Acum 43 de ani, suporterii calcau pentru prima oara treptele stadionului Ghencea. Nu stiu daca poate fi numit Templul fotbalului romanesc, dar in orice caz Ghencea a oferit trairi, emotii, amintiri unice pentru milioane de suporteri. Fie ca sunt suporteri ai echipei nationale, ai Stelei, dinamovisti sau rapidisti, timisoreni ori craioveni.Cu bune si rele, Ghencea a marcat istoria fotbalului romanesc, iar o victorie pe Ghencea e speciala, fie ca esti gazda sau adversar. Astazi, treptele sale resimt trecerea anilor, iar culoarea vie de pe scaune si-a pierdut demult farmecul. Pentru ca nimic nu se poate compara cu un Ghencea plin, un Giulesti care freamata de entuziasmul suporterilor sau ”Groapa” din Stefan cel Mare, unde Everton a fost zdrobita cu 4-0. Suporterii, dar mai ales fotbalistii, nu au uitat niciodata momentele incredibile traite pe acest stadion.
- Primul gol pe Stadionul Ghencea: Steaua 2 – 0 OFK Belgradhttps://youtu.be/lfBT_zB_PwQ
9 aprilie 1974, pe stadionul Ghencea se joaca primul meci. Gheorghe Tataru este cel care a inscris primul gol din istorie. Pana atunci, Steaua juca pe stadionul 23 august sau pe stadionul Republica.
Cel mai probabil stadionul Ghencea va fi demolat. Gabi Balint, Alexandru Chipciu, Florin Gardos si Claudiu Keseru si-au adus aminte de cele mai frumoase momente traite de ei pe acest stadion. Desfa o bere. Merita sa retraiesti aceste momentele unice de fericire impreuna cu ei. Pentru ca despre asta este vorba. Fie ca esti dinamovist, stelist, rapidist sau tii cu FC Arges.
- Gabi Balint: Steaua 3 – 0 Anderlecht
Pentru Gabi Balint e cel frumos moment trait pe Ghencea. ‘‘Parintii au fost in tribuna. La golul meu am avut senzatia ca tribunele se rastoarna peste mine?”. Chiar in ziua de Paste se vor implini 31 de ani de la acel meci (16 aprilie 1986).
- Alexandru Chipciu: Steaua 2 – 1 Astra
19 martie 2012. Chipciu isi aduce aminte perfect meciul in care a debutat pentru Steaua, cu un Ghencea mai mult ca oricand, plin ochi: “Cea mai frumoasa amintire a mea de pe Ghencea este chiar debutul meu acolo ca jucator al Stelei. Am batut-o cu 2-1 pe Astra, dupa ce am fost condusi. Era primul meci jucat pe Ghencea dupa o pauza de jumatate de an, timp in care ne antrenam la Mogosoaia si jucam la Ploiesti sau Buzau. Au fost peste 20.000 de oameni in tribune si am castigat cu un eurogol dat de Parvulescu. Fanilor le era atat de dor de Ghencea, incat se simtea o pofta extraordinara de cantat. Imi venea sa strig si eu din teren alaturi de suporterii de la Peluza Nord.”
- Florin Gardos: Steaua 2 – 1 Craiova
Era primul meci al lui Victor Piturca dupa revenirea pe banca Stelei. “A fost primul meu meci jucat pe acel stadion. Steaua – Craiova 2-1,1 august, 2010. Chiar daca am fost pe banca, am fost impresionat de atmosfera. Nu mi-a venit sa cred cata galagie pot sa faca 20 si ceva de mii de oameni. Din acea seara, nu tin minte sa mai fi avut vreun meci pe Ghencea cu atatia spectatori, pentru ca derby-urile s-au mutat apoi pe National Arena. De atunci si pana azi n-au mai fost niciodata atatia oameni pe Ghencea.”
- Claudiu Keseru: Steaua 1- 1 Dinamo
Lui Keseru i-a fost greu sa aleaga un singur moment asa ca si-a adus aminte de doua momente unice pentru el in tricoul Steilei: “Am trait doua momente superbe pe Ghencea. Meciul cu Pandurii in care am marcat 6 goluri si cel cu Dinamo, cand am dat primul meu gol la Steaua, egaland in ultimul minut. Il aleg pe al doilea, pentru ca golurile cu Pandurii le-am dat fara suporteri in tribune. Dupa ce am marcat, tin minte ca am fugit de bucurie direct catre tribuna, dar nu vedeam aproape nimic, pentru ca mi se lasase o ceata peste privire.”
Sursa: eusunt12.ro
Mi-e dor de vremea aia! Cele mai tari victorii ale Stelei in cupele europene
Cele mai tari victorii ale Stelei in Europa. Mai tii minte meciul cu Dinamo Kiev? Sau cu Ajax! Ce vremuri. O sa iti aduci aminte cu drag de zilele alea.
Cele mai tari victorii decisive pentru Steaua in Europa din ultimii 15 ani
Prelucrare de la eusunt12.ro
X Ray
Forza Steaua ce mult te mai iubesc!