Quo vadis FC Steaua București?

de | mai 20, 2015

Astăzi, ziarul Ring a publicat un interviu interesant dat în exclusivitate de Becali, care se referă strict la situația de la clubul FC Steaua. Prezent și viitor.

– Terminaţi sau nu terminaţi pe primul loc? Aveţi vreo strategie în funcţie de locul ocupat la finalul campionatului?

– Părerea mea este că o să luăm campionatul. Aşa cred eu. Iar dacă luăm campionatul, cumpăr imediat şase-şapte jucători. Pe cei mai buni de pe piaţă îi iau. Fac iar echipă tare.

– Puteţi spune vreun nume?

– Păi, am aşa: îi am (n.r. – pe listă) pe Alcenat, Teixeira, Tamuz, Tade, de la CFR Cluj, De Amorin şi cu Budescu, de la Astra. Şi mai este posibil încă ceva, să vedem ce mai aleg din România, încă unu sau doi jucători. Dar ăştia sunt jucătorii care îmi plac la ora actuală mie şi vreau să-i iau.

– De afară mai luaţi ceva?

– De ce să aduc de afară jucători? Dacă iau străini, iau străini din România, pe care îi văd jucând. Şi ştiu că au confirmat. De ce să iau străini care nu au confirmat?

– Să-i luaţi să-i creşteţi, să-i branduiţi la echipa campioană…

– Nu iau eu jucători din străinătate ca să-i cresc.

– La conducerea echipei cum va fi până la urmă? Îl schimbaţi pe Gâlcă?

– Depinde dacă va câştiga campionatul. Şi dacă Steaua ia campionatul, cu Gâlcă trebuie să negociem, pentru că îi expiră contractul. Gâlcă trebuie să stea la masa tratativelor.

– Şi dacă nu va mai rămâne Gâlcă, cine ar fi în cărţi?

– Reghecampf şi Mirel Rădoi.

– Împreună sau doar unul dintre ei?

– Ori Olăroiu cu Mirel Rădoi, ori Reghecampf.

– Ar fi bine. Dar Reghecampf cere mult…

– Eh, vedeţi-vă de treabă, că lui Reghe i s-au tăiat aripile. Şi-a dat seama că Steaua l-a ridicat. Reghecampf a fost mare antrenor pentru că i-am făcut eu echipă, i-am adus jucători buni şi de-aia. Că şi tu, Reghecampf, ai stofă de antrenor, ai, dar încă nu eşti mare antrenor să faci din rahat bici. Din rahat bici face Mourinho, care a luat cu Porto Liga Campionilor. Ăla face din rahat bici. Sau care a luat cu Inter Milano Liga Campionilor contra Barcelonei. Cu tactica lui şi cu mintea lui. Dar tu nu eşti încă, mai stai puţin aşa…. 

– Domnule Becali, dar cu Viitorul cum e? Că au fost tot felul de zvonuri. A venit şi Mitică Dragomir şi a zis, în ”ring”, că vindeţi Steaua şi plecaţi la Viitorul să-l sprijiniţi pe Hagi…

Ce să fac eu la Viitorul? Doamne, fereşte! Eu, dacă fac fotbal, fac la Steaua. Dacă nu fac cu Steaua, nu fac fotbal niciodată.

– Mă rog, asta s-a spus prin ziare, pe la televizor în ultima vreme, că aţi putea pleca la Viitorul din toamnă…

– Eu nu mă mai uit la televizor, nu mai citesc ziare. Dar vă spun: în România, credeţi că dacă ai combate minciuna, ar avea vreun efect? Minciuna e minciună şi cu asta basta. Dacă o combaţi, te mai loveşte încă o dată mai mult. Şi, atunci, îi las să zică minciuni. Nu mai stau să răspund. Am altfel de mentalitate acum.

– Deci, una peste alta, rămâneţi cu Steaua. Şi la anul veţi fi tot cu Steaua?

– Păi, normal. Pentru ce să plec eu de la Steaua? Eu am zis, într-adevăr, că Steaua o dau în momentul în care începe să cheltuie bani. Dar Steaua are încă bani. Steaua are 10 milioane de euro în cont la ora asta. Cum să-i cheltui? Şi chiar dacă nu câştig campionatul, tot mai încasez șapte-opt milioane din Europa League. Deci n-am cum să plec de la Steaua. Eu am spus că «dacă», dar asta nu se poate întâmpla, pentru că am 10 milioane în cont acum. Eu, oricum, sunt pe plus. Deci, Steaua, la ora actuală, are profit 15 milioane de euro. Pe acte. Ca societate. Am plătit impozit pe 15 milioane de euro. Vreo două milioane am plătit impozit pe profit. Deci, Steaua, oficial, e pe profit. Eu mi-am retras şi banii şi 15 milioane pe profit am. Deci nu mai am eu treabă. Eu am spus că nu mai dau bani din buzunar, dar nu am de ce să dau. Că Steaua are 10 milioane în cont şi mai încasez șapte-opt din Europa League, dacă nu iau campionatul. Mă înţelegeţi?

– Şi mai vindeţi un jucător, doi…

– Îl mai vând şi pe Varela şi iau şapte-opt milioane, îl mai vând pe Chipciu şi mai iau cinci-şase milioane. Dar staţi liniştiţi. Fiecare îşi face socotelile lui, aşa să scrieţi. Aşa le transmit la toţi: fiecare să-şi facă socoteala lui de acasă. Eu îmi fac socoteala mea de acasă. Şi eu mi-o fac pe a mea la Steaua.

Interviu preluat de pe ziarulring.ro

 

Notă

Răspunsurile celui care decide totul la club sunt informații așteptate suporterii stelisti care doresc să știe ce se va intâmpla la clubul FC Steaua în viitorul apropiat. Acesta este motivul pentru care am preluat si publicat părți din interviu pe fcsteaua.ro. Anumite poziții, referitoare la transferuri, au mai apărut în presă din declarația dată de Becali la DigiSport, în prima intervenție publică după ieșirea din închisoare.

Interviul integral il găsiți aici.

XRay

 

37 de comentarii la „Quo vadis FC Steaua București?

  1. alexandru-h

    Aveam in scoala un coleg absolut imbecil. Unul pentru care functia de paznic ar fi fost echivalentul a doua doctorate. Cand citesc interviuri cu Becali, imi imaginez ca citesc interviuri cu fostul meu coleg, Tală, si ma intreb ce dracu poti invata util din prostiile scoase din gura de el.

  2. adrians

    Stau si ma intreb care ar fi motivul pt care marele Gatsby ar acorda un interviu celor de la Ring,un obscur ” ziar” ce se distribuie gratuit in metroul bucurestean ?! Asta in conditiile in care Ringul este editat de Negoita – Dinamo iar ” redactorul sectiei stiri sportive ” este Const Anghelache .Sincer,nu prea se leaga !
    Eu mai degraba merg pe varianta imaginatiei atit de debordante caracteristica natiei romane si mai ales tagmei ziaristilor aflati in mare suferinta de subiecte.

    1. xray Autor articol

      A mai dat interviu la Ring si din parnaie, la scandalul cu sigla. A fost publicat si aici. Ce a spus atunci ca va face la Steaua s-a adeverit. Nu cred ca este facatura de presa. De ce in ziarul local Ring? E simplu. Pe restul presei „central” cu audienta este suparat, cum a declarat public, de asta nu le mai da nimic. Intr-o societate informatizata și cu spatiu virtual consistent, nu mai conteaza unde spui. Oricum ajunge in toata presa, dar fără „exclusivitate”. Dovadă e și acest interviu, care imediat l-au preluat toți.

  3. cristi-cosor

    Il vinde pe Varela pentru ca asa vrea el si asa crede el ca e bine.

    Cumpara panaramele alea din lista pentru ca asa crede el ca e bine,aia sunt jucatori bazati pentru ca i-a vazut el si se pricepe la jucatori.

    Nu aduce nimic de afara pentru ca nu are el timp si chef sa urmareasca meciuri de afara si oricum asta e treaba lui,pai nu?!

    Daca nu ia campionatul nu baga un ban pentru ca e taraba lui si tescalaul de euroi se subtiaza la el in buzunar.Ce face in Europe League si campionat cu mediocrii ramasi e tot problema lui,pai nu?!

    Si atunci va intreb de ce ar trebui sa mergem pe stadion sau macar sa ne pese de soarta clubului sau?Pe voi va mai reprezinta ceva din actuala Steaua?De ce,doar pentru ca presedinte e o fosta glorie si ibca mai jucam in rosu si albastru?

    1. alexandru-h

      Sa inteleg ca inainte de 1989 te reprezentau generalii armatei care fusese sovietizata dupa 1944 si pusa la ucis tarani in timpul colectivizarii? Te reprezinta fotbalul, echipa, istoria fotbalistica, nicidecum patronii, sefii, dobitocii temporari din fruntea managementului. Cand il lauzi pe Valentin, il lauzi pentru gesturile lui pro-Steaua, nu il injuri in gand pentru faptele lui taica-sau; il lauzi pe Jenei pentru ce a facut la echipa asta, nu il injuri pentru ca e bozgor si vrea sa fure Ardealul etc…

      Hai sa facem diferenta intre fotbal si non-fotbal. Ca altfel ajungem ca mapn-istii care sunt stelisti in absenta Stelei.

    2. empyro

      Pentru ca indiferent de situatia deocamdata este tot Steaua. Pentru ca dupa Revolutie si dupa 2000 (epoca „luminii”) ramane echipa cu cele mai multe trofee interne si cele mai bune performante europene. Pentru ca au fost seri magice incepand cu Southampton si terminand cu sperantele din Danemarca.
      Pentru ca in 2006 ne-am bucurat tarziu in noapte la Universitate si unii si-au alimentat sperantele ca vom mai pune candva mana pe un trofeu european.
      Pentru ca alta alternativa nu exista si pentru ca pentru multi cred ca e destul de dificil de acceptat gandul ca Steaua sa nu mai existe, cei pentru care fotbalul international nu atrage nicio forma de empatie.

      Pentru ca societatea romaneasca in esenta ei s-a schimbat fata de anii ’90 cand seriozitatea militara era succint prezentata la stirile din sport dupa jurnalul TVR („In acesta dupamiaza echipa militara a castigat campionatul, editia….punct). Pentru ca oameni ca Alecsandrescu tin de o alta epoca, o epoca in care maimutarelile nu ajungeau pe „sticla” sau in ziare.
      Iar personaje ca Becali, MM Stoica, „Piti Talent”, nu sunt cu nimic mai prejos sau mai presus, decat cei care sau perindat pe la alte cluburi din Romania (Iancu, Daniel Stanciu, Vama, Copos, Neculai, Borcea, Turcu, Savulescu, Mititelu, Staicu, Penescu, Adamescu, M. Stan, Capra, Porumboiu, Paskany, s.a.m.d.). Si uite ca dupa ani si ani de tranzitie, dupa ce sita a fost cernuta si multi astfel de „antreprenori” au ajuns dupa gratii, nu s-a schimbat nimic, au aparut altii (sarlatani gen Negoita), s-au am regresat la nivel de primarii, consilii locale, judetene si manevre pe banii contribuabilului (adica mai rau !).

      Din pacate, la ora actuala singurul club din Liga 1 unde lucrurile sunt cum ar trebui sa fie, in care s-a plecat de la zero, in care se lucreaza cu fonduri private, in care se investeste cat si cum trebuie, este Viitorul lui Hagi. Dar sa nu uitam, ca nici „Regele” nu pare atat de imaculat…

  4. xray Autor articol

    Precizare:
    Interviul nu a fost publicat pentru educatie si setea de cultura a unora, ci pentru ca raspunde, prin cel care decide, la necunoscutele care preocupa o parte din suporteri:
    – daca pierde Steaua titlul, sau in viitor, va vinde clubul?
    – ce antrenori vrea sa aduca?
    – ce transferuri se vor face?
    – care este situatia financiara a clubului si ce a facut cu banii?

    Pentru interviuri filozofice, existentiale, de educatie si cultura sunt site-uri si reviste dedicate.

  5. cristi-cosor

    Stiu ca nici unul dintre voi nu il suportati pe Becali si nu sunteti de acord cu felul in care conduce.

    Dar tot ce spuneti voi este ca avem exemple proaste in curtea altora si decat sa riscam sa ajungem ca ei mai bine cu ciobanul.Asa este?

    Si va mai intreb pana unde se intinde toleranta voastra?Trebuie sa ramanem cu asta pe cap in orice conditii doar pentru ca exista Negoita,Copos si restul?

    1. alexandru-h

      Solutia e aceeasi de 12 ani incoace: o oferta financiara de nerefuzat pentru Becali, in schimbul careia investitorul (fie ca vorbim de om de afaceri, asociatie a fanilor sau seic saudit) sa primeasca echipa, lotul de jucatori, locul in liga, clubul, angajatii. Imi place cum zici treaba cu „trebuie sa ramanem cu asta pe cap”, de parca ar depinde de suporterul stelist rezolvarea problemei.

      Sigur ca in momentul asta e cam greu sa vorbesti de vanzare. Steaua e pe plus, deci si pretentiile vanzatorului cresc. Probabil ar fi fost mai usor daca ar fi existat un investitor interesat de Steaua in 2009-2010, cand pretul ar fi fost mai mic iar Becali mai dornic de a scapa de un club ce pierdea sume imense. Cu toata propaganda fetida a unora, s-a vazut ca nu a existat niciun cumparator german, evreu, arab sau roman.

    2. xray Autor articol

      Se intinde pana acolo unde suporterii au bani sa-si faca ei o echipa cu management profi, lot de CL, alea, alea. Atunci trebuie doar sa suporte ei intre ei. Daca pot.

      Altfel, e usor sa nu suporti ceva cand singura contributie la acel ceva e doar privitul si vorbitul.

  6. robertsud

    Decat sa raspunzi ironii la orice comentariu mai bine te abtii.

    Ce oferta de nerefuzat?! Steaua de astazi, chiar si cu marca de la CSA nu i-o cumpara nimeni, decat daca exista vreunul sa VREA cu adevarat sa scape de el si i-ar face o oferta de vreo 50 de milioane de euro. Steaua de acum cativa ani, cand exista oarecum o semi-normalitate, ar valora si mai putin decat Basel sau RedBull Salzburg, cluburi de teapa Stelei, fara vreo Cupa a Campionilor, dar profesioniste.

    Cert este ca asta nu se va schimba si nici nu va vinde sau pleca. Este singura lui sursa de venit. Toate afacerile lui sunt in faliment sau inchise. Ce afaceri mai are si care ii sunt cu terenuri. Dar alea nu se compara cu banii care ii vin din Steaua. Singura metoda in care va pleca este cu picioarele inainte. Atat!

    Iar noi suporterii (ultrasii, ultrasii de tastatura, fanii din tara si dinafara, pana si suporterii de rezultat) vom avea de pierdut (despre samantari nu ma pronunt pt ca ei mananca oriunde seminte ;)). Pentru ca suntem foarte dezbinati. Problema marcii ne face si mai dezbinati, majoritatea impartiti in 2 tabere, cu toate ca foarte multi nu suporta nici generalii pentru ca au dat Steaua pe mana aluia si nici pe ala ca adus-o in aceasta situatie, Dar unii se gandesc la acea vorba veche: „Dintre doua rele, prefer raul mai mic”.

    Rog pe cineva sa stearga primul comentariu.

  7. cristi-cosor

    Din pacate nu am putut raspunde la timp si s-au adunat ceva comentarii.Asadar:

    1.Alexandru,prin tot ce ai spus legat de perioada comunista nu m-ai contrazis cu nimic.Dupa `89 avem un sistem democratic in care printre altele si cluburile sportive se conduc altfel decat la modul dictatorial.Iar eu am vrut sa spun ca vrau sa ma regasesc intr-un club condus profesionist unde clientii/suporterii sunt la loc de cinste nu masa neglijabila.

    2.Empyro,tu spui ca „seri magice incepand cu Southampton si terminand cu sperantele din Danemarca” au contat pentru tine.Pai daca au contat atunci obligatoriu ti le doresti in continuare si atunci cand incompetenta impiedica performanta trebuie schimbat managementul.Unde ne contrazicem?

    Am avut aceeasi discutie candva si cu Alexandru-H si el spunea ca sincopele de la club sunt accidente care se intampla si asta e,nimeni nu castiga pe linie.Spune-mi,crezi si tu la fel?Crezi ca Galca e la Steaua accidental?Crezi ca situatia din vara trecuta cu vanzare de jucatori pe bani si aducere de ciurucuri gratis care se va repeta la vara este o coincidenta?Crezi ca perioada de varf cand am ajuns in semifinalele Europe League sunt ceva firesc sau un accident avand in vedere parcursul nostru de atunci pana in prezent?

    Mai spui ca perioada in care Alecsandrescu activa era una de inceput pentru media si „maimutarelile” nu apareau atat de evident in presa.Chiar vrei sa pui egal intre calitatea umana a jucatorilor de la Steaua de atunci si cea de acum?Si chiar crezi ca cu o conducere in care primeaza macar bunul simt sunt incurajate cocalazizmele,manelizmele si infatuarea pe care multi dintre jucatorii de astazi o au la Steaua?

    Si te mai intreb,noi ca suporteri ai Stelei nu avem dreptul sa ne revoltam daca nu ne place genul acesta de comportament?

    3.”Singurua contributie este privitul si vorbitul”…pe bune Xray?Cam la asta se reduce contributia suporterilor dupa parerea ta?Eu cred ca fotbalul exista pentru suporteri si se joaca pentru suporteri.Si nu este doar o afirmatie populista.

    Dar hai sa lamurim felul in care vei tu problema rolului pe care trebuie sa il aiba suporterii si te rog sa ma corectezi daca urmatoarea afirmatie nu este corecta in viziunea ta:

    „suporterii unui club nu au dreptul sa ceara socoteala pentru rezultate nesatisfacatoare ale echipei sau proasta organizare a clubului in viziunea lor deoarece nu ei isi risca capitalul”…asa este?

    1. xray Autor articol

      @cristi-cosor
      Fotbalul se joaca pentru spectacol, bani si glorie! Nu pentru X sau Y si nu numai pentru cei din tribuna sau numai pentru cei de la TV.

      Dar daca se joaca si pentru spectatori/suporteri, asta nu inseamna ca ei pot decide sau schimba acționariatul unui club, antrenorul, lotul, primul 11 etc. Ei pot sanctiona prin absenteism, fluierand sau huiduind, protestand … daca echipa favorita joaca prost.

      Fotbalul a creat suporterii, nu suporterii au creat fotbalul! Am mai spus, a face dintr-un sport un curent filozofic in care cei destepti sunt numai cei in tribuna si la TV, iar cei prosti si sclavii lor sunt numai cei din teren, inseamna ca civilizatia nu a trecut de era gladiatorilor.
      Despre asta este vorba!

  8. piratu2191

    Vorbesti povesti. Fotbalul ca orice alt sport a creat suporteri. Suporterii acestui sport au creat fotbalul actual, acest fotbal ce nu mai este doar un sport. Chipciu si Tanase isi iau salariu de sute de mii de euro din banii mei, ai tai, ai tuturor ce sunt pe stadion, privesc la tv, citesc pe sport.ro, etc.

    1. xray Autor articol

      @piratu2191
      Hai, mai! Chiar asa? Suporterii au creat fotbalul actual? Pe ce planeta?

      Retine:
      – Fotbalul prin spectacol mărit numarul fanilor.

      – Banii aia multi au venit in fotbal din publicitatea marilor firme, platită la TV-uri, nu din buzunarul suporterilor. Din miliardele date cluburilor de UEFA, nu de suporteri. Tu ai impresia ca Tanase, Chipciu etc. iau salariile alea babane din buzunarul nostru? Te inșeli amarnic. Fără banii de la UEFA ar avea salarii ca la câini, de 2.000 euro/lună.

      – Marile cluburi, cu sute de milioane de suporteri sunt datoare vandute! Barca, Real etc. au peste 500 milioane euro datorii! Tu nu esti updatat cu ce se intâmplă în fotbalul din Europa, de exemplu?

      Prea ne credem buricul Pământului, făcători de fotbal, doar că plătim 10 lei pe un bilet sau un abonament TV, care oricum nu transmite doar sport.

      1. empyro

        Daca mergi la esenta, omul are dreptate. De la o activitate de recreere si competitie intre doi participanti, initial a aparut si o a treia parte, privitorul. In timp asta s-a transformat in consumator-platitor, iar sportivul a devenit profesionist. Dar asta, zic eu ca e o axioma.
        Insa vinovat pentru asa-zisul „fotbal modern” nu e consumatorul, ci cel care a speculat, antreprenorul, cel care a creat o mega-afacere din chestia asta. Incet, incet si Europa s-a indreptat spre modelul sportului american (care in fapt nu mai e sport, e strict o afacere).
        Iar consumatorul, poate oricand sa mearga in parc sau la sintetic sa vada niste baieti jucand fotbal din placere sau chiar sa practice. Dar parca nu e acelasi lucru, parca nu ne mai impresioneaza ceva ce ne impresiona in secolul XIX, 22 de baieti dand cu piciorul intr-o basica…:)

  9. empyro

    @Cristi, intrebarea ta a fost pentru ce sa-ti pese de „soarta clubului” sau „de ce sa te mai intereseze”.
    Raspunsul meu a venit prin cele enumerate, fiindca cum-necum ce a fost dupa 2000 din punct de vedere sportiv (si aici ma refer strict sportiv) a facut cinste numelui Steaua (si aici ma refer pe plan intern si pe plan extern). Ca se putea mai bine, categoric ! Ca vrem progres, ca vrem sa demonstram ca anumite lucruri nu au fost accidentale, ok. Dar sa ne raportam totusi si la societate, o societate care incurajeaza non-valorile, care n-are infrastructura, sanatate si invatamant si o tara ai caror rezidenti intr-o proportie foarte mare inca se ma defecheaza in fundu’ curtii.
    Fata de putinta economica si sociala, romanii (si in special stelistii au fost rasfatati de fotbal). Semifinala aia a Cupei UEFA a fost atinsa de romani, nu de unguri, cehi sau polonezi, desi acestia din urma sunt mult mai avansati.

    Referitor la perioada in care activa „Sfinxul”. Nu e vorba de a pune semnul egal, e vorba de o diferenta totala intre sistemele de valori de atunci si ce e acum. Tot ceea ce vezi la Steaua, maimutarelile, iesirile in decor sunt REZULTATUL transformarii societatii romanesti. Printr-o mica analogie, compara faptul ca formatiile eurodance/pop romanesti prin ’90 aveau soliste considerate „vulgare” ca purtau o amarata de fusta scurta, cu pornografia care te loveste acum in mass-media.
    Cum au aparut specimenele alea care il aclamau pe becali ? Din senin ? Cum au aparut jucatori care viseaza bani si nunti de sute de mii de EUR de spart pe lautari si manele ? Din senin ?
    Nu, SOCIETATEA ! Fenomenul asta nu poate fi combatut in fotbal, nu fotbalul e problema, ci romanul in esenta lui.

    Cat priveste treaba cu dreptul de a te revolta, oricine se poate arata indignat sau dezgustat de un anumit eveniment, fapt sau insusire, dar cand te revolti iti trebuie o cauza si o solutie. Poate am gasit o cauza legitima, in speta noastra, o solutie n-am gasit nici acum si se cauta de aproape un deceniu.
    Cat priveste mediul de afaceri si persoanele care sunt sau a fost implicate in fotbal, care este parerea ta despre Negoita si Paskany ? Fiindca sincer sa-ti spun intr-o perioada mai ca ar fi zic ca sunt profesionisti, decenti, retrasi, la locul lor si fara infractiuni la activ. Nu e gluma, nu degeaba te intreb.

  10. cristi-cosor

    Personaje ca Negoita si Paskany nu ar trebui niciodata sa aiba imaginea buna de care beneficiaza astazi,ca si ieri pe plaiurile noastre.Sunt convins ca cei ca ei sau Becali nici nu ar fi bagati in seama in vest si asta datorita tocmai a felului in care ai caracterizat tu societatea in care noi traim si a faptului ca in occident nu e asa.

    Dar aia de prin vest au deja sute de ani de civilizatie.Si uite tocmai de aceea avem noi discutiile astea pe aici.Eu chiar cred ca putem schimba mentalitati si asta se poate realiza numai prin dezbateri.Schimbarea societatii ,cred eu,poate fi realizata numai de societate,nu de conducatori.

    Daca noi nu luptam cu mentalul stelistului care il urca pe cioban pe maibach vom ramane primitivi.La fel cum daca societatea civila nu se lupta cu ea insasi atunci Iliescu era la putere si astazi.

    Mai cred ca asa cum romanul care vine de afara si vrea sa faca in tara asa cum a vazut in occident,tot la fel stelistul care vede cum se face treaba in vest trebuie sa isi doreasca asta la Steaua.Cred cu tarie ca lupta,revolta,cautarea de solutii este singura noastra optiune,altfel ne mananca manelizarea,tigania si balcanismul.

    Xray,spune-si mie,pentru ce dumnezeu ar vrea o firma de cablu sa plateasca reclama la tv pentru o competitie daca nu se uita suporterii?Sau de ce sa sponsorizeze un srl cu bani un club daca nu are suporteri?

    Cine baga bani in fotbal daca nu scoate si spune-mi dintre jucatori,antrenori,conducatori,patroni,media,sponsori si suporteri?Pentru ca in viziunea mea suporterii scot bani din buzunar iar restul enumerat mai sus baga acei bani in buzunar.

    1. xray Autor articol

      @cristi-cosor

      1. La meciurile Stelei de la TV nu se uita nu numai suporterii stelisti. Asa cum tu, eu si foarte multi altii, ne mai uitam si la CL, EL, Primera division etc. Asta nu inseamna ca suntem suporterii echipelor respective.

      2. Daca tu vezi o reclama la TV cu un produs, o poti transmite involuntar si in cercul tau de cunoscuti(nestelisti sau nemicrobisti): „mai, vezi ca te rezolva produsul X”, de exemplu. Tehnica de publicitate se bazeaza pe efectul dispersiei exponentiale „din gură-n gură” a informatiei promo. E suficient sa o vada unul la TV si in cateva zile o stiu „n”.

      3. O firma de cablu nu este plătită de alte firme pt publicite. Firma de cablu trebuie sa ia banii de la abonati sa-si scoata ce plateste la posturile TV pt dreptul de a prelua pe cablu canale. Pentru a-și face clienti/abonati apelează și ea la publicitate. Pe cablu nu transmite numai fotbal, iar intr-o familie nu sunt toti suporteri.

      4. Aproape toata lumea baga bani in fotbal fara sa-i mai scoata direct din fotbal, de asta toate cluburile sunt datoare vandute, nu numai in Romania. Steaua s-a intampla sa fie pe plus NUMAI pentru ca a investit putin in raport cu bani multi primiti de la UEFA si transferuri, nu de la TV, publicitate sau suporteri!

      Ok, nu ma mai lungesc cu marketingul in audio vizual.

    2. vitto

      domnul cosor,
      toate bune si frumoase, desi dupa parerea mea textul dvs este cam lozincard, asta tine de arhetipul mental al fiecaruia (nu este o critica), dar mie imi este evident ca plecati de la o premiza falsa: confundati bss cu placerea si vreti sa va repozitionati din suporter in patron (sau consilier de patron)!

      sigur ca orice bss are regulile lui de fier si este ancorat in civilizatia lumii in care traim …… dar altfel, fotbalul in sine, a fost, este si va ramane o PLACERE PRIMITIVA! de aceea si valurile de entuzism si pasiune ce se isca in jurul acestui joc, dramele si bucuriile infinite pe care le starneste …. dvs vreti sa amestecati fotbalul cu bss si de aceea textul pare mult prea opac, lipsit de un orizont palpabil! adica o invitatie la lehamite…….

      RECOMANDARE GENERALA:
      nu va mai preocupati de banii altora (adica nici de numarul lor, nici de ceea ce se face cu ei) ……. BUCURATI-VA DE FOTBAL, BUCURAT-VA DE JOC, BUCURATI-VA DE STEAUA ! asta daca mai puteti, adica daca nu cumva ati imbatranit inainte de vreme si v-ati uscat…….. fotbalul, stadionul, este o intoarcere in copilarie, iar steaua este sacul cu infinite amintiri, visul din vis!

  11. adrian0808

    Cristi Cosor …

    Comparatia Iliescu vs. becali e gresita …… iliescu era unul ales pe o parte a poporului ( suporteri) si alta parte a poporului ( suporteri – ultrasi) nu l-au mai vrut din motivele bine stiute ….

    Becalu nu e alesul nimanui …. la STEAUA….
    Nu confunda politica cu sportul …. desi ambele sunt urmarite de aceeasi …. suporteri …..in mare parte ….

    Aseara la meci aia de la ADEPLAST si-au urmarit interesul lor : promovarea imaginiii lor ….
    Focurile de artificii au fost platite si puse in program indiferent ca invingatorul era sau nu STEAUA …. indiferent ca au fost 15k sau 50k suporteri ….. indiferent ca fost privit la tv de 1kk spectatori sau 5kk spectatori ….

    1. vitto

      ATENTIE!!!!!!
      becali, ca orice patron, este alesul „banilor” …… asta e una din regulile de fier ale capitalismului: accesul la portofel si disponibilitatea de a cheltui ptr un bss!

  12. cristi-cosor

    Bine Adrian,dar daca este asa cum spui tu,de ce nu se baga cei de la ADEPLAST in playofful ligii nationale la baschet?Si de ce nu incearca sa isi faca reclama cheltuind atata si la rugby sau alte sporturi?Pentru ca daca le era indiferent cati veneau la stadion si cati priveau la tv nu aveau o problema cu interesul scazut de la celelante sporturi.Tu ce spui?

    Eu cred ca au cheltuit 50.000 euro aseara pentru ca au facut o estimare si atat le-au iesit ca merita.Si aici as spune eu ca sta forta Stelei,in numarul mare de simpatizanti care fac rating bun la tv si vin (veneau) in numar mare la stadion.

    1. adrian0808

      ADEPLAST a ales sa se bage la fotbal sa-si faca imagine ….
      A ales lucrul asta anul trecut la inceputul competitiei.
      A pus la bataie vreun milion de euro sponsorizare catre LPF-ul lui Gino .

      Daca vroia baschet se ducea la baschet …. daca vroia rugby mergea acolo …. fiecare dupa cum ii place sau nu un anumit sport sau o competie … Sunt sponsori care ii vezi doar la anumite sporturi si la altele nu ii vezi ….

      Trezestete si tu si toti ceilalti , ca nu mai suntem in comunism sau socialism, unde daca cineva vrea vine si te da la o parte si pune pe altcineva ….ca asa vrea partidu sau conducerea ….
      Capitalismul este bazat pe alte reguli si legi, unele din ele , foarte multe din pacate, va sunt total necunoscute la mai bine de 25 de ani de decembrie 1989.

      Din pacate , gasim in aceasta categorie pe distinsii Boroi, Talpan si altii din spatele lor si pe o mare parte a suporterilor / ultrasilor stelisti si nu numai .

      Stiti vorba aia …. betivul se trezeste dar prostul ….. din pacate niciodata … din prostie.

      Nu o mai dati ca sa vina x sau y sa va faca echipa sa-l dea afara pe becal … ca steaua e simbol e belea e nenorocire e cel mai scump lucru si alte lozinci din astea de sorginte comunista …
      Hai daca nu ne convine o situatie sa punem mana de la mana…. fiecare cat poate si cum poate si sa facem o alta echipa daca asta e singura si unica solutie …. Ca s-o numi STEAUA sau NESTEAUA ca are sau nu palmares ….nu are importanta daca noi stim ce inseamna acea echipa si putem scanda cum dorim la meciuri ….

      Stiinta Craiova si-a schimbat denumirea prin anii 60-70 …. si a devenit UNIVERSITATEA …. si fanii scandeaza stiinta si acum dupa 50 de ani …

      U CLUJ are culori alb-negru dar fanii isi spun sepcile rosii si acum ….

      La Petrolu se stie ca li se spune gazarii ….

      Dinamu are din anii 90 pe sigla 2 caini stilizati …. Peste vreo 50 de ani o sa stie copii nostri ca Dinamo era echipa militiei comuniste si aia sunt cainii cu care militienii alearga dupa infractori. Sau ca unul e NERO cainele lui Dinu si celalalt potaia lui Borcea Butelie ….Nicidecum ca denumirea de cainii rosii vine de la incrancenarea cu care echipa juca in anii 70-80 cu echipa rivala a armatei comuniste numita STEAUA …

      Ce naiba ma baieti …. de scris stim toti sa scriem …. dar haideti sa si gandim inainte de a scrie ceva …

  13. cristi-cosor

    Adrian 0808,nu stiu daca precedentul comentariu mi se adreseaza mie,nu ma regasesc in talmes-balmesul de afirmatii expuse de tine si probabil ca ma confunzi.

    Spui ca capitalismul se bazeaza pe alte reguli decat comunisnul iar indivizi la care ai facut referire nu ar percepe asta.Spune tu cum sta treaba in capitalism ca sa nu para discutia doar un sir de contre fara un scop anume.

    Poate parea ca stam aici si filosofam aiurea in tramvai din lipsa de ocupatie dar nu este asa.Noi comentam acum pe marginea unor afirmatii facute de Becali,patronul si omul care comanda absolut totul la Steaua.Iar eu spun ca e un tip de personaj care trebuie sa dispara.Cu cine il inlocuim si sub ce forma este alta discutie.

    Pentru ca asa e frumos,daca tot te-am intrebat cum vezi tu capitalismul am sa iti raspund mai intai ce cred eu:eu cred ca consumatorul este cel care dicteaza si deoarece de pe urma sa vin banii,suporterul are tot dreptul sa ceara socoteala.In capitalism,tu ca srl nu poti afirma ca produsul comercializat nu se cumpara pentru ca clientii sunt niste idioti care nu stiu sa aprecieze cum se cuvine ce li se serveste.

    Daca te irita peste masura subiectul,trage aer in piept,relaxeaza-te si expune punctul tau de vedere.Dar,te rog,fara mapnisti,ultrasi,talpani si alte argumente care nu isi au rostul.

    Asadar,cum crezi tu ca trebuie sa stea treaba la clubul nostru drag?Sau poate este bine asa si nu trebuie facute schimbari de o magnitudine mai mica sau mai mare?

  14. vitto

    asta este un interviu „fake”. ziarul ring este o chestie care se vantura gratis pe la metroul bucurestean si ma indoiesc ca pierde becali timpul cu o fituica ce nu exista! totul este o insailare de comentarii anterioare la care se adauga parerile cretinoide ale autorilor dornici de senzational ….. nici nu are rost sa comentam……

  15. adrian0808

    cristi-cosor ….
    Talmes balmes este pentru ca nu vrei sa intelegi realitatea.

    „”Pentru ca asa e frumos,daca tot te-am intrebat cum vezi tu capitalismul am sa iti raspund mai intai ce cred eu:eu cred ca consumatorul este cel care dicteaza si deoarece de pe urma sa vin banii,suporterul are tot dreptul sa ceara socoteala.In capitalism,tu ca srl nu poti afirma ca produsul comercializat nu se cumpara pentru ca clientii sunt niste idioti care nu stiu sa aprecieze cum se cuvine ce li se serveste.””

    Tu spui ca clientul – suporterul daca nu ii convine ceva trebuie sa ceara socoteala …

    Bai baiete …. daca nu-ti place LOGAN-ul tu ce faci ? …. Le spui alora de la Pitesti sa faca ca aia de la Daimler si sa iasa Mercedes pe poarta uzinei ? Daca ai bani nu te uiti la Logan , daca nu ai bani iti iei SH cu 1500 euro din bulgaria …

    Fotbalul este un BUSINESS . A devenit un business pe care talpan si boroii si mapn-ul prin anii 1995 – 2000 au descoperit ca nu ii duce potenta mentala si mai ales financiara sa il conduca dupa ce banii din transferurile gloriilor pe care ii vedem la TV azi au disparut pe ici pe colo in buzunarele unora …. nu stim cui ……

    Asa ca au gasit pe ospatarul unde mergeau ei la o bere… la INTER … si l-au combinat sa fie tovaras cu ei si sa ii dea STEAUA pe mana …. Astalalt a gasit la alta masa pe ciobanul nostru care invartea teschereaua cu parai si l-a cooptat …. Berbecalu dupa vreo cativa ani…. printr-o manevra de ciobanete …. eu duc oile la apa si pe camp eu vreau sa le si mulg ….. a pus mana pe business … Legal nelegal cu palmares, cu sigla, sau fara chestia e ca el dadea banii el vroia sa comande totul ….

    Evident ca fiind nepriceput a bagat o gramada de bani in jucatori/antrenori/conducatori …. pana la urma cand bagi si bagi si bagi bani uneori e posibil sa-ti si iasa pentru ca cu timpul mai capeti ceva experienta ….. Acum dupa ce echipa a castigat 2 ani la rand campionatul , a avut o prestatie ok spre modest in cupe cu Ajax/Chelsea etc …. a facut si ceva bani in sfarsit prin vanzari de jucatori si participarea in UCL …. opaaaa ce sa vezi ….. ii luara talpanii sigla inapoi , ca ei nu au vrut sa-i dea echipa … le-a luat-o el cu japca ca ei erau mici si nu stiau cum sa o tina …

    Imediat si consumatorul – suporter care nemultumit ca echipa nu merge ca Real-ul hait si ei ca pleaca ciobane, da-ne echipa ca uite talpan si boroi au sigla si tu nu esti bun …. asta dupa ce din 2003 pana in 2014 Noiembrie le-a placut sa se dea cu STEAUA peste tot in Europa …. Evident unii dintre ei de la inceput au fost impotriva ciobanului si a metodelor sale primitive.

    Cam asta e povestea …. Daca o entitate reuseste sa-l deposedeze pe cioban de societatea FCSB srl ( RO 15224430) care manevreaza ceea ce noi numim STEAUA , prin metode legale si de comun acord este ok.

    Daca aceasi entitate creaza o noua societate pe care noi o vom vedea STEAUA iar este ok .

    Lucrurile astea se fac frumos, prin acte, cu bani/capitaluri/socios/cotizanti/actionari bla bla …….. nu cu : gata nu ai sigla, da-ne STEAUA si mars la stana …

    Cam asa vad eu lucrurile … dar in BUSINESSUL FOTBAL lucrurile cu siguranta sunt mult mai complicate si au multe variabile : spectatori , jucatori, antrenori, noroc, conducatori, baza materiala, baza financiara .

    E greu sa le ai pe toate sau sa te descurci acceptabil in toate laturile businessului respectiv daca nu ai OAMENII POTRIVITI. Cu siguranta STEAUA nu i-a avut si nici acum nu ii are .

  16. cristi-cosor

    Adrian,tu si altii de pe acest site,ati transformat mapn-steaua libera-talpan intr-o fobie si vedeti negru in fata ochilor asociind orice idee care nu se potriveste sistemului vostru de gandire cu dusmani ai stelismului.Asta se intampla si in trecut cu cri pe care ii avuzi ca vedeau oi si becalisti in oricine nu simte ca ei ,este fix aceasi situstie.

    Unde anume in toate comentariile mele am spus ca fcsb nu e steaua,ca talpan e mantuitor si ca csa ne va scoate din rahat?Pe langa asta,spui ca nu ai nici o problema daca ibfectul vinde si tranzactia se face profesionist dar tu nu ai cum sa faci o astfel de afirmatie daca esti multumit de Becali.Si daca eu spun la fel si anume ca nu sunt multumit atunci de ce ne contrazicem daca in esenta vrem acelasi lucru?

    Eu nu am nici o problema cu faptul ca avem un actionar care vrea sa isi recupereze investitia si sa isi capitalizeze profitul,asa se intampla peste tot in lumea civilizata.Problema mea este cu faptul ca Steaua nu e creatia ciobanului,nu s-a nascut cu ea in brate si trebuie sa tina cont si de suporteri.Ma deranjeaza ca suporterii sa fie chemati la stadion sa sustina financiar si moral echipa iar dupa 90 minute sa treaca la casele lor pentru ca nu mai sunt de nici un folos.Nicaieri in occident nu regasesti comportamentul asta.

    Comparatia ta cu Loganul este total nepotrivita.Nu am pretentia sa aiba pretentia sa obtina rezultatele unei echipe din campionatele tari pentru ca nici eu nu platesc biletul cat cei din vest.Dar tu vrei vad sa duci discutia pe o pista falsa.Niciodata galeria nu a avut pretentia ca echipa sa bata echipe mult mai bogate.Problema este comunicarea clubului cu suporterii sai.

    Nu am fost niciodata pe aceasi lungime de unda cu Vitto si gandim total diferit.Dar stau si ma gandesc bine la ce a spus ultima data si cred ca e ol lectie de viata asta si ma refer la faptul ca fotbalul e placere,bucurie si cand treci la ura,inversunare se rateaza scopul si sigur gresim undeva.

    Toata discutia asta este despre locul pe care il ocupa suporterii in tot fenomenul asta si insist pentru ca aici cred ca sta esenta a tot ceea ce facen si putem face noi ca comunitate pe acest site.Despre asta e vorba nu despre palmares care urmeaza marca,Becali sau Talpan mantuitori,o tabara impotriva alteia…

  17. vitto

    „suporterii” sa mai treaca pe la casele de bilete, sa mai vina pe la stadion si sa mai incurajeze echipa NECONDITIONAT! altfel prea multa gargara ieftina si filozofie de gang …….! chestia cu comunicarea este asa o discutie de dragul discutiei! prefer mai putina comunicare si mai multe rezultate concrete! nu ma intereseaza justificarile si nici nu mi-am propus sa inteleg …… mie imi place cand steaua castiga si vreau ca echipa sa castige mereu si mereu!

    in romania noi nu avem galerii adevarate, ci mai degraba fake-uri, caci lumea pune mai presus interesul personal ….. cand aud infatuarea cum ca noi ne-am sacrificat, noi suntem eroi, noi vrem, noi trebuie…… mi se pare ceva straniu si stupid!

    inchei cu o mirare?! cum adica „tabara talpan”………? ce dracu’ frate asa de jos am ajuns?! trebuie sa ne „duelam” cu-n eunuc?

  18. cristi-cosor

    Tocmai felul asta de a gandi vreau sa sanctionez,Vitto.Suporterii nu au datoria „sa mai treaca pe la casele de bilete”

    la fel cum consumatorii nu au datoria de a consuma hamburgeri de McDonald`s.In democratie,spre deosebire de era totalitara,cluburile de fotbal au obligatia de a vinde spectacol de calitate si atunci vor veni si suporterii.La fel cun si McDonald`s are obligatia sa furnizeze produse pe placul clientilor daca vor sa vanda ceva.

    Pe langa asta,Vitto,in democratie spre deosebire de comunism,cluburile de fotbal au obligatia de a raspunde prompt si politicos nemultumirilor suporterilor chiar daca in sinea lor conducatorii nu dau o ceapa degerata pe amaratii aia din tribune.La fel cum angajatii de la McDonald`s trebuie sa raspunda politicos si de indata la reclamatiile venite din partea unui client care traieste cu inpresia ca nu a primit pe masura a ceea ce a platit chiar daca barosanii care detin franciza nu le pasa de smiorcaielile unui adolescent rotofei si pus pe harta.

  19. vitto

    BA DA,
    daca vor sa se exprime, daca vor sa fie luati in considerare, daca vor ca sa nu existe diferenta intre vorbe si fapte, adica daca vor sa dovedeasca o „minima moralia”, suporterii „au obligatia” sa treaca pe la casele de bilete! fotbalul este totusi un spectacol platit, dar este si un crampei de viata adevarata, este zambet si durere, iar atasamentul fata de o anumita grupare se face cu mintea si cu trupul! adica spiritual si material! asta se intampla in lumea occidentala la care faci tu trimitere, iar acolo suporterii au inteles care este rolul lor: sa traiasca alaturi de un vis si nicidecum sa fie manageri unui bss!

    din pacate te ineci in vorbe multe si pierzi firul expunerii. steaua, nu este doar o marfa si cu atat mai putin un burger pe care sa-l prezinti la expertiza de calitate! de aceea, asemanarea cu mac’ul este total neavenita! as zice chiar un infantilism intelectual! o nuca singura, care nu are nici macar un perete!

  20. cristi-cosor

    Fac si eu ce pot,Vitto.Daca prin exprimarea mea dau dovada de infantilizm de orice fel sau bat campii este bine ca mi se atrage atentia…poate candva voi deveni mai bun.

    Sunt de acord cu tine,Steaua nu este doar o marfa iar suporterii vin pentru a trai un vis,pentru a se bucura si a suferii alaturi de echipa.

    Dar te intreb Vitto,de ce crezi tu ca nu mai vine lumea la meci?Uite ca a trecut partida cu Botosaniul,cu o incarcatura emotionala enorma,dar stelistilor se pare ca nu prea le-au pasat.Eu cred ca intr-un meci decisiv trebuia sa fie peste 30.000 spectatori.

    De aceea te intreb care este in opinia ta motivul real pentru care suporterii nu au venit in ultima vreme?Ma refer atat la campionat cat si la meciurile din Europe League din toamna.

    PS. in trecut numarul de spectatori era mai mare deci nu putem spune ca stelistii nu au educatia,obiceiul de a-si sustine favoritii .

    1. vitto

      ma rog, admit ca poate formulez prea ofensiv si de aceea unele aprecieri suna arogant si didactic. nu ma intereseaza sa te jignesc si nici nu urmaresc asa ceva niciodata!

      lumea nu vine meciuri din mai multe motive, unele FOARTE OBIECTIVE (si mai putin filozofice):

      – propaganda media ticaloasa: aproape toate formularile la adresa stelei sunt odioase si pe format negativ! in 90% din cazuri conducerea, jucatorii, patronatul stelei sunt sunt prezentati a fi intr-o profunda si continua eroare! obiectivul acestei propagande, care nu poate fi negata caci se desfasoara intr-o forma programatica, este ducerea in derizoriu a simbolului reprezentat de steaua! motivele sunt usor de devoalat, dar oricum vocatia distrugerii este specifica poporului roman.
      – in general media romaneasca este condusa de ranchiuna personala si nu exista profesionalism! jurnalistul de la noi nu stie sa creeze un eveniment, nu intelege ca el isi castiga o paine mai alba daca lumea se uita si participa la fenomen. la noi din pacate exista o vale a plangerii infinite si un cor al nemernicilor care te indeamna sa NU PARTICIPI la evenimentele fotbalistice din campionat, care nu stie cum sa faca misto de cei care se straduiesc sa performeze si care cred ca rolul lor este doar de tara in mocirla efortul singurei echipe care si-a facut un crez european.
      – romanul nu are mentalitate de suporter, nu-i place jocul in sine, spectacolul! multa lume vine la stadion doar ptr ca nu are ce face la momentul respectiv, sau ptr a bifa participarea la un eveniment (mai ales cand vorbim de jocurile europene) pe care sa-l imortalizeze mai apoi pe fb. mentalitatea romaneasca este ca la stadion merg derbedeii, iar fotbalul, sportul in general, nu face parte din categoria aparte a evenimentelor sociale, culturale sau artistice pe care sa vizionezi din placere si cu mandrie.
      – ce lume vrei tu sa vina la stadion, daca noua ca natiune nu ne place jocul si sportul? daca in timpul liceului, jumatate dintr-o clasa are scutire la educatie fizica, si nu din motive medicale, cum crezi ca mai tarziu acei oameni vor rezona la evenimentul sportiv cotidian?
      – conditiile de pe stadioanele romanesti, la limita cea mai de jos a acceptabilului, si programarile absolut nefericite: in bucuresti, daca tu ai o partida care incepe la ora 21:00, ce faci cand se termina jocul, nu ai masina personala si stai in alt cartier? astfel de programari aiuristice nu incurajeaza nici participarea familiilor si nici a adolescentilor cu varste de 10-15ani!
      – calitatea slaba a jocului practicat de steaua lui galca: daca ii bateai pe tigani in prima etapa cu 3-0, apoi castigai la ploiesti si la craiova, iti garantez ca jucai mereu cu min 10000 de oameni in tribuna. cand mai mult pierzi meciurile din casa si jocul este un chin, ce pretentii sa ai de la spectatorul roman, care oricum este un conjunctural?
      – lipsa interventiilor „spectacol” din partea lui becali, care desi criticate de esteti, reuseau sa faca emulatie la nivelul spectatorului simplu si sa starneasca atentia…… iar dupa atentie urmeaza si interesul…….fotbalul este paine si circ!

      ar mai fi si altele dar cred ca este suficient!

Lasă un răspuns