O echipă de fotbal şi-a înfiinţat o armată
Vă amintiţi avioanele noi de 1 Decembrie? Parcă le lipsea ceva, un club în prima ligă, să semene cât de cât cu o paradă de 23 August.
Ministerul Justiţiei îşi face echipă de fotbal. Deja a transferat un portar cu braţul lung şi mai mulţi executanţi ai loviturilor de pedeapsă cu ciocănelul. DNA îşi face echipă de fotbal. Meciurile vor dura mai puţin ca de obicei, până arestează mingea şi o urcă în dubă. Ministerul Sănătăţii îşi face echipă de fotbal, după modelul Bayer Leverkusen: FC Aspirina Bogatului.
FC Fiscul, FC Guvernul, FC ISU
CNIR (cei care desenează autostrăzi) şi CNAIR (cei care pun mustăţi la desenele celor dintâi) îşi fac, fiecare, echipă de fotbal. FC Tiki şi FC Taka. Fiscul îşi face echipă de fotbal: FC Leaks.Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, pe numele ei de scenă, îşi face echipă de fotbal: Building Alambicul. Autoritatea Naţională pentru Controlul Explozibililor îşi face echipă de fotbal: Ambianţa Bum Bum. Arsenal e luat deja, exista riscul unui război pentru sigle cu Londra şi Tunari. Din acelaşi motiv, echipa Ministerului Educaţiei se va numi, simplu, FC Kafka, nu Universitatea sau Sportul Studenţesc.
Sub deviza „Extinctoru’ la ei”, IGSU îşi face echipă de fotbal total, care va evolua preventiv, dar şi în deplasare, în formula 1-1-2. Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive îşi face echipă de fotbal: FC Ion. Ministerul Fondurilor Europene îşi face echipă de fotbal: FC UE Absorbţie. Ministerul Culturii îşi face echipă de fotbal, Real Capodopera. Guvernul României îşi face echipă de fotbal, cu jucători care şi-au dorit mai mult Victoriei. Parlamentul îşi face echipă de fotbal: FC Cooperativa Arta Legii. Chiar şi Preşedinţia României îşi face echipă de fotbal: FC FB.
Operaţiunea „Tichia pe scut”
Fiecare instituţie publică din România, mare sau medie, utilă sau inutilă, îşi face echipă de fotbal. Nu din dragoste pentru ghişeu sau din grijă pentru excedentul bugetar. Ci din datorie. Totul e parte a unei vaste operaţiuni de camuflare a echipei de fotbal a MApN. Dacă unele primării au deja club-fanion, trebuie să înfiinţeze încă unul, pentru rezerva strategică de tichii. Vor fi atât de multe echipe încât ştirea va fi „o echipă de fotbal şi-a înfiinţat o armată, un tribunal sau un stat de drept”, nu invers.
Vor fi împrăştiate afişe cu „Ţara te vrea finanţator de club!” şi se va dezbate introducerea stagiului obligatoriu la Forban. De ce îşi înfiinţează MApN echipă de fotbal? Evident, la mijloc se află un secret militar. Cel mult, putem specula pe marginea subiectului. O fi vreo diversiune care să abată atenţia de la echipa FC Deveselu. Oricum, dacă echipa Armatei ne derutează pe noi, civilii români, imaginaţi-vă ce senzaţii de război psihologic îl trec pe domnul acela de la Ambasada Rusiei! Nu ştie dacă să arunce cu bani sau cu meldonium.
Mama lui Ştefan cel Mare, sub acoperire
O altă posibilă explicaţie ţine de faimoasul spirit practic şi inventiv al şefilor de la CSA Steaua. Tocmai au stabilit că dispun de o siglă de pe urma căreia pot obţine 3,7 milioane de euro pe an. În loc să rişte şi să organizeze o licitaţie, au mers la sigur. Au decis să nu dea Cloşca din mână pentru puii de aur pe gard. Aşa că iau banii direct de la bugetul de stat. Nu toată suma o dată. Ci treptat, în progresie ochiometrică.
În septembrie, MApN a reuşit, după doi ani de luptă la baionetă cu mouse-ul, să se conecteze la Internet. Să găsească site-ul Jocurilor Invictus şi să-i înscrie pe militarii paralimpici la ediţia 2017 a competiţiei. Prilej cu care ministrul Mihnea Motoc le-a transmis sportivilor în scaun cu rotile un îndemn în stilul mamei lui Ştefan cel Mare: „Nu mergem la Toronto să facem figuraţie!”. Mai poetic spus: „De vii cu argintul, nu-ţi sunt ministru eu!”.
Echipa de fotbal a CSA are obiective mai relaxate. Îşi propune, conform comunicatului oficial al clubului, să-i dea o ocupaţie lui Marius Lăcătuş, pe parcursul unui plan cincinal. Păi, nu? Cineva trebuie s-o facă şi pe asta. Figuraţia, adică.
miercuri, 14 decembrie 2016, Maria Andries
Preluare de pe blogsport.gsp.ro/andries
Breaking news: NATO va fi membru AMF, FRF, LPF, UEFA și FIFA!
Armata Română, glorioasă la Plevna, Grivița, Oituz, Oarba de Mureș, precum și în teatrele de operațiuni din lumea întreagă, va avea iarăși echipă de fotbal.
Cazarmamentul va fi furnizat de Manutanță, Serviciul Spate va hrăni trupa sportivă, geniștii vor amenaja terenul de joc, Mecanizatele se vor ocupa de transportul echipei.
În 2020 se vizează promovarea în prima ligă. În plin mileniu trei, în plină epocă multimedia, în plin ev informațional, o structură departamentală într-un campionat profesionist! Dar unde sunt atâtea primării, consilii județene sau locale, de ce-ar lipsi Oștirea? Ca la noi, la nimeni, citându-l pe Mircea Lucescu, nea Mircea citându-l, la rându-i, pe Virgil Economu. Care n-a fost erou, ca Eremia Grigorescu sau Walter Mărăcineanu, ci antrenor de fotbal în anii interbelici. Pe atunci, Armata apăra doar țara, nu juca și fotbal.
În curând, un furier de la UM 0 cât o fi va bate din bocanci în biroul AMF București, permiteți să raportez, sunt soldat cutare, am venit să înscriu echipa. AMF e membru FRF (Departamentul juridic al FRF va permite asemenea enormități?), iar când infanteriștii vor promova în liga a treia, vor fi alegători federali cu drepturi depline. Dacă mai departe, prin 2021-2022, ofițerii și subofițerii români vor ocupa un loc fruntaș în întrecere, Armata Română va deveni o bilă la tragerile la sorți din cupele europene! Iată cum prin intermediul structurii nou-create de Înzestrarea Armatei, NATO, de care aparține Oștirea Română, va avea strânse relații pe orizontală cu FIFA și UEFA! E posibil ca în viitor trofeele marilor competiții să nu mai fie din aur, ci din turelă de tanc, dată la retopit.
Ideea ar putea face prozeliți. După modelul românesc, Juve ar putea juca derbyuri cu marinarii italieni din Messina, Liverpool s-ar putea duela cu Royal Air Force, iar El Clasico n-ar mai fi singur, ci s-ar disputa în triunghi, cu trupele de grăniceri din Ceuta, de pe coasta africană. Fotbalul profesionist actual e greu de conceput fără echipe aparținând forțelor armate, lumea contemporană merită din plin să fie o spartachiadă de la un capăt la altul. Pentru onor, înainte, prezentați arm’!
miercuri, 14 decembrie 2016, Alin Buzarin
Preluare de pe blogsport.gsp.ro/buzarin
Cine are dreptate la Steaua?
Asta e alegerea? Steaua lui Lăcătuş şi a Armatei sau Steaua lui Gigi Becali?
Aşadar, s-a întâmplat – se naşte, până la urmă, o echipă nouă, care va fi de fapt veche, vechea Steaua, cea a Armatei, cu siglă şi – probabil – mai mulţi suporteri. Dar palmaresul, unde este palmaresul? Sunt încă de dat verdicte şi risc deja această retorică: mai contează?
Răul a fost înfăptuit: cea mai titrată echipă din România a ajuns sfâşiată pe tarabă, ca o pânză de calitate îndoielnică. Şi cine are dreptate?
Are dreptate Armata când îşi vrea echipa înapoi? Are dreptate Becali când pretinde că FCSB este, de facto, Steaua? Această poveste nu se mai termină fiindcă nu ar fi trebuit să înceapă. Dar aşa este întotdeauna când evacuezi dintr-o istorie sufletul, păstrând doar seiful cu banii (şi, eventual, o cupă sus, pe seif).
Aşadar, pe de o parte, Steaua lui Lăcătuş, Steaua Armatei, Steaua gloriilor de altădată, în liga a IV-a, şi, pe de altă parte, această echipă care şchioapătă în Liga 1, într-un prezent tot mai confuz, şi a părăsit deja Europa, în timp ce delirul de grandoare al patronului său nu mai conteneşte.
Trăim consecinţa logică şi dureroasă a unei tranziţii în care totul, de la cluburi de fotbal la fabrici de tractoare, a fost bramburit, dat pe sub mână şi recuperat pe sub masă, într-o alba-neagra din care nu ne-am trezit nici până în ziua de azi.
Nu e nimic solomonic în a constata că dreptate au, până la un punct, şi unii, şi ceilalţi. Şi ce o să se întâmple mai departe?
Să tăiem deci în două acest copil cu două mame şi să vedem care dintre ele va prefera să cedeze decât să îl vadă mort? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, deşi sunt două Stele, între timp nu prea a mai rămas niciuna.
Desigur, există o societate comercială care îi generează patronului său un profit frumos, cât poate fi şi profitul de frumos. Dar nu aşa se scrie istoria în acest joc – acolo unde există portofel, dar nu mai este dragoste, nimic nu este.
Iar suporterii au ales deja echipa anunţată de Armată. Tradiţia e orgolioasă, iar nostalgia e cumplită. Şi aşa, sfârtecată între Ghencea şi efemerele case pe care i le ia patronul în chirie, Steaua s-a rătăcit de ea însăşi.
Şi nu este o poveste unică. Rapidul deja a traversat-o (care mai e, fraţilor, Rapidul?!), iar pentru Dinamo se anunţă un traseu similar (deşi, mult mai bine organizaţi astăzi, suporterii dinamovişti probabil că vor putea opri o asemenea schismă, mai ales că ştiu deja unde duce).
Şi de ce e, până la urmă, aşa, şi nu altminteri? Pentru că aşa a ieşit şi societatea noastră, de fapt, din vechiul regim: doar pe jumătate. S-a terminat cu cluburile departamentale (ducă-se!), dar iată că – surpriză, ghinion? – nu a fost niciodată chiar aşa.
Apoi, nu vedeţi şi dumneavoastră? Atâţia dintre noi ne-am născut în Republica Socialistă România şi – chiar dacă s-au schimbat secolul, mileniul şi au dispărut paşapoartele –, tot aici se pare că ne vom sfârşi zilele.
Trecutul n-a trecut, dar nici viitorul n-a mai venit. De aceea.
joi, 15 decembrie 2016, Andrei Craciun
Preluare de pe blogsport.gsp.ro/craciun
am auzit eu bine, sau lacatus a zis la conferinta csa ca vrea ca viitoarea echipa sa faca performante interne si internationale?
ce performante bre, nea mariuse, castigarea ligii a 5a si a cupei nato? poate jucati finala cu guantanamo bay 🙂
CS Dinamo vrea si ea echipa în Liga I în 2020, an în care va fi gata şi noua arenă din Ştefan cel Mare. CS Dinamo şi-a înscris echipa de fotbal în liga a cincea şi vrea să ajungă până în prima divizie.
New Dinamo există şi i-ar putea pune probleme echipei lui Ionuţ Negoiţă în următorii ani. CS Dinamo şi-a înscris echipa de fotbal în liga a cincea şi şi-a propus să ajungă pana în prima divizie. Cele două echipe ar putea disputa primul derby în Ştefan cel Mare chiar pe noua arenă, care va avea o capacitate de 30.000 de locuri.
“Elisabeta Lipă a anunțat că la Euro 2020, în locul vechiului stadion de la Dinamo se va construi unul nou. Singura condiție pentru ca fondurile de la Ministerul Dezvoltării să fie accesate este existența unei echipe de fotbal în cadrul Clubului Sportiv Dinamo”. Sursa digisport, 26 octombrie 2015.
De asta o face si CSA.
Si acolo sunt nostagii ale fostelor glorii care lucreaza la CS Dinamo.
„Aici este adevărata Dinamo. De aici am plecat. E clubul care m-a educat și eu mi-am făcut datoria la acest minunat club. Dacă ne ajută Dumnezeu, vrem să ajungem până în Liga 1”, a declarat Ionel Augustin, șeful Centrului de copii și juniori al CS Dinamo.
Până la promovare, CS Dinamo va avea derby cu echipa Armatei in Liga a 5-a.
Din punctul meu de vedere e cazul sa se implice FRF si LPF si sa puna punctul pe i.
Nu se poate ca ori de cate ori se schimba stapanii in guvern sa avem parte de nebunii de genul asta.
Stiam ca Elisabeta Lipa e un pic tra-la-la, da’ sa inceapa si la dinamu nebunia asta…desi, cred ca javrele “e” mai jmekere si nu vor face atata tambalau, avand in vedere scandalurile care nu se mai opresc cand e vorba de Steaua. Sunt convins ca jubileaza si isi frec mainile abia asteptand sa se intample o ruptura, sa capoteze si Steaua si CSA…
Insa ce nu stiu ei e ca nu mor caii cand vor cainii!
Buzarin are dreptate…nici nu mai conteaza cine are dreptate. Desi stie bine si Buzarin si presarii cine a continuat activitatea si cu acordul cui s-a continuat activitatea.
Sincer, nu se mai poate sa avem zece mii de echipe cu acelasi nume care pretind tot felul de palmaresuri.
Deja e jenat si mi-e scarba.
Continuati sa puneti botul la ce spune presa. Evident ca astia trag cu echipa lui gigi.. daca dispare “Steaua” din liga 1, oare cine mananca margarina pe paine? Ei impreuna cu televiziunile.
Daca te duce cat de cat capul sa filtrezi informatiile, te opresti la 2 surse si anume: emisiunea cu Hagi de la inceputul anilor 2000 si auto denuntul lui Mitica.
Eu nu inteleg o chestie. De ce Rapidul n a facut aceeasi chestie ca fcsb ul? Sa bage societatea in faliment si sa faca alta, evident sa joace in liga 1?
La fel, alta intrebare interesanta e, de ce proprietarul nu pune la dispozitie toate actele pe care le are, daca se simte nedreptatit? Cumva ca stie ca n are nimic, dar armata n a atacat inca privatizarea Stelei?
PS: mi a placut declaratia cum ca intareste fcsb 2 ca sa nu treaca Steaua de liga a 3 a.:))))
Disperare? Nooooo
=))
Sud-Facebook are dovezi irefutabile (staţi liniştiţi, nu v-am înjurat) : o emisiune la OTV în care Dumitru Dragomir şi Becali se înjură:
https://www.youtube.com/watch?v=CG3rXbMqmtU,
Miliţică a mai anunţat că pe lângă faptul că a furat-o pe Steaua, Becali i-a băgat în puşcărie în proporţie de 80% pe fraţii Cămătaru, că Nicu Gheară nu vine în ţară de frica denunţurilor lui Becali, că i-a reclamat peste tot pe Giovani şi că l-a blestemat , că a vrut să-l bage în puşcărie pe Popoviciu ca să-i fure pământul etc, etc, a da şi că trişează la cărţi :))))
Doar nu crezi ca stau sa ma contrazic cu tine, nu? Ti-am spus, daca vrei sa purtam un dialog in viata reala, nicio problema. Gluma de om ce esti…
1.Vrei să te întâlneşti cu mine în privat? O, ce drăguţ! Mă placi şi vrei să-mi spui asta, dar ţi-e jenă să o faci în public?
Nu acum serios, ce ar putea discuta vreodată un om normal ca mine cu un om ca tine, bolnav de teorii ale conspiraţiei care crede că orice persoană care are o părere diferită de a ta e vândut lui Becali. Presa (inclusiv propagandiştii lui Talpan de la prosport) e după tine vândută integral lui Becali, Boroi era vândut lui Becali, Xray e vândut lui Becali, eu sunt vândut lui Becali, toată lumea e vândută lui Becali.
2. Fii atent, după ce ţi-am demontat prima ta sursă de “informaţii reale” ( aşa-zisul autodenunţ a lui Miliţică la OTV) acum o demontez şi pe a doua, “emisiunea cu Hagi de la începutul anilor 2000”.
Emisiunea din 11.04. 2002 de la Marius Tucă Show poate fi văzută integral aici : https://www.youtube.com/watch?v=blIDxi6509E&t=1772s
Dialogul între Hagi şi Tucă la 46:15
Tucă: Trebuie spus o dată pentru totdeauna, dom’le s-a modificat doar statutul juridic al clubului, practic CSA…
Hagi: E aceeaşi echipă… asociaţia cu CSA e aceeaşi.
La 48:10
Hagi: Dacă îmi permiteţi o să vă fac intrările clubului Steaua de când s-a făcut această asociaţie care e de fapt Steaua în aceşti 4 ani [..] din 98 când domnul Păunescu a preluat echipa, când s-a format asociaţia.
Normal că n-o să te contrazici cu mine niciodată, că n-ai cum, pentru că argumentele tale sunt 0. ZERO!
Da, fatalaule, asa e. De ce continui? Nu m-am facut clar inteles prima oara? La fel ca xray.. ramai cu dezbaterile astea plictisitoare.
@mq-messi.
Pai proprietarul nu are de ce sa “puna la dispozitie” (oare ce inseamna asta, e vorba de Matei Udrea, de emailuri catre stelistii liberi, sau ce alta modalitate de transfer de informatie?), pt ca el deja a afirmat ca are palmaresul, iar CSA nu a contestat in justitie acest fapt. Procesele dintre CSA si FC sunt pe alte cauze, care invariabil duc catre un fel de taxa de protectie perceputa de CSA.
😀
Voi il bagati in seama pe unul ca mq_messi? Nu-l vedeti? Ii oferiti sursele, citatele – si tot ce e in stare sa zica e: “fatalaule, mi-am pus mainile peste urechi ca sa nu risc sa ma educ si sa trec de nivelul mediu de istetime al amicilor mei”.
Cum ne zice Lacatus azi? “N-am nevoie să văd hârtii, asa e adevărata Steaua. Dacă un comandant spune că palmaresul este la CSA până în 2003, nu cred că se joacă cu cuvintele”. Pai s-au gasit bine – intelectualitatea de peluza si fotbalistul cu studii de gradinarit gazonul, condusi toti de ghenerali catre liga a IV-a.
Pai tu faci parte din grupul Nostradamus prezent pe site, tot timpul ati anticipat ce sa va intampla, totul cu documentele de rigoare,articole .. un fel de caracatita Paul, pe invers:)) Aparent nici justitia nu isi face treaba, dar aia oricum sunt corupti si ii vor raul lui ne-a gigi. L-au bagat si la parnaie .. tot pe degeaba, cred ca a fost mana lui Voiculescu.
Elita intelectuala din Romania se afla la Bacau, tipul de mai sus e exemplul perfect. Plecaciuni maestre:))
Hai totusi sa ne calmam ca tu doar de la tv si de pe internet mai auzi ceva, in rest esti “sinistrat” de Steaua.
PS: Din fericire sunteti doar prezente virtuale in viata stelei, iar sperantele voastre reale sunt persoane pregatite precum ne-a, vali argaseala si odrasla+ familia manele. Eventual mache poate sa mai dea o mana de ajutor. V
Vine procesul cu numele, dar sunt sigur ca fcsb va castiga, doar ati avut dreptate pana acum!
Pai am avut dreptate pana acum: echipa lui Becali inca exista, joaca in Liga I, cupe europene, palmares recunoscut. Voi nu ati facut nicio scofala cu societatea pe actiuni anuntata de Jan, va face CSA o echipa ce va juca precum CS Dinamo doar in ligile inferioare. La procese, nu ati mai facut nicio laie dupa cel cu marca: procesul cu numele e acum la Curtea de Apel, dupa ce tribunalul nu a dat dreptate CSA-ului, stati si o frecati la rece cu despagubirile, asteptand sa va pice taxa de timbru din cer, cu palmaresul nu se aude nimic, cu procesul anti-FRF la fel…
Si lasa-ma cu mentalitatea de ultras ca am stat suficienti ani in Bucuresti ca sa-mi satisfac dorinta de a fi pe stadion. Chestia e ca prezenta la meciuri nu e un argument pro sau impotriva prostiei interlocutorului – cand ma uit la dumneata nu te judec in calitate de fost, actual sau viitor ultras, ci in calitate de natarau ce a fost scuipat de un invatamant subfinantat direct in gramada de mormoloci.
@alexandru-h.
Slabut de tot, nici raspunsurile tale nu mai sunt ce au fost, dar te inteleg, ultimele lovituri au fost prea dure pentru tine. De societatea lui Jan pe actiuni momentan nu mai este nevoie, deoarece armata si-a facut echipa, nu mai este nevoie de taxa pentru marca. Acea societate avea rolul de a prelua marca si a infiinta echipa in liga a patra. Procesul cu numele merge mai departe, iar taxa de timbru este sub 100000 euro. Despagubiri intr-adevar nu o sa vedem, nu il vad pe cioban sa dea nici 5 milioane pentru perioada 2003-2014, dar 37 :)) Faliment si se muta cu baietii pe la chiajna, voluntari.
Partea cea mai buna a AISS-ului era ca membrii se puteau intalni si se putea spune tot fata in fata. Oricum nu te vad sa rezisti unei conversatii reale:))) parca vad ca nici numele nu ti-l mai stii. Sa stii ca oricand poti sa-ti sustii punctul de vedere la stadion.
Parca spuneai ca e o utopie sa reactiveze sectia de fotbal CSA? De taxa de timbru nu mai zic, deja dadeai verdictul.
[…]
@mq-messi
Bai Messi Vijelie, marș inapoi la șatră cu flegmele tale!
E ultima data cand mai reeditez dupa tine!
BTW! Pensionar este creierul tau, pe caz de boala!
Ultima oara cand m-am intalnit cu oameni de la Sud a fost prin 2014. Am uitat sa-i intreb daca vor sa-mi sustin punctul de vedere in timp ce eram la gratar cu ei. As fi facut-o la stadion, dar eram prea bucurosi dupa 5-2-ul incasat de Dinamo pe Arena Nationala. Evident, m-am intalnit cu stelisti normali, decenti – ce sa vorbesc cu dumneata? Rolul educatiei deficitare in eliminarea obiceiului scarbos de a scuipa pe altii? Daca nu te-au invatat parintii sau profesorii, nu am eu de ce sa te educ.
@alexandru-h.
Nume. M ai facut curios.
Daca planul CSA era invrajbirea si mai apoi atacul asypra Stelei, insa pot sa spun ca le-a reusit…
Si aici si pe fiecare site de sport, la aprope fiecare articol despre Steaua sunt postaci care-i injura pe stelisti cu invective exyrem de dure…cele mai “usurele” sunt “oile lui Fecali” si “fecesebisti”.
E o tactica ruseasca asta…sa-i spui omului o chestie neadevarata pana cand ajunge sa o creada si din minciuna devine adevar suprem…
Cred ca cei care doresc bine Stelei ar trebui sa se alature rapid noii galerii, mai ales ca rezultatele dorite sunt departe…nu de alta, dar mie mi se pare ca atacul e planuit de mult si gandit in amanunt.
Nu-mi pasa de Jiji, mi se rupe de armata, insa ma doare de Steaua!
Dragi stelisti, nu mai puneti botul la agitatori ieftini de-ai csa-ului!!!
Din ciclul “Dezinformatorii neamului”. ?
Ce scrie în GSP (link)
Ce postează (contrafăcut) propagandiștii cei mai “adevărați”, cu coloana de meduză, care guiță non stop “un club curat mai presus de toate” . ?
Tu chiar nu te prinzi, nu?
E foarta multa dezinformare si se duce o campanie agresiva.
De la titluri de genul: Hagi ajuta CSA si fuzioneaza pana la Stirea care-l va infuria pe Becali, CSA direct in liga a II-a
E interesant gandita si se arunca multi bani in aceasta campanie!
Acum sa vedem cat de tari suntem ca stelisti si cum reusim sa ignoram porcariile din aceasta campanie ordinara!
@mq-messi: vezi ca ai nevoie de cheag sa te prinzi tu!