Meciul câștigat cu Juventus București, scor 2-1, a adus o premieră în acest sezon pentru FC Steaua. Frații Benzar, Romario și Daniel, au jucat pentru prima dată împreună pentru roș-albaștri. Ambii au fost titulari, iar fostul căpitan al celor de la Viitorul, Romario, a reușit chiar să și marcheze primul său gol pentru Steaua.
De partea cealaltă, fratele său, a avut și el o evoluție bună și chiar a ratat o ocazie mare în prima repriză. Dacă Daniel a fost schimbat la pauză de Dică, în locul său intrând Achim, Romario a fost integralist.
Daniel Benzar, în vârstă de 19 ani, care poate evolua ca al doilea vârf, dar și pe partea dreaptă a atacului, a marcat și el pentru Steaua, în acest sezon, dar în partida cu Chiajna, câștigată de roș-albaștri cu scorul de 2-1. Însă debutul cu gol l-a făcut în partidele amicale disputate în stagiul de pregătire din Olanda.
Frații Benzar sunt cea de-a 7-a pereche de frați care evoluează pentru roș-albaștri:
- Vasile și Francisc Zavoda – anii ’50
- Nicolae si Gheorghe Tataru – anii ’60
- Adrian si Sabin Ilie – 1995-1996
- Daniel si Iulian Minea – 1990-1991
- Artiom si Arman Karamyan – 2009-2010
- Florin si Mihai Costea – 2011-2012
- Daniel si Romario Bnezar – 2017
Daniel Benzar
Daniel Benzar a fost cumpărat în urmă cu două sezoane cu 10.000 € de la LPS Banatul, dar până în acest sezon nu a apucat să joace pentru echipa FC Steaua, fiind împrumutat la Clinceni, unde a jucat 42 de meciuri și a reușit 8 goluri și două pase de gol. Daniel Benzar l-a impresionat pe Dică în cele două cantonamente, astfel că tehnicianul a decis să-l păstreze în lot pentru acest sezon.
- De Daniel Benzar s-a vorbit pentru prima data in 2009, când avea doar 12 ani. Atunci câstiga cu echipa scolii din Dinias, etapa zonală a Cupei Hagi Danone. Deși era cu an mai mic decât ceilalti colegi, Daniel era căpitanul echipei și a fost ales cel mai bun jucător al competiției.
- Daniel a trecut printr-un moment greu in 2016, fiind operat la inima. Împrumutat la Academia Clineni, în partea a doua a sezonului 2016-17 nu a evoluat deloc din cauza unor probleme medicale destul de serioase. Daniel Benzar a fost diagnosticat cu extrasistole și a fost nevoit să fie supus unor intervenții chirurgicale la Spitalul Premiere din Timișoara. ”Nu am trecut vizita medicală efectuată cu Steaua la București pentru că aveam bătăile rapide ale inimii și a trebuit să efectuez o intervenție chirurgicală la Timișoara. Acum sunt ok”, spunea jucătorul Stelei.
- Daniel a avut nevoie de o perioada de recuperare, apoi însă l-a impresionat pe antrenorul Nicolae Dică, care a descis să îl oprească în lot. Dorit insistent de Dinu Gheorghe la ASA Târgu Mureș: ,,Eu am vrut să-l iau la Târgu Mureș, dar cei de la Steaua nici nu au vrut să audă. Mi-au zis clar: Este un jucător pe care contăm în acest an competițional”, jucătorul de 19 ani nu a mai fost lăsat să plece sub nicio formă de conducerea clubului.
- 3 meciuri oficiale și un gol are Daniel Benzar pentru FC Steaua.
- 100.000 € este cota de piață a lui Daniel Benzar, conform transfermarkt.
Romario Benzar
Romario Benzar a fost cumpărat de FC Steaua în urmă cu aproximativ două săptămâni de la Viitorul cu 1,2 mil. € și 20% din următorul transfer. În vârstă de 25 de ani, fratele mai mare al lui Daniel Benzar poate evolua pe mai multe posturi: fundaș dreapta, mijlocaș dreapta și mijlocaș central, și a fost promovat în prima echipă a Viitorului din cadrul Academiei Hagi în 2010, pe finalul unui sezon în care dobrogenii au reușit promovarea în Liga 2.
- Născut la Timișoara, pe 26 martie 1992, Romario a ținut cu Dinamo și UTA Arad!
- A început fotbalul la școala ”Miroslav Giuchici”, apoi la LPS Banatul, de unde mulți colegi au ajuns la Dinamo și la alte echipe din Liga 1. Atunci, Gheorghe Hagi a pus ochii pe el. Romario a fost cumpărat de Hagi cu 25.000 €.
- Romario a trecut pe la toate loturile naționale. 6 meciuri și 2 goluri pentru România U17, 3 meciuri la U19 și 10 meciuri (1 gol) la U21. La naționala mare a debutat cu gol și are 7 meciuri.
- 210 meciuri, 10 goluri și 25 de pase de gol are Benzar în tricoul celor de la Viitorul.
- 2 meciuri și un gol are Romario Benzar pentru FC Steaua.
- 2 mil. € este cota de piață a lui Benzar, conform transfermarkt.com.
Frăția golului
Romario și Daniel Benzar sunt următorii după frații Costea care au marcat în același sezon pentru Steaua.
VIDEO cu primul gol marcat de Romario Benzar în tricoul Stelei (Juventus București – Steaua 2-1).
Sursa info: digisport.ro, eusunt12.ro
X Ray
Interesant, dar nu-i văd jucând prea multe meciuri împreună. S-ar putea ca meciul de ieri să fie chiar singurul.
Cred că regula cu U21, Cupa și grupele UEFA/Liga 1 îi va mai aduce. Romario e punct fix, iar Daniel va fi cu Man la bătaie în Liga 1 când va lipsi Nedelcu. Grecu încă nu a arătat ceva.