Din pacate, in aceste zile luminate, mai se egzista unii care cred ca punctele cardinale le confera legitimitate! Macar de si-ar fi ales corect punctul! In lumea civilizata, „SUD-ul” inseamna innapoiere, saracie, neputinta, mafie etc…Bietii de ei se cred o „Stea” pe cer, „la care nu ajunge nimeni”, expresie ce denota, in sec. XXI, o minte retrograda, adica „bucatica de minte”… In realitate, nu sunt decat stele de tinichea de pe epoletii mantalelor unor fosti ofiteri de sorginte sovietica. Baieti, armata romana a trecut de mult la trese, a aruncat stelele in trash-ul istoriei. Treziti-va ca suntem deja in alt an…Oricum, La Multi Ani si voua, ca suntem crestini!….
Ce mi-aș dori să se întâmple în anul 2018:
– Steaua să câștige campionatul și Cupa României;
– să o învingă de fiecare dată pe Dinamo;
– să o elimine pe Lazio;
– să se califice din nou în grupele cupelor europene;
– Alibec să își revină la forma care l-a consacrat și să înscrie goluri;
– tinerii jucători să confirme;
– Becali să intre în silenzio stampa.
Felicitari, Andrei! Ma bucur cand userii isi aduc aminte de astfel de aniversari, iar pseudo redactia doarme-n papuci!
P.S. Vajnicii „anti talpanisti” ne vorbesc de „stele de tinichea”, „bucatele de minte”, „avorturi” si alte elucubratii specifice simpatizantilor lui Campeador Cacareaza, dar nu i-am prea vazut sa se inghesuie cu mesaje de felicitare atunci cand peste gloriile noastre a mai trecut un an…
Ramane cum am zis, minte putina, idei zero! Cand un UNICAT, recunoscut ca atare de Istoria fotbalului mondial, Helmuth Duckadam, simbolul al FCSB = Steaua, a bagat Steaua în celebra Carte a Recordurilor, aparand consecutiv 4 LOVITURI de departajare intr-o finala de Cupa Campionilor Europeni, in fata lui Alesanco, Pedrazza, Alonso și Marco, ce mai conteaza ca un „mercenar” cu dragoste de „solda” de la buget, a dat si el un gol norocos si acum crede ca echipa care l-a consacrat e aia din liga a 4-a!…-:)
Cat despre Balint, cu tot regretul, s-a nascut batran si numai cu numele, Pele!…-:)
@vasglo-indiferent ca au ales sa fie alaturi de CSA sau FCSB,legendele raman legende.Fie ca vorbim despre Marius Lacatus,Helmuth Duckadam,Ilie Dumitrescu,Gabi Balint,Dan Petrescu etc.Gabi Balint e un jucator mare pentru istoria Stelei nu neaparat pentru golul din finala cu Barcelona,ci pentru ca a jucat 264 de meciuri pentru echipa noastra,timp de 10 ani.Si sa nu uitam ca a avut o contributie majora la calificarea Romaniei dupa 20 de ani la un Campionat Mondial.Oricum,Gabi Balint nu e ostil echipei din Liga I,precum Tudorel Stoica.
Imi pare rau, n-ai inteles! O „legenda”, e o „legenda”, adica nu suge de la doua tate! Se respecta pe ea si pe „prostii” care cred in ea. Ce „legenda” mai e Lacatus, ala caruia Mariana ii zicea, „Acu’ i-ai banii lui Becali si sa mergem”…..Si au plecat, in Spania! Si acolo, de mare antrenor ce era, nu si-a gasit de lucru decat la.. Talpan, muscand din mana celui care l-a facut antrenor, din nimic. Ca daca sustine cineva ca Lacatus e si antrenor, e……treaba lui!…Despre Balint, Tudorel Stoica si Satan, numai de bine, pentru ca de la Steaua numai au muls, sau au vrut sa mulga!….-:)
Se pare ca au inceput sa-i plictiseasca capritele libere si pe astia si vad ca au aparut din nou.
Wu si eu ii urmaream dar au inceput sa devina monotoni….
Bla bla bla.. Mai bine discutam despre Revelion.
Vasglo,strict din punct de vedere fotbalistic,legendele raman legende.Chiar si Tudorel Stoica.Aaaa,ca pe unii dintre noi ne-au dezamagit cu anumite decizii,ok..dar aici e alta discutie.Peace!
Intre noi fie vorba, ce „legenda” e Tudorel Stoica? O „legenda” a Stelei nu-si conditioneaza atasamentul de acceptarea progeniturii ratate! Uita-te in urma si fara patima, si ai sa vezi ca cei „refuzati” de Steaua „moderna”, adica privatizata,
si-au dat singuri ” reject”, adica s-au intors impotriva „firii” si ..tot ei sunt suparati…Pare greu de crezut, dar si oierul asta are sentimente ….-:)
Are cineva dintre cei tineri,idee de uriasele beneficii materiale de care au beneficiat absolut toti jucatorii echipe de aur ? Pentru perioada de la sf anilor 80,recompensele banesti si materiale au fost uriase si daca ar fi fost gestionate cu cap,ar fi trebuit sa le asigure un trai cel putin decent,ca sa nu spun luxos,absolut tuturor.Din nefericire,dupa 89,majoritatea oamenilor si-au dat arama pe fata si am putut sa vedem si fata mai putin placuta – sa nu spun hidoasa – a unora pe care i-am considerat prieteni sau modele de viata.La capitolul modele intra si f multi sportivi despre care nu am stiut decit ce ne permitea sistemul comunist si/sau birfele de la colt de strada ori microbistii din Cismigiu.Majoritatea au dus si o viata aproape paralela,ferita de ochii unei multimi spalata puternic pe creier,pe care daca am fi cunoscut-o la momentul respectiv,poate ca pe multi i-am luat la suturi.Cu tot respectul pt performantele lor,eu as ramine doar la stadiul de multumire si atit.
„Ceea ce n-au observat nici Becali, în euforia decriptării, nici CSA e că a scăzut cu 20 de procente mulţimea suporterilor stelişti. În 2014, un sondaj IRES arăta că 54 la sută dintre români ţin cu Steaua. Acum, procentul a ajuns de 34 la sută. Pierderi din războiul cu tingiri în jurul tribunalului.” http://blogsport.gsp.ro/andries/2018/01/06/adevaratele-intrebari-vin-pe-teava/
Si daca a observat becali, nu vad ce ar putea sa faca. Problema o reprezinta baietii care stau si il pupa in fund pe dobitocul de talpan, de la presa la suporteri.
Cred ca totodata a subtiat si numarul celor care mai urmareau meciuri din liga 1. Sper ca anul acesta, circul sa se finalizeze, sa-si imparta placinta ca sa ne putem vedea de fotbal.
Cum plm să-l lași pe Benzar junior împrumutat? Da.i șanse sa prindă echipa mai des și pun pariu ca e peste Tănase Coman și alte perle ale berbecului… Cu managementul asta de cacao Cufuristii își asigura titlul…
Transferuri plm… Berbecul se roagă de zabaluta când după granițele mioritice iei un super atacant de 3 mil pt nivelul mămăligii 1 și te mai cară și prin Europa…
@alex1011010111, foarte bine , tre sa joace baiatul. Steaua nu e viitorul sa astepte jucatori de 17 ani sa creasca. Ma ce-mi place ca toti sunteti antrenori. Daca fac Tanase sau Coman 2 meciuri bune o sa ziceti ca sunt super scule. Ma mir ca n-ai scris ceva si de Pacionel Ronaldu.
Nu sunt antrenor, dar atâta timp cât pot merge pe la meciuri și ca suporter nu ratez niciunul pot sa spun ca i.am văzut pe toți la treaba :)… Și nu e greu sa.ti dai seama cine știe cu mingea și cine se chinuie :)… Poate cel mai determinant și un bun fotbalist de la steaua e Denis man, un pusti care nu era băgat în seama în era rege, norocul sau a fost acei 500 mii plătiți de cioban ca altfel pe la Botoșani ajungea și el…. Daniel Benzar e un jucător care ar putea decide un meci foarte ușor, e mult peste petarda de Coman… Cu Comănești ne convingem noi în 5 6 etape :)…
Când aud placa lasă.l împrumut sa joace ca e tânăr, pai la aia care „ucid fotbalul” cu transferuri de meleoane pe pusti nu prea ii împrumută… Da na, la noi sunt tinere speranțe pana după 25 ani, la ei la vârsta aia unii au UCL în palmares și sunt oameni de baza la nationala
La Multi Ani Fericiti, dragi colegi suporteri! Sa avem un an sanatos, bucuros si definitiv!
La multi ani tuturor stelistilor din familia ros-albastra !
Multa tuie pentru malpan si brigada lui de hoți !
La Mulţi Ani! Înainte, Steaua! Înainte, SUD! LA NOI NU AJUNGE NIMENI!
Din pacate, in aceste zile luminate, mai se egzista unii care cred ca punctele cardinale le confera legitimitate! Macar de si-ar fi ales corect punctul! In lumea civilizata, „SUD-ul” inseamna innapoiere, saracie, neputinta, mafie etc…Bietii de ei se cred o „Stea” pe cer, „la care nu ajunge nimeni”, expresie ce denota, in sec. XXI, o minte retrograda, adica „bucatica de minte”… In realitate, nu sunt decat stele de tinichea de pe epoletii mantalelor unor fosti ofiteri de sorginte sovietica. Baieti, armata romana a trecut de mult la trese, a aruncat stelele in trash-ul istoriei. Treziti-va ca suntem deja in alt an…Oricum, La Multi Ani si voua, ca suntem crestini!….
La multi ani!
La mulți ani și multă sănătate , cu multe trofee câștigate ??
La multi ani si la mai mare!
Un an bun pentru toți steliștii, oriunde s-ar afla!
Ce mi-aș dori să se întâmple în anul 2018:
– Steaua să câștige campionatul și Cupa României;
– să o învingă de fiecare dată pe Dinamo;
– să o elimine pe Lazio;
– să se califice din nou în grupele cupelor europene;
– Alibec să își revină la forma care l-a consacrat și să înscrie goluri;
– tinerii jucători să confirme;
– Becali să intre în silenzio stampa.
Toate sunt realizabile și „rezonabile” în afara de ultima??
super articol despre lazio. o analiza tactica, cred eu ca nine venita.
http://tactic-zone.blogspot.ro/2018/01/sa-cunoastem-adversarul-stelei-din.html
am lasat si eu un comentariu .poate il puteti scoate de la moderare. e perfect inofensiv.
http://bit.ly/2Ch5rlW
wu, du-te tata pe scanteia libera, acolo e liber la injurat, ca asa sunteti voi „adevaratii”.
La multi ani,stelisti!La multi ani,Gavril Pele Balint!
Felicitari, Andrei! Ma bucur cand userii isi aduc aminte de astfel de aniversari, iar pseudo redactia doarme-n papuci!
P.S. Vajnicii „anti talpanisti” ne vorbesc de „stele de tinichea”, „bucatele de minte”, „avorturi” si alte elucubratii specifice simpatizantilor lui Campeador Cacareaza, dar nu i-am prea vazut sa se inghesuie cu mesaje de felicitare atunci cand peste gloriile noastre a mai trecut un an…
@piece-of-mind
Ramane cum am zis, minte putina, idei zero! Cand un UNICAT, recunoscut ca atare de Istoria fotbalului mondial, Helmuth Duckadam, simbolul al FCSB = Steaua, a bagat Steaua în celebra Carte a Recordurilor, aparand consecutiv 4 LOVITURI de departajare intr-o finala de Cupa Campionilor Europeni, in fata lui Alesanco, Pedrazza, Alonso și Marco, ce mai conteaza ca un „mercenar” cu dragoste de „solda” de la buget, a dat si el un gol norocos si acum crede ca echipa care l-a consacrat e aia din liga a 4-a!…-:)
Cat despre Balint, cu tot regretul, s-a nascut batran si numai cu numele, Pele!…-:)
@vasglo-indiferent ca au ales sa fie alaturi de CSA sau FCSB,legendele raman legende.Fie ca vorbim despre Marius Lacatus,Helmuth Duckadam,Ilie Dumitrescu,Gabi Balint,Dan Petrescu etc.Gabi Balint e un jucator mare pentru istoria Stelei nu neaparat pentru golul din finala cu Barcelona,ci pentru ca a jucat 264 de meciuri pentru echipa noastra,timp de 10 ani.Si sa nu uitam ca a avut o contributie majora la calificarea Romaniei dupa 20 de ani la un Campionat Mondial.Oricum,Gabi Balint nu e ostil echipei din Liga I,precum Tudorel Stoica.
@Andrei Mihai
Imi pare rau, n-ai inteles! O „legenda”, e o „legenda”, adica nu suge de la doua tate! Se respecta pe ea si pe „prostii” care cred in ea. Ce „legenda” mai e Lacatus, ala caruia Mariana ii zicea, „Acu’ i-ai banii lui Becali si sa mergem”…..Si au plecat, in Spania! Si acolo, de mare antrenor ce era, nu si-a gasit de lucru decat la.. Talpan, muscand din mana celui care l-a facut antrenor, din nimic. Ca daca sustine cineva ca Lacatus e si antrenor, e……treaba lui!…Despre Balint, Tudorel Stoica si Satan, numai de bine, pentru ca de la Steaua numai au muls, sau au vrut sa mulga!….-:)
Se pare ca au inceput sa-i plictiseasca capritele libere si pe astia si vad ca au aparut din nou.
Wu si eu ii urmaream dar au inceput sa devina monotoni….
Bla bla bla.. Mai bine discutam despre Revelion.
Vasglo,strict din punct de vedere fotbalistic,legendele raman legende.Chiar si Tudorel Stoica.Aaaa,ca pe unii dintre noi ne-au dezamagit cu anumite decizii,ok..dar aici e alta discutie.Peace!
@Andrei Mihai
Intre noi fie vorba, ce „legenda” e Tudorel Stoica? O „legenda” a Stelei nu-si conditioneaza atasamentul de acceptarea progeniturii ratate! Uita-te in urma si fara patima, si ai sa vezi ca cei „refuzati” de Steaua „moderna”, adica privatizata,
si-au dat singuri ” reject”, adica s-au intors impotriva „firii” si ..tot ei sunt suparati…Pare greu de crezut, dar si oierul asta are sentimente ….-:)
Are cineva dintre cei tineri,idee de uriasele beneficii materiale de care au beneficiat absolut toti jucatorii echipe de aur ? Pentru perioada de la sf anilor 80,recompensele banesti si materiale au fost uriase si daca ar fi fost gestionate cu cap,ar fi trebuit sa le asigure un trai cel putin decent,ca sa nu spun luxos,absolut tuturor.Din nefericire,dupa 89,majoritatea oamenilor si-au dat arama pe fata si am putut sa vedem si fata mai putin placuta – sa nu spun hidoasa – a unora pe care i-am considerat prieteni sau modele de viata.La capitolul modele intra si f multi sportivi despre care nu am stiut decit ce ne permitea sistemul comunist si/sau birfele de la colt de strada ori microbistii din Cismigiu.Majoritatea au dus si o viata aproape paralela,ferita de ochii unei multimi spalata puternic pe creier,pe care daca am fi cunoscut-o la momentul respectiv,poate ca pe multi i-am luat la suturi.Cu tot respectul pt performantele lor,eu as ramine doar la stadiul de multumire si atit.
Cateva cadouri de la UEFA:
https://www.fanatik.ro/steaua-locul-16-in-istoria-champions-league-ce-reusita-17556739
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/uefa-ii-da-dreptate-lui-gigi-becali-la-ce-sa-se-astepte-patronul-fcsb-in-urmatorii-ani-529623.html
Un an nou cat mai bun pentru toata lumea. – Toronto
„Ceea ce n-au observat nici Becali, în euforia decriptării, nici CSA e că a scăzut cu 20 de procente mulţimea suporterilor stelişti. În 2014, un sondaj IRES arăta că 54 la sută dintre români ţin cu Steaua. Acum, procentul a ajuns de 34 la sută. Pierderi din războiul cu tingiri în jurul tribunalului.”
http://blogsport.gsp.ro/andries/2018/01/06/adevaratele-intrebari-vin-pe-teava/
@keyser-soze
Sa-i multumim lui Talpan si gastii de cartier care-l sustine ca, in 2017, Steaua a ajuns o echipa de amatori ce joaca in divizia a 4-a judeteana!….
@vasglo
Steaua joaca in liga 1 🙂
Si daca a observat becali, nu vad ce ar putea sa faca. Problema o reprezinta baietii care stau si il pupa in fund pe dobitocul de talpan, de la presa la suporteri.
Dap. Ideea era ca razboiul asta a subtiat numarul de suporteri stelisti.
Ma bucur ca a inteles cineva chestia asta.