Oficial. FC Steaua este acum SC FOTBAL CLUB FCSB SA

de | martie 30, 2017

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 30 martie 2017, întrunit în mod statutar în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal, în prezența tuturor membrilor săi, adoptă următoarele decizii:

„- Aprobă cu unanimitate de voturi modificarea denumirii clubului SC FOTBAL CLUB STEAUA BUCUREȘTI SA în SC FOTBAL CLUB FCSB SA.”

Ziua în care FC Steaua își va schimba numele în FCSB este una tristă pentru steliști. Unul dintre aceștia este Miodrag Belodedici, singurul fotbalist român câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu două echipe diferite: Steaua (1986) și Steaua Roșie Belgrad (1991).

Prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, fostul fundaș a deplâns situația în care a ajuns fosta grupare din Ghencea.

”Este ceva incredibil pentru mine, au reușit să facă să dispară un nume, un brand. Nu știu cui trebuie să-i mulțumim pentru că am ajuns în această situație. Pentru mine FCSB este Steaua!”, a spus Belodedici.

Și Ion Vlădoiu, un alt fost jucător al Stelei, nu crede că schimbarea numelui va afecta actuala echipa.

”Pentru mine, FCSB e Steaua! Chiar am luat ultimul meu titlu de campion cu Pițurcă antrenor în tricoul Stelei”, a spus Vlădoiu, prezent de asemenea în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.

  • Digisport Matinal 30 03 2017 Jean Vladoiu si Miodrag Belodedici partea 1

Partile 2, 3, 4 sunt tot pe Youtube.

 

 

6 comentarii la „Oficial. FC Steaua este acum SC FOTBAL CLUB FCSB SA

Lasă un răspuns