În mod cert, CSA Steaua are acum nevoie mai mult de războinicul atenian Tezeu, decât de juristul Talpan. Evaluarea mărcii Steaua a devenit mai dificilă decât o căutare a ieşirii dintr-un labirint. După ce a ucis Minotaurul, Tezeu a reușit să găsească ieșirea din labirint folosind un fir pe care i-l dăruise fiica regelui Minos, Ariadna. Bravul Talpan, după ce a răpus OSIM-ul în 3 ani, a încurcat ițele, și visul lui de a se poza cu marca evaluată va începe abia prin 2016. La peste un an de la glorioasă victorie.
M-am strofocat un pic la poza, dar a meritat truda: Boroi făcând revista presei lui Talpan.
În articolul Licitația lu’ pește, din 18 mai 2015, vă spuneam că poate o pisică arătată de DNA, corelată cu informațiile apărute în presă, a determinat MApN să solicite la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor(CNSC) anularea licitaţiei pentru marca Steaua, câştigată de SC Eval Best Office SRL.
Anterior, pe 9 mai 2015, semnalasem în Banul statului, ochiul dracului că evaluarea mărcii Steaua este aproape să se transforme într-una dintre situaţiile obişnuite în România cu banii publici: cifre ascunse de ochii publicului şi detalii îndoielnice despre cei la care ajung aceste contracte. Tot atunci am spus că licitaţia pentru evaluarea mărcii Steaua a fost câştigată de SC Eval Best Office SRL din satul Roşu, comuna Chiajna, care nu are nici măcar site, și este administrată de colaboratoarea lui Marian Iancu, Gabriela Breza.
Angajata Armatei să evalueze marca Steaua, Gabriela Breza, era în octombrie 2010 cenzorul BKP Management & Invest Group SA Bucureşti, perla coroanei lui Marian Iancu, prin care finanţa şi echipa de fotbal Poli Timişoara. Tunurile financiare le-a dat tot cu Marian Iancu. SC Best Insolvency IPURL, a Gabrielei Breza, a fost administrator judiciar la BKP TRUST INVEST SRL, una dintre firmele lui Marian Iancu prin care a devalizat RAFO Oneşi împreună cu alți jefuitori ai banului public. În anul 2011, când Iancu a cerut insolovenţa BKP TRUST INVEST, tot Best Insolvency IPURL a fost numită firmă lichidatoare. Urmarea: Marian Iancu a fost condamnat la 13 ani şi opt luni de închisoare în dosarul RAFO Oneşti și Best Insolvency IPURL, firma celei care a luat potul evaluării mărcii de la CSA, a fost pusă să plătească în solidar cu BKP TRUST INVEST peste 31 milioane euro.
Cum de a ajuns contractul mărcii Steaua pe mâinile firmei controlate de controversata Gabriela Breza, părtașă la matrapazlâcurile lui Marian Iancu? Secret militar, firește!
Caietul de sarcini a fost întocmit de juristul Florin Talpan. S-au înscris trei societăţi – PRECISS CONSULTING (Bucureşti), Birou Expert Contabil Trocan A. Cornel (Calafat), SC Eval Best SRL (Chiajna), iar criteriul de departajare a fost cel mai mic preţ.
În baza Caietului de sarcini întocmit de Talpan, ofertele depuse au fost analizate de o comisie formată în cadrul CSA, care a stabilit firma câştigătoare, pe 8 mai 2015 . Nu se ştie dacă această comisie a verificat şi trecutul candidaţilor, sau contractul a fost acordat cu „dedicaţie” firmei SC Eval Best SRL. Cert este că a răsuflat și mirosit până în cabinetul ministrului Dușa.
Imediat, cele două firme perdante au contestat licitaţia la CNSC. Prima firmă a reclamat că SC Eval Best SRL nu are capacitatea tehnică de a face o asemenea evaluare, în vreme ce Birou Expert Contabil Trocan Gabriel a contestat decizia MApN de a nu-i oferi contractul, pe motiv că nu este acredit ANEAR, plus că a venit cu cea mai mică ofertă de preţ – principalul criteriu de departajare trecut în caietul de sarcini. Doar 45.000 față 80.000 de euro oferta câștigătoare.
Alertați de presă și/sau DNA, că nu e în regulă ce au făcut Talpan și comisia de oferte CSA, MApN a reanalizat oferta validată de CSA și apoi a depus o cerere la CNSC, pe 18 mai, prin care a cerut să fie anulată licitaţia pe motiv că SC Eval Best a cerut 80.000 de euro, fără să justifice suma. Păi dacă CSA a bugetat 100.000 de euro și a trâmbițat suma în presă, cele 80.000 (puse din burtă de Eval Best), au părut o lovitură pentru juristul Talpan &Co. CSA economisea 20.000, nu? 🙂
Pe 5 iunie, CNSC a respins cele două contestații, cât şi demersul făcut de MApN pentru anularea licitaţiei. Celor de la Birou Expert Contabil Trocan Gabriel li s-au transmis că nu au voie să facă evaluări de marcă, deoarece au ca obiect de activitate contabilitatea. Contestaţia depusă de PRECISS a fost respinsă, pe motiv că n-au achitat o taxă de timbru: ”Nu ne-a spus nimeni nimic despre faptul că ar fi trebuit să plătim aşa ceva”, susţine Dorin Drula, reprezentat al firmei PRECISS. Vă dați seama ce “profi” sunt și ăștia.
Cât despre cererea MApN de anulare a licitaţiei, CNSC a considerat că argumentele prezentate nu sunt suficient de solide. Pe scurt, CNSC obligă MApN să semneze cu Eval Best SRL contractul pentru evaluarea mărcii. Adică, “ai fost fraier, plătește 80.000 de euro”. Decizia CNSC a fost atacată la Curtea de Apel.
Deci, după aproape 7(ȘAPTE) luni de pregătiri pentru licitația de evaluare s-a ajuns la … Curtea de Apel. În cazul în care Becali se decide să negocieze, mai are de așteptat mult și bine. Lucrurile sunt însă departe de final. Birou Expert Contabil Trocan Gabriel a deschis și el un proces la Curtea de Apel prin care contestă decizia luată de MApN şi confirmată de CNSC. Gabriel Trocan susţine că are toate documentele necesare prin care să demonstreze că este membru acreditat ANEVAR şi că poate face evaluare de mărci. Gabriel Trocan a depus deja o plângere la Curtea de Apel Bucureşti, iar procesul de evaluare va fi suspendat până când instanţa se va pronunţa: ”Cred că prin octombrie-noiembrie, Curtea de Apel va da o decizie în acest caz”, susţine Gabriel Trocan.
În concluzie, procesul de evaluare a mărcii va fi suspendat până la sfârșitul anului 2015. Având în vedere că evaluarea va dura 3 luni, MApN obligată să plătească 80.000 de euro pe contract(bani publici) din cauza lui Talpan – întocmitorul caietului de sarcini și a comisiei de analiză oferte, ne putem face o imagine ce dolce far niente și incompetență bântuie CSA-ul, organizatorul licitației. Concret, câștigă sigla în noiembrie 2014, dar abia prin primăvara lui 2016 poate reușește să aibă o evaluare. Trai pe vătrai, nineacă, pe banii norodului! De asta au picat și comuniștii: birocrație, incompetență și prostie. Sunt unii care după ’90 au schimbat doar uniforma.
Am remarcat ironia unui suporter pe un site de socializare: “cred ca aștia de la mapn vor să îl întreacă pe becali la prostie …“.
La faza cu licitația l-au întrecut lejer!
XRay
VREM ECHIPA !!!
Ne face Talpan echipaaa …. ta ta ta ta taaa …..
Ne evalueaza si marca …. 1kkkkkk euro va fi valoarea ei ….. bikiniii de pitipoance de-abia asteapta sa simta istoria si traditia si idealul miilor de stelisti adevarati puri si cinstiti !!!!
Intr-un cuvant o sa va faca talpan si boroi de cacao !!!!
Vedeti ca incepe un nou sezon si inca nu aveti echipa inscrisa nici in liga coca -cola ….
Iar o sa rada ciobanul de voi si o sa scada valoarea siglei prea iubite la maxim 100 euro …. si aia platiti in vreo 10 rate ….
cand e treaba de scos castanele din foc nici armata nici ciobanul nu vrea sa o faca ,unul/privatul zice ca vine cu actele,celalalt /statul, zice ca are ,,totul si ciobanul nimic ,,.vorbe,vorbe care vor lovi atat in echipa/jucatori,, care nu sunt vinovati cu nimic cat si suporteri ,faza cu evaluarea ,licitatii e o tampenie ,se puneau la masa negociau 5 % din profit sau 7,si se termina balciul,ca pana la urma armata tot cesiune vor ,deci circ pt nimic,cum a inchiriat baza sportiva stadionul trebuie sa inchirieze si marca ,ce atata circ ,de alta parte ciobanul principalul vinovat in acest litigiu,da in judecata armata de 3 ori,in loc sa mearga sa rezolve diplomatic problema cu armata,sau sa arate acte,ca are marca steaua in proprietate.aici e ca in razboiul rozelor ,nu conteaza cati morti ,ranati suferinzi sunt,conteza ca doua entitati se lupta,iar razboiul va fi lung fara o castigatoare. ciobanul trebuia sa rezolve problema din fasha ,nu sa se ajunga aici,imi pare rau pt jucatori ca nu mai au peluzele alaturi si posibil nici sezonul viitor,sau chiar doi ani,dar asta este ,crethinii astia au distrus spiritul stelist si atmosfera la club
Si uite acum se explica de ce a apelat ciobanul la hidosenia asta de sigla. Stau si ma intreb in viziunea unora, ce era de facut ? Sa stam fara si sa jucam cu un patratel negru. Eventual sa asteptam sa faca primarul din Berceni o noua Steaua.
O sa astepte unii mult si bine. La cum evolueaza lucrurile in ceea ce priveste marca CSA mai tine magareata vreo 2 ani, ca asa-i la noi. Statul este cel mai incompetent si perfid administrator !
Ce spui de un concurs de desene organizat de club pentru suporterii ei in care castigatorul sa primeasca un premiu si sa i se foloseasca acel desen.Un exercitiu simplu de marketing in care societatea comerciala fcsb isi arata recunostinta pentru clientii/fanii/adeptii sai.
Daca statul e incompetent atunci srl-ul ciobanului cum e?Si daca Talpan e bagator de seama,Argaseala ce este?
Nu e SRL, e SA. Si nu e FCSB ci Fotbal Club Steaua Bucuresti.
In rest, concursul ar fi fost o idee buna. Dar s-a facut totul in graba pentru ca echipa sa aiba totusi o sigla utilizabila pentru retur. Si am impresia ca lui Becali ii place prea mult steaua cu 8 colturi ca sa mai renunte la ea…
Eu sunt adeptul simplitatilor in cazul siglelor. As fi preferat ceva de genul asta, ultramodern, simplu si, vorba americanului, sleek…
http://www.logogenie.net/download/preview/xlarge/1839065
Asta e solutia pe care am propus-o si eu. Pot sa inteleg si faptul ca atunci nu a fost timp si ca trebuie de urgenta inregistrata o marca la OSIM. Acum ar fi trebui insa procedat asa cum ai spus si tu.
SRL-ul ciobanului e mult mai competent in comparatie cu Statul. Pentru ca SRL-ul isi vegheaza cat de cat bunastarea. Pentru ca angajatii Statului urmaresc imbogatirea lor personala, nu a entitatii pe care o conduc, pe cand privatul urmareste imbogatirea sa prin intermediul societatii (caci una fara cealalta nu se poate).
Din fericire si judecand obiectiv, in comparatie cu alti privati angrenati in fotbal, SRL-ul ciobanului, are datoriile catre Stat si catre terti platite la zi si multe perspective. Totul depinde la ce te raportezi. Daca te raportezi la Occident, SRL-ul e plin de incompetenti, daca te raportezi la piata interna pare sa fie cea mai de succes societate. La ora actuala cam atat pare sa aiba de oferit fotbalul romanesc.
Factorii sunt multi, nu vreau sa ma apuc sa-i enumar. Dar avem ce avem fiindca atat putem noi d.p.d.v social si economic. Cum am zis si pe forum, chiar si daca ar fi o persoana competenta cu imagine nepatata, in Romania fanii nu te ajuta. Nu-ti inlesnesc activitatea, nu cheltuie bani si nu consuma spectacolul fotbalistic si daca o fac, sunt aratati cu degetul de altii, cei adevarati si “against modern football”, ca “mananca hot-dog pe Mall Arena”. Exemplele sunt multiple.
Unul ar fi proiectul de la Cluj (CFR), care a esuat lamentabil. Fara banii de la UEFA s-a ales praful. In partea cealalta, degeaba s-au prezentat “U”-isti sa-si etaleze fortele pe National Arena la finala Cupei, ca tot campionatul au jucat acasa cu stadionul nou gol.
Si hai sa zicem, ca astea-s echipe mai mici, dar la catelandrii ? De doi ani vorbesc de datorii. Din 5-6 milioane de EUR si-au platit 300k. Unde sunt fanii ? Unde sunt stadioanele pline ? Nu sunt conditii ? Pai de ce sa joci pe National Arena, daca oricum nu-ti vin nici 5.000 ?
NICIUN PRIVAT SERIOS, CORECT SI COMPETENT NU VA INVESTI IN FOTBALUL ROMANESC, CAT TIMP ROMANUL MOCAGIU NU SCOATE BANI DIN BUZUNAR !!! Eu daca as avea bani de investit in fotbal, nu as face-o in Romania. M-as duce in Polonia, in Cehia sau in ZweiteLiga.
xray, ciobanul trebuia sa negocieze pana acum in 2015 ,avea tot timpul din lume ,dar l-a durut in p de sigla ,asta e o sa vada si radoi ce inseamna sa joci fara galerie
Ce inseamna ? Uite Ludogorets, ne-a plesnit de nu ne-am vazut. Noi le-am dat o umilinta la ei in tara cu Sofia in rosu si albastru, ei ne-au ars sportiv. Care doare mai tare ?
Ce galerie aveam in perioada de aur din anii 80 ? Hei-hei Hai Steaua !? Sau cand stateau dinamovist langa stelist si langa rapidist la cuplaje ?
ai prins cuplaje ?
Da, dar insuficient pentru a ma referi la ele ca amintiri “lucide”.
Sa negocieze cu cine, daca pana in noiembrie 2014 sigla a fost la Steaua si din 2011 pana in 2014 doua instante au respins cererea CSA?
mai asprilia,
gigi nu trebuie sa negocieze nimic cu armata (in fapt nici nu poate, caci oricand exista acuzatia de abuz in serviciu – vezi schimbul de terenuri). sigla este o problema care intereseaza doar ca disputa academica, simpla gargara pe net.
gigi sa cheltuie bani pe transferuri si NU pe sigle! calitatea spectacolului depinde de materialul uman folosit, nicidecum de forma siglei! csa sa se spele pe cap cu procesele ei si sa faca ce doreste cu sigla “castigata”. normal ar fi sa o ofere GRATIS echipei de fotbal, impunand doar conditii de performanta! dar in romania normalitatea pare stupida!
au fost alte vremuri ,acum jucatorii deplang lipsa peluzelor ,popa chipciu ruse ,stanciu,imi pare pt ei dar ciobanul jhegos impreuna cu gheneralii de carton au ucis spiritul stelist si au lasat steaua fara,,identitate,,,nimic bun nu o sa fie din asta
Asta am zis de cand s-a intamplat treaba. Si-asa, era treaba clocita si inainte. Si daca s-au dus pe copca si rivalele, nu trebuia sa se intample ceva si cu Steaua ? Nu-i problema, s-au pisat toti pe rezultate. S-a muncit degeaba pentru coeficientul ala care sa (re)trimita doua echipe in preliminarii. Pentru nationala aia care cat de cat apucase sa mai scoata capul in lume cu primul baraj de Mondial din 2001 incoace…
Tineti mintea perioada aia nefasta dintre ’99 si 2002-2003 ? Acum o sa fie infinit mai rau…
Ne uitam la ce s-a ajuns. Steaua e singura care transfera pe bani si pana acum cica ar fi vorba de 200.000 pe acel Martinus. Mi-aduce aminte de vremurile cand Neaga batea recordul cu 300.000 USD :)…Stadioane chele, lipsa de bani, unde nu e lipsa de bani e lipsa de performanta, unde nu e lipsa de performanta e lipsa de identitate, s.a.m.d…
Mergem sa ne uitam un pic la un meci din Liga 1 PICNIC? :- ) (de la biscutiti)