dat gol din penalty, in rest a jucat economicos;
Texeira 8 – a produs lovitura de la 11 metri, a realizat deposedari, a tinut de minge, a intrat in combinatii utile cu cei din fata, a avut un plus de energie fata de ceilalti din teren;
Gnohere – a jucat doar un sfert de ora, din motive doar de Nicolae Dica stiute.
Înca doua meciurivrele cu astra si cfr , poate câștigam ambele meciuri
Meciuri grele …
Alunecarea aia la Baluta este de pus in manual. Suficient de tare cat sa tavalesti varful si sa-l intimidezi dar fara sa faci fault sau sa-l accidentezi, balon interceptat. Am si uitat cand am vazut ultima data la noi o alunecare de genul asta.
Planic la Torje ]n derby, când risca nu doar să facă penalty, ci să ia și al doilea galben.
Cat despre Alice venise perfect atunci cand a incercat Budescu sa dea gol de pe tusa, daca ii pasa cred ca ar fi inscris Alice.
Referitor la meciul de aseara au fost 22000 de spectatori … nu 30000 nu 29000 ….
Inelul 1 (tribuna 2 si peluza STEAUA) a fost plin cu exceptia peluzei oaspetilor unde au fost doar 2 sectoare pline … adica maxim 1300 – 1400 olteni …
Inelul 2 plin cu exceptia aceleiasi peluze.
Inelul 3 1/2 sector la tribuna 2 si cam la fel la peluza STEAUA ….
Nu am sa inteleg niciodata care e fericirea cand in loc de 5 spectatatori spui ca au fost 7 …
Care e castigul si al cui ca mancam atata cacao referitor la numarul spectatorilor sau la marile coregrafii/cantari/cacanarii facute de diversii frustrati ai galeriilor …
@adrian. au fost 22790 de suporteri, ca sa respectam adevarul. Meciul e pe locul 5 ca numar de spectatori in editia asta de campionat. Nu e nici un castig decat in fata ziaristilor care inca isi mai pun intrebarea care este Steaua. Se vede care este Steaua din numarul de suporteri si din audiente. Ca astia de la Csa incearca sa faca tot posibilul sa aduca macar 25000 pe national arena, asta cu tot cu suporterii rapidisti care vor fi in numar dublu fata de csa-isti, e cam degeaba. Dupa meciul cu academia vor reveni in anonimat si la cei 500-600 de suporteri. Daca vor rata si promovarea, se va asterne praful peste „proiect”.
Revenind la meciul de aseara, Man nu mai joaca nimic de cateva etape. A pierdut cam toate baloanele, incearca totul pe cont propriu si nu paseaza la coechiperi. E bine ca i se da incredere lui Alibec. Aportul lui ofensiv e mai mare decat a lui Gnohere doar ca Gnohere o baga in plasa mai des si creeaza mai multe spatii :). Oricum, se vede o schimbare de atitudine in jocul lui Alibec. Trebuie sa nu mai vocifereze si sa dea drumul mai repede la minge. Budescu e decisiv dar incearca de multe ori executii fanteziste si pierde baloane importante care pun adversarii pe contraatac.
Asa am auzit si eu de pe stadion, prin min 70 si ceva cand s-a strigat…sau ceva de genu, 22.790.
Dar nu este relevant totusi si nu are rost sa ne apucam sa ne comparam cu intoxicarea cu liga de amatori.
NOTĂ! Repet pentru cei care au citit și nu au înțeles!
Am scris românește în cronică. Numărul de spectatori l-am luat de la sport.ro, care a scris: „Min 77 – 29.700 de spectatori in tribune, asistenta anunțată de crainicul arenei.”
E singurul loc unde am găsit scris ceva despre numărul de spectatori! Era o citare a crainicului, care se presupune că are acces la date oficiale. Nu i-au numărat cei de la sport.ro.
-Print screen:
https://i.imgur.com/6YyRhfY.png
-Link aici:
https://www.sport.ro/liga-1/fcsb-craiova-live.html
Eu nu i-am numărat la porți, nu i-am inventat să-i umflu și nici nu am făcut pe mama Omida ghicind în inele!
PS. Când am scris „suporteri de 10” m-am referit numai la atitudinea față de echipă, mai ales față de Alibec. Nu la numărul lor!
@xray
Evident, 29.700 spectatori asa cum a anuntat crainicul stadionului! Intre „noua” si „doua” difera numai prima litera, iar in vacarmul din stadion unii, mai putin increzatori, se poate sa fi a auzit „doua”!…-:)
@xray :
ok te-ai inselat cu sursa. Eu am fost la meci si inca am auzul bun . Crainicul a anuntat 22790 asa cum spune si kayser-soze …
Uite aici un articol pe digisport unde este mentionat acest numar …https://www.digisport.ro/fotbal/fanii-fcsb-au-vrut-sa-dea-foc-unui-banner-al-stelei-oamenii-de-ordine-au-stopat-incidentul-425198
Atmosfera a fost ok , atat cat o poate face 22790 de spectatori intr-un stadion de 55000 de locuri …
Referitor la Alibec la faza cu penalty-ul executat de Fl. Tanase , din peluza s-a scandat ca Alibec sa execute lovitura de pedeapsa dar probabil ca Dica a stabilit altceva. Este de apreciat ca Alibec a acceptat situatia nu a vociferat si a fost ff ok. Parca s-a zbatut mai mult desi nu a avut reusite si probabil ca usor usor isi va reveni .
@xray
Reporterul a auzit prost, a scris prost, iar tu ai preluat de la el fara a verifica ulterior.
Eu am fost pe stadion. De la statia de amplificare s-a anuntat „douazeci si doua de mii …”. Numar mult mai aproape de adevar daca tinem cont si de estimarea lui adrian.
Iar daca ne uitam pe singurul site care tine astfel de statistici pentru liga I, vedem cine are dreptate… Meciul de aseara este al 5-lea ca asistenta in acest sezon:
http://lpf2.ro/html/clasament_spectatori
@ alpopa
Când sa verific ulterior, măi, și unde? Ce, eu sunt eu SRI? :))
Am căutat în presă și am pus ce am găsit. Cifra era absolut credibilă, nu aberantă! Punct!
Sursele in general sunt multiple la spectatori, de la echipa gazda, la LPF si la Jandarmerie si de multe ori difera . Mai ales ca exista interese pentru a se umfla anumite cifre. Probabil cel mai obiectiv ar fi cel din partea Jandarmeriei , doar ca si acolo s-ar putea sa existe tendinta de a micsora numarul in ideea de a mobiliza mai putine cadre.
Personal tind sa cred ca numarul urca spre 30.000, dat fiind ca inelul 1 era plin ochi (cu exceptia zonei tampon), iar inelul 2 pana la jumatate la peluza noastra plus T1 si T2.
In fine, ceea ce e pacat e ca intram in jocul asta mediatic produs de panaramele astea disperate de audienta.
Inca o data spun, ceea ce se intampla la meciul clonacilor din L4, nu are nici cea mai mica relevanta in a stabili „care e Steaua” si doar o minte slaba poate incerca sa traga concluzii din asa ceva.
Referitor la meci, bine ca s-au castigat cele 3 puncte, dar pacat de joc care iarasi a fost prost. Craiova a aratat ca o echipa foarte slaba si daca ne continuam presingul , recuperam foarte usor si ne cream ocazii care sa ne linisteasca. Una peste alta , a iesit bine, dar e ingrijorator ca putea sa iasa si rau. Arbitrajul a fost ok in ciuda unor conspiratii insirate de alti stelisti pe aici sau alte medii de socializare, cu un mic amendament privitor la cartonasele acordate de o parte si de alta.
Balgradean a aratat iarasi ca are probleme cu suturile de la distanta, aproape ca niciunul nu a fost prins intr-o singura miscare.
Cuplul Balasa-Planic s-a miscat bine, dar au fost si cateva faze unde s-au complicat inutil.
Momci joc bun ofensiv, dar a fost intors la cateva faze de un jucator oltean. Benzar decent, dar cam agresiv la anumite faze in care se putea lasa cu multe cartonase.
La centru FIlip si Popescu au taiat bine in multe momente dar de fiecare data cand se punea problema constructiei isi aratau grosolan limitele.
In mod surprinzator Cristi Tanase a inchis foarte bine banda, dar cu realizari aproape nule pe partea ofensiva. De apreciat totusi evolutia lui. Man a alergat de multe ori ca bezmeticul dar cu foarte putine realizari. Apreciabila intrarea lui Teixeira care ne-a adus linistea prin insistenta si clarviziunea de la faza golului doi. Budescu cu o inexplicabila stare de nervozitate, parca alimentata de Alibec care la randu-i s-a zbatut pe-acolo a pus presiune dar nu i-a iesit nimic. Foarte ciudat cum la baiatul asta cand pune osul nu-i merge si anul trecut cand era indolent ii ieseau. Pe mine unul nu prea ma mai poate convinge ca va mai fi ceva de capul lui…Florin Tanase, meritul de a fi inscris din penalti, altfel nimic iesit din comun.
SI as mai vrea sa punctez ceva la capitolul tactic sau psihologic, nu imi dau seama care a fost problema. Foarte multa nervozitate , foarte multe intrari dure din partea noastra si din partea unor jucatori de profil ofensiv. Pierdeam mingi prosteste , apoi incercau recuperarea prin fault sau la limita faultului, de parca am fi jucat cu Barcelona , nu cu CSU si in conditiile in care prin plasament castigam cam toate duelurile si inchideam destul de bine contrele oltenilor. DIn punctul meu de vedere aproape toate cartonasele s-au incasat stupid aseara si sunt lucruri care s-ar putea sa ne coste etapele urmatoare, caci fiecare meci va avea un grad de risc.
De remarcat de la CSU jucatorul Mitrita. Recunosc ca n-am stat sa-l studiez in detaliu atat de mult , dar imi pare ceva ce noua ne-ar trebui. Tehnica cu mingea la picior, patrundere in viteza , executii de la distanta destul de bune. Parerea mea e ca noi suferim foarte tare la capitolul omului care sa faca legatura dintre atac si linia mediana, fie ca vorbim de benzi , fie de zona centrala. Si singurul capabil partial sa faca asta e Teixeira , daca ar fi fost mai tanar cu 10 ani. Cred ca ar fi fost o investitie mult mai utila decat Coman…
@ adrian0808
Articolul de la digisport, la care ai dat link, e scris pe 10.04.2018, Ora 11:59
https://www.digisport.ro/fotbal/fanii-fcsb-au-vrut-sa-dea-foc-unui-banner-al-stelei-oamenii-de-ordine-au-stopat-incidentul-425198
Eu am scris Cronica după meci, dar am postat-o pe la ora 2 noaptea!
Meciul a fost la cheremul nostru da capo all fine. Clona oltenească și-a respectat statutul de inferioritate față de noi. Doar în mintea spurcaților din presa românească ăștia au avut vreodată șanse la titlu. Au un atac bezmetic cu trei piticanii care încearcă numai pe partea centrală, pe zona laterală fiind nulli, iar în apărare sunt comici, barem acum față de astă-Toamnă și au luat portar.
Noi am arătat solid. Lampard Popescu a jucat de un 6 spre 7, adică de departe cea mai bună prestație a sa din sezon. Asta cu siguranță nu trebuie să-l facă pe Dică să-l oprească în lot de la vară încolo, omul nu e de Steaua. Nu, locul lui e fără îndoială la o echipă de play out. Filip în schimb își continuă de la distanță duelul cu Eugen Baciu pentru titlu de cel mai longeviv jucător în lotul Stelei fără just temei.
La capitolul plusuri i-aș mai evidenția pe Planic și Teixeira care au avut o prestație impecabilă. Benzar a fost în nota sa din acest sezon, bun pe faza defensivă, invizibil pe cea ofensivă. Mă așteptam la mai multe de la Tănase, singura viitură în care eu încă mai cred că poate face pasul la un next level.