(am schimbat titlul inițial, ”The Winner Takes It All”, pentru că, a naibii coincidență, pe un alt site apăruse deja un articol intitulat la fel...)
Așadar, ultimul meci al sezonului s-a încheiat en fanfare pentru Steaua. Trofeul cucerit aseară pentru a 22-a oară de echipa-fanion a țării noastre a completat tripla acestui an: Cupa Ligii, Campionatul, Cupa României.The winner takes it all. Cu Gâlcă pe bancă, cu Toșca, Neagu, Țucudean și Chipciu, cu Enceanu și Vrânceanu, cu arbitraje stranii și accidentări în serie, Steaua a trimis mascații (!!!) să ridice, rând pe rând, trofeele, în ciuda Cassandrelor care preziceau dezastrul.
Aseară, în ultimul act al spectacolului, am întâlnit o echipă ce poartă numele uneia studențești, înființată acum aproape un veac, acum a unui patron cu un trecut și, mai ales, un prezent neguros, o echipă care mai are doar vagi legături cu universitatea, care e gata să fie alungată de pe stadionul municipalității. Ciudate coincidențe cu situația Stelei. Cu o mare excepție: fanii. Fani credincioși echipei lor, alături de băieții ăia care se străduiesc să le aducă o mică bucurie și nu sunt plătiți de vreun minister, ci de un urmărit internațional. Fani care știu anul înființării echipei lor, care știu că echipa de azi e echipa lor, cea din 1919, cea refugiată în 1940 la Sibiu, cea a lui Ivansuc și Adam, cea a tatălui ”bichon”ului nostru drag, Mircea Neșu, care a cucerit cupa din 1965. Fani care știu că ”U”, chiar și simbolic, înseamnă Universitatea, nu…”Ualter”. Fani care acceptă scrâșnind din dinți un patron detestat, dar nu precupețesc să cânte chiar când ardelenii Mengolo și Veselovsky nu se pot opune adversarului. Fani care nu-i înjură pe Falub, Ciupe, Cepellini și care or mai fi … Mda, altfel decât cei ce consideră că FCSB n-ar fi Steaua… Sau care cred că, renunțând la un mic și o bere, pot asigura salariile unor jucători capabili să răzbească printre granzii Europei…
Și acum, o binemeritată, dar scurtă, pauză pentru cei care au terminat maratonul în triumf. Din greu, căznit, poticnindu-se, dar ridicându-se din nou, spre a izbândi. Câți vor mai fi prezenți în toamnă, pentru a relua lupta pentru triplă? Pe câți dintre ei îi va conduce noul antrenor, Mirel Rădoi, în uvertura noului sezon – Supercupa României? Pe cine vom vedea în locul lui Arlauskis, Latovlevici, Prepeliță, Bourceanu, Rusescu, Chipciu, Tănase și care or mai pleca, o întreagă formație? Fiți liniștiți, New Steaua nu va fi niciodată ca aceia care se chinuie de atâta timp să fie New Dinamo. Pentru că, o știm bine, STEAUA ESTE NUMAI UNA!
Autor: Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal Sam Murray
Notă
Pentru cei care nu-l cunosc, Andrei Sava este un stelist „pur sânge”, membru înregistrat al fcsteaua.ro din 2005, pentru care a scris articole foarte bune.
Profile feed: Andrei Sava
XRay
„Costel Galca a scris istorie in doar 1 an de mandat și a trecut pe locul 5 in clasamentul pe numar de trofee, la egalitate cu Olaroiu, Reghecampf, Piturca, Savu si Covaci, toti cu cate 3 trofee insa niciunul intr-un singur an. Galca este intrecut insa de cei patru „granzi” din istoria clubului. Emerich Jenei are 9 trofee cucerite cu Steaua, Dumitru Dumitriu 8 iar Iordanescu si Gheorghe Popescu au cate 7 fiecare.
TOPUL ANTRENORILOR LA STEAUA (numar trofee)
1. Emerich Jenei – 9 trofee
2. Dumitru Dumitriu – 8 trofee
3. Anghel Iordanescu – 7 trofee
– Gheorghe Popescu – 7 trofee
5. Costel Galca – 3 trofee
– Cosmin Olaroiu – 3 trofee
– Laurentiu Reghecampf – 3 trofee
– Victor Piturca – 3 trofee
– Ilie Savu – 3 trofee
– Stefan Covaci – 3 trofee”
Sursa: sport.ro