“Ar fi o rușine ca Steaua să nu prindă play-off-ul”

de | noiembrie 27, 2015

Dumitriu: “Nu e cea mai grozavă atmosferă. Ar fi o mare rușine să nu prindem play-off-ul”

Partida Steaua – Astra, din cadrul etapei a 19-a a Ligii 1, se va disputa duminică, de la ora 20:30, pe stadionul “Nicolae Dobrin” din Piteşti. Dumitru Dumitriu a declarat, vineri, la conferinţa de presă organizată inaintea meciului cu Astra, că ar fi o ruşine ca echipa campioană să nu se califice în play-off-ul Ligii 1, având în vedere condiţiile financiare de care beneficiază jucătorii.

“Ar fi o fi mare nereuşită şi o ruşine şi cred eu că dacă se va întâmplă treaba asta, ceea ce e puţin probabil, ar fi cazul că nu numai noi, dar şi jucătorii să încerce să dea înapoi ce au primit până acum. Nu se poate, e inuman să ai condiţiile de la Steaua, financiare îndeosebi, lăsând la o parte celelalte probleme care ne cam încurcă în pregătire, şi să nu fii în primele şase. Ar fi o mare ruşine pentru Steaua şi sunt convins că treaba asta nu se va întâmpla”, a declarat Dumitriu.

Tehnicianul a recunoscut că atmosfera în cadrul echipei nu este grozavă, având în vedere și înfrângerea din meciul cu Dinamo: “Nu e cea mai grozavă atmosferă, e firesc să fi fost discuţii pe marginea acestui joc, discuţii care au scos la iveală cauzele pentru care am pierdut. Pregătirea s-a făcut în consecinţă, s-a încercat şi se încearcă eliminarea acelor greşeli pentru care am primit goluri.

Ne gândim la jocul de duminică, un joc cu o echipă care e într-o formă bună, care e pe primul loc, care îşi doreşte să ia campionatul. Au un lot valoros, au un joc destul de bine conceput şi cu o aplicare corectă.

Noi am studiat, cunoaştem foarte bine adversarul şi încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă să îi contracarăm şi să ne impunem, e o echipă pe val, o echipă cu jucători maturi, jucători de naţională. Ne bucurăm că revin trei jucători care pot ajuta echipa şi pot da altă valoare jocului echipei”.

Întrebat dacă şi-au revenit jucătorii Paul Papp şi Jugurtha Hamroun, antrenorul stelist a spus: “Da, sigur că da, automat revine Chipciu, Tahar, sunt jucători exponenţiali, jucători care ajută şi pot schimbă în bine evoluţia echipei, fără ei ne-a fost mult mai greu”.

Dumitru Dumitriu s-a arătat încântat de condiţiile pe de stadionul Nicolae Dobrin: “Cu ocazia asta trebuie să mulţumim celor de la Piteşti care au făcut eforturi deosebite ca un stadion pe care nu s-a mai jucat de mult timp Liga 1 să revină la acest format apt pentru Liga 1. Au făcut eforturi deosebite şi le mulţumim. E un joc pe teren neutru ca şi un joc de cupă. Am aflat că tribunele vor fi pline de piteşteni, dar poate şi de bucureşteni care ţin cu Steaua.

Un joc cu o echipă în formă bună. Sunt pe locul 1 şi îşi doresc să rămână acolo şi să ia campionatul, cum vrem şi noi şi cum vor şi celelalte echipe de sus. Au un lot valoros, un joc bine pus la punct. Am studiat jocul lor, ştim bine adversarul, vom face totul să îi contracarăm.

Sper să fie un joc de o aşa manieră să nu se mai pună problema că cineva a intervenit şi a fost deturnată câştigătoarea sau învinsa. Să fie un joc decis numai pe teren. Acum două săptămâni, am jucat cu Liga a 3-a şi au fost şase mii de spectatori. Ne-a plăcut atmosfera şi sunt convins că şi duminică vom avea suporteri în tribune care să ne ajute, că e nevoie de aşa ceva. Terenul e bun, bun, s-au făcut eforturi, s-a compresat, s-a tuns, cu toate că a mai şi nins, a şi plouat. Dar terenul nu decide învingătoarea. Dacă eşti fotbalist, joci pe orice fel de teren în orice fel de condiţii, a mai spus Dumitru.

Steliştii nu au uitat încă meciul din tur cu Astra Giurgiu, pierdut cu 0-2. În acea partidă, Sebastian Colţescu le-a anulat 3 goluri “roş-albaştrilor”, care au protestat şi la un penalty acordat gazdelor.  Dumitru Dumitriu, speră ca povestea să nu se mai repete şi la retur şi anunţă că nu îl interesează cine va arbitra partida de duminică.

“Normal că am rămas cu un gust amar, dar a trecut de mult. Acum este o altă partidă, care din păcate se dispută pe teren neutru. Sper să fie un meci de o aşa manieră încât să nu se mai pună problema că cineva a intervenit şi a fost deturnată câştigătoarea sau învinsa.

Să fie un joc care să se decidă efectiv pe teren. Din punctul meu de vedere şi Haţegan şi Radu Petrescu sunt capabili să ducă la bun sfârşit un joc important, dar nu decisiv. Nu au niciun interes să încline balanţa spre o echipă”, a comentat Țiți Dumitriu.

Alin Toșca, prezent și el la coferință, a declarat că jucătorii formației campioane nu sunt încântați de situația în care trebuie să dispute meciul de “acasă” cu Astra la Pitești.

Nu ne bucură situația, ne-am fi dorit să avem un teren al nostru pe care să jucăm. Dar dacă asta este situația, trebuie să acceptăm și să jucăm bine și să câștigăm.

La amicalul pe care l-am avut acolo au venit foarte mulți oameni la stadion, ne-au susținut, ne-au ajutat și-i invităm să ne susțină, să ne facă să ne simțim ca acasă“, a spus Alin Toșca.

Fundașul roș-albaștrilor a mai afirmat că Mirel Rădoi a încercat să refacă repede moralul jucătorilor, după înfrângerea din derby-ul cu Dinamo, scor 1-3: “Antrenorul ne-a motivat cât a putut, ne-a ambiționat și își dorește foarte mult să câștigăm, la fel ca noi”.

Transcripturile, părți din conferința de presă, sunt preluate din mass media.

XRay

Lasă un răspuns