Așa cum am scris în articolul ” Banul statului, ochiul dracului ” , și presa a semnalat că evaluarea mărcii Steaua este aproape să se transforme într-una dintre situaţiile obişnuite în Romania cu banii publici: cifre ascunse de ochii publicului şi detalii îndoielnice despre cei la care ajung aceste contracte.
Tot în acel articol am spus că licitaţia pentru evaluarea mărcii a fost câştigată de SC Eval Best Office SRL din satul Roşu, comuna Chiajna, judeţul Ilfov, care nici măcar nu are site. Dar cine este persoana din spatele firmei care a câştigat licitaţia pentru evaluarea mărcii Steaua?
Inițial presa a speculat că mai multe voci din galeria Stelei se tem că în spatele firmei “de 2 lei” ar fi Becali, care ar încerca astfel să scoată o valoarea a mărcii cât mai mică posibil. Evident, acele “voci” erau ale presei, dar a aruncat pisica pe fani. Nu este Becali, ci un alt om de fotbal.
Deşi avea la îndemână zeci de firme, Armata a decis să angajeze pentru evaluarea mărcii Steaua exact una deţinută de o apropiată a unui fost important patron din Liga I, în prezent după gratii. Este greu de spus dacă avem de-a face doar cu o coincidenţă bizară sau există alte interese în lumea fotbalului, cert este că obscura firmă plătită de MApN cu 80.000 de euro pentru evaluarea mărcii Steaua este patronată de o colaboratoare a lui Marian Iancu, fostul patron al clubului Poli Timişoara, echipă care a promovat din nou în Liga I.
Înfiinţată în 2010, SC Eval Best Office SRL este deţinută de Gabriela Breza, de 58 de ani, din Bucureşti, cu 95,24% din părţile sociale, alături de fiul său, Horaţiu Marius Breza, de 34 de ani. Aparent necunoscută mediului de afaceri, Gabriela Breza a condus firme de zeci de milioane de euro şi a deţinut mai multe societăţi specializate în audit şi contabilitate.
Astfel, Gabriela Breza, cea care va evalua marca simbol naţional a Stelei, mai are, alături de fiul său, Audit Profesional Office SRL, tot în satul Roşu, iar până în aprilie 2014, pe când purta numele de Simion, era asociată şi în Vertigo Valuation SRL Bucureşti. De asemenea, femeia de afaceri este implicată şi în Best Petroutil SRL Bucureşti, producător de rezervoare şi cisterne metalice.
Însă cele mai importante afaceri conduse de evaluatoarea mărcii Steaua au fost cele din cadrul unor foşti coloşi industriali deţinuţi de Marian Iancu. În mai 2012, Gabriela Breza era administrator la Uton SA Oneşti, lichidată mai apoi cu datorii de aproape 7 milioane de euro. În CA-ul Uton era şi Florin Cristian Miclea, avocatul lui Marian Iancu, care s-a sinucis împuşcându-se în piept.
În aprilie 2012, Gabriela Breza, angajată de Armată să evalueze marca Steaua, era cea pe care Marian Iancu a propulsat-o în CA-ul de la Uton SA, în locul lui. Anterior, în octombrie 2010, Gabriela Breza era cenzorul BKP Management & Invest Group SA Bucureşti, perla coroanei lui Marian Iancu, prin care finanţa şi echipa de fotbal Poli Timişoara.
Pe lângă SC Eval Best Office SRL, unde este administrator şi asociată, Gabriela Breza este asociată şi la SC Best Insolvency IPURL, o societate lichidatoare cu sediul social într-un apartament din Sectorul 4, Bucureşti, care a fost numită administrator judiciar la zeci de firme în insolvenţă. ( click aici Lichidatori )
Tunurile financiare le-a dat tot cu Marian Iancu. SC Best Insolvency IPURL a fost administrator judiciar şi la BKP TRUST INVEST SRL, una dintre firmele lui Marian Iancu, prin care a devalizat RAFO Oneşi, impreună cu Ovidiu Tender și alți jefuitori ai banului public. În anul 2011, Marian Iancu a cerut insolovenţa BKP TRUST INVEST S.R.L, iar Best Insolvency a fost numită firmă lichidatoare. Urmarea, Marian Iancu a fost condamnat în 2014 la 13 ani şi opt luni de închisoare în dosarul RAFO Oneşti și Best Insolvency a fost pusă să plătească în solidar cu BKP TRUST INVEST peste 31 milioane euro.
Cum a ajuns contractul MApN pe mâinile firmei controlate de controversata Gabriela Breza, colaboratoarea lui Iancu?
Caietul de sarcini a fost întocmit de juristul Florin Talpan. S-au înscris trei societăţi – PRECISS CONSULTING (Bucureşti), Birou Expert Contabil Trocan A. Cornel (Calafat), SC Eval Best SRL (Chiajna), iar criteriul de departajare a fost cel mai mic preţ.
Ofertele celor trei societăţi au fost mai departe analizate de o comisie formată în cadrul MApN din Liviu Ionică, Marian Alexe şi Camelia Anghel. Această comisie a fost cea care a stabilit firma câştigătoare. Nu se ştie dacă această comisie a verificat şi trecutul candidaţilor, sau contractul a fost acordat cu “dedicaţie”.
Cea mai calificată societate în evaluare de mărci a fost PRECISS CONSULTING, însă oferta de preţ a fost considerată prea mare. Cea mai bună ofertă de preţ a venit din partea Birou Expert Contabil Trocan A. Cornel, dar acesta a fost respins, pe motiv că nu este acredidat ANEVAR. Acesta a depus contestaţie pe motiv că este, de fapt, acreditat ANEVAR şi urmează să primească un răspuns până pe 22 mai.
A doua cea mai mică ofertă de preţ a fost a celor de la Eval Best Office SRL, iar comisia MApN a decis că această firmă este calificată pentru o astfel de evaluare. Asta deşi trecutul Gabrielei Breza este controversat, iar capacitatea fizică pentru o astfel de evaluare este depăşită – firma figurând cu doar doi angajaţi. Dacă pe 22 mai Birou Expert Contabil Trocan A. Cornel din Calafat va câștiga contestația, atunci capacitatea fizică de evaluare se schimbă. Firma din Calafat are doar 1 angajat.
Menționez ca articolul l-am scris acum câteva zile și am amânat publicarea din cauza altor subiecte “la zi” de larg interes. Am decis să-l public pentru că azi a apărut BOMBA!
Probabil că la o pisică arătată de DNA, corelată cu informațiile apărute în presă referitoare la cele menționate mai sus, MApN a făcut cerere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor prin care a solicitat anularea licitaţiei pentru marca Steaua.
Deci, după aproape 5 luni de pregătiri intense pentru licitație și evaluare s-a ajuns de unde s-a plecat. La zero barat!
Mă întreb, retoric, dacă nu știi să organizezi profesionist o amărâtă de licitatie de evaluare a mărcii, cum poți gestiona responsabil un patrimoniu și cluburile sportive? Pe plan sportiv se vede, din păcate. În plan financiar se vede din aspectul stadionului.
Ceva e putred nu doar in Danemarca, e și în conducerea CSA-ului.
XRay
In conducerea CSA e ceva putred inca de cand a ajuns Steaua la berbec. Apropo, bun articol. Felicitari !
@Xray, chiar ma intrebam cand naiba apare un articol referitor la chestia asta si pe fcsteaua, well done.
Cred ca s-a incercat o combinatie, doar tovarasul Talpan s-a ocupat de tot. Sunt tare curios ce o sa se intample acum.
Nu am vrut sa lungesc articolul, si asa lung.
Suplimentar, poate să fi avut și o cauză financiară, logică:
1) Sigla nu poate fi asociată “productiv” decât cu o echipa de fotbal, pe tricourile fotbaliștilor care aduc milioanele de la UEFA, nu pe pereți sau sticle de vin. Evaluarea viza “client exclusiv” pe SC FC Steaua Bucuresti SA, ori Becali a spus ca nu-l interesează.
2) Nu contează la cât o evaluezi “acasă”, ci cât primești pe ea în piață. Ori semnalul din piață a fost dezolant: două oferte de 100.000 euro pentru cumpărare marca Steaua, nu inchiriere o siglă! La plezneală sau nu, a fost un feedback!
– Atunci, de ce să mai cheltui 100.000 pe evalure din bani publici, dacă s-ar putea să nu o închiriez nici măcar sa recuperez costul evaluării, din moment ce SC FC Steaua București SA nu participă?
– Cine oare dă milione pe chirie la siglă, cum s-a dat pe stadion?
Probabil că au găsit răspunsul corect și la aceste întrebări, nu doar la licitația lu’ pește.
PS
Fanatik vine cu altă variantă care ar explica renuntarea la licitatie:
CSA “a bătut palma cu Becali! L-a costat 200.000 euro!”
Conform site-ului Fanatik, Boroi s-a intalnit zilele trecute cu doi dintre cei mai vocali susținători ai unirii, sub stema Stelei, ai actualei echipe a lui Gigi Becali și trecutul celei mai titrate formații din România. Anghel Iordănescu și Ilie Năstase.
“S-a evitat pronunțarea unei sume! S-au dat termene de gîndire, însă credem că s-a făcut un pas mare pentru împăcare. Cei doi titani ai sportului românesc, pe care generalul Boroi îi respectă foarte mult, i-au transmis că Becali este dispus să plătească, dar să fie o sumă care să nu afecteze performanța echipei de fotbal”, a fost precizarea făcută de sursele FANATIK.RO
http://www.fanatik.ro/steaua-boroi-asaltat-de-stelisti-doua-embleme-lobby-pentru-becali-473969#sthash.PfhYIwav.dpuf
Ar fi bine, dar sunt sceptic.
Schema asta este din ciclul : “”VREM ECHIPA”” adica …. ne face Talpan echipa ….
Cica pe 30 mai se intalnesc pe la Brasov cei mai stelisti dintre stelistii puri si liberi si or sa organizeze ei o adunare de constituire a unui club care sa primeasca emblema/sigla/palmaresul/ghencea …. beleaaaaaa …
adrian0808
Spui ca ar fi belea… dar te intreb cati din Suporterii Stelei si ma refer la Suporteri adevara-ti nu Sustinatori ar plati amenzile luate de galerii?
a) Aia care se aduna la Brasov sunt complet depasiti de situatie. Inteleg ca vor sa faca o asociatie a suporterilor, sa colecteze bani si sa faca o oferta lui Becali. Nici in cea mai fericita circumstanta nu vor putea aduna macar 1 milion de euro – ca sa nu mai zic ca au mari lacune in privinta cadrului legal (poate o sa scriu vreodata ceva despre imposibilitatea suporterilor, grupati intr-o asociatie, de a primi individual actiuni). Ironia e ca aceiasi oameni ce tipau ca FCSB nu e Steaua au ajuns la concluzia ca trebuie sa cumpere Steaua de la Becali – pai cum mai e aia cu palmaresul urmeaza marca? Domnu’ Ronnie, mai suntem sau nu bagabonti?
b) De Talpan si compania chiar nu mai e nimic de comentat. CSA-ul e plin de incompetenti iar anularea licitatiei e o dovada in plus. Un stelist liber se lauda ca dupa ce s-a primit oferta de 100.000 de euro de la Cotnari a crescut valoarea marcii Steaua cu 1 milion de euro – si ne mai miram de ce mediocritatea e ridicata in Romania la nivel de valoare nationala. Cele doua oferte primite ar fi trebuit (si vad ca s-a intamplat pana la urma asta) sa-i faca pe cei de la CSA sa realizeze ca marca e pur si simplu lipsita de valoare nelipita de clubul lui Becali – si chiar si acolo are mai multa valoare simbolica decat cuantificabila in termeni financiari.
c) Revin la ce spun de 6 luni: cel mai bine e sa nu te atingi de sigla veche daca asta inseamna sa intri in combinatii contractuale cu generalii. Nu-mi place noua sigla, poate ar trebui sa se faca una mai cu cap, dar o prefer celei vechi daca inseamna ca vine fara obligatiile idioate pe care MAPN-ul isi inchipuie ca le poate impune unui club privat.
d) Cineva spunea pe aici ca suporterii nu-si cumpara produse de marketing pentru ca nu vor sa bage bani in buzunar ciobanului. Omul realizeaza ca marketingul ala e in mainile suporterilor, ca magazinele lor au contracte atat cu Steaua cat si cu CSA pentru vanzarea de tricouri si accesorii? E alegerea lui Becali si CSA, nu o comentez, desi e evident ca in conditiile astea nu se poate vorbi de facut bani “prin marketing”.
din tot rahatul nici peste doi ani nu o sa mai aiba steaua ,sigla care a consacrato.de fapt daca nu cred ca ciobanul va la pace vreodata cu armata,nu cred asa ca sa nu ne mai facem iluzii ,ca o sa avem deziluzii