Play off| Pandurii – Steaua 0-1! Trei puncte mari aduse de Stanciu dintr-un penalty corect

de | martie 30, 2016

Steaua fără Varela, cu Stanciu și Pintilii veniți direct de la lotul național, creierele roș-albastre în defensivă, mijloc și atac, cu Momcilovic și Marica schimbați dintr-un ghinion aproape macabru, s-a împus la Severin atât în „11 la 11”, cât și cu un om în plus. Ciprian Marica a revenit după accidentarea suferită în meciul cu Dinamo, însă a rezistat pe teren doar 20 minute.

Ocaziile și golul

Decarul Nicușor Stanciu a adus victoria pentru Steaua in deplasare cu Pandurii dintr-o lovitura de la 11 metri transformată în minutul 88. Ioan Hora a comis henţ în careu (’88), iar Mrzljak a fost eliminat în prima repriză (’38). De remarcat că Steaua a avut încă un penalty clar, confirmat și de fostul mare arbitru Ion Crăciunescu la Digisport Special. În minutul 20, la un duel între Adi Popa şi Săpunaru, ex-rapidistul l-a faultat în careu, dar Marius Avram a lăsat jocul să continue.

  • Penalty neacordat în min 20.

Crăciunescu a confirmat ca „fără dubii” și penalty-ul acordat din minutul 88, la hențul lui Hora, dar a pecizat că trebuia urmat de un al doilea galben și eliminare. Fostul șef al CCA a mai opinat că Săpunaru trebuia eliminat pentru ieșirea nervoasă din minutul 88, iar stelistul Enache merita al doilea galben în finalul partidei pentru faulturi repetate.

Notă: Ce nu s-a analizat a fost primul cartonaș galben dat lui Enache. Pe reluări în direct și la reluarea meciului se vede clar că Enache a întins piciorul după minge iar Ropotan a șutat în călcâiul lui, după care s-a tăvălit pe jos păcălindu-l pe Avram. Poate la pauză Avram s-a informat și în consecință nu i-a dat ușor al doilea galben lui Enache pentru faulturi de joc repetate. De fapt se și vedea. Cum se apropia un stelist cu galben, cum se tăvăleau pe jos gorjenii pentru a-i obține eliminarea. Grecu a fost de belea la simulări.

    • Henț la Hora, penalty acordat în min 88 și „ieșirea” lui Săpunaru.

Echipele de start:

  • Pandurii: Stanca – Unguruşanu, Săpunaru, Vasco, Acsinte – Mrzjlak, Ropotan – Antal (Grecu 72), Nistor (Droppa 46), Răduţ – Hora
  • Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Momcilovic (Papp 5) – Bourceanu (Marica 46) (Bawab 67), Pintilii – Popa, Stanciu, Hamroun – Chipciu

Pandurii a început cu un pressing avansat,  însă ineficient, pentru că Steaua s-a jucat cu ocaziile încă din debutul partidei. O combinație rapidă Chipciu-Hamroun,  în minutul 2, îl lasă pe Stanciu interiorul careului cu mingea pe stângul, dar decarul trage în Stanca. Urmează o fază demențială (’15) cu motoreta „one man show. Adi Popa îl driblează în repetate rânduri pe nefericitul Acsinte, exact ca în curtea școlii. După ce l-a aiurit pe fundaşul stânga, Popa pune mingea în faţa porţii , însă Hamroun reia din 2 m și norocosul Stanca se trezește din nou cu mingea în brațe.  Cu Pandurii în corzi se produce un alt număr personal  marca Popa, care s-a distrat cu fundașii gorjeni  în careu și nu a putut fi oprit decât prin faultul nesancționat a lui Săpunaru din minutul 20 (faza este în videoclipul de la începutul articolului).

  • Trio Chipciu-Hamroun-Stanciu  min 2
  • Harakiri Acsinte vs Adi Popa min 15
  • Fac o paranteză. Acest scriitor printre ziariști și jurnalist printre scriitori, Radu Paraschivescu, invitat permanent la Digi Sport Special, a declarat senin și senil, la finalul meciului, că Steaua nu  a avut nici un șut pe poartă până la penalty-ul din minutul 88. Mai sus am arătat două numai în primele 15 minute, statistica meciului consemnând 5-2 șuturile pe poartă (nu se iau în considerare golurile) pentru Steaua. Această paparudă cu mustăcioară formatoare de opinie, ar trebui testată înainte de emisiuni dacă nu a prizat ceva pe nări sau a supt Carmol din pufoaică ruptă. Recunosc, are verb livresc și uneori îmi pare mai serios decât îl arată mustața, dar are momente de Răzvan Ioan Boanchiș în dialog cu sticla goală. 

Cine ridică sabia, de sabie piere. A urmat dezastrul pentru gorjeni, care din start au dat tonul la durități excesive, cu măcelarul Ropotan vioara întâi însă surprinzator a scăpat nesancționt. Mrzljak îl faultează pe Adi Popa la centrul terenului în condiţiile în care mai avea un ”galben” pentru o intrare criminală la Stanciu pentru care merita roșu direct (’30). Însă a luat roșu corect, dar la al doilea galben, câteva minute mai târziu (’38). Oltenii au protestat vehement şi din comentarii se presupune că Adi Popa preluase mingea cu mâna înainte să fie faultat. Eu unul nu am văzut hențul din relulările avute la dispoziție. Repriza s-a încheiat într-o atmosferă foarte tensionată generată de vedetele „juniorului” umflate cu pompa de senior prin convocări.

  • Eliminarea lui Mrzljak min 38. Se vede că eliminatul nici măcar nu a protestat, deși a fost lângă Popa, ci numai scandalagii de serviciu, în frunte cu Săpunaru și Ropotan. Resemnarea lui Mrzljak denotă limpede că nu a fost henț, altfel ar fi fost primul care reclama, fiind practic lipit de Popa și a văzut cel mai bine faza.

După pauză, Edi Iordănescu îl scoate pe nervosul Nistor, care avea deja un galben și un bot de 7m, şi trimite un ”distrugător fresh” pe Droppa. Reghecampf mută și el, însă ofensiv și neinspirat.  Marica „cel de sticlă” intră în locul lui Bourceanu, ratează, irosește o ocazie, și  se cere afară la 20 de minute după ce a intrat pe teren. Reghe l-a inlocuit cu Bawab și după accidentarea lui Momcilovic din minutul 6 (spate blocat) pierde la neprevăzute a doua schimbare. Avantajul omului în plus se transformă treptat într-un dezavantaj, pentru că eliminarea a pus Pandurii pe două rânduri, iar Steaua fără vârf capabil să preia centrările. Campioana a pasat, a combinat, însă doar până în preajma careului. Centrările rar îşi găseau ţinta, în ciuda insistenţei lui Enache și Adi Pop. Autobaza gorjeană părea impenetrabilă mai ales că a fost și ajutată de ratările stelișťilor.

În final, minutul 88, la un corner, Hora comite henț fără dubii și adiţionalul Comănescu îi semnalizează lui Avram care se acordă penalty. Gorjenii protestează de parcă era sfârșitul lumii, însă decizia a fost corectă şi Nicuşor Stanciu l-a executat cu sânge rece pe Stanca.

Campioana își adjudecă 3 puncte meritate dintr-o partidă în care a dominat Panďurii la toate capitolele. Mai puțin la golănii, unde ex-rapidistul Săpunaru, și foștii câini Ropotan și Grecu au fost cabotinii perfecți. Am instatat pe unele faze de arbitraj pentru că gorjenii s-au întrecut în a se victimiza, iar o parte din presă, dornică de rating și postaci a prezentat arbitrajul în coadă de pește.

Aveți aici analiza expertă a fazelor și  Concluziile lui Crăciunescu referitoare la arbitraj.

Video rezumat comentat Pandurii – Steaua

Caseta tehnică
  • Statistica meciului

  • Arbitri: Marius Avram (central) – Miclos Nagy, Alexandru Cerei (asistenţi) – Adrian Comănescu, Dragoş Istrate (adiţionali) – Bogdan Gheorghe (rezervă)
  • Cartonaşe galbene: Mrzljak ’29, ’38, Nistor ’40, Acsinte ’48, Răduţ ’64, Hora ’74, Săpunaru ’88 / Enache ’14, Chipciu ’17, Niţă ’90+3.
  • Cartonaş roşu: Mrzljak ’38.
  • Rezumatul meciului (Nu l-a pus încă digisport)https://youtu.be/W8JtgeZe25M

Declarații după meci

Nicusor Stanciu: „Ma bucur foarte mult ca am castigat. E bine ca suntem pe primul loc, acolo ne este locul si speram sa ramanem acolo. A fost responsabilitatea mea sa inscriu din penalty si ma bucur ca am inscris golul victoriei. Cei de la Pandurii sunt nervosi si ii inteleg, dar deciziile arbitrului au fost corecte.

Pentru mine nu e o presiune in plus numarul 10 de la nationala. L-au mai purtat Maxim, Budescu si altii. Suntem jucatori normali, muncim foarte mult, nu avem un jucător fenomenal ca Hagi.”

Alexandru Chipciu: „Atunci cand o echipa ia rosu, ca Pandurii, se apara si e greu sa ia gol. Dar noi, din fericire, am castigat. Meciul a fost echilibrat in prima repriza, poate noi am controlat-o. Am legat cateva victorii, usor, usor, ne dam drumul la joc si asta este foarte bine.

Atat imi mai trebuia, sa ratez si vreun penalty, ca intra lumea dupa mine in teren. Avem o ierarhie: primul e Stanciu, al doilea e Hamroun. Nu sunt un mare executant de penalty-uri, am ratat cateva si este mai bine ca nu am batut eu. Nu tin maine cu Dinamo, la meciul cu Astra, dar noi daca vom castiga toate meciurile pana la final, suntem campioni”

Laurentiu Reghecampf: „Cred ca a fost un meci frumos, chiar daca au fost incidente. Cea mai buna echipa a castigat. Noi nu am jucat bine anumite faze. Trebuia sa jucam mai repede, dintr-o atingere, pentru ca avem jucatori care se preteaza la asemenea faze. Dar asta este viata, important este ca am castigat si am demonstrat ca suntem echipa cea mai buna in momentul de fata. Ratam foarte mult, dar aveti putina rabdare.

Eu nu consider că a fost un meci tensionat, a fost un meci jucat foarte bine de ambele echipe. Eu consider că echipa mai bună a câştigat. Eu consider că a fost un arbitraj bun, dar cred că echipa noastră a mai avut un 11 metri. Au tras foarte mult de timp, au fost foarte multe faulturi care nu au fost date. Cred că Hora trebuia să primească al doilea cartonaş galben şi să fie suspendat etapa viitoare.

La Marco (n.r.Momcilovici) nu s-a întâmplat nimic, după meci s-a simţit mult mai bine. La Ciprian (n.r.Marica) aşteptăm. A simţit o jenă şi nu a vrut sa forţeze, dar vom aştepta să vedem ce se întamplă mâine şi poimâine.

Concluzie

Putem spune că a fost un joc slab, dar asta ar însemna să judecăm întâlnirea ca una dintre o favorită cu 11 batmani și 11 (10) jaloane. În play off sunt meciuri grele în care supermotivarea, aglomerarea, fragmentarea, contestarea non stop și obstrucționarea reduc diferențele și spectacolul. De fapt nu a fost o întâlnire de tipul România-Spania, unde era clară o diferență uriasă valorică a loturilor, ci intre două echipe cu jucători care până nu demult îmbrăcau tricoul echipei adverse sau ale retrogradatelor. Diferența valorică este umflată mai mult de brand echipei, decât de valoarea individuală a jucătorilor. Expresia „Steaua e Steaua” are acoperire reală numai dacă are suportul valoric al lotului, altfel e o vorbă-n vânt pe gazon.

Felicitări băieților pentru victorie!

XRay


Play off| Avancronică Pandurii – Steaua. Reghe și „Juniorul” la examen de prima treaptă

https://youtu.be/EoIWzA6T000

Capul de afiș al etapei a IV-a de Play off, se va disputa miercuri, 30 martie, la Turnu Severin, acolo unde Pandurii va primi vizita Stelei, într-o partidă de o mare importanță pentru ambele echipe, aflate la 3 puncte în spatele liderului Astra  și cu Dinamo suflându-le în ceafă. Gorjenii caută pe teren propriu fotoliul de lider, iar campioana trebuie să nu piardă iar contactul cu podiumul și sansele la titlu.

CCA a decis arbitrul care va conduce cel mai important meci din etapa a 4-a din play-off, Pandurii – Steaua. Astfel, la Severin va oficia Marius Avram (36 de ani), adică exact același arbitru care a oficiat la centru, și tot la Severin, întâlnirea dintre cele două echipe, dar din sezonul regulat. La 18 iulie 2015, Steaua se impunea la Severin, contra Pandurilor, cu un sec 3-0, golurile fiind marcate de Chipciu (2) și de Hamroun. Avram a avut atunci parte de un meci liniștit în care a acordat doar patru cartonașe galbene, câte două pentru fiecare echipă. Nu același lucru se poate spune și despre meciul CSU Craiova – Steaua, scor 0-0, disputat la 1 martie 2015. Atunci roș-albaștrii au reclamat un penalty neacordat la Varela, dar și o oprire neregulamentară la Adi Popa, care scăpase singur cu Bălgrădean, pe motiv de ofsaid.

Avram, cu ecuson FIFA din 2010, are 8 sezoane în Liga 1 iar în actualul campionat a bifat 10 meciuri, două dintre acestea fiind ale Stelei. ”Fluierașul” a mai arbitrat un meci al roș-albaștrilor și în Cupa Ligii. Dacă Stelei i-a purtat noroc în actualul sezon, nu același lucru îl pot spune și gorjenii. Cu Avram la centru, Pandurii a scos un egal la Craiova, dar a pierdut cu Steaua, acasă, și cu CSMS Iași, în Copou.

Pandurii – Steaua este miercuri, de la ora 21:00, în direct la Digisport, Dolce Sport și Look Plus TV

Considerate de mulţi specialişti drept echipele cu cele mai experimentate loturi, Pandurii şi Steaua se vor confrunta într-o partidă la finalul căreia câştigătoarea va lua o opţiune serioasă în lupta pentru titlu. Mediile de vârstă ale celor două loturi sunt: Pandurii – 27 ani şi o lună; Steaua – 26 ani şi 2 luni.

Pandurii și Steaua s-au întâlnit de 22 de ori în Liga 1, de trei ori s-au impus gorjenii, de 10 ori roș-albaștrii, iar alte 9 jocuri s-au terminat la egalitate.

  • Primul meci a avut loc pe 11 septembrie 2005, Pandurii – Steaua 1-2, golurile fiind marcate de Iulian Ştefan, respectiv Bănel Nicoliţă şi Gabi Boştină.
  • Patru partide s-au încheiat fără gol, ultima pe 21 octombrie 2012, pe terenul gorjenilor.
  • Primul succes al gorjenilor s-a înregistrat pe 7 aprilie 2009, Pandurii – Steaua 2-0, ambele reuşite purtând semnătura lui Thiago Tremonti. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu (Pandurii), respectiv Marius Lăcătuş (Steaua).
  • Palmaresul confruntărilor directe din Liga 1 cu Pandurii gazdă: 11 jocuri – 2 victorii Pandurii – 6 remize – 3 victorii Steaua.

În turul ediţiei precedente, pe 15 august 2014, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor în duelurile directe. Campioana s-a impus cu 6-0, scor care a stabilit două borne istorice:

  •  Claudiu Keşeru a fost primul jucător din istoria Stelei care a marcat șase goluri înt-o partidă din campionat;
  • A fost cea mai severă înfrângere suferită de Pandurii în Liga 1.

Gorjenii şi-au luat revanşa în returul sezonului 2014-15, graţie victoriei cu 3-1 de pe teren propriu (Mihai Roman, Shalaj, Eric / Gabi Iancu). Trebuie amintit că, pe 20 mai 2015, Steaua şi Pandurii s-au întâlnit în finala primei ediţii oficiale de Cupa Ligii, pe „Arena Naţională”. Partida s-a încheiat cu 3-0 pentru steliști, antrenaţi la vremea respectivă de Costel Gâlcă, marcatori fiind Iancu, Chipciu şi Ţucudean.

În cele două jocuri din sezonul regulat 2015-2016, Steaua s-a impus la Severin cu 3-0 (Chipciu dublă, Hamroun), iar în Bucureşti s-a consemant scorul de 1-1 (Muniru / Răduţ).

Laurenţiu Reghecampf a pierdut doar un joc din cele șapte disputate în campionat contra celor din Târgu Jiu (2010-2011, FC U Craiova – Pandurii 0-2), în rest are trei victorii şi trei remize.


Pandurii Tg. Jiu nu a câştigat în faţa Stelei, în sezonul regulat al Ligii 1, iar în sezonul trecut a pierdut şansa de a cuceri primul trofeu din istoria clubului, Cupa Ligii, chiar împotriva roş-albaştrilor. Cu toate acestea, înaintea întâlnirii, Edi Iordănescu, dă asigurări că elevii săi nu au niciun complex de inferioritate în faţa campioanei.

„Să fiţi siguri că nu va exista niciun fel de sentiment de inferioritate, de complex în faţa adversarului. Eu antrenez jucători valoroşi, cu nimic inferiori din punctul meu de vedere jucătorilor Stelei, jucători cu mult caracter.

Avem un test extrem de dificil, întâlnim campioana ultimilor trei ani, o echipă cu jucători extrem de valoroşi şi experimentaţi care ştiu cu siguranţă să gestioneze foarte bine jocurile cu miză atât de mare, cum va fi cel de la Severin. Întâlnim o echipă care traversează o formă sportivă foarte bună, iar rezultatele certifică ceea ce spun. Suntem în faţa unui joc ce ar putea fi decisiv în ceea ce înseamnă perioada următoare.

Sunt trei puncte puse în joc, însă sunt extrem de importante pentru că, în acelaşi timp, întâlnim echipa care este pe locul doi, la egalitate de puncte cu noi, urmând ca în partea a doua a play-off-ului să jucăm la ei, deci vom avea nevoie de o exprimare bună şi un rezultat pozitiv. Suntem conştienţi de dificultatea jocului„, a precizat Edi Iordănescu.

  • Echipa probabilă Pandurii: Stanca-Ungurușan, Săpunaru, Vasiljević, Grecu-Mrzljak, Ropotan-L. Antal, Nistor, Răduț-Hora

Pe Steaua o aşteaptă un nou meci extrem de important, în deplasare, cu Pandurii. Roş-albaştrii merg la Severin cu gândul la victorie, iar antrenorul Laurenţiu Reghecampf este convins că dacă Steaua va ajunge pe primul loc, nimeni nu o va mai depăşi. Tehnicianul campioanei a evidenţiat problemele de lot pe care le are înaintea duelului cu gruparea gorjeană şi speră ca jucătorii care au venit obosiţi de la naţională să fie apţi sută la sută.

„Meciul cu Pandurii va fi foarte important pentru noi. Varela nu va ajunge al timp, pentru că are meci azi, jucătorii de la națională nu trebuie să discutăm, au trei zile să se refacă, sper să se refacă. Va fi greu, Pintilii a jucat două meciuri de 90, Stanciu un meci întreg plus o repriză, Popică a jucat mai puțin, dar cred că-și vor reveni și vom face un meci bun mâine seară. Au fost exemple mai vechi când jucătorii au revenit și au avut probleme, dar acum se lucrează bine la echipa națională. Se antrenează și jucătorii care nu au jucat.

Edi Iordănescu vorbește mult și nu cred că este fair-play să spună asta. Se plange si de arbitraje. Pandurii chiar de multe ori e ajutata de arbitri. Nu cred ca e fair play sa iesi inainte de meci cu asemenea subiect. Daca spui ca te ingrijoreaza dupa ce ai vazut Viitorul – Steaua, ce ar trebui sa spun eu dupa ce am vazut toate meciurile Pandurilor. Poate nu ar trebui sa ma mai prezint la meci. Imi pare rau pentru Edi ca trece printr-o asemenea situatie.

Va fi greu si pentru noi si pentru Pandurii. Daca vom castiga miercuri putem trece pe primul loc. In clipa in care Steaua va ajunge pe primul loc va fi foarte greu sa fie data la o parte. Stim sa ne descurcam. Daca luati statistica anul acesta, Steaua a fost cea mai dezavantajata echipaVa fi un meci greu, ambele echipe vor victoria, este foarte importantă. Noi, dacă vom reuși să câștigăm putem trece pe primul loc. În momentul în care Steaua va ajunge pe primul loc, va fi greu să fie dată la o parte. Noi suntem obișnuiți cu astfel de ipostaze. E greu, e presiune, dar noi știm să gestionăm. Dacă luați toate meciurile, statistici, veți vedea că Steaua a fost cea mai dezavantajată echipă.

Speram ca stadionul de la Severin sa fie plin cu oameni care tin cu Steaua. Veti vedea daca Marica va juca. In ultimele doua saptamani a facut pregatire separata. Speram sa fie bine, stiu ca se pune presiune, toata lumea asteapta de la el sa marcheze. O sa-si revina si va fi intr-o forma foarte buna. Nu vrem sa riscam nimic”, a declarat Laurenţiu Reghecampf, într-o conferinţă de presă.

Varela este convocat la echipa naţională și Pintilii este incert medical. Vă prezentăm cum ar putea arăta Steaua în partida de miercuri seară.

  • Steaua: Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Momčilović – Bourceanu, Muniru – Hamroun, Chipciu, Adi Popa – Marica

Edi Iordănescu şi Laurenţiu Reghecampf s-au contrat înainte de derby-ul Pandurii – Steaua. Ambii îşi acuză adversarii de arbitraje favorabile. Meciul de la Turnu Severin a început deja la nivelul celor două bănci tehnice. Edi Iordănescu este suspendat la meciul cu roş-albaştrii, după ce a fost eliminat în runda trecută, cu Dinamo.

„Aşteptaţi-vă ca noi să nu cedăm iniţiativa şi să avem personalitate în joc. Sper că vom avea parte de un arbitraj bun. M-a nemulţumit ce s-a întâmplat la Dinamo şi mă refer la trimiterea mea în tribună şi că nu mi s-a acordat acel penalty clar”, a declarat Edi Iordănescu.

„Eu nu cred lucrurile astea şi Edi Iordănescu vorbeste mult, se plânge şi de arbitraje. Întotdeauna când sunt meciuri importante iese cu tot felul de discuţii, ba că nu avem bani, ba că se desfiinţează echipa şi aţi văzut că echipa joacă, câştigă, chiar de foarte multe ori e ajutată de abritri”, a fost răspunsul lui Reghecampf.

Steaua şi Pandurii sunt la egalitate de puncte înainte de meciul direct din etapa a 4-a a play-off-ului, iar o victorie o poate urca pe oricare pe prima poziţie, cel puţin două zile, până la meciul Astrei cu Dinamo.

Pandurii pare o echipă solidă și în formă fiind una din aspirantele la titlul de campioană. Steaua vine cu un moral bun după succesul de la Ovidiu și victoria este singura varianta care ar confirma că roș-albaștrii sunt pe un trend ascendent în Play off și lupta pentru titlu nu este doar un slogan ca praful în ochi.

Toată suflarea roș-albastră așteaptă cu speranță  duelul campioanei cu trupa „juniorului”, și își leagă visele pentru sezonul 2015-16 de un joc bun și un rezultat favorabil în partida de la Severin.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

34 de comentarii la „Play off| Pandurii – Steaua 0-1! Trei puncte mari aduse de Stanciu dintr-un penalty corect

  1. xray Autor articol


    Daca Steaua se chinuie sa-si recupereze baza de pregatire si se afla in conflict cu Armata pentru brand, Pandurii beneficiaza inca de pe urma investitiilor facute de stat in trecutul ei. Ramasa fara bani de la Complexul Energetic Oltenia, Pandurii se confrunta dur cu realitatea si ar putea chiar sa se desfiinteze daca nu gaseste rapid o solutie de finantare.

    Gazeta Sporturilor scrie ca Steaua a contribuit cu nu mai putin de 57 de milioane de euro la bugetul de stat intre 2008 si 2014. In aceeasi perioada, Pandurii a primit 23,6 milioane de la CEO, societate in care statul roman e actionar majoritar, cu 77,15% din actiuni. Dupa ce Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anuntat sistarea investitiilor la clubul de fotbal, Pandurii a acuzat probleme grave la nivelul lotului. Jucatorii sunt neplatiti de 3 luni, iar sefii echipei cauta sa acceseze o linie de credit garantata tot de CEO pentru a supravietui.

    Legatura indirecta dintre Steaua si Pandurii, ‘intermediata’ de buget, nu e singura dintre cele doua. De-a lungul ultimilor ani, Steaua a cumparat 5 jucatori in valoare de 3,9 milioane de euro de la Pandurii: Chiriches, Pintilii, Gabi Matei, Breeveld si Momcilovic.

        1. double

          @alexandru-h
          Nici tu din frustrari. Perfect adevarat, am jucat mai slab decit in meciul cu astra. Dar cu ce anume AM FURAT ???? AI DOVEZI ? DACA DA, PUNE-LE PE MASA, DU-TE CU ELE LA DNA, FBI, CIA. Nu confunda prostia arbitrilor cu furtul . Cind prostia lor se intoarce impotriva noastra, atunci fura adversarii nostri. Te credeam mai cerebral.

          1. alexandru-h

            Le-am trimis deja la DNA. Daca vrei, iti trimit numarul de inregistrare al dosarului pentru a ma verifica. Aceasta nu e echipa mea – mi-e dor de Steaua!

          2. double

            @alexandru
            Si ce mai cauti aici, printre profani si rataciti ?! Asta chiar e ipocrizie dusa la extrem. De care stea iti e dor ? Stii ? Sau scrii ca sa te afli in treaba si sa provoci ? Acum 30 de ani unde erai ? Acum 15 ? Acum 10 ? Acum 2 ?

          3. double

            Nu am nevoie de raspunsul tau, nu ar fi decit o alta rautate sau „spirit”. Erau intrebari retorice .

          4. alexandru-h

            @double

            Te invit sa pui intrebari retorice alora care te baga in seama, capisci?

  2. saramago

    Pandurii – Steaua 0-0 (pauza), stelistii au avantaj numeric din finalul reprizei. Jocul n-a fost grozav; fundasii au fost incomodati de pressing-ul adversarilor, mijlocasii au legat greu pasele, Stanciu pare obosit dupa travaliul de la nationala, iar Chipciu …

    Nita 6 – sigur in putinele situatii in care a fost solicitat;
    Enache 5 – nervos in debut, n-a creat prea mult pericol cu incursiunile ofensive;
    Tamas 6 – fara erori majore, totusi nu inspira prea multa siguranta;
    Tosca 6 – randament acceptabil;
    Momcilovic – a jucat cateva minute, pacat de accidentare;
    Papp 5 – aproape de o greseala colosala imediat ce a intrat in teren; s-a conectat greu la meci;
    Bourceanu 5 – n-a avut realizari notabile;
    Pintilii 6 – n-a stralucit, dar nici n-a dezamagit;
    Popa 6 – vivace in debut, apoi ceva mai discret; a provocat eliminarea in tabara gorjenilor;
    Stanciu 5 – fara vlaga, cel putin deocamdata;
    Hamroun 5 – neinspirat la finalizare si/sau la ultima pasa;
    Chipciu 4 – ca de obicei …

  3. alexandru-h

    A fost un 1-0 chinuit dar am castigat un decar. SuperStanciu a decis meciul printr-o executie individuala de exceptie – pornit cursa alergare de la 13 metri, oprit la 11 metri, sut necrutator, portarul e fortat sa scoata mingea de sub bara.

    1. siegfried

      @alexandru-h
      Hater-ul tot hater. Te înţeleg, voiai să rateze Stanciu ca să ai ocazia să urăşti mai cu spor. Ghinion pentru tine! Stanciu şi-a păstrat calmul într-o situaţie de maximă tensiune şi a transformat penalty-ul.

  4. saramago

    Pandurii – Steaua 0-1 (0-0), gol Stanciu (p); joc slab, victorie pretioasa.

    Nita 6 – evolutie sigura;
    Enache 5 – putine realizari si destula nervozitate;
    Tamas 6 – cel mai bun fundas, in cele din urma;
    Papp 5 – foarte multa nesiguranta, se vede lipsa jocurilor;
    Tosca 6 – multumitor;
    Bourceanu 5 – schimbat la pauza, dupa o evolutie stearsa in prima parte;
    Pintilii 6 – nespectaculos, dar util;
    Popa 6 – s-a zbatut mult, a avut si cateva realizari;
    Hamroun 5 – a avut si zile mai bune;
    Stanciu 6 – un bonus pentru gol, poate ca isi va reveni in meciurile urmatoare;
    Chipciu 4 – eclipsa de forma se prelungeste;
    Marica – doamna … doctor Marjana i-a oferit vreo douazeci de minute;
    Bawab 4 – nu l-am prea remarcat, poate cu un alt prilej.

  5. naiyba

    Penalty in primul rand cat casa la Popa. Xray daca imi permiti as vrea sa i-o dau un pic printre dinti lui Samuila; niste zdrente astia de la dolcesport, atat samuila cat si marmota.
    Rosu nu trebuia pentru ca a fost hent la Popa in prima faza. Penalty la Hora.

    Bravo bah.

  6. maou

    Un meci slab din partea noastra, Pandurii pareau ca le convine un egal, l-am vazut pe Stanca in primele 15-20 de minute ca tragea de timp. Ne-a lipsit creativitatea in toate actiunile, devenim prea liniari cand intalnim echipe care se apara organizat. Singurul care mi-a placut a fost Pintilii.

    Nu ma bag sa discut de arbitraj, in opinia mea, dupa eliminarea lui Mrzjlak s-a jucat echilibrat, 9v9 jucatori de camp. Baiatul asta cu numarul 7 imi testeaza si ultimele picaturi de rabdare.

    1. sikander

      Sunt de aceeasi parere, doar ca atunci cans am jucat noi in „inferioritate” am jucat mai bine. Probabil pentru ca baiatul ala suparacios cu salariu astronomic era atacant, iar cand a revenit mijlocas jocul s-a franat grav. Eu cand il vad titular+capitan deja imi vine sa schimb postul…

      Nu inteleg fortarea cu Marica, din moment ce Bawab era apt… dupa schimbarea fortata de conjunctura a oil Momcilovic, s-au irosit si cele 2schimbari remase, pe Marica…

  7. gaby

    O victorie cat un campionat. Se „patineaza” o gramada pe la Severin pe erorile de arbitraj si se uita ca Pandurii este in primele trei locuri si tot ce face este sa-si propuna sa nu piarda „acasa” (ma rog, vorba vine) cu Steaua. Ce atatia nervi pe astia de la Pandurii? Nu joci nimic dar ai pretentii…

    Cat despre Steaua… echipa noastra putea, din pacate, sa mai joace inca doua zile si nu marca altfel decat din penalty.

    Despre fazele litigioase, din punctul meu de vedere dupa nu stiu cate reluari as avea urmatoarele pareri:
    – penalty la Popa, Sapunaru face trei penaltiuri intr-o saptamana si nu este sanctionata echipa lui pentru niciunul, e si asta un soi de realizare;
    – hentul la Popa nu este pentru ca mingea este sutata de la un metru si ceva; Avram oricum era plasat in spate si nu putea sa vada nimic, iar faza fiind la mijlocul terenului ceilalti arbitri chiar nu aveau ce sa vada;
    – eliminarea la Pandurii absolut corecta, nu ai ce sa comentezi acolo, ambele „galbene” date dupa regulament
    – penaltiul Stelei este dat incorect pentru ca Hora, la fel ca la Popa, este lovit de mingea venta de aproape, in cazul lui fiind deviata de catre un alt stelist, chiar se vede cum incearca sa se fereasca dar nu reuseste.

    Stanciu bate prost dar are noroc ca Stanca se arunca prea devreme. Sapunaru e absolut grotesc.

    Asta e fotbalul romanesc, multe discutii, multi nervi, injuraturi, dar cand e sa-ti creezi ocazii 11 la 10 nu esti in stare de nimic.

    Ramane, cum am si inceput, victoria, mare cat un campionat.

  8. raducus

    Bun, cateva considerente la rece si nu prea…

    Steaua a jucat slab, parca si mai slab in superioritate, cand Pandurii nu a facut altceva decat sa se apere. Nicio faza limpede de atac in ultimii 20 de metri de poarta adversa.

    Pandurii – atitudine de echipa mica de tot. Asa m-am saturat de tot curentul asta alimentat si de media, in urma caruia se incarca toate frustrarile si se intampla nimicuri din astea de meciuri.

    Concret, declaratii care nu-si au locul inainte de meci, tot felul de ironii si presiune pusa aiurea, care se resimte cel mai puternic la jucatori. Apoi incepe meciul, astia au toate frustrarile de dinainte pe care si le varsa in iarba si iese meciul care iese, fotbal e mult spus.

    Pandurii, echipa lu’ peste cu sanse matematice la play-off, joaca la ruperea adversarului si la trecerea timpului, ceva similar cu meciul cu Tg Mures din deplasare, sezonul trecut. Se observa din discursul jucatorilor cat de otraviti sunt de propaganda asta ca totul e jucat dinainte, hai macar sa le rupem oasele, sa ne aparam, sa iasa scandal, sa se vada domnule ca noi am fost determinati si am pus probleme Stelei (fie ele si de ordin fizic). Atitudine de nimic, ca sa nu folosesc cuvinte mai urate, pacalim fotbalul, tragem de timp 89 de minute, dam un sut intamplator la poarta ca sa zicem dupa meci ca „am avut ocazii, puteam castiga chiar si in inferioritate” si apoi cand ti se tranteste un penalty impotriva ta in ultimul minut, cireasa de pe tort!

    Am vazut atatea meciuri in ultimii ani in care lucrul asta a iesit in defavoarea Stelei incat chiar si daca nu a fost penalti si a fost hent inainte de eliminare nu-mi pare rau. Iar acel jucator eminent de la ei convocat si la Nationala in ciuda apucaturilor care nu sunt de ieri, de azi, chiar e un golan care nu-si cenzureaza catusi de putin iesirile. De la faza cu urechea lui Paraschiv din meciul cu FC National, pentru cine mai tine minte, omul asta nu merita nici o farama de respect si cu toate astea e atat de laudat si propus ca fundas de echipa nationala…

    Am mai vazut si niste declaratii cred ca ale geniului care acum nu mult timp spunea „in afara de cele 6 goluri, Steaua nu prea a avut ocazii” si e suficient sa ne dam seama ce au avut oamenii astia in cap la meciul de aseara.

    Fotbalul nu se joaca cu ura, dar nici nu poti avea pretentia la mai mult cand vezi ce noroi se imprastie din toate partile. Sa nu ne mai mire nici asistenta de pe stadioane, tipul predominant de suporter prezent si de ce nu mai vin oamenii seriosi din galerii la astfel de „evenimente”…

    Revenind la ai nostri, care nu sunt nici ei mai prejos, Meme urla vehement aseara ca Pandurii au fost avantajati nu stiu cand si de nu stiu cate ori, de parca ar avea vreo relevanta. La fel si Reghe, care inainte de meci era preocupat de declaratiile lui Iordanescu. In loc sa ne vedem de ale noastre, mai punem si noi paie pe foc ca altfel nu are farmec jocul, nu-i asa?

    Aaa, si era sa uit :))) Comedia serii la televiziunile de sport cum dadeau toti interviuri mai intai la Digi si apoi la Dolce sau invers. Si argumentele cele mai apetisante cu care veneau erau de genul „specialistul de la televiziunea rivala ne-a confirmat ca n-a fost penalti” :)))) Dar Craciunescu a zis ca a fost penalti clar… Tragicomic de-a dreptul

    1. sikander

      @raducus.
      Asta e si unul dintre motivele pentru care in meciurile din cupele europene, echipele românești au un mare handicap.

      Daca Steaua o sa ia si campionatul asta, o sa auzim mult timp de-acum încolo de meciurile cu viitorul si p andurii pe la toate emisiunile de profil fotbalistic, unde toti experții in pragul falimentului material si mental vor rumega subiectul ca vacile. De meciul cu ai lu’ cimpanzica, pauza. Dar nu ma intereseaza asta. La fel ca tine, sunt deranjat ca astia de la Steaua se tavalesc si ei in noroiul alora… deh, se trage din loja.

  9. xray Autor articol

    MM Stoica back in business. A analizat meciul dintre Steaua și Pandurii, încheiat cu un imens scandal.
    „A fost un meci tensionat, dar din cauza faptului că Pandurii, din primul minut, n-a făcut altceva decât să obstrucționeze, să tragă de timp, probabil conform indicațiilor să ducă meciul la final cu un rezultat de egalitate. Pentru că n-au vrut să câștige meciul ăsta, n-au ajuns odată la poartă.

    Așa se întâmplă, se creează tensiuni în momentul când se fac asemenea declarații înainte de partidă. Pandurii, o spun cu toată responsabilitatea, e echipa cea mai favorizată dinplay-off, iar Steaua a fost cea mai dezavantajată. Despre ce vorbim? S-a văzut clar că a fost penalty. De aia plătim barem pentru adiționali, ca să influențeze dictarea unei lovturi de pedeapsă când se impune”.

    A avut un comentariu legat și de atitudinea lui Săpunaru, cel mai vehement jucător al „pandurilor”. „Ce a făcut el mi-a fost dat rar să văd pe un teren de fotbal. La la fiecare decizie protesta”.

    1. gaby

      Ce spune Memeul pare OK, atata vreme cat nu-l vezi cand declara. Ar trebui sa trimita declaratiile prin email. Pe sticla da tare rau cand il vezi cum se umfla si e rosu tot. Ma gandeam ca stagiul la „mititica” i-a dat ocazia sa se mai destepte, dar vad ca nu e nicio sansa. Tot berbec a ramas.

  10. siegfried

    Niţă 6 – a prins şutul lui Ropotan şi cam asta a fost toată treaba lui.
    Enache 5- bunicel, dar a fost prea aproape de eliminare.
    Tamaş 7- bun, Hora n-a mişcat în front.
    Papp 5 – greşeală mare la începutul meciului apoi a fost ok.
    Toşca 6- bun în defensivă, dar dezastruos la capitolul centrări.
    Pintili 7 – a controla mijlocul terneului şi când eram 11 versus 11.
    Bourceanu 6 – bunicel, dar fără aport ofensiv.
    Stanciu 7 – singurul care a dinamizat faza noastră ofensivă, o ocazie la începutul meciului, o pasă foarte bună peste apărare pe care Marica n-a ştiut să o valorifice şi un penalty transformat în condiţii de presiune.
    Hamroun 5 – s-a zbătut, dar n-a avut realizări.
    Popa 5 – a avut acea fază când apărătorul a alunecat şi el a centrat pentru Hamroun, dar în loc să dea pe jos a centrat fix în testicolele lui Jugurtha.
    Chipciu 3 – petarda meciului. Galben în minutul 14, al 4-lea în 4 etape! după care a mai făcut vreo 3-4 faulturi, nicio pasă utilă, nicio ocazie, niciun dribling, doar vreo 2 recuperări. În plus ultimele 2 minute din meci au fost horror. N-a fost în stare să-i dea o pasă simplă lui Stanciu într-o fază de 3 contra 3. Apoi în terenul propriu în loc să lovească mingea cu capul a încercat să facă o foarfecă laterală şi a fost sancţionat cu joc periculos dându-le ocazia celor de la Pandurii să vină cu toată echipa în careul nostru.
    Marica 4 – de ce s-a cerut în teren dacă nu era apt?
    Bawab 4- am senzaţia că el e noul Chipciu. Măcină în gol fără niciun fel de folos.
    O notă slabă şi pentru banca tehnică. Cum să-i bagi pe Momcilovic şi Marica dacă nu sunt 100 %? Am pierdut aiurea 2 schimbări. Plus că echipa a părut lipsită total de inspiraţie pe faza de atac. Niciun traseu, nicio schemă n-a părut să funcţioneze aseară. Fundaşii şi Pintilii îi tot dădeau mingea lui Stanciu în speranţa că poate dă el o pasă- ceva.

  11. milovan-djilas

    Cum naiba sa spui ca Hora n-a vazut mingea, ca i-a cazut pe mana sau alte prostii? Centrarea e lunga si nu foarte tare, nu e o centrare sutata din cativa metri care sa atinga mana jucatorului, cum s-a intamplat la un Italia Chile in 1998. Hora nu are nicio scuza, m-am uitat si aseara foarte atent ca nu cumva sa fi fost impins sau ceva de genul asta. Nu a fost, iar poza din gsp care il arata cu ochii inchisi, e haioasa tare.

  12. white-r

    Când îi văd pe Săpunaru sau Șumudică îmi amintesc că am gunoi de dus, pentru că văd gunoaie. Sunt niște alienați mintal, ușor de manipulat de lozinci, și li s-a creat impresia că Steaua e ajutată, pentru că așa știu ei din proprie experiență că se câștigă titluri, și nu mai văd realitatea. Apropos de henț, în ultimele meciuri, cam mult hențuri NU s-au dat Stelei. Iar dacă vor să vadă cum se fură un meci, știe Șumudică, tehnica anulării golurilor valabile, oricâte ar fi ! Și-n ultimul meci cu Astra, de stelist ce e Tudor, nu a dat un penalti clar, trebuia fi 3-0. Dar a fost aceiași tactică, inventează prostii să facă o presiune imbecilă, sperând că așa au și ei, luzerii, șanse ! Problema e că dacă ești prost, ajungi ușor să te auto-convingi că delirul în care trăiești e real și ajungi să ai isterii imbecile când realitatea îți arată că ești prost ! Edi Iordănescu săracul, dacă ar putea rezolva ecuații de clasa a 4-a, ar realiza că ei au fost mai ajutați decât Steaua de către arbitrii, și vorbește ca prostul, prostii, lansând și el lozinca frustraților că Steaua sunt cei mai ajutați !

  13. xray Autor articol

    „Dragi prieteni,

    Va multumesc tuturor celor care in momente delicate ale carierei mele ati fost alaturi de mine. Le multumesc in mod special tuturor celor de la Steaua, colegilor, patronului care m-a sustinut mereu, managerului pentru cuvintele frumoase, antrenorului pentru sprijinul total!

    Am invatat sa apreciez oamenii care ma sustin fiindca am trecut peste accidentari inca de la 18 ani. Nu am incercat niciodata sa ma menajez, sa nu dau totul fotbalului. Am cazut, m-am ridicat, am continuat sa lupt. Nu am ales niciodata calea usoara si vreau va spun ca voi continua sa lupt pana la ultima picatura pentru cariera mea, pentru echipa la care joc! In cazul de fata, este vorba doar de ghinion: am facut timp de 10 zile antrenamente foarte intense, foarte dure si nu am avut nici o problema. La o banala ridicare de pe gazon, am simtit ceva la muschi. Sper sa nu fie ceva foarte serios. Voi reveni mai puternic si mai decis sa dau totul pentru fotbal! Imi va fi usor fiindca va am pe voi alaturi, pentru ca-mi iubesc echipa si pentru ca iubesc Romania”, a scris Ciprian Marica pe Facebook.

Lasă un răspuns