Prosport a publicat ieri sub semnătura lui Matei Udrea un articol cu o declarație a lui Talpan, titrând: „EXCLUSIV | Colonelul Talpan, juristul CSA Steaua, sesizează FIFA că FRF ignoră sentinţele instanţelor: „Domnul Burleanu să dispună de urgenţă retrogradarea echipei domnului Becali!„
Potrivit articolului, Talpan l-a anunțat pe Udrea că se va adresa federației europene și celei mondiale: „Nu pricep de ce FRF nu a răspuns în șapte luni solicitării pe care am adresat-o. Nu ne-a explicat de ce FCSB SA a participat la extragerea UEFA pentru Champions League cu numele Steaua și folosind marca SCA Steaua București înregistrată la OSIM. Voi solicita UEFA și FIFA să dispună măsurile care se cuvin. Nu înțeleg cum FRF și comisiile, în special cea de licențiere, au permis unui club nou înființat, precum FC SB SA, să joace în prima ligă, în mod complet ilegal! FC SB SA a ales același nume precum CSA Steaua pentru a beneficia în mod nejustificat de renumele acesteia”.
Pe lângă declarația de mai sus, articolul lui Udrea din prosport este împănat cu „udrisme” și „talpanisme” colaterale. Nu a fost preluat pe fcsteaua.ro din următoarele motive:
- Articolul nu spune nimic nou față de declarațiile anterioare ale lui Talpan, publicate și răspublicate pe fcsteaua.ro.
- Cererea de a retrogada FC Steaua București (FCSB) este veche, de anul trecut, când Talpan a declarat prima dată că a sesizat în acest sens FRF și UEFA. Acele declarații/comunicate sunt publicate și comentate și pe fcsteaua.
- Despre procesul intentat de CSA în 2015 pentru schimbarea numelui SC FC Steaua București SA la Registrul Comerțului s-a scris editorial pe fcsteaua. Este vorba de Dosar 31705/3/2015, înregistrat la Tribunalul București în data de 27 august 2015.
Singurul element de „noutate”, în jurul căruia Udrea a reluat toate poveștile colaterale de la pct 1.-3., este că pe data 3 februarie 2016 a fost termen de judecată în dosarul de mai sus și Udrea & Talpan pregătiseră terenul să detoneze bomba chiar în ziua pronunțării sentinței, nu a doua zi, pe data de 4 februarie, când l-a publicat Udrea.
Dovada e chiar la Talpan care spune în acel articol publicat pe 4 februarie: „Azi a fost un nou termen de judecată în dosarul în care am solicitat SC FC SB SA să nu mai folosească numele Steaua şi să-şi schimbe denumirea la Registrul Comerţului”. Dar acel „azi” a fost pe 3 februarie, nu pe 4, după cum se vede în print screen-ul de mai jos luat de pe site-ul tribunalui București ( link )
Udrea și Talpan se așteptau la o sentință pe 3 februarie, însă pronunțarea ei s-a amânat pentru 10 februarie. În această situație, dacă tot a scris articolul „degeaba”, a doua zi l-a aruncat pe piață fără final. Mai mult, continuă poveștile lui Talpan și azi ca o campanie de presă premărgătoare unei sentințe.
Acestea au fost motivele pentru care nu s-a publicat acel articol. L-am menționat și citat acum pentru că avem și o replică oficială a FRF dată lui Talpan, dar și unor lătrăi de pe un anumit facebook, care au atacat cretinoid site-ul fcsteaua.ro că nu a preluat „udrismele” și „talpanismele” la care ei au avut orgasme multiple.
Replica oficială a FRF la declarația lui Talpan
Sport.ro a titrat: „Se bat cu morile de vant! Motivul pentru care CSA nu va putea niciodata sa retrogradeze Steaua din Liga I
Managerul Departamentului Juridic din cadrul FRF, Adrian Stangaciu, a afirmat că hotărârea ÎCCJ nu a dus în niciun caz la pierderea numelui sau a dreptului de a participa în Liga 1, ci doar la pierderea unei mărci comerciale.
CSA Steaua a solicitat ca FRF să o retrogradeze pe actuala Steaua, menționând că actuala echipă nu este continuatoarea fostei Steaua București, brand ce le-a revenit celor din Armata după ce au câstigat procesul la tribunal.
Managerul Departamentului Juridic din cadrul FRF, Adrian Stangaciu, a explicat de ce acest lucru nu se poate întampla: „CSA Steaua are o decizie definitivă și irevocabilă pentru marca, nimic altceva. În decizia respectivă de la ICCJ se spune că marca respectivă era folosită și pentru celelalte secți ale clubului Armatei, nu doar pentru fotbal, iar ăsta a fost unul dintre argumentele pentru care au câștigat la ÎCCJ. Curtea Supremă a anulat niste mărci, dreptul de proprietate intelectuală, dar nu se specifică nicăieri ceva despre nume sau dreptul de participare intr-o competitie„, a spus Stangaciu.
De asemenea, Stangaciu a menționat că SC FC SB SA a rămas cu același nume chiar și după hotărarea ÎCCJ inclusiv la Registrul Comerțului: „Să ne arate domnul Talpan documentele care atestă asta, să ne arate unde scrie în acea decizie că Steaua pierde dreptul de a participa într-o competiție, iar Federația nu va refuza să pună în aplicare decizia. În plus, dacă vă uitati, și la Registrul Comertului echipa este trecută SC FC Steaua București, nu s-a schimbat nimic. Dacă Registrul Comertului nu a schimbat numele, cum să-l schimbam noi, ca Federație?”, a explicat Stangaciu juristul șef al FRF.
Luări de poziție pe această temă
Ieri, 4 februarie, de la ora 80:00, Radu Naum realizatorul emisiunea Fotbal Club – Digi Sport, a dezbătut articolul și declarația lui Talpan cu invitații săi de marcă: Andrei Vochin, Gabi Balint și Helmuth Duckadam.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, a spus că în primul rând trebuie să ai calitate de membru afiliat să te adresezi la FRF, UEFA sau FIFA pe o speță sportivă… etc.
Helmuth Duckadam, portarul de legendă al Stelei, acum Președinte de imagine al clubului de fotbal, a vorbit și el pe seama acestui subiect, cerând intervenția DNA în ceea ce spune el că este un caz de prejudiciere a statului român.
„Ceea ce ar fi normal ar fi ca instituțiile statului să se autosesizeze și in cazul domnului Talpan, pentru ca el face un abuz in serviciu. El a prejudiciat bugetul statului cu un milion de euro, pentru că a ținut stadionul Ghencea până acum nefolosit. El putea incasa cel putin 1 milion de euro. Plus înțretinerea acestui stadion, care este nefolosit. Acest stadion este al statului, nu e al lui Talpan, nici al lui Boroi.
Sunt foarte curios ce atitudine vor avea autoritațile statului. Pentru că aici s-a pierdut un milion de euro. Mă refer la autoritațile statului care cercetează abuzurile în servicii, la DNA. Un milion de euro prejudiciu întră sus de tot. Și în continuare se pierd bani. Și nu mă refer doar la domnul Talpan, ci la toată lumea. Nu cred că domnul Talpan poate decide de unul singur acolo”, a spus Helmuth Duckadam.
Duckadam spune ca este revoltat de nepasarea unora „care se dau stelisti”.
„Cel mai dureros lucru e nepăsarea și lipsa de atitudine a unor oameni care se cred și se dau stelisti. Ați vazut vreo atitudine? Marea greseală a domnului Talpan este că, el incercand să retrogradeze și să desființeze această echipa, crede că se razbuna pe domnul Becali. Dar nu, el se razbună pe performanțele a generații de fotbaliști și iși bate joc de milioane de suporteri„, a adăugat Duckadam.
Talpan ar trebui să tacă și să facă, în temeiul Legii, nu să târască Armata în cancanuri mediatice, cu arătatul pisicii prin gardul lui Udrea! Are un proces pe rol, să-l ducă la capăt și să vorbească în instanță, că de asta e plătit.
În rest, așteptăm sentința de pe 10 februarie, care nu e definitivă, și apoi finalul acestui circ, indiferent de deznodământul hotărât de Justiție! Vom trăi și vom vedea!
PS. Pentru amatorii de analize comparative pe speța „numele, culorile şi palmaresul istoric” vă recomand articolul cu cazul Timișoara, soluționat prin sentință judecătorească:
Incertitudinea a luat sfârşit: „Am câştigat, în instanţă, numele, culorile şi palmaresul istoric”