Hapoel a impresionat sezonul trecut în grupele Europa League, când a învins-o pe Inter de două ori, cu 2-0 pe San Siro (Giuseppe Meazza) din Milano în 15 septembrie 2016 şi 3-2 în returul de pe Turner Stadium din Beer Sheva în 24 noiembrie 2016, şi a încheiat pe locul 2 o grupă din care au mai făcut parte Southampton şi Sparta Praga. Cu Ovidiu Hoban în echipă, campioana Israelului a ajuns în 16-imile competiţiei, unde a fost eliminată de Beşiktaş.
Ieri am postat un articol cu o prezentare generală a clubului Hapoel Be’er Sheva în „Să ne cunoaștem adversarul din Europa League – grupa G: Hapoel Beer-Sheva„. Urma ca în Avancronică să abordez numai ultimele evenimente din tabăra israelienilor.
Din fericire pentru timpul meu liber, Beno David de la gsp.ro a creionat azi câteva probleme cu care se confruntă echipa Alonei Barkat și le-apublicat în editorialul „Atenție, FCSB! Cum poate profita Dică în meciul de Europa League » De aici pleacă suferința lui Hapoel Be’er Sheva”
Mai jos este postat articolul, însă nu sunt de acord cu ideea acreditată că Hapoel este într- o criză de care Steaua poate profita ușor. Păi mai în criză decât este Steaua acum, ce poate fi? Liderul de facto și bodyguard-ul echipei de la mijlocul terenului, Pintilii, este accidentat și nu va juca. Fotbalistul anului 2016, vârful pe care Steaua a plătit 2 mil. €, Denis Alibec, este complet ieșit din formă în sezonul ăsta. Nu a marcat de 14 etape în Liga 1 (0 goluri, 0 pase de gol) și a fost exclus din lot pe durată nedeterminată pentru comportament nesportiv. Al doilea vârf, Gnohere, nu este nici el departe la eficacitate și calcă hotărât pe urmele lui Tade. Da, Bizonul are bifate 5 goluri, dar 2 dintre ele sunt din penaltiuri scoase de alții. Nu mai spun că un penalti l-a ratat. Altfel, de la 11 m putea marca și Niță.
Entuziasmul lui Beno David este în opoziție cu Sport.ro, care titra amenințător pentru roș-albaștri: „TAVALUGUL Hapoel a avut o revenire de senzatie in ultimul meci inainte de Steaua! Cat s-a terminat partida de la 0-1 in minutul 77!„.
Adevărul este, ca întodeauna, undeva la mijlocul celor două opinii. Tăvalugul a fost, totuși, cu ultima clasată, ciuca bătăilor în Israel, care în 7 etape a înregistrat 6 înfrângeri și un egal, încasând 16 goluri. Pe de altă parte, din lipsă de eficacitate a vârfurilor de atac, Steaua se chinuie teribil pe tabelă și cu echipele din play out.
De aceea cred că israelienii pornesc cu prima șansă în partida Hapoel Beer Sheva – FC Steaua, fără a fi o echipă de speriat. Însă este mai omogenă și joacă acasă cu peste 16.000 de susținători frenetici în tribună.
X Ray
Atenție, FCSB! Cum poate profita Dică în meciul de Europa League » De aici pleacă suferința lui Hapoel Be’er Sheva
Echipa care a câștigat două titluri consecutive în Israel (2016 și 2017), impresionând Europa, are mari probleme în acest start de sezon.
Va fi dificil pentru FCSB joi, în Israel? Dacă acest meci s-ar fi jucat sezonul trecut, când Hapoel lupta pentru un nou titlu și într-o campanie europeană uluitoare, sau în această vară, în calificările Ligii, răspunsul ar fi fost sută la sută „Da”.
PUTEA FI ÎN GRUPELE CHAMPIONS. Au fost multe surprize în ultima vreme la Be’er Sheva. Nu doar campionatele câștigate doi ani la rând, ci mai ales șocurile continentale. O dublă victorie în fața lui Inter, Olympiakos nu i-a rezistat nici ea, la fel Southampton, toate în 2016, iar în 2017 Ludogorețul lui Moți și Keșeru i-a cedat în turul 3 CL.
Cu puțin noroc, ar fi fost acum în grupele Champions, dacă portarul lui Maribor, Jasmin Handanovici (vărul goalkeeperului de la Inter), nu ar fi scos din vinclu mingea șutată de nigerianul Anthony Nwakaeme (ex-U Cluj și Petrolul) în ultimele secunde ale meciului din Slovenia. Grație acelei parade, Maribor a învins cu 1-0 și a pătruns în elita Europei, deși pierduse în tur cu 2-1.
DOUĂ PIERDERI MARI: HOBAN ȘI VÍTOR. Acum, în octombrie, nu e deloc aceeași echipă. Nici același spirit. Suferă! Hapoel a început campionatul prost, împiedicat, având deja o înfrângere și două egaluri în primele 6 etape (are o restanță de jucat). Și a pierdut un meci în Europa League: 1-3 cu Plzeň, după 2-1 în prima rundă cu Lugano.
O explicație ar fi absența liderului apărării, portughezul Miguel Vítor, care de-abia în această săptămână va reveni în lot după o accidentare la genunchi (nu se știe încă dacă va juca joi). Roș-albii își pierduseră deja siguranța defensivă o dată cu plecarea lui Ovidiu Hoban, în vară. Patroana Alona Barkat a crezut că, la 34 de ani, „tricolorul” e la sfârșitul carierei și l-a lăsat să se ducă la CFR Cluj. Gratis! Deși Hoban jucase foarte bine 3 ani la Be’er Sheva, și „închizător”, și stoper într-o linie de 3, fiind unul dintre preferații suporterilor.
DEPISTAT POZITIV. Încă o problemă a dat peste cap planurile antrenorului Barak Bakhar. Fundașul central Shir Tzedek a fost depistat pozitiv cu Maribor (o substanţă interzisă dintr-un supliment proteic) și așteaptă să fie chemat de UEFA pentru explicații. Probabil, va fi suspendat pentru o lungă perioadă. Cine a apărut pe poziția lui? Hatem Elhamed, fost la Dinamo!
A DISPĂRUT VITEZA LUI BUZAGLO. O altă durere de cap, de această dată ofensivă. Lipsa lui Maor Buzaglo, extrema dreaptă rapidă și tehnică. Și el s-a transferat, a ajuns la Maccabi Haifa (acum e în recuperare, după o operație la ligamentele încrucișate).
Adus în locul lui, spaniolul Cuenca, ex-Barcelona, victima a doua leziuni grave la genunchi în trecut, e mai mult la infirmerie decât pe teren. Deocamdată, e o deziluzie. Câștigând 55.000 de euro pe lună doar pentru că vine din liga spaniolă!
Fără Buzaglo, faza de atac a pierdut viteza. Jocul e mai lent, mai previzibil. Căpitanul Melikson, 32 de ani, mijlocașul ofensiv care face de obicei diferența, împinge echipa spre careul advers, dar nici oamenii ce ar trebui să marcheze nu sunt în formă.
Cuenca nu prea poate, Nwakeme, omul de forță, nu a înscris în actuala stagiune niciun gol în campionat (are 5 în Europa), iar cehul Peckhart, achiziționat în iulie de la AEK Atena, are numai 3 reușite în toate competițiile. Nu a convins.
ATENȚIE LA TÂNĂRUL KHALAILA! Pericolul ar putea veni de unde nu s-ar aștepta nimeni. De la tânărul atacant Amir Khalaila, 20 de ani, care a debutat sâmbătă în prima ligă. Și ce debut. Gol și pasă decisivă! A fost unul dintre puținele plusuri ale lui Hapoel la 3-1 în deplasare cu Hapoel Ra’anana. Ultimul meci înaintea confruntării cu FCSB.
- 50.000.000 de shekeli(echivalentul a 12 milioane de euro) ar fi putut câștiga patroana Alona Barkat, dacă Hapoel s-ar fi calificat în grupele CL
- 4 goluria primit Hapoel în două meciuri de Europa League: 3 de la Plzeň și 1 de la Lugano
FORȚA E ANTRENORUL. De când a venit Barak Bakhar pe bancă, în vara lui 2015, Hapoel s-a transformat peste noapte. O echipă mai agresivă, mai solidă, mai organizată. Care a cucerit primele sale două titluri din istorie grație acestui antrenor. Barak, un tehnician tânăr, de 38 de ani, inteligent, șiret, care știe să-și motiveze jucătorii, e forța la Be’er Sheva. Dar el n-a fost deloc mulțumit de ultimul joc, cu Hapoel Ra’anana (3-1). Formația sa a fost condusă, trezindu-se de-abia în final, când a punctat de 3 ori: Cuenca (77), Khalaila (83) și Ugo (87).
- „Am jucat foarte slab cu Hapoel Ra’anana. Adversarii ar fi meritat să câștige, trebuie să ne trezim” – Barak Bakhar, antrenor Hapoel Be’er Sheva
- „Cu Steaua ne așteaptă un meci foarte dificil. Pentru un rezultat pozitiv, suntem obligați să jucăm mult mai bine, mult mai organizat” – Barak Bakhar, antrenor Hapoel Be’er Sheva
- „Sunt fericit că am marcat la primul meu meci complet la Hapoel. Sper să o fac și la următoarele partide. Cu Steaua va fi greu, dar sperăm să câștigăm” – Isaac Cuenca, atacant Hapoel Be’er Sheva
Beno David
Sursa: gsp.ro
TAVALUGUL Hapoel a avut o revenire de senzatie in ultimul meci inainte de Steaua! Cat s-a terminat partida de la 0-1 in minutul 77!
Cei de la Hapoel au reusit sa marcheze de 3 ori intr-un interval de doar 10 minute.
Hapoel Beer Sheva a obtinut un nou succes in prima liga din Israel, pe terenul celor de la Hapoel Raanana. Campioana en-titre a fost condusa din minutul 57 dupa reusita lui Abuhatzira, insa adversara Stelei din partida de joi din Europa League, meci care va fi in direct la ProTV, a reusit sa revina incredibil pe final.
Mai intai a marcat Isaac Cuenca, fostul jucator al celor de la FC Barcelona. Acesta a marcat primul sau gol de la transferul in Israel in minutul 77. Au venit apoi doua goluri incredibile ale celor de la Beer Sheva – ambele reusite au venit dupa executii superbe ce au incheiat actiuni confuze. Khalaila a inscris din foarfeca in minutul 83 dupa o serie de pase gresite ale jucatorilor ambelor formatii. Ogu a dat lovitura de gratie in minutul 87 cu un sut in diagonala direct la vinclu.
Patroana celor de la Hapoel Beer Sheva a avut emotii mari in tribune la partida cu ultima clasata din campionatul din Israel.
Sursa: sport.ro
Update:
„Hapoel a impresionat sezonul trecut în grupele Europa League, când a învins-o de două ori pe Inter, 2-0 pe San Siro din Milano şi 3-2 pe Turner Stadium din Beer Sheva, şi a încheiat pe locul 2 o grupă din care au mai făcut parte Southampton şi Sparta Praga. Cu Ovidiu Hoban în echipă, campioana Israelului a ajuns în 16-imile competiţiei, unde a fost eliminată de Beşiktaş, scoruri 1-3 şi 1-2.”
Am uitat să pus din articolul scris de Beno David de la gsp.ro:
„- 50.000.000 de shekeli(echivalentul a 12 milioane de euro) ar fi putut câștiga patroana Alona Barkat, dacă Hapoel s-ar fi calificat în grupele CL
– 4 goluri a primit Hapoel în două meciuri de Europa League: 3 de la Plzeň și 1 de la Lugano
FORȚA E ANTRENORUL
De când a venit Barak Bakhar pe bancă, în vara lui 2015, Hapoel s-a transformat peste noapte. O echipă mai agresivă, mai solidă, mai organizată. Care a cucerit primele sale două titluri din istorie grație acestui antrenor. Barak, un tehnician tânăr, de 38 de ani, inteligent, șiret, care știe să-și motiveze jucătorii, e forța la Be’er Sheva. Dar el n-a fost deloc mulțumit de ultimul joc, cu Hapoel Ra’anana (3-1). Formația sa a fost condusă, trezindu-se de-abia în final, când a punctat de 3 ori: Cuenca (77), Khalaila (83) și Ugo (87).
„
Vedem ce va fi la sfarsitul meciului. Daca a invins-o Plzen cu 3-1 noi de ce nu am face acest lucru. Totul depinde de cum aseaza echipa in teren Dica. Ghnoere ala presimt ca nu va face mare lucru.
Conform cotelor de la pariuri daca bate FCSB ai cota de 3 si cv. Deci Hapoel e favorita.
O precizare (articolul din ziar nu poate fi schimbat): stadionul din Milano se cheama de obicei „San Siro” pentru suporterii lui AC Milan (numele cartierului, acelasi cu numele istoric al arenei) si „Giuseppe Meazza” pentru interisti (numele unui fotbalist exponential in principal pentru Inter care a petrecut 2 sezoane si la rivala concitadina, devenit in 1980 numele oficial al stadionului). Sa vorbesti astazi (asa cum o face ziaristul) de o partida a lui Inter pe „San Siro” este un pic aiurea.
@mdionis
1) Articolul e scris de un român pentru români, nu pentru suporterii Interului sau ai lui AC Milan.
Poate înțeleg ca un interist să-i zică numai “Giuseppe Meazza”, dar un român??? Asta ar fi culmea! „San Siro” și “Giuseppe Meazza” referă același stadion, unic determinat ca adresă și spațiu??
Dacă s-ar scrie despre un meci AC Milan – Inter, cum ar trebui să se spună stadionului să nu se bășice italienii?? :))
Dacă fanii celor de la ACS Sepsi OSK spun numai „Sepsiszentgyörgy” la Sfântu Gheorghe, trebuie ca toată lumea să spună/scrie ACS Sepsi OSK Sepsiszentgyörgy în loc de ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe să nu pară aiurea?? :))
2) Ai dreptate cu ce a reprezentat “Giuseppe Meazza” pt. Inter, dar și Inter și AC Milan nu se sfiesc să folosească ambele denumiri, când descriu stadionul pe site-urile lor.
Inter: https://image.prntscr.com/image/1q1yE-OIRs69xGMJ9V-Vmw.png
AC Milan: https://image.prntscr.com/image/k2DVPJ8AQOK5jt0bcYfrbQ.png
1. comentariul meu este comentariul informativ al unui român pentru români apropo de continutul unui articol dintr-un ziar reprodus aici. Desi am incercat sa fac cat se poate de clar ca este vorba de o observatie neutra referitoare la ceea ce a scris *ziaristul*, ai gasit totusi un motiv sa risipesti cuvinte cu un comentariu polemic referitor la comentariul meu. In fine.
„Asta ar fi culmea! „San Siro” și “Giuseppe Meazza” referă același stadion, unic determinat ca adresă și spațiu??”
Denumirea oficiala a stadionului este „Giuseppe Meazza” din 1980 incoace, la fel cum aeroportul principal al orasului Bucuresti se cheama „Henri Coanda”. Denumirea alternativa pe care o intelege toata lumea este „San Siro”, la fel cum toata lumea stie ca aeroportul international al capitalei noastre este Bucuresti-Otopeni (IATA: OTP).
Preferintele generice sunt insa clare in functie de echipa implicata.
„Dacă s-ar scrie despre un meci AC Milan – Inter, cum ar trebui să se spună stadionului să nu se bășice italienii?? :))”
De regula, echipa gazda da numele stadionului. AC Milan-Inter se joaca pe „San Siro” iar „Inter-AC Milan se joaca pe „Giuseppe Meazza” chiar daca stadionul este fizic acelasi. Inclusiv cronicarii sportivi italiani folosesc aceasta terminologie.
2. „Ai dreptate cu ce a reprezentat “Giuseppe Meazza” pt. Inter, dar și Inter și AC Milan nu se sfiesc să folosească ambele denumiri, când descriu stadionul pe site-urile lor.”
Evident. Stadionul nu a incetat sa se gaseasca in cartierul San Siro dupa 1980 iar denumirea oficiala actuala „Giuseppe Meazza” nu poate fi ocultata intr-un document care vorbeste de acest stadion. Dar statistica folosirii numirilor de catre reprezentantii cluburilor mentionate exprima niste preferinte foarte clare.
Problema nu se va mai pune probabil dupa ce noul stadion al lui Inter va fi terminat.
@mdionis.
Sincer, nu a fost polemic, ci un răspuns neutru la o remarcă neutră.
Ți-am răspuns pentru că am fost vizat direct. Eu am scris introducerea articolului și am pus titlul „Mai este Hapoel Beer Sheva „bau-baul” care bătea Interul pe Turner Stadium și pe San Siro din Milano?” Inițial am pus Giuseppe Meazza, dar mi-a părut prea lung pentru titlu, și așa lung. San Siro e mai scurt. Intenția a fost de a transmite cititorului că Hapoel a câștigat și meciul din deplasare cu Inter pe 15 septembrie 2016, nu de a face istoria și tradiția stadionului din Milano într-un titlu.
Articolele citate apoi, cele din gsp:„Atenție, FCSB! Cum poate profita Dică în meciul de Europa League …” și sport.ro:”TAVALUGUL Hapoel a avut o revenire de senzatie in ultimul meci inainte de Steaua!…”, nu menționează nimic despre meciul Hapoel Beer Sheva -Inter.
@xray
„Ți-am răspuns pentru că am fost vizat direct. Eu am scris introducerea articolului și am pus titlul „Mai este Hapoel Beer Sheva „bau-baul” care bătea Interul pe Turner Stadium și pe San Siro din Milano?” Inițial am pus Giuseppe Meazza, dar mi-a părut prea lung pentru titlu, și așa lung.”
OK, nu observasem ca titlul iti apartine, credeam ca l-ai luat de undeva impreuna cu articolul.
In acest caz, daca „Giuseppe Meazza” ti se pare prea lung, se poate scrie simplu „Meazza” (MM Stoica ar zice 6 < 8, numarand si blank-ul 🙂 ); ideea nu este de a face istorie ci de a sublinia ca Hapoel a batut pe interisti chiar acasa la ei (e drept, intr-o perioada in care echipa nu mergea prea bine), iar casa lor are numele asociat "Giuseppe Meazza" mai curand decat "San Siro".
Si …. de fapt „tavalugul” a fost Bizonul Harlem ….