Viktoria Plzeň – FC Steaua 2-0. Înfrângere „programată” de sus

de | noiembrie 22, 2017

Steaua, calificată deja în 16-imile Ligii Europa, a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Viktoria Plzen, într-un meci din etapa a cincea, penultima a Grupei G a competiţiei. Golurile au fost marcate de Petrzela ’49 şi Kopic ’76.

  • 0-1: Petrzela a deschis scorul din şase metri, după ce a pornit dintr-o poziţie de ofsaid.
  • 0-2: Kopic a deviat mingea în plasă la un şut al unui jucător de la Plzen din afara careului, după ce iniţial Vlad a respins un şut al gazdelor.

Aceasta este prima înfrângere a Stelei în Grupa G şi tot prima din patru întâlniri în acest an cu Plzeň, în Liga Europa. O înfrângere asumată de club care a impus o „formulă de advertising”,  promovare tineri și vânzare, nu una pentru puncte. Cu Alibec în aceeași criză și Junior Morais complet aerian (incredibil!), Steaua a mai și primit două goluri de cascadorii râsului. Unul din ofsaid și altul dintr-un șut deviat, dar tot după un număr horror a lui Morais. Jocul foarte slab al brazilianului a fost adâncit și de faptul că nici Florinel Coman, nici Budescu, nu i-au făcut dublaj la pe banda stângă în defensivă.

În minutul 27 Steaua trebuia să primească un penalty, pentru un fault al lui Hejda asupra lui Florinel Coman.  Statistic, Steaua a avut 13 ocazii de gol, cehii 12. Roș-albaștri au tras 7 șuturi pe poartă, iar cehii 8. Ambele echipe au expediat câte 20 de șuturi spre poartă, ceea ce spune despre modul în care s-a desfășurat partida. Altfel, aseară, Plzen a fost o echipă de bătut și cu rezervele.

  • Titularizat de Nicolae Dică în meciul cu Viktoria Plzen, portarul Andrei Vlad a stabilit un record. Andrei a devenit cel mai tânăr portar din istoria stelistă în meciurile din cupele europene. La 18 ani, 7 luni și 8 zile, Vlad a depășit recordul lui Valentin Cojocaru, care a apărat în cupele europene la 19 ani, 9 luni și 13 zile.
  • Top cei mai tineri portari din istoria Stelei în cupele europene:

1. Andrei Daniel Vlad 18 ani, 7 luni, 8 zile
2. Valentin Cojocaru 19 ani, 9 luni, 13 zile
3. Dumitru Moraru 21 ani, 4 luni si 6 zile
4. Dumitru Stîngaciu 22 ani, 2 luni, 13 zile
5. Tibi Lung 22 ani, 7 luni, 28 zile

  • Cel mai tânăr jucător din istoria echipei roș-albastre în Europa este Vlad Mihalcea. Mijlocașul evolua în iulie 2015 într-un meci cu Partizan Belgrad, la 16 ani, 9 luni și o zi.

Steaua rămâne pe primul loc în Grupa G din Europa League. În cealaltă partidă a grupei, Beer Sheva a pierdut orice şansă de calificare după ce Lugano a câştigat, scor 1-0. Singura miză a grupei o mai reprezintă primul loc, echipele calificate fiind ştiute deja: Steaua şi Viktoria Plzen. Deşi are 6 puncte, Lugano este în dezavantaj la meciurile directe cu Plzen, în timp ce Beer Sheva e pe ultimul loc, cu 4 puncte.

 

Steaua va întâlni Lugano în ultima etapă a grupelor Europa League, în timp ce Plzen va face deplasarea în Israel, acolo unde va juca împotriva lui Beer-Sheva. Vicecampionii României păstrează şansele mai mari la primul loc, având un punct în plus, dar şi un adversar pe care l-a învins deja, scor 2-1, în Elveţia. În cazul în care învinge, Steaua are asigurat primul loc în grupa G şi un bonus financiar de 600.000 de euro.

De cealaltă parte, Plzen are nevoie de un pas greşit al Stelei, un egal sau o înfrângere, dar cu condiţia să învingă și ei pe Beer Sheva.

Caseta tehnică

  • Viktoria Plzen: A. Hruska – Rezník, Hejda, Hubník, Limbersky – Horava, Hrosovsky – Petrzela (Zivulic ’88), D. Kolar (Cermak ’84), Kopic – Reznicek (Bakos ’66). Antrenor: Pavel Vrba.
  • FC Steaua: A. Vlad – Enache, Planici, Bălaşa, J. Morais – Ov. Popescu, Filip (Tănase ’46) – Golofca (Nedelcu ’46), Man, Coman (Budescu ’64) – Alibec. Antrenor: Nicolae Dică
  • Cartonaşe galbene: Man ’45+1, Enache ’67, Budescu ’84

Rezumat

Forza Steaua!


Avancronică Europa League – Grupa G Viktoria Plzeň – FC Steaua

Meciul Viktoria Plzeň – FC Steaua se va disputa joi, de la 20:00, pe Plzen City Stadium, în runda 5, penultima, din grupa G – Europa League, şi va fi transmis de Pro TV şi Telekom Sport.

Va fi a patra confruntare dintre cele două echipe în acest sezon european. După dubla din turul trei preliminar al Champions League, când vicecampioana a remizat la Bucureşti, 2-2, și a învins clar în Cehia, 4-1, a urmat dubla din Grupa G – Europa League. În tur, pe Arena Naţională, Steaua lui Nicolae Dică s-a impus cu scorul de 3-0.

Croatul Ivan Bebek va arbitra la centru partida Plzeň – FC Steaua, relatează site-ul uefa.com. Ivan Bebek va fi ajutat de Goran Pataki şi Miro Grgić, iar rezervă va fi Ivica Modrići. Asistenţi suplimentari vor fi Mario Zebec şi Goran Gabrilo. Toți din Croația.

În vârstă de 40 de ani, Bebek, arbitru internaţional din 2003, a arbitrat naţionala României de două ori, în 2009 într-un meci cu Franţa, scor 1-1, şi în acest an cu Armenia, scor 1-0. El a fost la centru şi la un meci între Dinamo şi Benfica, la Lisabona, câştigat de lusitani cu 1-0, în 2007, în ”16”-imile de finală ale Cupei UEFA. De asemenea, Bebek a condus partida dintre Bordeaux şi CFR Cluj (1-0), din grupele Ligii Campionilor, din 2008. Ivan Bebek a oficiat şi la o partidă jucată de FC Vaslui, învinsă în deplasare de Twente Enschede, în 2011, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.

Viktoria Plzeň vs FC Steaua

În runda a 4-a din grupele de Europa League, Viktoria Plzen a făcut scor acasă cu cei de la Lugano și ocupă locul 2 în Grupa G.

În aceeași rudă, Echipa lui Dică a remizat cu Hapoel Berr Sheva, 1-1, și a pătruns deja în 16-imile Europa League.

Viktoria Plzeň. Prezentarea echipei din Plzeň și meciurile jucate de cehi cu Steaua în acest sezon au fost publicate  pe fcsteaua în următoarele articole:

Adversara roș-albaștrilor din Europa League este într-o formă extraordinară și domină halucinant competiția internă. Cehii sunt primii în Europa: singura echipă cu toate punctele câștigate în campionat: 14 din 14!

Condusă de fostul selecționer al Cehiei, Pavel Vrba, Plzeň a pus la respect rivalele tradiționale din Praga, pe care le-a învins fără să primească gol: 4-0 cu Dukla și 1-0 în partidele cu Slavia și Sparta. Astfel Plzeň a ajuns la 42 de puncte cu 14 victorii în linie după cele 14 etape scurse din campionatul Cehiei. Slavia Praga, echipa care a măturat pe jos cu CSU Craiova în Bănie, 4-0, la inaugurarea stadionului Ion Oblemonco, e doar pe 3, cu 28 de puncte,  iar Sparta Praga e abia pe 5 cu 25 puncte. Slavia Praga este pe locul 3 și în grupa A de Europa League.

În Grupa G, Viktoria Plzeň se anunță ca principala contracandidată la locul 1 și e aproape sigură de locul 2. Cu 6 puncte în ultimele 2 meciuri, și dacă Steaua ar obține maxim 1 punct din 6, cehii ar câștiga grupa.

În ultimul an, Plzen a pierdut acasa doar 2 meciuri în toate competitiile, ambele în fața unor echipe din România, 1-2 cu Astra în octombrie 2016 și 1-4 cu Steaua în august 2017. AS Roma, Ludogorets, Austria Viena, Hapoel Beer Sheva sunt echipele care nu au reușit să câștige la Plzeň în ultimul an! Echipa lui Dică i-a dat 9 goluri în 3 meciuri lui Plzen, 6 în prelimariile Champions League si 3 in primul meci din grupe, disputat în România.

Cu siguranță, joi, Pavel Vrba va face totul să nu rateze șansa de a-și consolida locul 2 în grupă, în condițiile în care pentru Steaua doar banii încasați la victorie (360 mii €) ar mai putea reprezinta vreo miză în această partidă.

FC Steaua. Steaua lui Dică a traversat o gaură neagră a norocului în partida din Copou și înfrângerea a generat o adevărată furtună în atmosfera echipei din partea lui Becali. Exact într-o perioadă în care Steaua avea în față un program infernal cu 4 meciuri consecutive în deplasare, din 3 în 3 zile. Cel cu CSM Poli Iași fiind primul.

  • Probleme în Paradis. După eșecul cu CSM Poli Iași, Becali l-a mustrat public pe Dică pentru că imediat după meci, la flash interviu, antrenorul Stelei a lăudat jocul și atitudinea echipei sale. Imediat după muștruluială la TV, Becali  l-a sunat pe Dică și i-a cerut iertare: „I-am spus că opinia mea tot aia e, dar mi-am cerut iertare că a fost o declarație publică. Declarația tot aia rămâne, eu și acum sunt supărat. Niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu supărat după atât mult timp după un meci. Noi nu avem voie sa facem pasi gresiti ca sa castigam campionatul. Vreau sa avem 4-5 puncte in sezonul regulat iar in playoff dupa ce batem CFR Cluj si Craiova sa fim deja campioni„.

Un lucru e cert. Cu ticketul de „primăvară europeană”  în buzunar, Steaua trece în plan secund partida cu cehii din Europa League și Dică va folosi o echipă de rezerve. În calcul se are în vedere că pentru a păstra locul 1 în grupă Steaua are la dispoziție meciul de acasă cu Lugano, în timp ce Hapoel Beer Sheva și Plzeň au meci direct în Israel.

  • Din spusele lui Becali se înțelege că Dică va odihni 5-6 jucători de bază, în schimb l-a impus titular pe Budescu, deși figura pe lista inițială a celor care nu vor juca. Printre cei care nu vor juca sunt Pintilii și Teixeira. „Am discutat cu Dica, el imi spusese ca vrea sa lase acasa cativa jucatori si el am fost de acord. Pintilii, Teixeira, mi-a mai spus vreo 2 jucatori, dar eu nu am fost de acord cu unul dintre ei, Budescu vreau sa fie in lot, asa i-am spus, si el a fost de acord. <Bine, daca dumneavoastra spuneti, si Budescu va fi in lot>. Budescu nu se odihneste niciodata, el este calul de bataie, el este generalul de batalie”, a spus Becali la Pro X.

În tabăra celor cu apariții rare în prima echipă, dar cu șanse să joace joi, sunt Golofca, De Amorim și Daniel Benzar. O surpriză ar fi apariția tânărului portar Andrei Vlad pe care Becali tot incearcă să-l promoveze titular în locul lui Niță.

Dică i-a luat în Cehia şi pe William De Amorim şi Cătălin Golofca, jucători care, în ultima vreme, au evoluat pentru echipa a doua a clubului. Lotul Stelei pentru meciul cu Viktoria Plzen:

  • Portari: Florin Niţă, Andrei Vlad
    Fundaşi: Gabi Enache, Ionuţ Larie, Mihai Bălaşa, Bogdan Planic, Junior Morais
    Mijlocaşi: Lucian Filip, Dragoş Nedelcu, Ovidiu Popescu, Dennis Man, Florinel Coman, Florin Tănase, Constantin Budescu, William De Amorim, Cătălin Golofca
    Atacanţi: Denis Alibec, Eddy Harlem Gnohere

Echipa probabilă: Niță – Enache, Planic, Bălașa, Morais – Ovidiu Popescu, Filip – De Amorim, Budescu, Golofca – Gnohere

Steliștii la plecarea în Cehia

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

38 de comentarii la „Viktoria Plzeň – FC Steaua 2-0. Înfrângere „programată” de sus

  1. xray Autor articol

    Update

    Lotul Stelei deplasat pentru meciul cu Viktoria Plzen:

    Portari: Florin Niţă, Andrei Vlad
    Fundaşi: Gabi Enache, Ionuţ Larie, Mihai Bălaşa, Bogdan Planic, Junior Morais
    Mijlocaşi: Lucian Filip, Dragoş Nedelcu, Ovidiu Popescu, Dennis Man, Florinel Coman, Florin Tănase, Constantin Budescu, William De Amorim, Cătălin Golofca
    Atacanţi: Denis Alibec, Eddy Harlem Gnohere

    Echipa probabilă: Niță – Enache, Planic, Bălașa, Morais – Ovidiu Popescu, Filip – De Amorim, Budescu, Golofca – Gnohere

  2. killertits

    @sikander

    Ar trebui, ca doar tine de armata 🙂

    On topic, se pare ca oieru vrea victoria maine seara, dar cu Amorim si Golofca in fata…no way, aia o sa manance pamantu’…ca le trebuie victorie, ca altfel pa.

  3. killertits

    Un egal este suficient pentru locul 1, dar asta nu este Steaua cu care ne-am obisnuit si care ne-o dorim, sa joace la un cacat de egal. Noi vrem victorie, si am vazut ca se poate, mai ales contra astora de la Plzen.

    Nici un meci nu seamana cu altul, daca in meciul cu Iasi intra sutul lui Pintilii din prima repriza le dadeam 3-4 la siguranta. Ma rog…daca si cu parca 😀

  4. Gosu

    Sa mai asteptam labagii sa se intrebe despre ce Steaua e vorba sau poate putem sa intelegem ca au fost mintiti, Miha Nesu a jucat pentru nimic, la fel ca si colegii lui. Incepad cu labele libere si continuand cu restul de bajeti, propun o operatiune de furtunul cu apa rece pe fatzuca. Pentru cazuri speciale sugerez tratament de specialitate, electrosocuri recomandat….

    1
    1
  5. Mihnea8888

    Cred ca dupa acest meci,daca golofca nu o sa joace prea bine,o sa zboare:).
    Enache,ce sa spunem despre el ? Suntem obijnuiti.
    Nu inteleg de ce nu joaca budescu,indiferent de miza meciului de la Astra,consider ca si acest meci are o miza destul de mare,poate mai mare decat meciul din campionat.
    Sa eviti nume precum Borusia,Atletico..

  6. trracus

    Cat de tampit sa fii sa te joci fotbal cu Nedelcu si cu Tanase. Mai mult cat de tampit sa fii sa dai si bani pe asa ceva. Nici o problema in 2 ani cand nu o sa dea nimeni nici 2 lei pe ei si isi da seama ciobanul cat de handicapat a fost ne desfiintam.

  7. Stormwatch

    Meci f.f.f slab, consecinta directa a dictarilor si toanelor preamaritului de pipera. Aberatiile si atacurile de dupa meciul cu Iasiul si-au lasat amprenta. Jocurile trebuie pregatite cu un nucleu de baza de minim 7 jucatori Nu poti face in putinele antrenamente la jocuri din 3 in 4 zile, mai mereu pe drumuri, schimbari tactice in functie de jucatorii impusi sa joace, iar aia si mai sa si joace cum trebuie. Asta seara echipa a aparut rupta, jucatorii nu s-au gasit, nu s-au ajutat, nu erau plasati unde trebuie. Nu poti sa faci automatisme in aceste conditii. OK, iti face jijinho lotul, dar lasa naibii antrenorul sa vada cu ce material lucreaza si in functie de el sa croiasca echipa ideala in aceste conditii.

  8. siegfried

    Ce pm au pățit ăștia. După „n”” meciuri bune acum parcă sunt novici. Alice a scăpat singur cu portarul și a șutat ca o pizdă, Morais varză, penibil, ridicol, Man invizibil, Bălașa depășit ușor mult prea des, Planic și el slab mare parte din meci. Nu știu dacă pot fi remarcat pozitiv vreun jucător.

  9. ronix2003

    @catalin07 Plzen e si ea calificata acum, deci meciul urmator cu Lugano va avea miza doar pt noi. Nu cred ca vom rata primul loc, dar, in schimb, presimt ca vom avea sanse mari sa intalnim un adversar greu in 16mi, tinand cont ca pe locul 2 sunt echipe ca Marseille, Ludogorets, Nice, Lyon sau Bilbao + alea grele din UCL…

    Cat despre porcaria de azi, asa meci varza facut in aparare, la mijloc si in atac intr-un meci european eu n-am mai vazut de mult la noi…
    Golofca e un jucator la fel de bun precum „antrenorul” Dica, doar de liga a 3-a. Macar moldoveanul „moare” pe mana lui 😀

  10. adrian0808

    La fel ca in meciul cu Iasi , golul a venit dupa pauza …. Numai ca a venit si golul 2 …
    Jucatorii , asa cum ii stim , daca le iese e bine , daca nu e jale , capacitatea de revenire este slaba …
    Cuplul de antrenori s-a sudat …. unul are idei tampite , celalalt nu are deloc ….
    Alibec …. la camile cu el ….

  11. Mihnea8888

    Dupa cum spuneam si inainte,ma asteptam la un asemenea rezultat. Cum spuneam Golofca=divizia c,asta a fost ultima lui sansa si din pacate a pierduto,cu siguranta va zbura.Alibec si nu stiu ce se intampla cu el,din jucatorul care anul trecut scotea un gol din nimic,a ajuns sa fie de nerecunoscut.Am impresia ca lumea pe acolo nu stie sa lucreze la moralul jucatoriilor,dar intradevar ceva scartaie.Eu nu cred ca Alibec a uitat fotbalul,acolo se intampla ceva de care nu stie. Echipa asta merge din inertie,Dica inca trebuie sa invete foarte multe,la meciul cu Craiova parca s-au vazut ceva trasee de joc ,un triunghi de pase..dar in general,dupa cum spunea si adrian,echipa asta sta in executiile unor jucatori. La un asemenea lot de jucatori in campionat ar trebuii sa fim un gen Plzen ,sa avem deja un avans de puncte considerabil fata de ocupanta locului doi. Daca in iarna nu se va schimba ceva,ma tem ca si anul acesta ne vom ruga pentru titlul de campioni.Legat de europa ,daca in etapa urmatoara vom da de un adversar mai redutabil nu stiu ce va fii,in momentul de fata ceva echipe cu care sa putem face fata ar fii o Astana,o Steaua Rosie,un Sheriff in rest cam greu :D.

  12. Gosu

    Problema echipei asteia e ca are si multi jucatori lipsiti de motivatie.
    Asta se intampla cand transferi jucatori de la ultimele campioane, care au trofee in palmares si se gandesc mai mult la contractele pe care spera sa le prinda afara. Asta explica partial si jocul lamentabil pe care l-am afisat in campionat vs ce am etalat in Europa.
    Cat priveste Dica, saracul e cam depasit de situatiale, dar nu pare nici exceptional de slab. Problema cea mai mare o reprezinta atmosfera de pe langa echipa , precum si selectarea jucatorilor. Care desi valorosi (unii) nu par sa aiba disciplina necesara pentru un club de talia Stelei. Altii pur si simplu nu au valoare : Enache, Tanase, Ov Popescu, Filip – jucatori de duzina.
    Cum spuneam, o echipa nu e suma valorii de tranafer a celor care intra pe teren. O echipa inseamna mult mai mult, de la conducere si strategie, la inspiratia antrenorului si chiar sansa.
    Pare ciudat, dar cred ca ne-am supraapreciat neintemeiat in fata celorlalti

  13. alexutz2007

    Gosu tocmai ca ar trebui sa-si dea viata pe teren pentru ca e clar ca fara sa faci un joc bun nu prinzi contract in Vest.
    E clar ca unii nu au valoare. Personal cred ca Benzar si cu Coman sunt singurii pe care merita sa platesti. Pe Coman s-a platit mai mult decat face.

Lasă un răspuns